Familia, 1884 (Anul 20, nr. 1-53)

1884-11-25 / nr. 48

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) Ese in fie­care dumineca.Nr. 48. 25 Novembre st. v. Redacțiunea în ANUL XX. 6 Decembre st. n. Közép-utcza nr. 395. II 1884. Prețul pe un an 10 fl. i Pe 1 |a de an 5 fl.; pe *|, de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei. D e e ă a|^eca n’ar mai fi uitarea Pentru rănile din pept, )A ! puneţi care fericire Aş pută să mai aştept ? Decă n’ar mai fi mormântul Pentru cei carii disper, Spuneţi ajutor şi milă Cui aş mai putea să cer ?! Carol Scrob. Ana-Doamna. (Soţia lui Alesandru cel Bun.) — Dramă in cinci acte. — (Incheiare.) Voevodul. Alesandre ! Ţie, ca om, voiu să-ţi vor­besc cu dreptul unui om osândit. Dăcă te cre­ji că ai o putere închipuită in mână, nu trebue să eşi din mar­­ginele ei, şi să vcu­ţi lumea după bunul tău plac. Am drept de sânge şi de rang ca şi tine. Ş-apoi, înaintea lui Dumnezeu şi a dreptăţii toţi suntem de­opotrivă ! Iţi aduc aicea o dovădă despre înşelăciunea ta, o do­­vada de care nu te vei pute indoi nici o clipă. Citesce ast hrisov, dar nu aici, nu in faţa lumei, ci numai in­tre patru ochi, ai mei şi ai tei. Vodă. Ah ! sfinte tare ! Voevodici. Trimete, die, pe toţi aceşti ce te incon­­joră in alt loc, până ce vei ceti. Şi deca nici acesta nu te va pute desamăgi . . . Vodă. Ce i scris acolo ? Voevodul. Este scrisorea însăşi a reposatului duca de Litvania şi Kievia, cu pecetea Ducatului, şi iscălitu­rile tuturor marilor boeri ai ţării. Vodă. Trebue să fie vr’o nouă înşelăciune. Singur cu tine ? nu i-a mai remas de cât să me ucidi poate ? Voevodici. Dec’ aş fi avut astă poftă, mi-aş fi in­­deplinit-o chiar in vremea când am intrat şi m’am a­­rătat in faţa ta. Eră paloşul meu, ţ­i-1 arunc la picidre. Şi acum, eşiţi voi boeri şi curteni, şi tu sărmană Dom­niţă lasă-me cu logodnicul teu de silă, dar in curând ve veţi vedea ărăşi . . . Domniţa.­­ Dóamne! Voevode ai milă. SCENA X. Vodă şi Voevodul. Vodă. Vorbesce mai repede ! Arată-mi hrisovul! Voevodici. (Punând in sin hrisovul.) înainte de a ceti acest hrisov, trebue să-ţi vorbesc. Vodă. Ei! eu nu am vreme să te ascult! Arată odată! Voevodul. M’ai osândit pentru uciderea unui olac. Dar inainte de a cuvântă osânda mea, nu ai avut pri­­legiul de a sei şi a cunosce fapta care m’a impins la ceea ce ţie ţi-a părut nelegiuire. Acum, când ved că sartea ne-au pus pe toţi pe un povârniş atât de repede, I­­ţi voi vorbi in faţă şi curat. Eră in dimineaţa zilei când­­ trebuia să te întorci in Suceava, din călătoria ce făcuseşi in ţara de jos. Când cerul incepu a se lumină de diuă, eşti ca de obiceiu, să resuflu berea dimineţii, care dă trupului bolnăvicios o putere văcjută. Trecând prin cerdac, pe lângă uşile Anei, aud o vorbă tare inlăun­­tru. Me opresc puţin şi înţeleg vocea cămărăşiţei ce strigă, şi a unui bărbat necunoscut. Intrai, or căm­ără­­şiţa văzându-me, se aruncă inainte-mi, şi-mi spuse, cu vorbele-i pline de năduşălă, că or­ai ce eră inainte-mi era placul marelui Logofăt Daniil, că el vinia trimes de dânsul, ca să căra cămărăşiţei prin buna voie său prin putere, cheile uşilor Dómnei, spunându-i că dăcă va a­­juta bine pe Logofătul in planul seu, ea va fi resplă­­t­ită . . . Am întrebat pe cămarăşiţă că ce nevoie avea Logofătul de cheile dela uşile Dómnei, şi ea mi-a res­­puns că: Daniil voiesc c a intră singur noaptea in ca­­mara Doamnei, pentru poftele ce le hrănesce de multă vreme ancă in sufletu-i de mişel, pofte cu indoit înţe­les , de iubire şi de trădare. Atunci am prins de gât pe trimesul Logofătului, şi scoţendu 1 in cerdac, pentru ca ţipetele sale să nu trecjăscă pe sora mea, i-am în­fipt paloşul drept in gât . . . Vodă. Să fie oare cu adevărat aceea ce-mi spui? Voevodici. Ca să cadă din ochii tei învinuirile ce mi s’au făcut de Daniil, care caută să me stârpăscă de pe faţa pământului, tocmai pentru a-ş ajunge mai in grabă la ţintă, am adus acest hrisov, dar mie, la ple­­i­carea-mi din mănăstirea Bistriţei, de Ana, şi din care Vodă. N’ai grijă, Caterino ! Du-te ! Se vede că aşa mi-a fost dat să fie. Voiu să văd până unde va merge durerea şi zdrobirea sufletului meu. Du-te Domniţo ! In curând te voiu chemă. Du-te ! (Se face o tăcere profunda şi apoi toţi es inchinându-se incet. Afară se aude din când in când vueturi şi glasuri de omeni). Voevodul. Hatmane, du-te şi tu cu ei ! (Hatmanul se închină şi ese. Uşile se inchid.)

Next