Familia, 1882 (Anul 18, nr. 1-52)

1882-10-24 / nr. 43

Bf»­L rÎl­­ y II _______________________________________________________________________________ ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) Ese in fie­care dumineca. Nr.43. 24 Octombre st. v. Redacțiunea în 5 Novembre st. n. Közép-utcza nr. 395. ANUL XVIII. VII. — Conferință ţinută la Societatea „Concordia Română“ din Bu­cureşti, la 5/17 decembre 1881. — (Urmare.) după cântecele poporale. Femeia Română Dar să-i ascultăm ce ne spune şi despre Tiţa, mândra Tiţa, care merge la fântână Cu cofiţa într'o mână. Şi tot merge ea cântând, Floricele culegând, Floricele lăpădând ; Când voinicii le-or culege, De ei dorul sé se lege ; Când or da sé le miróse, Sé le între doru-’n ose. Ietă şi cea mai frumosă şi desăvârşită descriere a femeii cochete şi capriţiose. Ea duce mândrului ei : Fugi încolo, vin’ o ’ncoace, Şedi binişor, nu-mi da pace ; Lasă-mi mâna, nu mi-o frânge, Ia-me ’n braţe de me strînge. Vrei o flore, nu-ţi dau flore, Na-ţi guriţa ’ndulcitoare ; Vrei ce vrei, eu vreu nu vreu Calea mândrei aţintii, Şi-ţi dau tot sufletul meu O florică de-i cerui; Cerui florea sinului, Ea-mi dă florea crinului; Cerui florea din guriţă, Ea-mi dă florea garofită. E de remarcat ingeniositatea respunsurilor copilei la cererile flăcăului care, înflăcărat de iubire,­­ cere apă să-şi potolască focul. Cerui apă din isvor. Cine ar fi fost în stare să ne dea o descriere ma­i fidelă de­cât aceste drăgălaşe versuri ale poporului? După cum vedeți, doamnelor și domnilor, cochete­ria femeii române nu dă pe nimeni de cheltuieli; mij­loacele pe cari ea le întrebuințază ca să placă, nu sunt acele pe cari doamnele de oraşe și le procură de pe la »coafeori*, iar caprinele ei nu ruinează pe nimeni și nu tind a-și bate joc de nimeni; de aceea ele în loc să ne facă s’o urâm, ne ademenesc mai mult și ne fac să murim de dragul ei. Ea mi-o turbură cu dor; Cerui apă neatinsă, Ea mi-o dă cu dor aprinsă; Cât am dat de am beut, Lena alta mi-a părut; Mi-a părut un toporaș Răcorit d’un isvoraș ; După cal me dedei jos, Se iau floarea s’o miros, Ea s’a prefăcut pe loc într’un fluturel de foc: Vrui să-l prind, el a sburat, Vrui să bea, apa-a secat. Ce imagini delicate şi frumoase! Cu câtă graţie de­scrie Românul poet tonele copilei române, gingaşa ei cocheterie, ademenitoarele ei capriţii! Dar iată bărbătasca virtute a femeiei române n’o scutesce de a nu-și avea și densa caprițiele ei ameste­cate cu o oare­care closă de cocheterie. Eh, ce vreți ? E femeie și deci. .. Să vedem însă mijloacele pe cari cocheteria ei le întrebuințază pentru ca să placă, pentru ca să aprindă dorul în flăcăi. Voinicul român care a ajuns în cale pe Lena, pe Lena Cu gherilan de flori frumos Şi cercei lungi de mărgele, Se tragă ochii la ele, Chiar deci am admite Inse, că şi acestea tot sânt un păcat, câtă iubire şi cât devotament nu găsim în schimb, în frumoasa ei inimă ca feta, soră, logodnică, soţie şi mamă ? Ca fată, românca îşi dă totă inima acelui care o mântuieşce de o primejdie. Ieta ce dice lui Ercul Er­­culean copila care plângea într’o stâncă,­­la umbră adâncă*, unde se ascunsese de teama ca să n’o sorbă soarele: Bădiţă, bădiţă, De-ţi sunt drăguliţă, Soţie de vrei, De vrei să me iei, Me scoate din stâncă, Din umbră adâncă, ni le arăta când ne spune : VIII. Prețul pe un an 10 fl. Pe­­I, de an 5 fl.; pe de an 2 fl. 70 cr. Pentru România 25 lei. 1882.

Next