Federatiunea, ianuarie 1871 (Anul 4, nr. 1-7)
1871-01-13 / nr. 1
pentru de a procrea Sincaiesei si Claini, si — pronunciparentalisti — au combinatu iesuitii uniunea besericeasca si au introdus’o la noi imperatî’a ; dar’ — de diece ori nu, ca se simpatisedie, se dée man’a, se lucre in solidaritate cu — sismaticii ! Neiertata este romaniloru uniti amici’a cu frații loru ortodossi. Siuluitu — fia-iertatu, sciu multe se spună despre acést’a, dar’ au esperitu destule si unii putieni domni d’in Logosiu, Orade si Blasiu. De alta parte — intre tote impregiurârile, remunerate sunt intrigurile, insinuările, atacurile fratiloru,de alta confesiune. Suntemu pre departe d’a vré sé negâmu, cănd unele epoce s’a incercatu practisarea acestei miserabile politice si prin capii bisericei ortodosse, si — nu fara resultatu, totusi de Cuibu naturalu alu acestui fetu iesuitim s'a privitu pururia si se privesce plina asta di beseric’a unita. Suntemu curioși se vedemu: facia de afrontulu ce i se fece, ce feliu de atitudine va sei se ie ea ?! De ați vomu cunosce, si va cunosce lumea poterea morala de care dispune ea. Nu trebue se spunemu, că resolutiunea ei va fi de mare influintia pentru viitoriulu natiunei romane.“ Missiunea nostra de diurnalistu si de romani, ni impune detorinti’a de a intempina d’in capulu locului assemenea aberatiuni spiretuali si de a combate ori ce felu de incercare de a scormoni funestulu confessionalismu, caci ideele scrintite trebuiescu sugrumate indata la nascerea loru. Mai nainte de a ne apuca descarmenarea speciale, vomu premite câteva observatiuni generali. Cellu ce crede a avé missiunea de a combate pecatele, abusurile, scăderile, etc., cari se ivescu in sinlu cutarei corporatiuni, societati, beserice, etc., trebue se le combata obieptivu si daca acelle imperfectiuni sunt, precum totu-de-un’a sunt, legate de persona seu si persone, se le combata si pre acestea, nu este inse permissu a navali asupr’a intregei societati, corporatiuni, etc., ek ei atunci ar’ urma ce trebue attacate tote besericele, séu chiaru crestinismulu intregu, pentru rellele ce esistu, ori se pare ca esistu si se crede a se tolera in sinulu loru, ceea ce ar’ semena séu a se lupta cu morile de ventu, séu a descoperi peccatosele passiuni si malitios’a intentiune a inimei,ceea ce era se observa indata ca si cuiulu d’in saccu. {r, Collu Cp GVede, PÎt oollpi^î doua confaactiu, de cari se tienu romanii, sunt una „fericire“ penitru natiune, precum au professatu a crede acést’a, actualu Redactoru allu „Albinei“ intr’unu Nr. allu acellui diurnalu, acellua nu pote arrunca petr’a a supr’a intrege besericei unite, fara ca petr’a se recada pre capulu arruncatoriului. Cellu ce, cu diurnalistu romanu, dovedesce partialitate facia cu confessiunile rom. aveTndu predilectiune pentru un’a si ura neimpacata pentru cealalta, acellua nu este demnu de a porta pern’a de diurnalistu romanu, ci se o depună si daca vre, calugaresca-se in confessiunea predilectiunii salle. Acolo escessulu zelului inflaccaratu se pote si eserce si a se scusâ in câtuva. Era daca diurnalistului rom. i-ar’ lipsi criteriulu originei romane, atunci devine forte suspiciosu romaniloru si preausioru pote trece de vilu intrigantu si speculatoru, care tinde a esploata, nu numai pre parteculari, ci si confessiune intreaga si prin aceast’a pre națiune. Credemu a avea dreptulu de a poté face aceste reflessiuni generali, pentru că, in cursulu întregului deceniu, de candu avemu onorea de a figură că modestu diurnalistu rompeccatulu confessionalismului ar’ fi cellu d’in urma, carele nis’ar’ poté impută vre una data. Ne-am occupatu si ne occupamu toti diurnalistii de cestiuni besericesci, acestu dreptu compete tuturoru fara privire la confessiune. Daca diurnalistulu romanu se occupa mai adese ori, caus’a e parte, ca beseric’a romana (cu ambele ei confessiuni) porta caracteru eminenta natiunala. Beseric’a nostra e strinsu unita cu viéti’a nostra natiunale, ea a fostu, in tempuri grelle, palladiulu natiunalitatii nostre, era in tempuri mai senine, d’in sinulu ei maternu au esîtu renascerea nostra natiunale, politica si literaria. Precandu natiunea romana eră culcata, politicesce nemicita, abié tolerata d’impreuna cu beseric’a ei, atunci poporulu nostru redusu la starea Elotiloru, parasitu de nobilimea sa, renegata pentru interesse materiale, numai in sinulu besericei sale cercă si află mangaiare in adanc’a sa durere si amarîciune. Clerulu romanu nu s’a deslipitu de serman’a opinca. Ellu au luatu in mana si flumur’a natiunale si a portatu-o sub totu tempulu, câtu perfidii stapani potura tiené poporulu in catusie, pana candu provedinti’a divina, prin radiele libertatii, rupse catenele de pre bradele poporului si natiunea romana deveni si ea majorenna. De aici provine adanculu nostru respectu si devotamentu, impreunatu cu sincera iubire, catra preulîmea nostra in genere si fara osebire de confessiune. — Diurnalistulu rom. se occupa, mai departe, mai adese ori de cestiuni besericesci si d’in causa, ce ni lipsescu organele besericesci. Daca ierarchi’a besericei rom. gr. or. n’are inca unu organu, este lucru descusatu, pentruca abié de câti va anni au reinviatu ca fenicea d’in cenusia, apoi i lipsescu inca si mediu-locele ; — dar’, de trei ori rusîne! pentru ierarci’a rom. gr. cat. carea, binisioru dotata precum este, ar’ poté sprijini unu organu besericescu facandu pre annu neinsemnatulu sacrificiu de a remuneră ostenelele unui aptu Redactoru. Acesta summa abié ar’ face una partecica d’in banii, cari sub speciosulu titlu de „denarii lui Petru“ s’au stracoratu de câțiva anni in coce, d’in pungele prelatiloru rom. gr. cat spre ajutorarea unui patriareu decrepttu si imbecile, carele, unelta in man’a unei secte fanatice^ sustiene antichristian’a doctrina despre necessitatea potestitii sale lumesci si d’in pungele simplicissimiloru sei credintiosi au stipendiatu pre gendarmii si pretorianii séi, prin cari credea a mai poté impropti deschiatulu si putredulu scaunu regale, pre carele n’ar’ fi trebuite sé se urce neci ellu, neci ambițioșii séi predecesori, ci sé se fi tienutu strinsu de essemplulu si invetiaturele Marelui Invetiatoriu allu loru. Daca prelatitoru rom. gr. cat. nu li s’ar’ poté impută decâtu numai atât’a, usioru s’ar trece cu vederea acestu pretestu de pietate si devotamentu falsu, inse e unu secretu pubiieu cu primula si uniculu organu besericescu („Sionulu romanescu“) au trebuitu se incete, pentru ce intrigele si persecutarile secrete ale prelatiloru au paralisatu tote ostenelele acellui zelosu preutu, carele au preferitu a succumbe, decâtu a suflă in cornulu ultramuntaniloru, Ecca dar’, căușele principali, pentru ce diurnalistii romani cauta sé se ocupe si de cestiuni besericesci mai adrese ori si mai intru adinsu, decâtu alti diurnalisti. Inse detorinti’a diurnalistului rom. e indoitu mai mare decâtu a altor’a de a trată cu tota precautiunea delicatele cestiuni besericesci, si mai alesu cellea confessionali si interconfessiotiali.* E lucru prea-cunoscutu ca mainainte de an. 1848. armoni’a intre romanii de ambe confessiu- Titlii. Quinto pronnn gr. cat. faceă d’impreuna cu fraţii loru gr. or. funcţiuni besericesci. Acesta fraterna armonia au culminatu la 1848, cu ocasiunea măreţiei si pururea memorabilei adunari nationali de la Blasiu, in catedral’a de acolo, si in faci’a a 40,009 romani, cari cu lacrime de bucuria au privitu la aantulu actuallu concelebrarii ambiloru archipastori ai loru la acelua si altariu innalitatu pentru adorarea lui Ddieu. După 1848, acésta armonia s’au turburatu prin escessulu de zelu allu confesaiunaîismului reu iutiellessu d’in partea arebierei loru rom. cari opriră preutiloru resp. de a mai functiună împreuna cu frații loru de cealalta confessiune. Cu tote acestea, pre cartea publicitatii, nimene n’au cutediatu a turbură pacea intre frați. Diurnalistii rom, tratandu asupr’a osebiteloru cestiuni besericesci, au observatu cu scumpetate tactulu cellu finu si decorulu, ce in mai mare mesura nu s’ar’ poté găsi neci la națiuni mai innaintate in cultura. In „Albin’a“ numai s’a stracoratu mai de multe ori nesce correspundintie cu preaviua espressiune de unu confessionalismu esageratu. — S’am reflectatu neci odata la assemenea estravagantie, cu tote că acelle eră scrise cu invederat’a intentiune de a atîtiă spiritele, eile inse eră nesce aberratiuni locale d’in Banatu ! Aici se ivescu semne sporadice nu numai de intolerantia, si ura confessiunale, ci si de provincialismu, ca se nu ducemu separatism. Intre toti romanii Daciei Traiane numai unii romani d’in Banatu si mai allesu cei crescuti intre Serbi, sunt capabili de ura confessiunale, pre aiurea abié unii popi se cam ciondranescu, acestia inca mai atotu-de-un’a d’in cause — stolarie. Inveninatulu confessiunalismu ce grassédia in capetele unoru banatiani este efectulu funestei domniri îndelungate a ierarchiei serbesci. Va trece si acestu reu, — spre a cărui sterpire mai multu va contribui deocamdată timpulu decâtu rațiunea, — numai se nu se ivesca d’in candu in candu seu fanatici seu intriganți spre a-lu scormoni, suflandu in spudi’a ce este de a se stinge, era nu d’a se atâtiă. Candu inse unu Redactoru insusi, carele, in correspund intie fabricate de man’a sa, nu se sfie see a se intitulă insusi pre sine „conducatoriu, luminatoriu, indreptatoriu“, etc., mai adaugandu si inca si modestele epitete de „mare, neobositu“, etc. vine, chiaru cu foile in mana, spre a suflă in spudi’a confessiunalismului si catédia a veni in dîu’a mare, molipsindu diurnalistic’a rom, după ce cu mana sacrilega, de mai multi anni ambia, intru ascunsu cu tetiunele aprinsu, s pre unulu că acestua, a cărui ura confessiunale se pare a fi mai mare decâtu iubirea-i câtra naţiunea rom, toti diurnalistii rom. nepreoccupati si feriti de acesta urîta passiune, sunt detori a lu intempina cu unu vigorosu „Veto !“ si nerespectandu ellu collegial’a admonitiune, innaltulu tribunalu allu opiniunii publice se-lu traga in judecata, enunciandu asupr’a tetiunariului, sententi’a suprema, de la carea nu se pote appellă mai departe neci chiaru la vre-unu tribunalu confessionale. Că conducători ai unei naţiuni potu figură si individi, cari nu sunt fii genuini ai aceleiasi, dar’ se recere a pune in servitiulu naţiunii nu numai facultatile mintii, ci a-i da totodata si sentie mintele inimei — „amorea“ carea e mai pretiosa decâtu servitiele spiretuali, făcute, intr’uneori, d’in calculu bine precugetatu. Cellu ce iubesce natiunea, i este si mila de d’ins’a, prin urmare se feresce de a arrunca saget’a in sinulu ei cellu vulneratu de secte. Conjuramu pre actualululu Redactoru allu „Albinei“ ca se fia mila de natiunea rom. si se nu arrunce simburele discordiei in sinulu ei, — cellu pucinu nu d’in loculu, la care l’a redicatu, cu altu scopu, credemu noi, liberalitatea unei generose familie, — ce ci diurnalistic l a rom. că potinte arma spiretuale, are missiune multu mai sublime, decâtu că ea insasi, degenerandu, se deschidă rane vechie seu se infiga altele noue in peptulu cellu doiosu allu națiunii. (Finea va urmă.) De pre campulu rezbelului. Diuariulu vienesu „Tagespresse“ publica, cu privire la învingerea francesiloru d’in 9. ian., reportată la Villersexel, urmatoriulu telegramu d’in Bournel, datatu d’in 9. i. c.: „învingerea armatei francese de ostu e perfecta, lupta dura tota noptea in jurulu castelului Villersexel, unde s’au fostu retrasu prusii. Castelulu, care e proprietatea ducelui de Grammont, fu prefacutu in ruine. Prusii sunt asta din retragere deplina spre Vezoul. Pusetiunea armatei generalului Bourbaki e escelinte; generalulu e plinu de curagiu, era truppele de încredere si zelu.“ Facia de acesta scire a diuariului susu indicatu, prin d iramu urmatoriulu telegramu d’in Municu, datatu din 11. ian.: Una scire telegrafica, tramisa d’in Versailles ministeriului de resbelu, comunica: In 8. ian., colonelulu Dannenberg respinse la Montbard unu atacu alu truppeloru garibaldiane. In 9 ian., g.neralulu Werder dede, in mersulu seu spre Villersexel, asupra flancului stangu alu corpului 20, de armata alu francesiloru, si ocupk Villersexel-ulu, cu care ocasiune face preste 500 de prisonieri si ocupk doue acuile. — Tote atacurile inimicului, care parcă a desvoltă poteri considerabile, fure respinse d’in partea nostra cu perderi neînsemnate spre lini’a Willersexel, Moimay si Marat. — Truppele generalului Chancy se retraseră, in 9. c., d’in tote punctele cktra Le Mans; avangardele nostre au strabatutu plina d’incolo de Ardenay ; numerulu de plina acuma alu prisoniriloru francesi se urca preste 1000 fetiori. Precum se vede nemţii tienu si acura’a strinsu la indatenatulu loru sistemu, d’a ascunde si mistifică veri ce fapta nefavoritoriji, armeloru loru». De altmintrele a evenimentele ulteriorie voru arată incâtu sunt adeverate buletinele nemtiloru. Unu telegramu oficialu d’in Bordeaux, d’in 11. ian., publica urmatoriulu raportu alu generalului Chancy, datatu d’in Le Mans, in 10. 1. c. : Armatele principelui Fridericu Carolu si a marelui duce de Mecklenburg si duplicară asta di încordările cu ocasiunea atacului facuta contr’a fluviului Huisne, in directiune vestica de la Le Mans. Colonele nostre, amenintiate d’in tote părtile, trebuira se se retraga in pusetiunile statolite de mai inainte. Lupt’a fi mai veheminta la Monfort, Champagne, Parigne, L’eveque, Jurilles, Change si in alte puncte ; după una resistintia inversionata de siese ore, brigada Ribel trebui se ceda inimicului satulu d’in urma ; perderile nostre de asta-di sunt mari, ora ale inimicului sunt după maturisirea prisonieriloru, si mai mari. După serile prusesei d’in Amiens, datate d’in 10. ian., cetatea Peroune a capitulatu, cu care ocasiune s’au facutu 3000 de prisonieri. — Generalulu Bourbaki telegrafeza guvernului francesu d’in Bordeaux, ck in noptea de la 9. ian. prusii fure alungati d’in casele cetatii Willersexel. In 10. 1. c., demanetica, inimiculu parte parasi cetatea, parte se dede prinsu.