Familia, 1889 (Anul 25, nr. 1-53)
1889-06-11 / nr. 24
Anul XXV. FAMILIA brumă eră, din chilia intunecosă in o sală mare şi luminoasa, denumi pe Timoteiu Cipariu directorul ei şi îi puse la mână fond ca să o restaureze şi să incăpă cu tipărirea cărţilor bisericeşci şi scolastice, câte lipsiau. Cipariu a şi pus tipografia până la 1836 in stare ca să potă concurge după impregiurările din acea epocă cu oricare alta din acesta ţără, ceea ce se poate probă cu frumosul numer de cărţi şi de diare apărute in acea tipografie până in a. 1848. Toţi profesorii dela gimnasiu şi liceu au fost după devalvare plătiţi miserabil de reu. Din 1833 inainte la toţi s’au ameliorat salariile in monetă conv.,ără la unii mai bătrâni li s’a înmulţit cu câte 100 fl. din venitul episcopului, care plătiă mai tot dela sine salariile profesorilor denumiţi la catredele înfiinţate de nou in liceu. Venitul celor şepte membri capitulări şi al notarului consistorial a crescut asemenea din valuta vechiă in valuta convenţională. Toate fondurile diecesane şi scolastice s’au luat in revisiune nouă şi după ce s’au pus in evidenţă, cassar a fost denumit unul dintre capitularii canonici şi membri ai consistorului, care apoi a transportat la cassa statului din Sibiu toate sumele evaluate in sensul testamentului lăsat de fericitul episcop. Starea in care se află pe la 1830 limba română la şcolele din Blaş, ca şi peste tot in ţară, nicidecum nu eră de pismuit. Cele mai multe comune rurali de prin premiur simt române, numai vreo trei amestecate. Locuitorii orăşelului vorbiau numai româneşce, căci altă limbă nici nu şcieau. Sutele de şcolari câţi veniau din comunele române de oriunde de-a dreptul la şcolele din Blaş, vorbiau orăş numai românesce, eră din a treia classă normală incepeau cu latina si in cele cinci classe gimnasiali eră impusă cu pedepse diverse vorbirea numai in limba latină. Limba germană impusă de Iosif II se cassase ; cea maghiară nu eră impusă de loc. Cu toate acestea in anii mai din urmă ai episcopiei lui loan Bob limba maghiară se înfipsese tare tocma in seminar, intre clerici. Acesta s’a întâmplat aşa, că despre o parte intre cei vreo 50 de clerici erau mulţi din comitatele feudali, cari in lipsa aproape totală de şcole române, pe un teritor de sute de miliare, din mica copilăria erau daţi la şcolă tot numai in oraşe ungureşci, era pe facultatea filosofică mergeau la Cluş, de unde apoi primiţi in seminar vorbiau forte reu românesce, eră pe cărţi bisericeşci tipărite tóate cu cirile nu şoieau citi; de alta parte bătrânii noştri îşi făcuseră prescuri de regulă, ca din a treia classă gimnasială să îndemne pe şcolarii cei mai buni, ca să mărgă pe câte doi sau trei ani la câte un gimnasiu de alte limbi, cei din comitatele feudali la gimnasii ungureşci, cei din Săsime la Sibiu, ca să înveţe bine limba germană. In sine şi acea măsură luată de bătrâni, ca tinerimea lor să inveţe şi cele doue limbi ale patriei, a folosit in cursul văcului la un mare numer de tineri in viaţa practică, ceea ce s’a cunoscut mai invederat dela 1849 incoce. De aici a urmat, că mai ales in unii ani, când veniau mai mulţi tineri dela Cluş şi de aicea, limba maghiară eră forte mult şi limba maternă cu atât mai puţin vorbită in seminariu; se vorbiă latinesce şi ,unguresce, româna ca de dor. Adecă limba română o păţiă aici in miniatură ceea ce păţiă limba maghiară la magnaţii Ungariei şi in cele mai multe cetăţi ale ei, unde predomina peste tot limba germană. Morbul acela începuse a se întinde şi in clerul din afară. Ne plăcea forte la cei mai mulţi ca să stim câte patru limbi cu latina ; la o parte din tineri inse a început să le fie ruşine, ca tocma limba maternă să o vorbăscă mai reu decât pe celelalte. Se întâmplase in a. 1831 ca să fie primiţi in seminar dintr’odată şepte studenţi din facultatea filosofică dela Cluş, cari avuseră fericirea de a cunosce acolo pe dr. Simion Ramonţai fundatorul, a se indulci de învăţăturile lui, aş primi dela el in dar istoria lui Petru Maior şi celelalte scrieri ale lui. Unul dintre aceia tradusese istoria lui Maior in limba maghiară ; ceialalţi se inferbântau de cele ce li se descoperiă din acea carte ca dintr’un oraclu despre originea şi de tot trecutul naţiunei române. Ei veniţi in seminar, fără a cugetă cât de puţin la urmări, in conversaţiunile lor după cină îşi ţineau unii la alţii prelegeri gramaticali din limbă. In anul al doilea ce le plesnise prin cap la câţiva clerici, ca ei să înfiinţeze un teatru de diletanţi, se pun frumuşel pe lângă trei profesori mai apropiaţi de a lor etate şi câştigară învoirea, încă şi conlucrarea lor. Le permite şi directorul să se joace de-a comedie. Dară de unde spese? Aş’, tinerii plănuesc uşor. Daţi să scriem la toţi protopopii, care cum ştim să-i rugăm pentru o colectă. Cei mai mulţi protopopi le fac pe voiă , din curiositate. In câteva săptămâni se adunară 160 fl. mon. conv. Cu acea sumuştră trimit pe unul din ei cu vicerectorul la Sibiu, unde acordă la profesorul de pictură Neuhauser doue cortine şi mai multe aparate mărunte. Scă că pe serbătorile Crăciunului spre 1833 »prima scenă românăscă din acăstă ţărâ este gata. Profesorii şi un cleric preparaseră câte o piesă mică, de acelea care se juca in internatele classelor superioare. înainte de aceea se represintase tot de clerici la instalaţiunea episcopului Lemeni o eclogă compusă cu mult spirit de Cipariu. Tot cam acei tineri îşi impărţiră şi acuma rolele. Dară unde este publicul ? Cu episcopul in frunte, toţi canonicii, profesorii, familiile diregătorilor dominali, vreo patru cinci orăşeni şi baronăsa bătrână dela Panade, atâta eră publicul. Acelea represintaţiuni s’au continuat in vreo cinei ani şi de atunci limba maternă in Blaş nu a mai remas in coda altora. De ar fi cutezat inainte de aceea să întreprindă tinerimea jucării de acelea in seminariul preoţesc din Blaş, gi eu nu ştiu dăcă ar fi fost eliminaţi său chiar înrolaţi in regimente. Studenţii dinliceul catolic reg. de la Cluj, luni de câte 20—25 de ani, denunţaţi că merg la teatru, erau pedepsiţi cu career, şi ce-i durea mai tare, eră amenda de câte 2 douetreceri pentru pedel. Tot in acei ani incepură a se strecura incace şi producte literare româneşci din ţăra vecină, cu totă privighiarea cu ochi de vultur a vameşilor; la Sibiu şi de aci la Braşov intrau prin mijlocirea librăriei francesului Thierry, care avea o filială in Bucureşci şi prin un comerciant Minovici fără la Braşov prin cărăuşi, neguţători şi alţi călători. Curierul românesc al lui Eliad venia prin poştă ca scrisoare, cu porto l/2 doue treceri, dară ce eră să facă omul? plătiă şi tăcea. Afară de reforme in instrucţiunea publică şi de cultivarea cel puţin a literaturei bisericeşci şi pedagogice, Blaşul mai avea in acea epocă şi alta grigiă mare, storcătore de sudori. Dissensiunile politice dintre feudalii catolici ca partisani ai guvernului central şi dintre cei calviniani din oposiţiune tulburau indirecte şi liniştea sufletescă a poporului român in ţinuturi, in care acesta se afla desbinat in doue confesiuni religiose. In spiritul vechiei lor doctrine proprietarii mari catolici voiau să aibă in dominiile lor pe cât s’ar pută tot numai locuitori de credinţa catolică ; din contră proprietarii protestanţi nu lăsau nimic neincercat, ca să ţină pe poporaţiunea rurală cu atât mai vârtos in vechia ei credinţă, căci in acest cas nici-o lege nu-i siliă ca să rupă din hotar por* 271)