Familia, 1873 (Anul 9, nr. 1-44)
1873-06-10 / nr. 23
262 lui , care le-a dtsu catra ea mai pe urma. Părinții abié putură da crediementu cuvinteloru ei, cunoscendu pre bine caracterulu lui Justinianu si amorulu, care lu nutriu acestea pentru fiic’a loru; inse după ce fura din destulu convinsi prin afirmatiunile ei, se superara foarte si nu-si puteau esplica caus’a acestei schimbări. Dinsii se siliau să mângâie pe fiic’a loru, ducându-i, că cu unu astu-felu de omu, care asie ingraba si schimba simtiemintele, totu nu ar fi pututu fi fericita. Dins’a li promise , — că si-va mai intari firea si si-va luă totu gandulu de la elu. Usioru de dîsu, dar greu de tienutu, anim’a, care iubesce odata adeveratu, nu póte uită... Dar ce era cu Vaieriu? Dinsulu mai de multe ori cercetă cas’a parintiloru Corneliei, —inse numai singuru, fiindu că de câte ori provocă pe Justinianu să-lu insocésca , totu-de-ma dîcea acest’a, că si elu trebue să cerceteze pe ampres’a lui. Valeriu eră totu-de-una bine primitu de catra părinții Corneliei, cugetandu aceștia, că in societatea asie unui tineru dins’a si va mai uită de Justinianu, si poate, că ce-a pierdutu in acest’a, va câștigă in dinsulu. Asié cugetau părinții. vi. Sacrificiu pentru sacrificiu. Vacanti’a se fini. Valeriu trebuia să plece la universitate, deci si luă diu’a buna de la Corneli’a si de la părinții ei, promitindu-le, că mai de multe ori le va scrie si că după ce va absolvă or i va cercetă, ba s’a si esprimatu, că s’ar tiené foarte fericitu, se poata câștigă anim’a si man’a Corneliei. Părinții l’au lasatu cu câtu va sperantia, promitiendu-i, că voru grai si cu dins’a despre acést’a. Justinianu se esprimă, că dinsulu inca are de cugetu să caletoreasca cu amiculu seu la capitala, poate că acolo va capetă vre unu postu bunu. Dinsului inse nu-i eră asié tare pentru postu, ci voiă să nu se afle in apropiarea Corneliei, dara o va putea uită câtu de pucinu , la speță, că in apropiarea amicului seu i se va mai alină durerea sa cea mare. Cu bucuria audî Valeriu acésta decidere, si asie ambii amici plecara. Trecură mai multe lune. Sermanulu Justinianu, câtu a suferituelu si in acestu timpu, căci chipulu Corneliei nu se mai ștergea de locu din anim’a lui. Ce torture, candu nici amicului seu nu-i putea incredintiă durerea. Valeriu vise si uită mai cu totulu de Corneli’a, ba convenindu odata la unu baiu cu o alta copila seducatoria, intr’atât’a i se schimbă anim’a, incâtu simtiemintele, care le intrră mai nainte pentru Corneli’a făcură locu la altele noue pentru acea copila; ba aceste erau cu multu mai infocate decâtu cele prime, de óarece nici ea nu remase nesimtitoria la amorulu lui. Acestu amoru nou crescu in timpu de trei septemane intr’atât’a, incâtu si propuse să petiésca pe acest’a copila. . Amicului seu inca nu i-a fostu spusu nimicu despre acestu amoru. — fiindu că se cam sfiiă să se arete dinsului aste schimbatoriu. Acum vise , după ce si-a propusu s’o petiésca, voi să-i comunice si dinsului acesta propunere. Plecă dara ingraba la Justinianu. — Bine ai venitu amice, — duse acestea ; — tocmai acum me grabiăm să mergu la tine , cu o noutate, dara tu mi-ai scurtatu calea, cu atâtu mai bine! ! — Si ce noutate e acést’a ? — întrebă Valeriu.— Nimicu alta, fara că mi-am propusu să ieu pe o feta de aici. — Cum aste? dar pe Corneli’a cui o lași ? Justinianu suspină in sine cugetandu: „Vedu, că tîe trebue să ti-o lasua, deci amicului seu respunse: — De dins’a inea va avea Dumnedieu grige, n’am ce face, trebue să urmezu animei mele. — Dar spune-mi, cine e acea fericita, care te-a pututu face să uiți pe ampres’a ta cea vechia ? — Pi acea blonda copila, careia m’ai presentatu tu la redut’a trecuta, am observatu, că e o copila brava, si astea m’am determinatu să o ieu de sociu. Justinianu firesce nu putea iubi pe alt’a, căci anim’a lui batea numai pentru Corneli’a, nu se credea, că acest’a e uniculu modu, ca să-și mai pota uită câtu si câtu de dins’a.