Familia, 1877 (Anul 13, nr. 1-52)
1877-12-04 / nr. 49
PE UNU ALBUM. 1. Când nóaptea lun’a ’n nouri fantastica lucesce, Plutind ca o gondola pe valuri de misteru, Tu dormi, si ea gelasa prin geamuri te privesce, Cu zimbetulu pe buze visându, rupita ’n ceru. Er eu atunci de-oparte uimitu, perdutu în gânduri, Cu ochii udi de lacrimi la luna tristu privescu, Si-ascultu o voce dulce sioptindu asoru prin vânturi, Si-unu chipu frumosu de ângeru în sinulu ei cerescu. De ce când toata lumea sub valuri de tăcere Sta muta si departe de vecinic’a durere, Când orice omu se simte mai pacinicu, mai voiosu, Eu singuru trézu de dorulu si sfânt’a ta iubire, Stau tristu si ’n raz’a lunei c’o jalnica zimbire, De ce privescu unu ângeru si-ascultu unu glasu duiosu ? . .. II. Am vediutu prin visuri zine, Angeri, chipuri de femei, Si prin zilele divine Multe jalnice idei; Am vediutu aceste téte, Si-au petrunsu sufletulu meu, Dar mai mândre astadi poate Le revedu în chipulu teu ! Câci în tine-i totu pamentulu, Lumea ’n care eu traiescu, L’a ta voce sboara gândulu, Si suspinulu omenescu ! . . . Petru V. Grigoriu. SCHITIE DE CALETORI A. IV. La Clusiu. (Ilustrissimu si marfa ta, — o anecdota vechia, — frumusetile Clusiului, — istori’a lui, — publiculu românescu, — continuarea caletoriei. Abia descalecaramu, suprinderea prima fu, câ înnaintaramu în rangu. Birjarulu ne oferi trasur’a cu aceste cuvinte: — Poftimu, ilustrissimel In Budapesta, ce e dreptu, fia care omu e „mari’a ta;“ prin urmare ori cine are ocaziune de ajunsu se audia ducându-i-se astfelu. Si trebue sfe constata, câ foarte putini protesteaza în contra acestei titule necompetente. Si era pentru ce ? Antâiu, pentru câ unii sânt democrați ; da, si încă mari democrati. Dvoastre ve mirați si nu întielegeti, câ deca cineva e democratu si încă mare democratu, cum poate se iubeasca titlurile, si încă cele necompetente! ? In adeveru e curiosul Trebue înse sâ nu uitâmu, câ vorbimu de timpulu presinte, va se dîca si democratî’a are se fia considerata a-