Familia, 1976 (Anul 112, nr. 1-12)
1976-01-01 / nr. 1
în istoria strădaniilor și a luptelor pentru unitate națională a românilor sânt înscrise trei date de cea mai mare importanță: 1600—1859—1918, unirea țărilor române sub Mihai Vodă Viteazul, Unirea Principatelor și Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ca în fiecare an, la 24 ianuarie poporul nostru sărbătorește Unirea Principatelor, act care a încununat năzuințele de veacuri spre unitate, zi care a rămas și acum, peste 117 ani, „ziua renașterii naționale" ziua izbînzii forțelor înaintate din societatea românească. Odată cu formarea națiunii moderne, cu apariția conștiinței naționale, care a ridicat pe o treaptă superioară conștiința de neam, are loc procesul revoluționar al transformării idealurilor de unitate în lupta activă, pentru realizarea unui stat unitar, grupînd pe toți românii în hotarele unui singur organism politic modern. Acest lucru a fost în permanență corelat cu lupta pentru independență națională și emancipare socială. „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatîrnat, românesc" a fost cerută de „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei" — programul revoluționarilor de la 1848 din Moldova. La București, proiectatul congres al tuturor românilor, din vara anului 1848, avea ca scop „ca întreaga națiune română să alcătuiască un singur stat, un singur popor de frați". Ardelenii adunați pe Cîmpia Libertății de la Blaj, la 15 mai 1848, și-au exprimat unanim dorința „Noi vrem să ne unim cu Țara." Deceniul ce unește Revoluția de Unirea din 1859 poate fi socotit perioada încordării maxime a eforturilor pentru înfăptuirea istoricei opere. Flacăra revoluției și a luptei pentru unire a fost dusă cu curaj și răspundere în toate cele trei țări românești dar și peste granițele lor, mai ales de emigranții revoluționari. „Ideia unității române ” se scria în foaia „Junimea Română", editată la Paris în 1851 — înainte de a fi propăvăduită de cărturarii români ai veacului acestuia de deșteptare a fost în inima căpeteniilor și a domnilor viteji și în neobosita muncă și străduință a țăranului". Războiul Crimeii (1853—1856) a făcut din „problema românească" o problemă europeană, viitoarea organizare a Principatelor fiind îndelung dezbătută în cercurile politice și diplomatice ale continentului, în condițiile grele ale ocupației țariste (1853) iar mai apoi a habsburgilor (1854—1855) unioniștii din Moldova și Țara Românească au luptat din răsputeri pentru unire. Ziarul „Steaua Dunării" declara că „Unirea Principatelor este dorința vie și logică a marii majorități a românilor". Lupta emigranților înscrie succese apreciabile în opinia publică europeană. Oameni politici și publiciști de seamă sînt cîștigați pentru cauza unirii: Michelet, Edgar Quinet și alții. Elias Regnault publică spre exemplu „Histoire politique et sociale des Principautés danubiennes", lucrare inspirată din operele lui N. Bălcescu și Papiu-Ilarian și care a constituit principalul izvor al însemnărilor lui Karl Marx despre români. Dacă Congresul de la Paris (deschis la 25 feb. 1856) n-a acordat Principatelor independența și nu a consfințit idealurile de unire, el a afirmat dreptul la autonomie — „o administrație independentă și națională" — înlocuind protectoratul unei singure puteri prin garanția colectivă a puterilor europene, împiedicînd astfel în mod practic imixtiunile unilaterale și a permis totodată exprimarea dorinței populației cu privire al organizarea viitoare a țărilor române. Mihail Kogălniceanu, purtătorul de cuvînt al unioniștilor moldoveni, în propunerile citite în divanul ad-hoc din 7 oct. 1857 demonstrează în mod convingător că Unirea Principatelor este „Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărîtă de toate generațiile trecute" pentru că țările noastre sînt locuite de același popor cu „același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație... aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat". Prin rezoluțiile divanurilor ad-hoc de la Iași și București, Țara își exprimase dorințele ei: respectarea autonomiei Principatelor, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, neutralitatea țării și regim parlamentar în care să fie reprezentate toate interesele națiunii. Nicolae CHIDIOȘAN not] (Continuare în pag. 6) 1 seria a V-a anul 12 (112) • nr. 1 (125) ianuarie 1976 16 pagini • 3 lei revistă de cu1 1ură fondator IOsIF VULCAN Alesandru Ionu Cusa. Dîtele trecute, la 14 mann, a espiratu anulu, candu Alesandru Ionu I, esilatu de pe tronulu seu in fatal'a nópte dela 11/23 fauni 1816, si parasitu de toti ai sei, a repausatu in strainetate amara. Ori câtu de multe, si ori câtu de mari aru fi fostu pretinsele lui defecte, anim’a romanésca va reaminti totudeuna cu adanca mangaiare si plăcere numele lui. Elu a fostu espressiunea unei idei mari, personificarea vointiei nationale, numele lui a intrunitu dóue tieri de acelasi sânge, elu a fostu primulu domnu alu principateloru romane întrunite sub numirea „Romania.11 Elu a esecutatu dóue aspiratiuni vechi, idei mnaritarie si nationale, dóue fapte mari romane, secularisarea manastireloru si desrobirea tierariloru. Elu a innalttatu éra si drapelulu românismului, câstigandu-i încredere in launtru, si respecti in afara din partea acelora ce inca mai incercau sa-lii insulte.Era pentru ce poporilu nu va uită nici odata pe Cusa, ci totu-de una lu.va reaminti cu stima si iubire romanesca! In dile de suferintie, e bine a revoca in memoria suvenirea timpuriloru mai plăcute, caci asta-felu durerea se mai ustoreza, si loviturele sortii amare nu pani atâtu de grele. TRIPTIC LA SENTIMENTUL PATRIEI casa iubirii nu poți iubi tulburarea șăgalnică a apelor dacă n-ai luminat chipul nopții lingă izvoare cu inima ulcior topit într-o stea de maci și de răcoare nu te poți preface în cîmp prin miezul lui prevestind sîngele în viscolire de floare dacă n-ai mușcat din lemnul plugului ochiul de statuie al sămînței ce ne-a preschimbat palmele în fagure de miere dragoste de țară la Alba Iulia dulce înfiorat de limba cetății picurată aur în maramele spicelor de grîu mîinile mîngîie chipul clocotitor al Voievodului cu Peana în obrajii pământului se limpezește culoarea Unirii harnică iubire de ȚARĂ făptura de imn al acestui pămînt stau alături sămînțele păcii înrourată frunte proclamînd transfigurate oglinzi de mătase pentru lumina acestui pămînt trec în nemoarte falnici flăcăi sămînțele patriei alături preamărind templele roșii galbene și albastre pentru numele românesc al acestui pămînt! Ion MĂRGINEANU