Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)

1884-04-22 / nr. 17

Odă. — Din „Fântâna Bland­asiei“ — Jg­ebe tu, a lui Joe iubită fiică I­dină Ce verşi nectarul vesel in cupele ceresci; Tu, care cu-o zimbire in inimi verşi lumină Şi de­la ta funie in doruri sufletesci : Privesce ’n a mea cupă să-mi indulcăscă vinul, In ochii mei privesce de-mi indulcesce chinul! II. Mâhnirea, tristă umbră, sub paşii tei dispare, Tu, porţi o cingătore de vesel curcubeu; Tovarăşă de cale, ai gingaşa sperare, Tovarăş de iubire, ai tot sufletul meu. Şi eu in aiurare devin, când te privesc, Culegător de stele pe spaţiul ceresc. III. — Amici, a noastre zile sunt pasări trecătoare, N’avem in scurtul vieții nici timpul de sperat, Ferice care cântă cu inima la sere Și dă eternitatea p'un dulce sărutat! Hebe ! sageata scumpă de care vreau să mor, E ’n ochii tăi, in tolba divinului amor! V. Alecsandri. Nu-i pentru cine se gătesee, Ci pentru cine se nimeresee! — Roman in miniatură. — I. Doamna Aurelia X. e văduva unui fost jude la tri­bunalul din Y., care după suferinți grele și după o fe­ricită, dar scurtă căsătorie, se mută la cele eterne — lăsând’o singură ca cucul. Trecură mai mulți ani — fără ca ea să mai gândeasca bată^ la o nouă legătură conjugală. II. In una din casele ei — frumosă casă şi mare cu 3 caturi — situată in piaţa cea mare a oraşului, lo­cuia majorul in pensiune domnul Leonida Vitéz. Făcuse in tinereţe destulă sfară ’n ţără şi prin frumuseţe şi prin vitejie, dar acuma eră şi el in verstă şi nu prea eră dispus. Isolat de lume —■ iși petrecea chilele din urmă. N’avea pe nime la casă — afară de un credincios servitor — învechit și el de ani — care il slugia de multă vreme cu iubire și alipire cătră densul. III. Dela o vreme o apucase pe doamna Aurelia urîtul și doriă a-și schimbă starea de până atunci. Mult iși frementa mintea — nu sciea spre cine să-și cinteasea privirea. — Mai potrivit ca majorul nici că aș află. Ș-apoi e om cu stare statornică. Pe lângă aceea blând la fire, fin in maniere, petrecănos, de caracter și după nume și fapte — Viteaz. Așa cugetă doamna Aurelia și in bui­­maceala ei ochiu-i rîdea și sufletul ei apucă o raită — de speranță. IV. In una din cjile, majorul din pricina unor repa­rații, ce avea să intocmeasca la casă — iși luâ voie a intră in apartamentele doamnei Aurelia, care locuiă in parterie de sus, er majorul in catul prim. — Sărut mânile, domnă dragă ! Cum ve mai aflaţi , cum ve mai lăudaţi cu sănătatea? — Bună diua, domnule major! Mulţămesc. Sunt bine. Numai un catarih me stinghiresce. M’am recit asera — venind dela operă. Altcum — har Domnului — sunt bine. Acest dialog se petrecu intre doamna şi majorul. Mai vorbiră şi unele şi altele, mai despre ale teatru­lui, mai despre modă, despre balul cutare şi cutare. Apropos, eră un carneval. Dup’aceea majorul incepu a spune despre causa venirii sale. Doamna Aurelia de mult căută prilegiul, dar majo­rul eră nepăsător — şi-a fost uitat de lume. Şi aşa se intempla, că ei până atunci nu prea întindeau vorba. Dar de aci incolo vizitele majorului la doamna Aurelia erau mai dese. Pentru ce ... numai el sciea. .. Eră in o di de sâmbătă. Majorul nostru se întor­sese din cafenea, unde obicînuiă a umblă in totă dfiua — și pe mesa află un bilet scris de mână femeiesca. Dela cine ? ... Dela doamna Aurelia. Etă și cuprin­sul lui: Domnule major, Te invit pe mâne-tii la mesa mea. Sperez, că nu­mi vei refusă. Te aștept și Te salut. Aurelia X. “f I. te Prețul pe un an 10 V. ORADEA­ MARE (NAGYVÁRAD) 22 Aprile st. v. i Maiu st. n. Ese in fie­care dumineca. Redacțiunea în Közép-utcza nr. 395. ANUL XX. 1884. Pe *|, de an 5 fl.; pe *14 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei.

Next