Familia, 1878 (Anul 14, nr. 1-98)
1878-09-21 / nr. 71
BUDAPESTA 21 Septemvre st. v. 3 Octomvre st. n. Va esî joi’a si duminec’a. Redactîunea: strad’a arborelui verde nr. 12. Ir. 71. . ___ • Pret.iulu pe unu anu 10 ii. : ANULLU XIV. J Pe i/s de anu 5 fl.; pe »/, de / anu 2 fi. 70 cr. 1 Pentru Romania 2 galbeni.:■ 1S78. v/vwwww\ A y i s u. Adunarea generala a societății pentru fondu de teatru românii convocata pe 10 si 11 octomvre a. c. la Alba-Iulia în urma încunosciintiarii telegrafice a comitetului arangiatoriu de acolo din causa unor pedece neincungiurabile nu se va putea ticne. lîudapesta în 29 sept. 1878. Comitetului Asociatiunii. Descoperirea Africei centrale. Ori cine, care s’a ocupatu cândva cu mapp’a, cu geografia Africei îsi va aduce aminte, câ chiar la mijloculu Africei se afla unu locu estinsualbu; geografii, din necunoscintîa, îlu numescu locu desîertu, coperitu numai de nasipu si munti stâlpi de petra, c’unu cuvântu locu fara viétia. Inse loculu acela până acuma pentru noi mortu, astadi a înviatu. Unu nou secretu alu planetului nostru astadi stu înaintea ochilor noştri descoperitu. Ceea ce până acuma se parea a fi cu neputintîa, a reesîtu acestor dîre ai veacului nostru : destăinuirea Africei centrale. In timpu de 80 ani multi caletori, barbati de sciintîa au întreprinsu, însărcinaţi de deosebite societăţi, caletorii de cercetări pentru a petrunde în inim’a Africei, inse până în dilele nóastre fără succesu. Multi din aceşti barbati de sciintîa resoluti, si d’o rabdare estraordinara au trebuitu se-si jertfésca chiar si viéti’a întreprinderii suscepute; iera cei ce au avutu noroculu d’a se rentorce, au pututu reporta numai despre marginile acelui locu enigmaticu, afirmându ca acele margini simt nepenetrabile si câ nu este chipu d’ajunge locurile acele dîse desîerte. Inse astadi scimu, câ centrulu Africei este unu siesu întinsu, forte fructiferii, udatu de riurile si apele unui fluviu uriesîu, locuitu de popóare puternice cu cresi-care cultura, de si cam barbara încă. Si acésta admirata dobânda a veacului nostru este meritulu lui Henry Stanley, a cărui nume de adi încolo va figură lângă a celor mai renumiți descoperitori ai tuturor timpurilor. Fapta sa cu dreptu se va însîrâ lângă a unui Cortez si Pizzaro. Cunoscutulu geografu Petermann duce : „Stanley a facutu mai multu decâtu tota cercetarea sciintifica a Africei centrale, care s’a începutu de peste 30 ani, mai multu decâtu tote caletoriele din Europa, cari se continua de vr’o 80 ani, decâtu tote caletoriele Arabilor de vr’o 1000 ani, cari au scocîoritu ceiântâi si mai multu în Afric’a învecinată; elu a facutu mai multu de câtu tata stravechi’a si classic’a anticitate, si în sfersîtu Stanley a esperiatu mai multu de câtu sciu milioanele de indigeni despre propri’a lor tîera. Unu asemenea esemplu nu esiste în tota istori’a descoperirilor globului nostru.“ Resultatulu produsu Stanley are d’a-lu multîumi mai cu séma împregîurârii, câ elu n’a pornitii numai câ unu învetîatu cu scopu d’a face notitîe, séu câ unu modernu descoperitoru pacînicu, ci câ unu beliduce, câ unu cuceritoru istetiu. Elu negoţiă déca credea a-și ajunge astfel scopulu, deca negoțiurile nu-i reesteau, apela la arme. Elu se apucă de treaba cu concuistadorii Ispaniei din timpurile de vitejia. „Indigenii ni se opuneau“, duce Stanley însusi în reportulu seu, din 1870, „ne torturau din’a si noaptea, ucideau si raniau cu săgeți învecinate pe omenii noştri. In lupt’a noastra prin aceste locuri canibale ne cuprinse aproape desperatîunea. Ne încercănau a molcomi prin donuri si blândetîe pe selbateci. Donurile le reieptau, si paciintî’a nóstra o judecau de laşitate. Henry Stanley nu este dera vr’unu învetîatu, seu scrutatoru de professiune, ci numai reporteru de dîuarie, înse astadi, se pricepe, celu mai mare, celu mai renumitu dintre colegii sei. D’a procură noutâti interessante, epocale pentru dîuarulu „New-York Herald“, a fost îndemnulu câ Stanley se facîi scrutatoru, descoperitoru, cuceritoru, si în sfersîtu unu omu mare în celu mai deplinu întîelesu alu cuvântului. Insarcinatu de acelu dînariu, elu în an. 1869 străbătu orientulu întregu si în ianuariu 1871 descalecu în Zanzibar la tîermurii Africei resaritene. Scopulu seu din începutu a fost numai d’a cauta pe vestitulu caletoru Livingstonu, de care nu se mai audîse nimic’a multa vreme. Astfel dara elu în marte 1871 porni în frunte a 192 oameni la drumu. Se soie, câ în Udsisi, lângă laculu Tangajic’a, a aflatu pe Livingston, după ce l’a cautatu 236 dîle întregi. In 1874 Stanley, provedîuta cu cele trebuitore, porni din nou din Zanzibar. Asta-data avea sub comand’a sa 300 de oameni, cari purtau cu sine toate cele de necessarie pentr’o espeditîune bellicosa. Invingendu multe fatigie si pericule ajunse în Niangwe, ultim’a statîune, ce era cunoscuta pe acelu continentu. Nime nu mai voiu ai urma, toti indigenii, precum si cei mai temerari vânători de sclavi îlu svatuieau a nu continuă caletori’a, ei din capulu locului dechiarara de nebunia intentîunea lui d’a petrunde mai departe. Inse dela propusulu seu nu-lu putu abate nici o zi