Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)

1882-01-24 / nr. 4

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) Ese in fie­care dumineca. Nr. 4 24 Ianuarie st. v. Redacțiunea în 5 Februarie st. n. Közép-utcza nr. 395. ANUL XVIII. 1882. Prețul pe un an 10 fl. Pe fl. de an 5 fl.; pe 114 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 2 galbeni. Doue emancipate. — Comedie în 4 acte. — (Urmare.) Actul III. Scena represintă odaia Vespasiei. Este mobilată bogat, dară fără gust. Statuele cari se află într’ănsa, pe la șolduri sunt înfășurate cu câte o frundă de métasá sau de tarlatan duplu. Vespasia șede la mésá, unde continuă de a ceti o poesie dintr’un jurnal. Scena 1. Vespasia (cetesce.) Abia doi ani, de când cu drag Pe bărbatu-i îl îngropară, _Ș-acum ier voie, glumă, șag, în inima-i intrară ! (Vorbind.) Așa firesce poesia mea, care adi a arătat lumei, că eu râd de a doua emancipată din oraşul nostru. Pot vedea din ea toți, cât suntem de diferite noi doue! Nu mă duc eu ca ea prin gimnasiu şi prin spi­tale ca să respir aerul cu bărbăţoii şi se trag fumul din pipele lor în peptul meu femeiesc. Şi apoi miră-te când îţi strică numele cel bun! Apoi mai necăseşce-te când cocoana Zinca şi cocoana Gripa şi cocoana Burete şi mă­tuşa Sfecla se scandalisează de muierile cari scriu şi în­­vesá!­len! îţi strică câte o doctoroaie de aceste. Ba filo­­soafe, geologe, ba în teologie, ba în teorie, ba în dreapta, ba în stânga, ba doctoroaie în toate ! Şi le primesc băr­baţii şi vreu să le facă şcoli! Firesce, lor le place când le vine câte o gâscă, apoi o laudă, apoi­­ cântă cântări de jertfă înainte de a le omori numele de femeie. Nu le place lor o emancipaţiune ca a mea. Eu sânt eman­cipată pentru mine şi prin mine. Eu lucrez cu pena şi cu capul, însă lucrez şi în sfera casei. Ferb câte o dul­­ciţă înainte de a-mi trimite în lume copiii... (se în­­spăimentăză de ce a dis)... mi s’a întors capul! Frup­­t­ul fantasiei! Când şi când te mai desfetezi cu vr’un scandal, îl cânţi în rimuri — luâ-le-ar gazete! nu prea dau onorar. Nu ai decât glorie, şi aceea este de multe ori amară. Ah! eu scriu, fiind­că trăiesce în mine (se corigă) pe lângă mine dorul de a lăsa flori din maiul vieţii mele, înainte de a-mi veni grădinarul. Până atunci, o natură­ se îngrijesti ca tinereţa mea să nu sufere scădere prin schimbările ce se manifestă în împărăţia ta. (Se duce la oglindă unde se priveşte.) Ah! trec anii, trec şi îşi lasă urmele ruinătore pe obrajii noştri. Se perd colorile, se veştejesc florile şi graţiile se îndepăr­­tează. Lumea deşertăciunilor! Trist, forte trist! Nu mai tant ce am fost odată. (Cântă cu triste(.) Nu mai sunt ce-am fost odată ! (se duce iute de la oglindă.) Mă ajung melancoliile; um­blă spiritele trecutului prin ruinele presentului. (Se uită în dreapta și în stângă.) Ori nu se aude nimeni? Se vede omul cum te impresioneazi aşa o sticlă prostă, rece, pătată, stricată, (dând cu pumnul în oglindă) min­­cinosă! Eu, Vespasia Măian, eu poetă, eu fată mare, cu ființa în anii cei mai interesanţi, eu în desperare — eu dubitând de farmecul meu, de farmecul femeii perfecte şi copte? Sânt nătărei şi nu bărbaţi prostomanii aceia cari umblă după fetiţe de şcolă; un bărbat cum se cade îşi va căută o femeie coptă la minte şi — şi isprăvită la trup. lon vedeţi... vecina mea, madamă Guşălungă, care are cinci-treci de ani, un bărbat şi opt copii şi îşi ţine amant, mă rog! Da, amant în totă forma! cu toate drepturile! Şedeam ieri seara aci la fereasta, ce se văd vis-à-vis? Coconă Guşălungă şi coconul Gâtu scurt se pupau şi se stringeau dincolo după perdele. Eră lună . .. ce frumosă noapte! Priviam la ei şi mi se făcuse ceva inima, me topiam de o simţire plină de dor şi de fer­­binţătă! Se făcuse târdiu şi eu tot şedeam, şi tot gân­­diam şi tot oftam. . . Când de-odată se deschide uşa şi îmi vine madama Guşălungă. „Ne-ai văt­ut, dice, sânt pierdută! Me vei spune bărbatului meu, me vor dis­preţul­ copiii mei, me va ride tot oraşul.. . Fam strins, mam sărutat...* „Da pupă mi-1, da stringe mi-1, dră­guţă vecină, da iubeşce mi-1 ca să-ţi fie haz!* i-am res­­puns fiind încă tot impresionată de dulci simţiri şi de un dor nespus. Se uita la mine vecina, nu sciea de e drept sau de viseza. „Nu te îngriji,­­ spuneam, nu­ ai comis nici o crimă, şi eu voi tace. Bărbatul dtale va fi ca toţi bărbaţii, va alergă şi el după rochii şi cre­­tinţi! Copiii s­uferim­ din ce­­ considerezi mai mult, din ce pretind mai mult. Vei fi destul cu ei, întrebuin­­ţăză-ţi vremea, căci aşa nu mai ai multă pentru de a plăca .. .* Aşa-i spuneam şi mai m’a sugrumat vecina de suprindere şi de încântare . . . M’am purtat ca o ade­vărată emancipată, ca şi când aş fi umblat tot prin aca­demii şi prin spitale. S’o cerc şi aşa... să încep şi eu cu cochetatul, cu morala mai uşoră. Nu . .. trebue să me opresc ... cel puţin vis-à-vis cu Clopoţel, la care numai soliditatea şi inocenţa-i împune ... ah! cât m’am prefăcut înaintea lui şi totuş încă nu s’a declarat . . . şi inima mea îşi cere partea ei de amor. . . (Întră Si­meon. Aduce o epistola.) Scena II. Simeon și Vespasia. Simeon: Aduc epistola acésta dela dómna de Train. Vespasia : Pei cu ea! (la parte.) Ah! m’a tre-­­ dlit din visul meu !

Next