Femeia, 1965 (Anul 18, nr. 1-12)
1965-01-01 / nr. 1
* Proletari din toate farile, uniţi-vă! în primăvara aceasta, la 14 martie, Livia Dobre din Lugoj va împlini un secol şi un an. Vizitînd-o, am găsi-o citind «Tinereţea lui Henri al IV-lea» de Heinrich Mann. La Paris a avut loc o interesanta expoziţie internaţionala care a prezentat unele dintre cele mai noi articole de menaj pentru uşurarea muncii casnice. Printre acestea a fost şi «pila de tăiat ceapa», formata dintr-o plăcuţa de material plastic transparent fixată pe un cuţit. Ea împiedică transmiterea directă a mirosului şi deci opreşte lacrimarea. 1 . * * * * COPERTA I . MARIANA GEORGESCU tehnician proiectant la I.P.I.A. Foto: S. TOMESCU Oameni în halate albe, cu figuri preocupate, transportă cu grijă spre camera de gardă a maternităţii o femeie. Medicul de serviciu o consultă. Pe faţa doctoriţei Silvia Aioniţei neliniştea se conturează. Enunţă răspicat diagnosticul: — O «extrauterină». Hemoragia s-a produs. Trebuie intervenit aici. Pe loc, imediat. Cei din jur se pregătesc să-i pună la îndemînă totul. Intervenţia este dificilă. Medicul observă că paloarea pacientei se accentuează. Dincolo de marea suferinţă, ea prevesteşte că inima nu mai vrea să lucreze, inima, nu mai vrea să bată. Și a fost TANIA TUDOSEI COTIDIENE nimic deosebit Cu acelaşi calm Silvia cere: — Oxigen. — Să aducem de la «sală», i se răspunde. — Aduceţi! — Dar... durează... — Aduceţi-l urgent... cît mai urgent! Silvia calculează timpul... Va dura cel puţin cinci minute şi pulsul scade, scade vertiginos. Nu mai e timp de aşteptat. Cu mînă sigură taie o bucată de tifon. Se apropie cu ea de faţa pacientei. Respiraţia abia se mai sesizează. Aşază tifonul pe buzele ei calde. Secundele trec... Doctoriţa transmite oxigenul din propriul ei corp în trupul inert al pacientei. îi dă viaţă din propria ei viaţă. Vag aude paşi pe scări. Apoi o uşă şi un glas: — Am sosit prea tîrziu? Silvia îşi îndreaptă corpul, priveşte tensiometrul. Acul se opreşte o fracţiune de secundă în dreptul cifrei 5. Oscilează, apoi începe să urce. Urmărind această ascensiune îşi înlătură broboanele de transpiraţie de pe faţă, urmele efortului, mai ales ale efortului ner se înlătură şi pe cele de pe fruntea pacientei. Sînt semnele şi Silvia zîmbeşte: — Eh... începem intervenţia? A doua zi cineva o întreba: — Am auzit că azi-noapte... Silvia își întrerupse interlocutorul: — N-a fost nimic deosebit, era normal să procedez așa!