Familia, 1905 (Anul 41, nr. 1-52)

1905-12-04 / nr. 49

Numerul 49. Oradea-mare 4/17 decembre 1905. Anul XLI. Apare dumineca. Abonamentul pe an 16 cor., pe 1/2 de an 8, pe 3 luni 4. Pentru România pe an 20 lei. Puterea focului. Fragment din „Clopotul“ de Schiller. — (Traducere liberă). ...Grozavă este-a focului pară, Când omul o lasă în voia ei, Eu strică şi rumpe s-o moară Ce liber găseşte ’n drumul ei! Dar bună şi darnică ea se arată Când ştie omul a o 'nblânzi; Cu daruri bogate, bogată răsplată Pe dânsa natura o dărui! Vai, amar când rupt zăgazul, Uriaşul sul de flăcări in văzduhuri se întinde Şi zbucnind prin hudiţi strâmte, Străzi şi case le cuprinde! Elementele pe vremuri au jurat Ca în veci să strice, Orice mână omenească Ar voi ca să ridice! N’ auziţi din turn cum sună, Cum plâng clopote-i furtună, Şi din norii grei de ploaie Curg săgeţi de foc, văpaie!... Ş-auzi, dar ce larmă... şi tropot pe strade, Ce roşu e cerul... şi strigăte: arde. Iar vântul năpraznic vueşte prin drum, Pe aripe-i poartă nori negrii de fum! Năvalnic, sălbaticii nori au plecat S’arunce văpaie şi fulgere ’n sat, Şi trăznet şi tunet şi fulgere şi foc S’ amestecă 'n vuet, vuind la un loc. Bangat de clopot, huiet d’ alarmă, Furtuna-i... furtuna-i, ce vine şi darmă, Cerul s'aprinde, Focul se ’ntinde, Strade cuprinde, Vâjâe 'n vaet, vueşte venind Vântul cu flăcări... şi case s'aprind... Şi urlet şi ţipet şi gemet amar S-aude tutindeni, dar 'n zădar. Aer s'aprinde... bârne trosnesc, Case se darmă, vite mugesc, Mame nebune de spaimă, gemând, Păru-şi smulgând, Vai, şi în urmă copiii dau zor Şi jalnică-i ruga şi plânsetul lor. Care se sfarmă, Grajduri se darmă, Totul se creapă, totul trosneşte, Din greu în adâncu-i pământul vueşte! Doniţe sboară din mâni în mâni, Raze de apă ţişnesc din fântâni! Cu mugete-aleargă furtuna 'mpreună Şi lemne şi stoguri de paie adună, Le 'nvârte, le rupe, le-aprinde, le strică Şi vreascuri, bucate, spre cer le-a ridica, Apoi în văzduhuri din nou le adună Şi iar' le aruncă 'n grozava gemenă! Cu durere îşi priveşte Omul, munca-i risipită, Care jos în vale zace De ruine-acoperită! Casa-i geme sub ruină Şi de spaimă-i toată plină... Prin fereşti priveşte groaza Sus din nori, ş-aruncâ raza Soarele în depărtare...