Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-05-04 / nr. 34
214 Toasturi si vivate Comunei se închina, Scu jalea i petrunde si cin’a se termina Prin ghionturi ... si masacrulu e crâncenii si amaru. Politi’a ’ntervine si cu asaltu isbesce A fratilor revolta, prin grosuri mi-i trentesce; Banchetulu e o balta de sânge si de vinu ! Amici cu mâne rupte, cu ochii scosi unu frate Si alţii multa vreme portu răni adânci în spate De ghionturi . . . suvenirulu funebrului festinu! Astfel dar se finesce civil’a ’nmormântare, Ce se repeta-adesea si lasa indignare In clasele înalte si culte de pe-aici : Ea este-o invenţie pentru-a găsi mâncare Si beutura gratis la câtiva frați si-amici! . . . (Finea, va urma.) Petru V. Grigoriu. —-W-S&9-C*— Martirele libertății italiane. (Urmare.) In butulu marei nenorociri, totu-de-una planu pe buzele Enrichettei unu sere, care lumina închisorea întunecosa, stralucindu în modu binefacatoru si asupra celorlalti prisonieri. Intr’aceea nu trecu multu si Enrichetta deveni morbosa. Zadarnice fure tote silintîle si rugămințile car*o lase afara din închisore. Mai multe familie fruntasîe din Venetî’a promisera a o primi si griji în cas’a lor. In fine i se dede si permissiunea, înse numai atunci, când se sciai câ bolnav’a nu se mai pote însânetosîă si câ e aproape de morte. Ea muri în etate de 27 ani, dup’ o boia de treispre-dîece luni. După ce sosii Enrichettei îsi capetara libertatea, aflându-se în sigurantîa pe pamântu francesu, numai decât după debarcarea lor celebrată unu Te- Deum serbatorescu întru amintirea nobilei martire. Consângenitate ori amicia cu eroii libertăţii sau numai unu semnu de compătimire pentru jertfele nenorocite e spunea pe cele mai nobile femei mâniei si vindictei reactîunii învingatore. Mame, femei si surori d’a luptătorilor pentru libertate, se maltratau în modulu celu mai înfiorătorii. Mam’a si sor’a contelui Ruvo, ducess’a de Pepoli, cari arangiara o colecta patriotica, se târira ’n închisore si se ’ntinsera pe scaunulu de tortura, or altele se tramisera ’n esilu. Chiar si asupra femeilor, cari coseau tricolorulu italianu inca se prevedea o pedeapsa. Contess’a Ros’a Testi Ranzoni fu condamnata la arestu de trei ani, fiindc’a cusutu unu stindardu tricoloru italianu. Ducele de Modena întări sentintî’a acést’a, înse închisorea de fortaretta o schimbă în arest de monastii’e. Unu june romanu, care trăise în estlu timpu îndelungatu, d’odata cu erumperea revoluției din Lombardi’a în 1848, scrisese mumei sale în Veneția, ca va veni acasa, ca s’o îmbraijisîeze si apoi se plece indata la lupta contra Austriei urgisite. — D’atâtia ani am doritu se te revedu înnainte d’a muri, — i respunse mum’a, — si dec’ai veni acum, cum asîu avea taria se te lasa a pleca era ? Du-te, lupta-te, pentru patria ! De vei cadea, acuși ne vom revedea în ceru. Ddîeu îmi va resplati acestu sacrificiu ! Alta muma îsi tramise amândoi fiii în lupta, si audîndu, că unulu a remasu pe câmpulu de lupta, duse : — Speru, că celalaltu nu va fi fugi ton. Multe mame murira de superare pentru moartea fiilor lor, sau pentru suferintele celor din tern ni tic. Pe esîafotu încă murira mulțime die femeii si murira voiose pentru patri’a lor; ele se urcau la esîafotu cu pasi siguri si fara nici o frica plecau cajwilu sub securea gâdelui. Intre aceste fu si Eleonora Fomisem Pi metaei, un’a dintre cele mai frumoase si mai da spirit11 femei italiane; ea fu decapitata în Neapolea*, pe piaeî’a publica. De origine din o familia avuta,, vedluta, din Neapolea, dotata de la natura cu calităţi eminente, atrase de timpuriu asupra-si atenţiunea, generala, i^se admira atâtu frumsetî’a, cât si spiritului, talentele si cultul’a ei înnalta. Primele-i încercări poetice le ’ncarcâ de laude poetulu Metastassio sii învetîatii cei mai renumiţi se uimiau de cunoscintîelte stiintifice ale tinerei copile. Cu o anima însufleţită pentru totu ce e marotiu si frumosu îsi iubiâ înnainte de tóté patri’a si libertatea; cu entusiasmu salută ea primele începuturi ale revoluției francese si jură ura eterna regimului ttiranicu alu Bourbonilor. Când înnaintara trupele francese spre Neapolea sub conducerea generalului Championnet, Eleonora se folosi de toata înfruintî’a ei — ca să deschidă francesilor porțile. Plebea, famosii Lazzaroni din Neapolea, cari în ignorantî’a lor se faceau totu-de-una instrumentulu reactîunii, a inamicei lor de morte, corupta de regimu si cleru, luă o tîenuta atât de amenintiatore fagîa de partisan a libertăţii, încât aceştia numai cu periclulu vieţii puteau iesî afara pe strade. Eleonora vise, curagiosti si ’ndrasnetia, aretsâ, ca nu-i pesa de multîmea turburata; ea înarma toate femeile partidei sale si percurse stradele fara frica de Lazzaronii înfuriați; astfel scapă împreuna cu coaseasîele la castelulu St. Elmo. Invingendu libertatea si publicându-s© republiîc’a, Eleonor’a îsi consacră tote puterile pentru nou’a ordine si se siliâ cu vorb’a si ’n scrisu a-i documentă bunetâtîle, a atîtîă iubirea de libertate si îndependintîa în animele tuturor, în fine a insuflă concetatîenilor sei inspiratîunea, ce o sentîă ea pentru caus’a cea sânta. Ea fonda unu dîumalu „Monitoriulu de Neapolea“, în care cu armele bogatului seu spiritu luptă pentru suveranitatea poporului. Cas’a ei eră loculu de convenire pentru barbatîi cei mai însemnaţi, cari se ’ntreceau cu Eleonor’a în devotamântu si sacrificiu pentru patria. Esemplulu femeii patriotice, elocintî’a-i strălucită, zelulu ei înfocatu, entusiasmau chiar si animi mai liniscite si mai reci. După caderea republicei si rentorcerea Bourbonilor, Eleonor’a fu trasa ’n procesu. Junt’a statului o condamnă la morte. Constantî’a si curagiulu aretatu de Eleonor’a în toate periclele n’o părăsiră nici în ar’a acést’a. Liniscita si plina de demnitate îsi ascultă anunțarea sentintiei de morte si cu pasi firmi merse din prinsore-i până pe piasîa unde eră radicatu esîafotulu. Aici acceptă o multîme enorma din plebea cea mai de randu. (Va urma.) N. Petru-Petrescu. FAMILIA. Auwäa XIV.