Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)

1878-09-21 / nr. 71

BU­DA­PESTA 21 Septemvre st. v. 3 Octomvre st. n. Va esî joi’a si duminec’a. Redactîunea: strad’a arbo­relui verde nr. 12. Ir. 71. . ___ • Pret.iulu pe unu anu 10 ii. : ANULLU XIV. J Pe i/s de anu 5 fl.; pe »/, de / anu 2 fi. 70 cr. 1 Pentru Romania 2 galbeni.:■ 1S78. v/vwwww\ A y i s u. Adunarea generala a societății pentru fondu de teatru românii convocata pe 10 si 11 octomvre a. c. la Alba-Iulia în urma încunosciintiarii tele­grafice a comitetului arangiatoriu de acolo din causa unor pedece neincungiurabile nu se va putea ticne. lîudapesta în 29 sept. 1878. Comitetulu­i Asociatiunii. Descoperirea Africei centrale. Ori cine, care s’a ocupatu cândva cu mapp’a, cu geografia Africei îsi va aduce aminte, câ chiar la mijloculu Africei se afla unu locu estinsualbu; geo­grafii, din necunoscintîa, îlu numescu locu desîertu, coperitu numai de nasipu si munti stâlpi de petra, c’unu cuvântu locu fara viétia. Inse loculu acela până acuma pentru noi mortu, astadi a înviatu. Unu nou secretu alu planetului nos­tru astadi stu înaintea ochilor noştri descoperitu. Ceea ce până acuma se parea a fi cu neputintîa, a reesîtu acestor dîre ai veacului nostru : destăinuirea Africei centrale. In timpu de 80 ani multi caletor­i, barbati de sciintîa au întreprinsu, însărcinaţi de deosebite socie­tăţi, caletorii de cercetări pentru a petrunde în ini­­m’a Africei, inse până în dilele nóastre fără succesu. Multi din aceşti barbati de sciintîa resoluti, si d’o rabdare estraordinara au trebuitu se-si jertfésca chiar si viéti’a întreprinderii suscepute; iera cei ce au avutu noroculu d’a se rentorce, au pututu reporta numai despre marginile acelui locu enigmaticu, afir­­mându ca acele margini simt nepenetrabile si câ nu este chipu d’ajunge locurile acele dîse desîerte. Inse astadi scimu, câ centrulu Africei este unu siesu întinsu, forte fructiferii, udatu de riurile si apele unui fluviu uriesîu, locuitu de popóare puternice cu cresi-care cultura, de si cam barbara încă. Si acésta admirata dobânda a veacului nostru este meritulu lui Henry Stanley, a cărui nume de adi încolo va figură lângă a celor mai renumiți descope­ritori ai tuturor timpurilor. Fapt­a sa cu dreptu se va însîrâ lângă a unui Cortez si Pizzaro. Cunoscutulu geografu Petermann duce : „Stan­ley a facutu mai multu decâtu tota cercetarea sciinti­­fica a Africei centrale, care s’a începutu de peste 30 ani, mai multu decâtu tote caletoriele din Europ­a, cari se continua de vr’o 80 ani, decâtu tote caleto­riele Arabilor de vr’o 1000 ani, cari au scocîoritu cei­­­ântâi si mai multu în Afric’a învecinată; elu a facutu mai multu de câtu tata stravechi’a si classic’a antici­­tate, si în sfersîtu Stanley a esperiatu mai multu de câtu sciu milioanele de indigeni despre propri’a lor tîera. Unu asemenea esemplu nu esiste în tota istori’a descoperirilor globului nostru.“ Resultatulu produsu Stanley are d’a-lu multîu­­mi mai cu séma împregîurârii, câ elu n’a pornitii nu­mai câ unu învetîatu cu scopu d’a face notitîe, séu câ unu modernu descoperitoru pacînicu, ci câ unu beli­­duce, câ unu cuceritoru istetiu. Elu negoţiă déca cre­dea a-și ajunge astfel scopulu, deca negoțiurile nu-i reesteau, apela la arme. Elu se apucă de treaba cu concuistadorii Ispaniei din timpurile de vitejia. „Indigenii ni se opuneau“, duce Stanley însusi în reportulu seu, din 1870, „ne torturau din’a si noap­­tea, ucideau si raniau cu săgeți învecinate pe omenii noştri. In lupt’a noastra prin aceste locuri canibale ne cuprinse aproape desperatîunea. Ne încercănau a mol­comi prin donuri si blândetîe pe selbateci. Donurile le reieptau, si paciintî’a nóstra o judecau de la­şitate. Henry Stanley nu este dera vr’unu învetîatu, seu scrutatoru de professiune, ci numai reporteru de dîuarie, înse astadi, se pricepe, celu mai mare, celu mai renumitu dintre colegii sei. D’a procură noutâti interessante, epocale pen­tru dîuarulu „New-York Herald“, a fost îndemnulu câ Stanley se facîi scrutatoru, descoperitoru, cuceri­toru, si în sfersîtu unu omu mare în celu mai deplinu întîelesu alu cuvântului. Insarcinatu de acelu dînariu, elu în an. 1869 străbătu orientulu întregu si în ianuariu 1871 desca­­lecu în Zanzibar la tîermurii Africei resaritene. Sco­pulu seu din începutu a fost numai d’a cauta pe ves­­titulu caletoru Livingstonu, de care nu se mai audîse nimic’a multa vreme. Astfel dara elu în marte 1871 porni în frunte a 192 oameni la drumu. Se soie, câ în Udsisi, lângă la­­culu Tangajic’a, a aflatu pe Livingston, după ce l’a cautatu 236 dîle întregi. In 1874 Stanley, provedîuta cu cele trebuitore, porni din nou din Zanzibar. Asta-data avea sub co­­mand’a sa 300 de oameni, cari purtau cu sine toate cele de necessarie pentr’o espeditîune bellicosa. Invingendu multe fatigie si pericule ajunse în Niangwe, ultim’a statîune, ce era cunoscuta pe acelu continentu. Nime nu mai voiu ai urma, toti indigenii, precum si cei mai temer­ari vânători de sclavi îlu sva­­tuieau a nu continuă caletori’a, ei din capulu locului dechiarara de nebunia intentîunea lui d’a petrunde mai departe. Inse dela propusulu seu nu-lu putu abate nici o zi

Next