Familia, 1972 (Anul 108, nr. 1-12)

1972-01-01 / nr. 1

m-am întîlnit cu: IOAN POPOVICI impegat la gara Oradea Reportajul meu s-ar fi putut întitu­la „Liniștitul campion de la gară". Un bărbat de statură înaltă, cărunt, cu ochi albaștri și care la prima privire pare puțin prea echilibrat, prea domol, în încăperea aceea cu trei microfoane, pa­tru telefoane, nu mai știu clte difuzoare și alte instalații care rostesc, zumzăie și sună într-una. M-am dus seara la gară și­ am aș­teptat să plece „422“ (Mi se spusese că după aceea e mai multă liniște la Miș­care). „422“ fiind trenul studenției și­­apoi al altor multe drumuri ale mele și­ ale prietenilor mei îl cam știam cum vine și cum pleacă și totul a fost ca de obicei, am văzut și „șeful" cu semna­lul și luminița roșie din coada ultimu­lui vagon. Apoi s-a făcut într-adevăr liniște la gară. In sala mare au intrat în fucțiune măturile cu rumeguș. Mi-am zis că e momentul și­ am intrat la Miș­care. Ion Popovici lucrează de douăzeci de ani la această masă de comandă unde stagiul obișnuit al unui impegat dispozitor e de la unu la trei ani. Am recunoscut în el omul cu semnalul, „șe­ful de gară al studenției mele" ... Dar cine intră pentru prima oară în încă­perea aceea li­niș­ti­tă, unde funcțio­nează cam deodată toate mașinăriile de care vă spuneam, ei bine, acela uită pentru o clipă tot ce știa el pe peron sau acasă Mi-am uitat pînă și întrebă­rile pregătite, d’apăi amintirile! Noroc că Ioan Popovici e orădean get-beget, a copilărit în Velența jucîndu-se cu sculele de cizmărie ale tatălui său și citindu-i pe Ispirescu și Creangă, școala de impegat de mișcare a făcut-o vizavi de biserica „cu lună“ (unde e acum Li­ceul pedagogic)... noroc de toate astea, dar în primul rînd că e un orădean prietenos. Nu s-a supărat decit o singu­ră dată pe mine în tot timpul discuției. Asta cînd l-am întrebat dacă își amin­tește de vreo întîmplare deosebită din viața lui de impegat care oricum mi se părea destul de spectaculoasă, atîtea linii, atîtea trenuri... M-a trecut ur­gent pe linie moartă: „Poate dumnea­voastră reporterilor să vă placă senza­ționalul, dar nouă nu.“ Nu cred că există meserii care for­mează temperamente, dar există desigur întîlniri fericite între o meserie și­ un temperament. Intîlnirea dintre Ioan Po­povici și meseria de impegat de mișcare (acolo vizavi de biserica „cu lună") a fost o astfel de întîlnire. S-a întîmplat imediat după război și era concurență mare că se lăsaseră mulți ofițeri la va­tră, dar „a avut noroc“ — cum spune el — și a reușit. Au urmat apoi gările Marghita, Girișul de Criș, Uileacul de Beiuș, Poieni, Ciucea, Salonta și de­­acum douăzeci de ani Oradea. E adevă­rat că pe atunci erau mai puține tele­foane, circuite și microfoane, nu erau atîtea trenuri, atîta aglomerație și poate nici aceeași precizie. Dar jocul era ace­lași. Marele și consecventul joc al com­binațiilor precise. „E ca la șah“ spune Ioan Popovici. S­inii de peron, 5 linii de primire pentru trenurile de marfă, 9 linii de triaj (asta în mare) pe care trebuie să compui și să dirijezi trenu­rile din minut în minut. Se cere să gîn­­dești totdeauna cîteva mișcări înainte. Și aici nu există niciodată partidă pier­dută. Nici măcar remiză. Și asta timp de douăzeci de ani. Acesta e recordul liniștitului campion de la gară. Ce va face mîine după ce va ieși dimineața din tură? Se va odihni, va citi și se va culca devreme. Ce va citi mîine? „Maria Stuart“ de Ste­fan Zweig. După ce o termină? Ceva de Teodor Constantin sau Haralamb Zincă. Televizorul? Niciodată pînă la sfîrșitul programului, decit atunci cînd sînt tare libere. In rest odihna con­tează! E cantonamentul impus de ma­rele joc al combinațiilor perfecte. „Noi așa sîntem obișnuiți și ne place". Vasile SPOIALA 4 FAMILIA Informăm, ca de obicei, opinia publică, la încheierea unei însemnate etape de activitate, despre rezultatele obținute, greu­tățile întîmpinate, perspectivele ce ni se deschid, în convingerea că îndeplinim astfel o îndatorire civică elementară. în 1971, colectivul de psihosociologie industrială din Insti­tutul de Psihologie al Academiei de Științe Sociale și Politice, interesat în special de acțiunile de conducere și organizare științifică a întreprinderilor industriale, a executat etapa finală — a recomandațiilor practice — din contractul de colaborare științifică încheiat în 1969, pe timp de trei ani, cu Combinatul Chimic Făgăraș. S-au elaborat și pus în aplicare propuneri pri­vind probleme de conducere și climat psihosocial (T. Herseni), logica organizării (Virgil Stancovici), pregătire și perfecționare profesională (Valentina Radu), orientare și selecție școlară și profesională (C. Zahirnic), necesitățile de intervenție ergono­­mică (Dumitru Popescu), aspecte ale integrării profesionale și ale organizării timpului liber (Geta Dan­ Spânciu), funcțiile so­­cial-umane (relaționale și educaționale) ale maistrului (Sma­­randa Tudor), interesul față de muncă și atitudinea față de normele sociale (Ligia Gherguț), structura psihosocială a între­prinderii și mișcările de personal (N. R. Rădulescu), raporturile dintre întreprindere și mediul socio-cultural (Boris Zderciuc), etc. în afară de genul acesta de lucrări, activitatea colectivului nostru s-a desfășurat în două direcții principale: 1. a organi­zării și funcționării din ce în ce mai corespunzătoare a Servi­ciului uzinal de cercetări de psihologie și ergonomie (condus de Ion Petrescu), cu cele cinci laboratoare ale sale; 2. a asistenței de specialitate, cu caracter consultativ, mai ales sub aspectul metodologic, a acțiunilor desfășurate de conducerea Combinatu­lui, în măsura în care au avut implicații social-umane (psiholo­gice, sociologice sau pedagogice) mai importante. Dacă prin lucrările executate direct de colectivul nostru s-au putut rezolva mai bine unele din problemele social-umane din cadrul întreprinderii sau, cel puțin au putut fi informate în chip exact forurile ei de conducere, cu posibilitatea unor inter­venții mai operative și mai sigure, prin celelalte două acțiuni, s-a asigurat una din condițiile fundamentale ale eficienței cola­borării dintre institutele de cercetare și unitățile de producție: continuarea eficientă a acțiunilor după încetarea acestei cola­borări. Oricît de valoroase ar fi cercetările științifice desfășu­rate într-o întreprindere, ceea ce nu se poate afirma pentru toate cazurile, ele își întrerup de cele mai multe ori efectele îndată ce specialiștii se retrag, iar unitatea rămîne să-și desfă­șoare activitatea complet independent Bineînțeles, ceea ce s-a realizat se menține, dar sporirea acestor rezultate, multiplicarea și fructificarea lor, de regulă încetează. Problema e, deci, să se asigure, într-un fel sau altul, continuitatea. După experiența noastră, lucrul acesta nu se poate obține decît prin crearea unor subunități proprii, de aceeași speciali­tate, care să fie inițiate în munca începută, pregătite în mod deosebit pentru a o duce mai departe. în același timp, este necesar ca nivelele de conducere să-și însușească sensul acestor cercetări, să-și dea seama de foloasele­­ posibile și să se deprindă cu utilizarea lor efectivă în activitățile pe care le desfășoară. Putem azi afirma că amândouă aceste condiții de reușită se pot realiza și că ele asigură, într-adevăr, rezultatele scontate. Ceva mai mult: o dată aceste condiții obținute, ele contri­buie, la rîndul lor, prin retroacțiune, la desfășurarea și eficiența cercetărilor științifice, chiar dacă sînt desfășurate mai departe de către specialiști din afară. Sîntem datori să subliniem că toate rezultatele cercetărilor întreprinse de colectivul nostru, aparțin deopotrivă conducerii Combinatului Chimic Făgăraș — celei politice și celei tehnico-administrative — și Serviciului de cercetări psihologice și ergonomice, fără colaborarea competentă și activă a cărora n-ar fi putut fi realizate. Datorită în special conducerii Combinatului, nici o propunere bine fundamentată n-a rămas neînsușită și neaplicată. S-au mai întîmplat și alte manifestări care merită să fie consemnate. Două dintre ele s-ar putea să ducă, în următorii cîțiva ani, la rezultate dintre cele mai însemnate. Ing. Victor Iovu, secretarul Comitetului de­­ partid, s-a întrebat, împreună cu alți tovarăși, dacă n-ar putea folosi metode psihosociologice în munca pe care o desfășoară. A constituit deci un colectiv în acest scop și a inițiat cercetări și experimente menite să optimi­zeze muncile cu oamenii. Ing. Teofor Șuteu, directorul Combi­natului, și-a pus problema dacă n-ar putea fundamenta științi­fic relațiile umane din întreprindere, mai ales cerințele legitime ale salariaților față de propria sa activitate, de aceea n-a ezi­tat să dispună o anchetă de opinie printre masele de muncitori, pentru a înregistra păsurile lor și a încerca să le rezolve cît mai adecvat și urgent cu putință. Audiențele personale, fatal reduse și deci ineficiente, sunt lărgite astfel printr-o vastă și fecundă audiență colectivă. Ne găsim pe „firul de aur“ al uma­nismului industrial, una din multele modalități concrete ale umanismului socialist. Apar tot mai mulți conducători de întreprinderi și instituții care înțeleg că n-au numai obligații tehnico-administrative, ci și obligați social-umane, așadar obligații politice, comuniste. Ma­rile progrese tehnico-materiale și organizatorice din zilele noas­tre sunt însoțite, din ce în ce mai mult, de progrese sociale, mo­rale, politice și juridice corespunzătoare. Avem motive să pri­vim viitorul cu deplină încredere. Tot la Făgăraș am redactat — împreună cu N. R. Rădulescu, B. Zderciuc, Ion Petrescu, Olimpia Toma și alții — Monografia psihosociologică a Combinatului Chimic, care împlinește 50 de ani de existență. Am folosit în general procedeul „analelor": am înfățișat an de an tot ce s-a petrecut mai important cu această întreprindere românească (personal, organizare, dotare, aprovizionare, producție, desfacere, rentabilitate etc.) cu accen­tul pe efortul oamenilor de a învinge greutățile și de a face din ea, în funcție de împrejurări, tot ceea ce se putea face mai bun. Am putut pune astfel în lumină, fără nici un artificiu „propagandistic", deosebirile calitative dintre vechea întreprin­dere, de tip capitalist, din anii 1922 (cînd au început efectiv lucrările de construcție) pînă la naționalizarea din 1948 și noua întreprindere, de tip socialist, pînă azi, inclusiv cincinalul 197­1—1975. Superioritatea socialismului, care a restructurat din temelii vechea întreprindere, apare sintetic în două cifre comparative fundamentale: Combinatul Chimic Făgăraș din 1970 este de 14 ori mai mare decît la data naționalizării, iar pînă în 1975 va mai crește încă pe atât. Ritmul socialist de dezvoltare a în­treprinderilor industriale este incomparabil superior față de toate acțiunile de industrializare capitalistă. Economia colectivă, planificată, își demonstrează virtuțile în fiecare caz în parte, în raport cu economia particulară, concurențială și stihinică, de­­odinioară. Vechile întreprinderi chimice de la Făgăraș aveau de înfrun­tat o concurență necruțătoare (pe plan național și international) și nu erau sprijinite decît de cei care puteau profita, în vreun fel sau altul, de pe urma lor; în afară de aceasta, structura lor interioară, expresie a unei societăți scindate în clase sociale an­tagoniste, cu locul principal de luptă chiar pe terenul relațiilor de producție din industrie, le puneau în imposibilitate să se­­dezvolte în chip ritmic și proporțional, evoluția lor era „on­­dulatorie" și în „zigzag". Noua întreprindere chimică de la Făgăraș, Comitatul de azi, se încadrează activ, ca toate c­elelalte întreprinderi industriale socialiste, în economia națională, (proprietate obștească, desfă­șoară o activitate planificată de stat și este sprijinită de toate forțele politice, economice, sociale, tehnice și științifice ale ță­rii, încît devine un segment productiv dintr-un mecanism uriaș,, capabil să înfrunte și să învingă toate greutățile. Salariații sînt concomitent producători și proprietari ai ei, lupta de clasă este înlocuită cu colaborarea tuturor nivelelor de conducere și exe­cuție, fiind reprezentate de o singură clasă socială, cea munci­toare, de o singură națiune, cea socialistă. Peisajul social-uman­ se modifică fundamental, iar perspectivele de dezvoltare se lăr­gesc necontenit. Ni se va putea obiecta, ca și în cazul monografiei așezării Boldești—Prahova, că am utilizat preponderent metode des­criptive sau narative, dar există două varietăți ale acestor me­tode: una care camuflează adevărul, ascunde sensurile și cau­zele, deci face imposibile înțelegerea și explicația; alta care, dimpotrivă, le scoate la lumină prin elocvența însăși a faptelor, prin capacitatea lor de demonstrație. Cele 50 de dări de seamă anuale despre activitatea industrială de la Făgăraș, jumătate dintr-o orînduire, jumătate din altă orînduire socială, redate după originale, cu toate cifrele esențiale, cu toate întâmplările semnificative, cu toate justificările prezentate de cei în cauză,, inclusiv stilul sec, administrativ, sânt documente dintre cele mai grăitoare: ele acuză, fără voia lor, trecutul și proslăvesc, fără intenții propagandistice, prezentul. De ce este nevoie să adăugăm „vorbe", cînd am prezentat „fapte" care demonstrează, tot ceea ce este de demonstrat, prin însăși desfășurarea lor isto­rică? Tot în anul 1971, colectivul de psihosociologie industrială din Institutul de Psihologie a redactat în formă finală și a predat spre publicare Editurii Academiei R.S.R., cîteva din cercetările­­sale privind „colectivele de muncă în industrie". Studiile nu sînt de valoare egală, dar fiecare autor încearcă să lămurească un aspect sau altul din această problema științifică și practică de mare actualitate. Am avut în munca noastră și unele greutăți, dar, din moment ce au putut fi învinse, sînt și rămîn fără importanță. Cea mai redutabilă dintre ele izvorăște din noi înșine: unii dintre cer­cetătorii de teren obosesc, doresc altceva și atunci manifestă tendința de a se retrage în biblioteci și în munci preponderent „speculative". Din fericire, vin alții cu forțe proaspete și munca se desfășoară mai departe, cu o eficiență crescîndă. De aceea perspectivele anului 1972 sînt cît se poate de bune. Ele sînt asi­gurate mai ales prin încheierea unui nou contract de colaborare științifică, pe pobleme de metodologie a depistării și rezolvării problemelor social-umane ale întreprinderilor industriale, tot cu Combinatul Chimic Făgăraș, care devine astfel, din punctul acesta de vedere special, o bază experimentală de cercetări so­­cial-umanistice, prima de la noi din țară și, probabil, între foarte puținele din întreaga lume. Așadar am părăsit cercetările psiho­sociologice în extensiune sau de suprafață și ne-am decis pentru cele în intensitate sau de adîn­ciime, cu convingerea că pe această cale vom putea obține rezultate valabile pentru toate între­prinderile noastre industriale. Traian HERSENI Mihai TOMPA O peisaj industrial.

Next