Familia, 1899 (Anul 35, nr. 1-52)

1899-01-24 / nr. 4

Numărul 4. Qpadea~mai de ian. (5 feBp.) 1899. Anul XXXV. Apare dumineca. Abonament pe an 8 fl., pe 1/, dean 4 fl., pe 3 luni 2 fl. Pentru România pe an 20 iei Paciinta şi ambiţiunea. Verişoare! mele H. S. „// y a deux routes dans la vie, la premiere est la patience et la seconde est Vambition1'. (Doue căi sânt în viaţă, prima e paciinţa şi a doua-i ambiţiunea.) Astfel «zice A. de Musset. Tu, dulce, me întrebi de consimt cu marele poet ? N’am să neg că în­­trebarea-ţi m’a sur­prins mult. Me obiş­nuisem a te privi drept prototipul meu. La a­­ceasta alegere contri­buise nu numai admi­­raţiunea ce o am pen­tru tine, ci şi armonia faptelor ba chiar şi ceea a cugetelor noas­tre. Imî erai încă pro­totip, fiind mai espertă, mai desteră, mai pri­cepută în aprofunda­rea tainelor vieţii, iar eu me luam în multe privinţe după tine. G’un cuvânt direcţiunea mi-o indicai tu. Drept pi­când, destul de mai şi abăteam de la densa, înclinarea mi prea ma­re spre emancipare şi independinţă, întru cât aceasta se poate realiza, poartă vina. Cu toate aceste ai să-mi remânî lung timp : model. Şi oare nu te numesc mulţi, o fiinţă perfectă? O­­noare mie! , E înse drept, — te rog nu lua în nume de reu aser­ţiunea-mi, care de altcum nici nu-i creşte acu, — că eu dubitez, ba neg categoric existinţa unul ce „per­fect“ în cele terestre. Sunt contra vorbelor neprecu­­getate, superficiale. Câte caşuri! Iveşce-se un talent, se poreclesce ,genialitate“. Şi este vorbă de o incon­testabilă genialitate resp. de o oareşcare apropiere de perfecţiune, căci cum deja amintit, perfect in înţelesul strîns al cu­vântului, nu admit să fie cineva, atunci ome­­nimea de regulă nu se place în rolul de cu­noscător just. înse, a­­tunci bunăvoinţa ei se degradează, câte­odată e ca ’n palmă. Lucru mângăios că posteri­­tatea-î mai puţin se­­ducabilă în ceea ce priveşte — recunos­­tinţa. Deci ,după o moarte vine — apo­­teosa. Escepţiunile ? Nici că se pot lua în considerare. Dar să revin la în­trebare. Mi-ai pus-o după declaraţiunea, că nu eşti de acord cu marele Musset. Apoi bine. Părerile diferă. O mare cuminţie din partea naturii e că în îm­părţirea lor e cu toane într’atât, că arareori întim­­pină un individ care ori ce opinie să ţî-o aproabe. Nu vorbesc aici de acei câţiva idioţi, cari în lucruri serioase nu sunt consideraţi, ci-s curat aburi pentru macrocosm. Tridtjor M­ansen și soția.

Next