Familia, 1894 (Anul 30, nr. 1-52)
1894-12-04 / nr. 49
578 FAMILIA — Fevghe Satana! ocări kir Iani și se apropiă de teiul din care tot țipă jigania, apucându-se să-i strige: Hus! Hususu dihania afurisita! Pe semne-o spăria, că glas de cucuvae nu mai resuna. Nu trecu vise cât ai clipi, si iaca glas de cuc. — A! ma asa vine . . . chinta la dimiata cuculețu, chinta... Dar pe când se rugi,de cuc, iaca prinse-a durui din copac o plee mărunţică de petricele. — Ei comedia ... Ma asta este farmazonia curată . . . Vraza la mied de noapte ... Şi eşî dintre cei trei tei, trei tei ca trei fraţi de-un tată şi de-o mamă. Şi făcându-şi ochiul vultur, prinse kir Iani a căută pe cărare dulce pradă ce aşteptă. Şi tare se mai bucură când zări venind, venind .. . nălucă albă in noaptea negru printre lanurile verdi care fâşâiau încetişor, încetişor. Iar in unul din cei trei tei s’audi cucul cântând... —■ Chinta cuculeţ, chinta că vine mândruţa .. . Şi Ruxandița, ruşind să nevoe mare, intre cei trei tei intră şi de unul dintr’ânşii se sprijini, de cel din mijloc, la care o trăsese inima cu drag. — Şi di, ai venit, cucoane, să culegi floarea dragostei la miedul nopţii lângă fântâna cu trei tei, care şeii dta, că-i vrăjită oleca .. . — Ma am ghinditu și eu che e vrăzită, che ați chinta cucuvela, agi cucu ... agi ploue nustiu cu țe .. . — Păi, vrăjită cucoane ... că li se întâmplă multe îndrăgostiților . . . grăi Ruxanda cu un râs viclean. — Ma si ego vreu se mi se intimple cea mai mândra istoria, Ruxandița-garofița... Şi, uite, ţi-am adus paftalele de arzintu, ehe una parechea de ţerţei di smaragdia frumoşi de-ţi ia ochii ... Şi grecul prinse a se da pe lângă Ruxăndiţa .. . Şi i se ’necă glasul, de parcă i se poprise vr’o galuşcă in gât; şi-i tremură firele bărbei, de parcă-l apucase niscaiva friguri. — Ei, ședi bine, cucoane, nu așă răpide, că-i fântâna vrăjită, și deal... — Mai vraza scumpa ca dimiata, Ruxandița este pa lume ? — O fi, cucoane .. . Kir Iani vru să-i cuprindă mijlocelul. Și tare-i mai termurau brațele de parcă i le 'nșirase Dumnedeu pe sârmă. — Da nu te astemperi kir Iani ? Ce ? adecă pentru asta am venit eu? — Ma nu ai dis singura sa culezem flóré dela dragostea ? Dar atunci nu’s ce-l pocni drept in nas, de sări Iani strănutând și ocărând. — Dar ce-i cucoane? întrebă Ruxandița, abiă ținându-se să nu râdă. — Nus’te mi-a cădut pa nasu .. . — Tei vrăjiți, cucoane... In ista din mijloc stă, cică, nóaptea, privighiătorul dragostei şi dacă unul dintre îndrăgostiţi nu-i cu cugetul curat, apoi multe posne-i face ... — Povesti, Ruxandiţa ... Ma ego te rogu sa pofteşti colea, lângă istlalt teiu . .. Atunci ţipă cucuvaea, şi răpide, după dânsa cucu. — Vai de mine, cucóne, ţi-o cântat cucuvaea ... Semn reu pentru dta vedi, dacă nu ţi-i cugetul curat! Şi mie, cucu .. . semn bun, cucóne . .. Dóamne, tare mi-i drag mie cucu . . . — Şi mie mi-eşti dragă, — vorbi nuş’ cine din din mijloc, — iar crângile şi frundile prinseră a trosni și a făsâi .. . Kir Iani o luă la sonetoasa, îi trecuse repede prin gând că eră vrajă la mijloc, vrajă cu socotală pe spinarea lui. Din teiu, poc! sări jos bădica Bunea. — Unde-i capra ? — Și-o luat tălpășița . .. Uite-o pe cărare. — Aștepta-me, Ruxanda ... și las’ pe mine. Și unde-o tunse la fugă, de parcă fugea și pământul cu dânsul. De unde s’o potă duce mult kir Iani ? Avea și el picioare bune, dar scrântitura îl sili să mâie fuga și dacă-l apucă dorul la glesnă, se făcu şomoiog jos intre popăsoiu. Bunea îl și sosise. — Da ce mi te-ai trântit plăcintă, liota dracului? Ca să mi te-ascundi hai ? Da nu-mi scapi tu, țapule ... Ți-s dragi fetele oamenilor din sat, aud ? Stăi că-ți descânt eu de dragoste ciocoiască . . . Și începu să mi-1 desmierde cu pumnii in câfă și ’n spinare până ce nu mai putu grecul nici să icnesca măcar. Déca l’a vedut că nu-i mort, ci leșinai numai, îl lăsă acolo şi se ’ntoarse la fântână. — L’ai săturat de dragoste, bădică? intrebă fata. — Săturat, de-o ţine-o minte cât o trăi pe lume. — lasă! Şi se aşedară amândoi pe ghizdurile fântânei; şi grăiră, şi se strînseră ’n braţe până ce prinseră-a miji dorii la resărit. O sâptămână vitrega se văetă Kir Iani de spinare, de cefa şi de picior. Vestea sburâ, ca de popă tuns, că grecul o păţise; numai nu dădea nime cu gândul, dela cine i se trăgea pisăgâla. Ruxanda şi Bunea râdeau pe înfundate. Kir Iani bănuia pe făptaş, da unde-i venea să crâcnască, de ruşine? Atâta numai că-și puse 'n gând cu dinadinsul să porte sâmbetele afurisitului de Bunea. — Lipon, își grăi lui, bataita am mâncat; ma incai sa maninc si pa Ruxandița. Nu-mi era tocmai in ghind s’o făcu Kera Gainidis, ma acum me pun pa capu dela preutesa morta copta, să mi-o dee pafiimiaei. Pe urma găsim noi si altu ac pentru cojoțelu del Bunea. Afurisitul (je pumni are la dimialui!... In diua aceea si trimise după preutesa. — Vai de mine si de mine, cucoane, se văicări preutesa, cum trecu pragul, da ce pecat te-o călcat ? — A-bah! ma nu-i nimica, mama preutesa.. Aveam stenahoria la capu, che am pornitu sa me plimbu De-odată pac! m’am lunzitu intre popusoiu. .. M’apucase un virtezu, cu stele verzi, ehe galbene, ehe roşii, ştii, dela priţina stenahoria.. .Arma nu-i nimica . . . Poftimu şezi. — Mulţămesc, cane, las’ că şed şi ’n picioare . . . — Ohil ohi! . .. poftimu c’avemu se parigorisimo amunduoi . . . — Preotesa nu așteptă s’o mai poftască și-a treia oara. — Uite ge, mama preotesa, începu grecul vorba. Ego m’am prinsu cu dragostea pentru Ruxandița, nepoțica dimiatale. Ma fiindu che auzisemu, ehe dimiaei se uita la fițioru pădurarului, me am feritu se oferu di nevasta ... Anul Xxk