Familia, 1891 (Anul 27, nr. 1-52)

1891-09-15 / nr. 37 szám

ORADEA-MARE fNAGYVÁRADJ 15 septembre st. v. '21 septembre st. n. Ese in fiecare duminecă. Redacțiunea : Strada principala 375 a. ANUL XXVII. 1891. Prețul pe un an 10 fl. Pe Va de an 5 fl.; pe *. de an 2 fl. 70 cr. Pentru Romfinia pe an 25 lei S e r a. SyRuptă din noian de umbre, seara tainic se coboră. Din zefiri făcându-şi aripi şi luând glas din isvere, Jie-’Se întinde, se lăţeşce şi cu vălu-i înstelat tr Copere, induratoarea, pe sărman şi pe bogat. Nalte bolţile albastre portă pe cărări de raze Vecinie zimbitori luceferi, iară luna ’naintăză Ca regină însoţită de-un cortegiu desfătător, Ce din stele curtesane e compus, admirator. Muncitorii lasă câmpul, sapa lasă, lasă plugul, Boii, ce dinflori purtară până săra, lasă plugul; Stoluri de flăcăi şi fete vin spre sat vesel cântând, S’aud glume piperate, s’aud chiote sburând . . . Ciurci de vaci şi de oi turme harnic se cobor’ pe coste Şi cu muget, şi cu behet, cu frânturi de-o mare oste, Intră ’n sat şi-aduc mirese din bogatele câmpii, Aduc ugere ’ncărcate pentru vârstnici şi copii. Curtea-i târg de vorbe multe, toţi se ’nvârt ca la poruncă, Unii 'n casă, alţii ’n şură, un sfârşit să dea la muncă; Iar’ când cina se vesteşce, toţi se 'nşirue cu drag, După măsa ’ntinsă ’n curte pe prăjinile de fag. Glumele pornescu-şi rostul ; creşce, saltă voia bună, In vecini zăresc un mare cocostârc cu pliscu ’n lună. Este cumpăna fântânei, ce cu sarbăd scârţăitoare că e cocostârcul gata de călătorit.. . Timpul fuge dinaintea muritorilor cu hazul, Sgomotul se risipeşte, liniştea trece pârlazul Şi sub straşine stufose se ascunde ’ncetişor, Ascultând cântecul mamei, ce-şi adoarme-un puişor. Armonia se resimte ’n codru, vale şi câmpie, Un zefir de smiârd-o flore, trist un grier cântă ’n vită; Ochii sferelor măreţe se prevăd schinteietori In oglinzile de apă şi in rouă de pe flori. Es din ziduri liliecii fâlfăind din aripi grele, Ei se par că-s a naturei steguri triste şi de gele, Când se plimbă fără sgomot prin văzduhul aromit, Ca gândirile ’ntristate intr’un suflet osîndit .. . a Dar in linişte, departe, se aude-un glas de clopot, îngânat se pare glasul de-un suspin cu jalnic ropot: E suspinul despărţirii dintre sere şi pământ, Ce ne spune, că mărirea încă-şi are un mormânt. Limba de aramă bate clopotul şi ’ncet stârneşce Sufletele din gândirea lumei ce ne ocoleşce; Iar din buze curg smerite şi duiose rugăciuni Cătră tatăl tuturora din cereşcile regiuni. Sunetul de clopot face să tresară păsărică, Ce-şi ascunde gingaş capul sub aripă, — floricica Sorbe cu sfială rouă şi se ’nchină umilit Celui, ce c’un picur dulce inima i-a răcorit. Sbora sunetul departe, şi ’n mişcări tremurătore Aerul îi duce vestea peste câmpuri roditoare, Şi se pierde in pădure, ori adorme ’ncetişor Pe o pajişte, ce-şi scaldă margina intr’un isvor. Umbra cresce pe colnice, arborii se pierd in umbră; Murmur lin s’aude ’n vale, e a nopţii voce sumbră, Ce deştaptă visuri blânde ’n inimile fecioreşci Şi gândiri consumătore ’n sufletele bătrâneşci. Unora povestea nopţii este basmul fericirii, Altora e epopeia tristă a nenorocirii, Fiecare simte ’ntr’ânsa eu- seu nefățărit, Elegie-i pentru unii, pentru alții hymn slăvit! Ce e pentru mine? — Spuneți voi isvoar’ ale durerii, Ce-mi udați cu ’mbelșugare triste nopțile vegherii, Când cu dor fără de semen chem luceferul ascuns După norul, ce se pare necuprins și nepătruns . . . Seghedin, august 1891. Traian H. Popa. Drac bălţat. (.Farsă.) I i;~%jti un derbedeu corupt până in măduva oaselor, “mi-ai mâncat pân’ acum o mulţime de parale, i^dar pe viitor n’ai să mai veili nici-o lăscae dela ^ mine. Şi ţi-o spun verde : te desmoştenesc ! scurt! — Dar unchiule . . . — Aşâaa ! nu mai merge nici-un dar ; ce creiji, că nu te cunosc ce fel de pomă-mi eşti ? umbli să me încurci cu vre-o nouă coţcărie, aia lasă, lasă că stim noi cât îţi platesce pielea. Nu mai merge cu gogoşele, verişcane, nu mai merge! — Dăcă n’o să me laşi să vorbesc, n’am să pot spune nimic.