Familia, 1879 (Anul 15, nr. 1-99)

1879-06-10 / nr. 43

Bl) Ui NiSTA­R 10 Iuniu st. v. \ a cm joi’a si dumin­ec’a. Bretîul pe unu auu 10 fl. Pe zi de anu 5 fl.; pe n/, de aim 2 fl. 70 cr. ! Uimim*­ Iuniu st. n. ! arborelui verde nr. 12. Pentru România 2 galbeni. Redacţiunea: Strad’a Nr. 43. AlM­JL XV. 187 9. Câteva întrebări ponderoase cu privintia la ortografia româna. 1. Credu etimologistii, cu sonul „ă“ se scrie cu u, e, (o), si nensemnatu au reu însemnatu face pedeca mai putînu­ deprinsilor cărturari, si străinilor a-l ceti cu sonul „ă“ , ci îl citescu totu cu : a, e, (o) rade­­cinali ? 2. Credu etimologistii, cu sonul „î“ care e numai unul, se scrie cu : a, e, i, u, (o), si nensemnatu face pedeca mai putînu deprinșilor si străinilor a-l ceti cu sonul „î“ , ci îl cetescu totu cu : a, e, i, u, (o) radecinali ? 3. Credu etimologis­ti câ ă = a, e, o, — si „î“ = a, e, i, u, o, se ceru a fi si intonate, accentuate cu accentul luno­u (') si accentul greu ('), — cerendu-se accentul lungu la tóate, iera accentul greu numai la ă — a, e, (u rad.); dara 4. Baga ei de seama, câ accentele nu se potu pune la a, e, o ă, — la : a, e, i, u, o , î, fara a le ceti totu câ radecinale ? 5. Schi ei, câ neaccentuarea cuvin­telor întru scrierea nóastra este unu mare defectu de ortografia, si desbina pe ro­mâni de uniformitatea accentului ? 6. Deca etimologistii se provoca la reminiscență istorice, si tînu la acele, de ce nu observa accentuarea cuvintelor cu cele doue accente de după cum se afla în cârtile bisericesci; dar ce ar fi când se vor traduce cârtile bisericesci, se vor putea traduce fara a se pune ac­centele­­ ? Unde am esi? Accentuarea asemenea pasi pasiesce cu etimologi­a. 7. Credu etimologistii, câ întru scrierea cu litere lat. de asupra vocale­lor derivate, înse neînsemnate, nu sânt în stare a accentuâ, unde se ceru, acele vocale, si apoi 8. Credu etimologistii precum si fonetistii, câ si punându semnele accep­tate de ei pentru aretarea schimbârii la vocalele derivate, trebue se puna câte doue semne, unul de soru si altul de tonu, dara 9. Credu aceste doue tabere de or­tografisti, cu semnul lor de sonu vine în colisiune, cu cele de tonu, câ produseră incâlcela în ortografia ? 10. Credu ei, câ e­l­ea, c­a­ea este o invențiu­­ne nepotrivita ortografiei, o sterpitura, care încâlcesce si împedeca pe altu­l si o lunga de după cârtile bise­­ricesci a le putea accentua ; apoi noi românii numai cu acestu accentu cu o contragere sterpita se ne alegemu, si cu celu dela infinitivele I, II, IV conj. si la alte Monumentul lui Copernic în Thorn.

Next