Familia, 1865 (Anul 1, nr. 1-21)
1865-08-05 / nr. 7
IMPERATULU SILABEI (Balada poporale.) I. Innaltiatulu imperatu Salabegu viteza, bogatu Toata lumea-a spaimantatu, — Câ elu ostea si stringea, Câtra imperati mergea , — Preda multa li facea Si pe toti ii învingea! Salabegu se casciga, Ostea la campu si-o mustra, Si din graiu asia graia: „Audîti voinicii mei, Audîti voi pui de lei! Ori si unde v’am chiamatu, Forte bine-ati ascultatu, — Cu alu vostru ajutoriu Fui totu mare 'nvingatoriu, Si-astadi toti dusimanii mei, Suntu supusi ca nescemniei, — Numai ceva eu mai vreu, Se invingu pe Dumnedieu, — — Deca si-ast’a vomu gata, Cerulu, lumea s’a-apleca, Mie mi s’oru inchinâ! Candu voinicii-lu audiu, Ei din graiu asia-i graiu : „Innalitate imperate! Se traiesci cu sanetate, Ori si unde ne-ai chiamatu, Bine noi te-am ascultatu, Dar’ cu Domnulu tata-lu santu Ce ne tîne pe pamentu, Nu e bine se cercâmu, Si noi dieu ! nu ne luptâmu!“ Salabegu câ se mania, Pe ostasi asia- i spariâ : „Cine nu mi va urma, Cu arculu s’a sagetâ, Cu spat’a s’a despică!“ Dar atunci ei toti tacura, Pregătiri mari mi facura, Gat’a de resboiu stetuira. Dumnedieu se ’nsclintiă, Si delocu si respundea, Câ elu vre de demanétia, Se dea turculu cu elu fétia! Salabegu mi-audia, Ce respunsu se tramitea, — Asiediatu-a tunuri mici, Se prepada la voinici, Asiediatu-a tunuri grele, Se sparga cerulu cu ele. Dara pe la prandiulu mare Se areta Domnulu tare, Tramitiendu noua cu ploaia, Ca pe turci se mi-n immaie, Tramitiendu ventulu cu geru, Dara turcii toti mi-peru ! 83 II. Plai’a cade, nou’a ninge Ventulu bate, ostea plânge , Geru cumplitu se lasa ’ndata Degereza astea toata, Lemne de focu nu avea, Cu pamentulu plesiu eră. Salabegu atunci ducea : „Ascultați voi voi’a mea! Arcele le bucatîti Faceți focu si ve ’ncaldîti, Se scapâmu noi in viétia Pan’ la dalb’a demanetia F — Bate ventulu, neu’a ninge Foculu trece si se stinge ! Salabegu câ se spariâ, Catra este-asia graiâ : „Stetele le bucatîti, Faceți focu si ve ’ncaldîti, Se scapâmu noi in viétia! Pan’ la dalb’a demanétia F — Bate ventulu, neu’a ninge Foculu trece si se stinge! Salabegu se spaimantă, Si din graiuri cuventă : „Caii voştri se-i taiati, Si de matie-i despoiati, Si prin scofuri ve veriti Câtu de câtu se ve ’ncaldâti, — Se scapâmu noi cu viétia, Pan’ la dalba demanétia F — Neua ninge, ventulu bate, Cătunele su inghiatiate. .. Salabegu singura scapă, Si ’n genunchi elu se rugă : „Dóamne ! ierta-mi vin’a mea, Precunoscu ca am gresitu , Candu asupra-ti am pornitu!“ „Tu n’ai fostu indestulatu, Cu ce tîe eu ti-am datu, — Tu nebune! mai doresci ? Cerulu ca se-lu biruesci! ?“ Candu din ceriu glasu s’audiă, Reci fiori lu sagetu, — Salabegu se infrică, Pe o luntre se punea, Catra casa se porniă, — Viforu mare se ’nvoltă, Luntrea tata i-o sfarmă, Elu in mare-atunci pică, Si afundu se innecă ! „Innalitate imperate! Tote-acuma tî-su sfarmate, Lumea mare ti-a fostu mica, Dar’ acu nu ai nemica, Ceriulu vrusi se-lu biruesci , s Dara esti intretiu la pesci. Prin: A. M. Marienescu. 13*