Femeia, 1969 (Anul 22, nr. 1-12)

1969-01-01 / nr. 1

D-NA GÜNSELI ÖZKAYA despre ASOCIAŢIA FEMEILOR DIN TURCIA O discuţie cu d-na Gü­nseli Ozkaya, preşedinta Asociaţiei femeilor din Turcia,constituie un binevenit prilej de a afla o seamă de date referitoare la istoricul şi activitatea organiza­ţiei pe care o conduce, şi care-şi pro­pune să sprijine pe toate căile eman­ciparea femeii turce, iniţierea unor acţiuni menite să consolideze mai cu seamă drepturile ei sociale. A­­ceastă posibilitate de informare ne-a fost oferită de viţeta în ţara noastră a d-nei Günseli Ozkaya. După cum se cunoaşte, timp de secole, femeia turcă a fost subju­gată. Fondatorul Turciei noi, Kemal Atatü­rk,a sprijinit mișcarea femeilor pentru emancipare, ce avea adînci rădăcini sociale. Anul 1926 a înscris una din cele mai importante reforme cu caracter progresist ale Republicii turce: a fost elaborat Codul civil care lichidează poligamia. Se re­nunţa astfel la legile şariatului, po­trivit cărora fiecare bărbat avea drep­tul la patru soţii. Egalitatea socială devenea o normă socială. Prin Codul civil căsătoria începe să fie înche­iată la ofiţerul stării civile, după ce în prealabil soţii s-au cunoscut şi s-au văzut la faţă, în anul 1932 fe­meile au căpătat dreptul de vot în alegerile municipale, iar în 1934 şi în alegerile parlamentare. Concomitent cu obţinerea de drepturi s-a intensificat şi activita­tea mişcării de femei din Turcia. Aceasta cu atît mai mult cu cit în anii Republicii s-a manifestat o pre­ocupare susţinută pentru alfabeti­zarea femeilor, pentru calificarea lor profesională şi însuşirea de profe­siuni moderne, pentru obţinerea de titluri universitare şi intrarea în rân­­durile corpului didactic mediu şi universitar, în asemenea condiţii au apărut organizaţii de femei, printre care cea a cadrelor universitare, pe ramuri profesionale etc. Cea mai mare dintre aceste organizaţii de femei este Asociaţia femeilor din Turcia, care numără 15 milioane de membre. Asociaţia femeilor turce înfiin­ţată în anul 1932 desfăşoară — cu o întrerupere de cîţiva ani cînd a fost suspendată — o activitate ce-şi pro­pune să susţină drepturile sociale ale femeilor; se străduieşte prin ac­ţiuni ce-i sînt proprii să contribuie la educarea femeilor, să le valo­rifice drepturile economice, civile şi politice. Asociaţia femeilor turce are 55 de filiale răspîndite mai cu seamă în oraşe, precum şi în nu­meroase vilaete. Referindu-se la vizita în ţara noastră, d-na Gii­seli Öskaya a de­clarat: «Apreciez deosebit de mult ospitalitatea ce mi-a fost arătată pretutindeni unde am avut posibi­litatea să cunosc femeile din Româ­nia. Programul de vizite în ţara dumneavoastră a fost interesant şi mi-a oferit prilejul de a mă informa asupra diferitelor aspecte ale vieţii de azi a femeilor din România. în decursul zilelor petrecute am stat de vorbă cu numeroase activiste ale mişcării de femei, împreună cu care am făcut un bogat schimb de im­presii asupra activităţii desfăşurate de organizaţiile de femei din cele două ţări ale noastre. De altfel, vizita în România o soco­tesc a fi un pas pozitiv pe calea sta­bilirii de relaţii prieteneşti intre Con­siliul Naţional al Femeilor din Româ­nia şi Asociaţia femeilor din Turcia». C.R. Din nou la Leipzig. Din nou cu un film despre copii. Din nou cu o anchetă socială, de răsunet, imaginea de pe ecran averti­­zînd prin însăşi realitatea ei. Din nou un premiu internaţional. Este vorba despre regizoarea Florica Heiban şi despre re­centul său film de autor «Noi unde ne jucăm?» Reprezentînd România alături de alte patru producţii ale studioului «Al. Sahia» la Festivalul internaţional al filmului de scurt metraj de la Leipzig, ediţia 1968, ancheta cinematografică a Floricăi Heiban s-a bucurat de o primire deosebită, obţinînd unul dintre tro­feele importante: «Premiul de onoare al oraşului Leipzig». Artele decorative cons­piră pentru actul final al creaţiei împlinite: tapiseria. Cu cîţiva ani în urmă la New York şi Washington a fost expusă şi remarcată tapiseria românească, pur­­tînd numele foarte tinerei Viorica Iacob Prima expoziţie personal,*­ — Bucureşti 1966— a revelat publicului o virtuoasă a ta­piseriei, care îmbinînd ele­mentele folclorice cu cele moderne, creînd armonii de culori, exprimă în acelaşi timp un autentic spirit ro­mânesc şi universal. «Oma­giu lui Brâncuşi» ţesut in tonuri solare, luminoase, calde reprezintă într-un fel crezul artistic al creatoarei, emanînd dorinţa de înălţare către opera viguroasă a ine­galabilului artist român. Numai la un an şi jumă­tate de la absolvirea facul­tăţii, tînăra lutia Rădules­­cu, de la Fabrica de sticlă — Bucureşti, şi-a înscris nu­mele printre creatorii mo­derni ai «sticlei», împreună cu soţul, şi totodată cola­boratorul ei, a participat la două concursuri internaţio­nale de ceramică la Faenza (Italia), a deschis o expozi­ţie personală la Bucureşti, iar luna cadourilor—decem­brie 1968 — a însemnat o confruntare valorică cu pu­blicul: obiectele din sticlă, sticlă cobalt bicolor cu in­cluziuni metalice expuse spre vînzare la Romarta,s-au bucurat de aprecierea celor mai exigenţi cumpărători. Vom avea ocazia să ad­mirăm noi lucrări ale crea­toarei în cadrul bienalei de artă decorativă din luna fe­bruarie. Proletari din toate ţările, uniţi-vă! femeia REVISTĂ SOCIAL-POLITICĂ ŞI CULTURALĂ EDITATĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL FEMEILOR DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Colegiul de redacţie: MARIA COSTACHE (redactor-şef), MARIA BĂCANU, ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, MARIA HALDEN WANG, LIGIA MACOVEI, ECATERINA MIHĂILESCU (redactor-şef adjunct), SILVIA POPOVICI, SOFIA PUŞCAŞU, GETA DAN SPÎNOIU, VICTORIA ANA TĂUŞAN, CALIOPI VOICU. Prientarea artistică: RADU GEORGESCU Prezentarea tehnică- TUDOR Fl­ORE­A Coperta I: IOANA PAVELESCU Coperta a IV-a VICTOR REBENGIUC Foto: S. TOMESCU Administraţia: EDITURA SCÎNTEIA, Bucureşti Piaţa Scînteii Nr. 1. Tiparul executat la Combinatul Poligrafic CASA SCÎNTEII. 24 «Hai să dăm mînă cu mină Cei cu inima română Să-nvîrtim hora frăţiei pe pămîntul României.» A trecut un secol şi un deceniu de cînd românii din ambele principate — Moldova şi Ţara Românească — şi-au întins mina, înfăptuind un vis foarte vechi. La 24 ianuarie 1859, ei au pus temelia statului naţional român, a cărui desăvirşire avea să se împlinească la 1 decembrie 1918, in urma adunării populare de la Alba lulia. Cu toate că au fost despărţiţi in­formaţiuni statale separate, strămoşii noştri n-au uitat niciodată că fac parte din acelaşi neam, că au aceeaşi limbă şi obiceiuri. Ei au menţinut legături pe toate tărimurile, in ciuda hotarelor feudale nefireşti, şi deseori au luptat împreună pentru scuturarea jugului otoman. Conştiinţa unităţii naţionale a devenit şi mai vie in condiţiile destrămării orinduirii feudale şi afirmării relaţiilor de producţie capitaliste. Torţa motrice principală a luptei pentru Unirea Principatelor au constituit-o masele largi populare de la oraşe şi sate. «­Pe-al nostru steag e scris unire». Era credinţa fierbinte a unui vntreg popor! El dorea să trăiască intr-o singură ţară, liber şi stăpin pe soarta sa. Condiţiile istorice au impus insă formarea în etape a statului naţional, primul pas pe această cale fiind unirea Moldovei şi Ţării Româneşti. Unirea lor a constituit o premisă importantă in lupta pentru cucerirea independentei de stat in 1877, a dus la propăşirea tării, la făurirea României moderne. Tradiţi­e de luptă ale inain­taşilor pentru libertate socială, independentă şi progres au fost preluate şi ridicate pe o treaptă Superioară de Partidul Comunist Român, de statul nostru so­cialist. Hora Unirii la Craiova (Pictură de Th. Aman) 41.501

Next