Familia, 1893 (Anul 29, nr. 1-52)

1893-10-24 / nr. 43

506 FAMILIA Pe nisip, intors cu fundul aproape in sus, zăcea bietul Peloponez. Când se trăgeau valurile dela densul, se audia cum ţişnia apa din găuri. El eră ancorat cu doue ancore, dar furia mărei putea să le rumpă şi atunci sănătate, nu mai vedea nime orezul şi măslinele de cari se bucură aşa de mult pescarul. Deodată bătrânul a asvârlit de pe botul luntrei un cârlig de fier şi a tras luntrea lângă vapor, şi în­dată toţi trei s’au suit pe dânsul. Acolo se siliau nişte umbre să pue pe apă o luntrişdră, dar valurile se im­­potriviau şi omenii îşi perdeau de­geaba vremea şi pu­terile. In timpul acesta au sosit şi celelalte luntri pe cari erau câte şase oameni. Tot aşâ s’au prins de vapor cu cârligele, şi dela fiecare s’au suit pe vapor câte patru ânşi. Pescarii au început acuma un lucru uriaş. Polo­­boacele, sacii şi putinele se scoteau din lăuntrul vaporu­­lui care nu putea să ţie mai mult de jumătate de cias încă. Cum vedea aceşti omeni să lucreze in intunerec, ridicând nişte greutăţi aşa de mari, cum nu cădeau in marea care lovia cu furie vaporul, era lucru de minu­nat. Peste un sfert de cias luntrile erau gata încărcate, de-abia se ţineau pe apă şi luntraşii aşteptau comanda lui Vavila ca să plece. Ajutorul căpitanului şi cu mă­­rinarii de pe vapor s’au aşedat in luntrea bătrânului. Intr’o parte a vaporului, care se plecase cu totul in apă, la lumina unui felinar se audia: «Cum gândesci bătrâne, mai putem veni încă odată?» — «Te-ai mira căpitane, furtuna contenesce, peste vr’un sfert de c­as vântul se schimbă; acuma e uşor, bate dela răsărit, te gonesce singur la mal cu vrute cu nevrute; dar eu so­­cot că schimbându-se vântul, vaporul se va desprinde, nu stă adânc in nisip... Apoi, să mai vedem... — Băeţi, a strigat el tare, incât glasul lui a acoperit vuetul furtunei: otcialivai... — Otcialivai, răspunseră, mai multe glasuri, s’a audit h­opăitul lopeţilor şi trupurile negre ale luntrilor s’au despărţit de vapor. El eră părăsit cu totul, aruncat pe o bancă lungă de nisip, de-abia putea să se impotrivăscă loviturilor nemilostive ce i le dădea marea. Se intemplă de multe ori când furtuna așădă vre­un vas adânc in nisip, că nu-i trebue nici ancoră ca să nu-i rumpă vântul când se schimbă. Tema Caterlezenilor la asemenea întâmplări este să nu-1 nomolăscă prea iute şi atunci pun in lun­tri piranele, bucăţi de lemn şi de fier şi in sfârşit tot ce se poate duce. De multe ori o parte din pescari re­­mân in vapor şi pregătesc marfa aşa, că la intoarcerea luntrilor le pot incărcă intr’o clipă. îi de nespus că 60, 70 de luntri mari de mare, ce portă câte cinci mii de ocale, fiecare cu câte 6, 8 oameni pe dânsa, pot intr’o noapte, dar noapte nu glumă că te apucă florile privind furtuna de pe mal, să curăţe de marfă un vapor în­cărcat cu 20,000 tone. Dar asta nu e de ajuns, vaporul îi descărcat, adică e prădat, trebue ca mulţimea asta de marfă să fie ascunsă, şi in privinţa aceasta pescarii intrebuinţăză desişurile de stuf şi mlăştinele Dunărei aşa de intinse pe amândoue ţărmurile cât privesci cu ochii. Pescarii noştri se siliau cu lopeţile de le curgeau sudorile. Lun­trea bătrânului greu încărcată stătea in mijlocul luntri­lor. Vedeai un şir lung de stele pe mare, se siliau a­­ceşti oameni de fel să se intorcă odată, dar bătrânul se hotărîse să nu mai vie a doua oară, şoiea el la ce putea duce asem­­ea încercare. Marinarii de pe vapor tare obosiţi şedeau ca nişte saci de grâu, fără de miş­care. Până ce primejdia eră mare lucraseră din răspu­teri pe vapor; când au sosit pescarii, făceau a doua în­cercare ca să pue pe apă luntrea a treia. Pe cea dintăi plecaseră doisprezece omeni şi pilotul, pe vapor răma­seră 10 oameni cu căpitanul; la intâia încercare de a slobodi luntrea a doua pe apă au fost aruncaţi de va­luri şi luntrea asverlită departe in apă. Bine este să lucredi diua, dar când lucredi noaptea, pe jumătate in apă, pe un vas care cât pe ce să se afunde­z e cam greu. Acuma sărmanii marinari obosiţi şi lipsiţi de pu­tere şedeau in luntri, puţin înţelegând ce se petrecea cu dânşii. Cine a fost in luptă pentru a-şi scăpă viaţa, ştie bine acea obosălă şi nepăsare cară te apucă după ce ai înlăturat tema şi te simţi scăpat. Atunci pe mare s’a petrecut ceva neînţeles, o parte din steluţe ce ici colea se zăriau pe mare s’au stins; sgomotul ce se audia inapoia luntrei bătrânului s’a potolit, numai înainte se audiau glasuri de oameni şi luminau câte odată felinarele de pe luntri. Ciudat lucru, pe când o parte din luntri se apropriă de ţărm, unde se zăriă focul butoiului, altă parte fără sgomot se fură spre gura Dunărei. Bătrânul se făcea că nu înţelege... — Staţi băeţi, strigă el, trageţi luntrile incoace.. . Hei, iar alergaţi de mai svârliţi ceva pe foc, se stinge . .. Ce dracul, nu mai sosesc! şi tot se uită lung pe mare in toate părţile, voind să vadă celelalte luntri cari nu sosiau şi care atunci erau in mijlocul mlăştinelor. Asta o sciea el foarte bine, dar voia să se arate şi mai de­­parte om cinstit. Marinarii de pe vasul părăsit se grămădiau lângă foc şi se incăldiau. Puţin le păsă de luntri, de marfă, de vapor şi de toate pe lumea asta. Nu mâncaseră de 24 de ciasuri, abia erau caldi, acuma se igrigiau numai de focul care le dădea puţină căldură. Marfa nu eră a lor, vaporul de asemenea, erau plătiţi, ba încă reu plă­tiţi şi se purtau cu dânşii ca cu nişte câni. Căpitanul aşteptă să se facă diuă ca să plece la Sulina, să insdiinţeze pe agentul companiei de asigu­rare că vaporul Peloponez a suferit naufragiu, că o parte din marfă care de asemenea eră asigurată, a fost scăpată de pescarii de la Caterlez cu preţ de 50 de lire turcesci. Se făcea diuă, in depărtare pe mare nu se vedea nici vaporul, nici luntrile pescarilor, dar bătrânul pescar tot umblă pe mal din­colo in coce şi priviă. — Căpitane, zise el, am perdut 20 de luntri şi 100 de oameni. — îmi pare reu, căci cu omenii domniei tale s’a perdut şi marfa mea. înţelesese el forte bine meşteşugul hoţilor, dar ce să le facă? Cine să-i urmărască in bălţile Dunărei? Cine poate spune câte luntri au fost, câtă marfă au în­cărcat? Cine ar pute descrie tot tabloul ingrozitor ce s’a petrecut in nóaptea trecută ? Sărmanul căpitan se bucură că a scăpat cu viaţa. Şi el eră plătit, şi lui pu­ţin îi păsă de marfa de care nici nu şciea. Peste o zi a sosit şi agentul, adus de căpitan, a vădut marfa, a dat din cap și a plătit 50 de lire. — Ura! Hubeai rebiata, se audia totă diua in cele cinci cârciumi din Caterlez. Victor Crasescu. Statistica nu e plăcută decât poporului in pro­gres; nu-ți vine să faci socoteala, când te temi că vei remână in pagubă. Anul XXIX"

Next