Familia, 1971 (Anul 107, nr. 1-12)

1971-01-01 / nr. 1

PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNIȚI-VAl seria a V-a anul 7 (107) , nr. 1 (65) ianuarie 1971 24 pagini • 3 lei fondator I­O­S­I­F VULCAN Anul întîi al celui de al optulea deceniu poartă în sufletele noastre însem­nul roșu al sărbătorii. Zi de zi se înmulțesc veștile ce anunță realizări de seamă în cinstea semicentenarului partidului, înflăcărînd inimile. Ne găsim ca într-o grădină în care florile grăbesc să înflorească pentru întîmpinarea lunii mai. Amploarea evenimentului a făcut ca la Oradea să înflorească în 17 ianuarie cea mai frumoasă floare a zilei. Materializîndu-se politica înțeleaptă a partidu­lui de cinstire a înaintașilor și de continuare a celor mai valoroase tradiții s-a deschis aici unul dintre cele mai mari muzee ale țării. Solemnul moment al inaugurării a fost precedat de o adunare festivă la care au ținut să par­ticipe mii de bihoreni. Erau de față tovarășii Ilie Rădulescu, membru al C.C. al P.C.R., șeful secției de propagandă al C.C. al P.C.R.. Victor Bolojan, mem­bru al C.C. al P.C.R., prim secretar al Comitetului județean Bihor al P.C.R., președintele consiliului popular județean, Pompiliu Macovei, membru al C.C. al P.C.R., președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Szánta Ște­fan, prim secretar al comitetului municipal de partid primarul municipiului Oradea, și alte persoane oficiale. Despre însemnătatea evenimentului au vorbit tovarășii Victor Bolojan, Emeric Pusztai, Gheorghe Protopopescu și Pompiliu Macovei. Dintre aceste calde luări de cuvînt am ales cîteva fragmente din discursul inaugural rostit de tovarășul Victor Bolojan, părindu-ni-se a fi expresia cea mai apropiată a emoției tuturor participanților: „Pentru comitetele județean și municipal de partid, pentru consiliile populare județean și municipal, pentru toți oamenii muncii bihoreni — români, maghiari și de alte naționalități — inaugurarea Muzeului Țării Crișurilor constitue un cald și prețios omagiu adus luptei și activității de cinci decenii a Partidului Comunist Român, una din manifestă­rile de prestigiu organizate în întîmpinarea glorioasei sale aniversări. Pe lîngă actul de cultură pe care-l reprezintă, muzeul vine să materiali­zeze continuitatea unor tradiții progresiste care au făcut ca acest ținut să fie racordat în permanență la circuitul spiritual al întregii națiuni. Ne gîndim la toate acestea pentru că ceea ce s-a înfăptuit prin lupta și sîngele înaintașilor noștri trebuie păstrat și apărat cu sfințenie. Ne exprimăm cu acest prilej adînca noastră mulțumire și recunoștința deplină față de tovarășul Nicolae Ceaușescu, pentru îndrumarea și sprijinul acordat în realizarea acestui muzeu pe care îl putem admira astăzi." Prezentă la acest eveniment deosebit pentru viața spirituală națională, revista „Familia" își face o datorie de onoare prin consemnarea evenimentului, și oferă cititorilor, începînd cu numărul de față, o suită de articole dedicate acestei instituții prestigioase și a valorilor ce le cuprinde. FAMILIA M­V­S­E­V­I Clavecinul, acordat de sărbătoare, a acompaniat cîntecul porților de stejar. Pe sub bolți ca și pe maiestuoasa perspectivă a treptelor, dălțile nu mai sună cu marmora, dantelele de stuc ale plafoanelor se trezesc, adevărate flori de zăpadă, în lumina rafinat dirijată a policandelor, parchetul cu migă­loase intarsii sună acum sub pașii noștri. Am fost invitați într-un palat din povești care de astăzi va fi al nostru, al tuturor. El în­seamnă, ca și în vechime, locul de adunare al muzelor, fiind totodată, după o etimologie a timpului nostru socialist, locul de întîlnire al tuturor cu arta, cu istoria, locul culturii. Că muzeul este piatra unghiulară, con­centrarea într-o unitate de spațiu și sensibi­litate a istoriei, a spiritualității unui oraș sau chiar al unui popor, nu mai trebuie de­monstrat. Pentru toată lumea Dresda în­seamnă în primul rînd Muzeul, Parisul Louv­­re-ul, tot așa cum, păstrînd proporțiile de celebritate, am dori ca Oradea să însemne de aici înainte și Muzeul Țarii Crișurilor. Și este puțin probabil ca această masivă bijuterie de arhitectură, închizînd asemeni unei prețioase casete, nestematele culorilor vechilor maeștri, ca și luminile paletei lui Pallady sau a pictorilor de la Baia Mare, broderia în lemn a lăzilor de zestre de la Budureasa, ca și florile de smalț ale ulcioru­lui de Leheceni, să nu intre curînd în geo­grafia românească și chiar europeană a marilor obiective spirituale. Pentru acest dar unic Oradea trebuie să mulțumească patriei socialiste, Partidului Comunist, tuturor acelora a căror trudă a grăbit restaurarea edificiului. Se cuvin de asemeni mulțumirile noastre entuziaștilor spe­cialiști ai muzeului pentru munca lor de zile și nopți, pentru migala de furnică cu care au știut să adune și să pună în lumină nouă piesele colecțiilor expuse. Aceste colecții, fie că ele adună în lungul pereților nume celebre ale istoriei moderne a picturii noastre, fie că demonstrează încă o dată valențele infinite ale geniului popular, înseamnă după o înal­tă idee și atestare cu argumentele inefabile ale artei a continuității pe aceste meleaguri a tradițiilor de cultură. Se spune că palatul baroc care adă­postește Muzeul ar însemna și un uriaș ca­lendar de sticlă prin cele 365 de ferestre cu care privește orașul. Dacă numărătoarea e bună, cifra poate căpăta funcție de simbol, pentru că s-ar putea ca în fiecare zi a anu­lui, de acum înainte, în toți anii care vor veni, soarele să intre acolo zilnic pe altă poartă pentru a ne descoperi zilnic o fru­musețe nouă. Aceste frumuseți sînt pentru noi toți, pentru a fi mai înalți, muzeul însemnînd, cum spunea Malraux, unul din locurile care dau cea mai inaltă idee despre om. Francois PAMFIL

Next