Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)
1879-11-25 / nr. 91
582 FAMILIA, care îl avisa se mérga în strad’a Rivoli, nr. 15, etagîul al treile, nr. 75. Rinaldo nu esttâ multu, ci îmbracându-se curatu, merse la locul de întelnire, siguru de a găsi acolo vr’o aventura de amoru. Ajunsu la locul indicatu, bath la usia, si o subreta interesanta veni se i-o deschidă. — Dl Carolini ? — întreba aceea, dovedindu prin acest’a, ca doamn’a sa așteptâ pe unu domnu cu acestu nume. Rinaldo, carele scrisese pe adres’a tramisa la administrațiunea dinarului tocmai numele de Carolini, respunse numai decât: — Da. — Asíá dara, poftimu, dómn’a contessa ve aştópta. Contessa ! Asia dara necunoscut’a anunciatore e contessa! Ieta ceea ce Rinaldo îsi însemna înainte de a trece pragul. Si el fu condusu în o antisiambra mobilată elegantu. Camerist’a deschise o asia vis-à-vis si Rinaldo întră într’unu salonu provediutu cu totu comfortul domnescu. Pe o sofa siedea culcata a lene o dama cam de trei-dieci de ani, într’unu neglige seducatoru, tînându în mâna o carte, din care înse nu cetia, caci cugetele ei rataceau prin alte parti. La intrarea lui Rinaldo, ea se areta suprinsa, si dlise : — Me iertati, domnul meu, camerist’a mea de sigur nu m’a întîelesu bine, când i-am clisit câ nu stim în stare d’a primi . . . Rinaldo sciea pre bine, câ acést’a e numai o trasa goala, menita a-i dâ farmecul inocentîei, ca astfel pasiunea lui se se aprinda si mai tare. Deci, iscusitu ce era în treburi de aceste, respunse facendu unu pas cu înderetu :— Asta dara, datori’a mea este se-mi ceru scusele si se me retragu. Inse ea, totu culcata, grăbi se respunda : — E bine, eu n’am ce se te iertu, câci n’ai greșitu nimica, ci numai camerist’a mea a fost neghioaba. Acuma dara, după ce deja ai întratu, nu te mai rentorce, de cumva adeca nu te vei simtî ofensatu, câ te primescu asta. Si după aceste vorbe ea se scolâ si îsi întinse mân’a lui Rinaldo. Acest’a se apropia de ea, si sarutându-i mân’a, respunse: — Contessa, farmecatu în primul momentu al întrârii mele, n’am în ânim’a mea alta sentimentu decât cela al admiratiunii ! Contess’a îsi închina capul putîntel, spre a multiami astfel pentru complimentul ce i s’a facutu. Apoi privindu într’unu modu seducatoru spre Rinaldo, i dise : — Poftimu, ocupati locu ! Rinaldo siediu într’unu fotelu vis-â-vis de ea, si începu: — Asteptu ordinul dvaastre, dna contessa. — Precum ati cetitu, — începu dens’a,—eu am trebuintia de unu secretaru. Poate câ v’a parutu cam curioasa dorinti’a mea, câ concurentii se-si tramita si fotografiile lor; se me esplicu dara din capul locului, câ astfel se delatura orice presupuneri suspecte. — Ah! me rogu . . . — Fiic’a unei înnalte familie din Italia, si anume a contelui Montedoro, maritata după marquisul Yadeque, atât la cas’a parintiesca, precum si până ce a traitu bărbatul meu, am dusu casa deschisa, si înnalt’a societate petrecea des în saloanele noastre. De si veduva, dar încă. . . — In floarea vieții. — Totu iubitoare de petreceri, ducu si acuma o casa deschisa. Deci fiindu ca din aceste nici secretarul meu nu poate se lipseasca, este naturalii câ el trebue se aiba unu esterioru conveniabilu. Ieta data caus’a pentru care am fost silita se ceru dela concurenți si fotografia. Rinaldo sciea bine, câ aceasta e o mare minciuna, dar se prefăcu si el, dicendu-si : „Las’ câ nu me vei întrece tu pe mine !“ Apoi adause cu voce nalta: ■— Astfel dara me temu, câ — judecându după esterioru — nu voiu avéa onoarea se obtînu grațiosul favorit al dvóstre. — Motivul, câ dintre atâtia concurenți numai dvóstre ati pututu trece pragul acestei usi, dara ve va putea linisci. — Dna contessa, ve multiamescu ! — Pe scurtu, — continuâ ea cu unu sursu cochetu, — dvóstre îmi convinui. Condițiunile mele se afla însemnate pe aceasta hârtia. Poftiti a le ceti si apoi a-mi respunde, deca le primiți ? Rinaldo arunca o privire asupra hârtiei, pe care o mâna femeieasca a scrisu în limb’a italiana datorit a si leafa secretarului. — Le primescu, — respunse el italianesce, după ce le-a cetitu. — Asta dara nivoaieba e încheiata. De adi înainte veti fi în serviciul meu, si veti putea se ve ocupați numai decât apartamentul. — Imi voiu da toata silinti’a se corespundu așteptărilor dvoastre, si me voiu simtî forte fericiții, de cumva nu ve veti instela în mine. Si după aceste el se scolâ, sarutâ mân’a viitoarei sale domne, si se departâ. încă în din’a aceea se instalâ în departamentul seu, îsi ocupă funcțiunea, si nu peste multu el se duse în caletoria cu contess’a, care doria sé-si védia patri’a, unde nu fusese de când s’a maritatu. Rinaldo nu se duse bucurosu, câci afara de suvenirile copilăriei sale, el lasase în Italia si alte amintiri, cari faceau, câ nu atât el se se doreasca acolo, cât alții se-1 pofteasca a-1 revedea. Dar în sfirșit de sila bucuros, si travestitu cu totul, el însotî pe stapân’a sa. Se ’ntielege de sine, ca gurele rele începură a născoci fel de fel de istorii picante, cam compromitietoare pentru contess’a. Pe noi înse nu ne privesce a scruta, deca acele au avutu ceva temeiu sau ba. Nici nu o vom urmări în caletori’a sa, ci vom continua firul narațiunii noastre cu sîese luni mai târziu, când contess’a se rentoarse din caletori’a sa. Era sesonul balurilor. Ambasadorul Russiei dete unu baiu stralucita, unde lua parte o lume forte eleganta. Marquis’a de Yadeque, nascut’a contessa de Montedoro, asemene fu invitata, iera ea mijloci o invitatiune si pentru secretariul seu. Rinaldo conversă cu contessa, când deodata aparu unu husaru. Rinaldo îl recunoscu si tresari. Era acela oficieru, cu care deja convenise de doue ori : în Engliteria la patul unei bolnave betrâne magiare, si în Africa unde era se-i deslarveze. Rinaldo vediéndu pericolul ce-1 amenintía, voia se ruga numai decât, cu atât mai vertos căci ei se aflau într’unu salonu lateralu, de unde mai usioru putea sa se faca nevedîutu. Inse husarul, carele într’aceste conversă cu doue Anul XV.