Femeia, 1969 (Anul 22, nr. 1-12)
1969-01-01 / nr. 1
D-NA GÜNSELI ÖZKAYA despre ASOCIAŢIA FEMEILOR DIN TURCIA O discuţie cu d-na Günseli Ozkaya, preşedinta Asociaţiei femeilor din Turcia,constituie un binevenit prilej de a afla o seamă de date referitoare la istoricul şi activitatea organizaţiei pe care o conduce, şi care-şi propune să sprijine pe toate căile emanciparea femeii turce, iniţierea unor acţiuni menite să consolideze mai cu seamă drepturile ei sociale. Această posibilitate de informare ne-a fost oferită de viţeta în ţara noastră a d-nei Günseli Ozkaya. După cum se cunoaşte, timp de secole, femeia turcă a fost subjugată. Fondatorul Turciei noi, Kemal Atatürk,a sprijinit mișcarea femeilor pentru emancipare, ce avea adînci rădăcini sociale. Anul 1926 a înscris una din cele mai importante reforme cu caracter progresist ale Republicii turce: a fost elaborat Codul civil care lichidează poligamia. Se renunţa astfel la legile şariatului, potrivit cărora fiecare bărbat avea dreptul la patru soţii. Egalitatea socială devenea o normă socială. Prin Codul civil căsătoria începe să fie încheiată la ofiţerul stării civile, după ce în prealabil soţii s-au cunoscut şi s-au văzut la faţă, în anul 1932 femeile au căpătat dreptul de vot în alegerile municipale, iar în 1934 şi în alegerile parlamentare. Concomitent cu obţinerea de drepturi s-a intensificat şi activitatea mişcării de femei din Turcia. Aceasta cu atît mai mult cu cit în anii Republicii s-a manifestat o preocupare susţinută pentru alfabetizarea femeilor, pentru calificarea lor profesională şi însuşirea de profesiuni moderne, pentru obţinerea de titluri universitare şi intrarea în rândurile corpului didactic mediu şi universitar, în asemenea condiţii au apărut organizaţii de femei, printre care cea a cadrelor universitare, pe ramuri profesionale etc. Cea mai mare dintre aceste organizaţii de femei este Asociaţia femeilor din Turcia, care numără 15 milioane de membre. Asociaţia femeilor turce înfiinţată în anul 1932 desfăşoară — cu o întrerupere de cîţiva ani cînd a fost suspendată — o activitate ce-şi propune să susţină drepturile sociale ale femeilor; se străduieşte prin acţiuni ce-i sînt proprii să contribuie la educarea femeilor, să le valorifice drepturile economice, civile şi politice. Asociaţia femeilor turce are 55 de filiale răspîndite mai cu seamă în oraşe, precum şi în numeroase vilaete. Referindu-se la vizita în ţara noastră, d-na Giiseli Öskaya a declarat: «Apreciez deosebit de mult ospitalitatea ce mi-a fost arătată pretutindeni unde am avut posibilitatea să cunosc femeile din România. Programul de vizite în ţara dumneavoastră a fost interesant şi mi-a oferit prilejul de a mă informa asupra diferitelor aspecte ale vieţii de azi a femeilor din România. în decursul zilelor petrecute am stat de vorbă cu numeroase activiste ale mişcării de femei, împreună cu care am făcut un bogat schimb de impresii asupra activităţii desfăşurate de organizaţiile de femei din cele două ţări ale noastre. De altfel, vizita în România o socotesc a fi un pas pozitiv pe calea stabilirii de relaţii prieteneşti intre Consiliul Naţional al Femeilor din România şi Asociaţia femeilor din Turcia». C.R. Din nou la Leipzig. Din nou cu un film despre copii. Din nou cu o anchetă socială, de răsunet, imaginea de pe ecran avertizînd prin însăşi realitatea ei. Din nou un premiu internaţional. Este vorba despre regizoarea Florica Heiban şi despre recentul său film de autor «Noi unde ne jucăm?» Reprezentînd România alături de alte patru producţii ale studioului «Al. Sahia» la Festivalul internaţional al filmului de scurt metraj de la Leipzig, ediţia 1968, ancheta cinematografică a Floricăi Heiban s-a bucurat de o primire deosebită, obţinînd unul dintre trofeele importante: «Premiul de onoare al oraşului Leipzig». Artele decorative conspiră pentru actul final al creaţiei împlinite: tapiseria. Cu cîţiva ani în urmă la New York şi Washington a fost expusă şi remarcată tapiseria românească, purtînd numele foarte tinerei Viorica Iacob Prima expoziţie personal,* — Bucureşti 1966— a revelat publicului o virtuoasă a tapiseriei, care îmbinînd elementele folclorice cu cele moderne, creînd armonii de culori, exprimă în acelaşi timp un autentic spirit românesc şi universal. «Omagiu lui Brâncuşi» ţesut in tonuri solare, luminoase, calde reprezintă într-un fel crezul artistic al creatoarei, emanînd dorinţa de înălţare către opera viguroasă a inegalabilului artist român. Numai la un an şi jumătate de la absolvirea facultăţii, tînăra lutia Rădulescu, de la Fabrica de sticlă — Bucureşti, şi-a înscris numele printre creatorii moderni ai «sticlei», împreună cu soţul, şi totodată colaboratorul ei, a participat la două concursuri internaţionale de ceramică la Faenza (Italia), a deschis o expoziţie personală la Bucureşti, iar luna cadourilor—decembrie 1968 — a însemnat o confruntare valorică cu publicul: obiectele din sticlă, sticlă cobalt bicolor cu incluziuni metalice expuse spre vînzare la Romarta,s-au bucurat de aprecierea celor mai exigenţi cumpărători. Vom avea ocazia să admirăm noi lucrări ale creatoarei în cadrul bienalei de artă decorativă din luna februarie. Proletari din toate ţările, uniţi-vă! femeia REVISTĂ SOCIAL-POLITICĂ ŞI CULTURALĂ EDITATĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL FEMEILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Colegiul de redacţie: MARIA COSTACHE (redactor-şef), MARIA BĂCANU, ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, MARIA HALDEN WANG, LIGIA MACOVEI, ECATERINA MIHĂILESCU (redactor-şef adjunct), SILVIA POPOVICI, SOFIA PUŞCAŞU, GETA DAN SPÎNOIU, VICTORIA ANA TĂUŞAN, CALIOPI VOICU. Prientarea artistică: RADU GEORGESCU Prezentarea tehnică- TUDOR FlOREA Coperta I: IOANA PAVELESCU Coperta a IV-a VICTOR REBENGIUC Foto: S. TOMESCU Administraţia: EDITURA SCÎNTEIA, Bucureşti Piaţa Scînteii Nr. 1. Tiparul executat la Combinatul Poligrafic CASA SCÎNTEII. 24 «Hai să dăm mînă cu mină Cei cu inima română Să-nvîrtim hora frăţiei pe pămîntul României.» A trecut un secol şi un deceniu de cînd românii din ambele principate — Moldova şi Ţara Românească — şi-au întins mina, înfăptuind un vis foarte vechi. La 24 ianuarie 1859, ei au pus temelia statului naţional român, a cărui desăvirşire avea să se împlinească la 1 decembrie 1918, in urma adunării populare de la Alba lulia. Cu toate că au fost despărţiţi informaţiuni statale separate, strămoşii noştri n-au uitat niciodată că fac parte din acelaşi neam, că au aceeaşi limbă şi obiceiuri. Ei au menţinut legături pe toate tărimurile, in ciuda hotarelor feudale nefireşti, şi deseori au luptat împreună pentru scuturarea jugului otoman. Conştiinţa unităţii naţionale a devenit şi mai vie in condiţiile destrămării orinduirii feudale şi afirmării relaţiilor de producţie capitaliste. Torţa motrice principală a luptei pentru Unirea Principatelor au constituit-o masele largi populare de la oraşe şi sate. «Pe-al nostru steag e scris unire». Era credinţa fierbinte a unui vntreg popor! El dorea să trăiască intr-o singură ţară, liber şi stăpin pe soarta sa. Condiţiile istorice au impus insă formarea în etape a statului naţional, primul pas pe această cale fiind unirea Moldovei şi Ţării Româneşti. Unirea lor a constituit o premisă importantă in lupta pentru cucerirea independentei de stat in 1877, a dus la propăşirea tării, la făurirea României moderne. Tradiţie de luptă ale inaintaşilor pentru libertate socială, independentă şi progres au fost preluate şi ridicate pe o treaptă Superioară de Partidul Comunist Român, de statul nostru socialist. Hora Unirii la Craiova (Pictură de Th. Aman) 41.501