Flacăra Iaşului, ianuarie 1956 (Anul 12, nr. 2909-2933)
1956-01-03 / nr. 2909
Pagints FLACÄRA IASULUI MOSCOVA 2 (Agerpres) — TASS transmite cuvîntarea lui N. S. Hruşciov, rostită la 29 decembrie 1955, la Sesiunea Sovietului Suprem al U.R.S.S. Tovarăşi deputaţi! Am ascultat raportul tovarăşului Nikolai Alexandrovici Bulganin despre rezultatele călătoriei noastre în trei ţări care ne sunt prietene nouă — India, Birmania şi Afganistanul. Acest raport cuprinde esenţialul care trebuie adus la cunoştinţa Sovietului Suprem cu privire la rezultatele călătoriei noastre şi ale tratativelor pe care le-am dus din însărcinarea guvernului sovietic în aceste ţări şi la acordurile care au fost realizate între guvernul Uniunii Sovietice şi guvernele Indiei, Birmaniei şi Afganistanului. Sunt întru totul de acord cu toate tezele din raportul tovarăşului Bulganin. Doresc să-mi exprim şi eu părerea asupra unor probleme. Guvernul sovietic a acceptat cu bucurie invitaţia d-lui Nehru, primul ministru al Indiei, şi ne-a trimis în India într-o vizită prietenească de răspuns, pentru a stabili un contact personal cu conducătorii şi cu poporul Indiei. Există multe interese comune care unesc ţările noastre, iar esenţialuleste lupta pentru întărirea păcii în lumea întreagă. Ne-am călăuzit de aceleaşi considerente, acceptînd invitaţia guvernului Birmaniei şi a guvernului Afganistanului de a vizita aceste ţări. Am ştiut că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va stîrni nemulţumirea colonialiştilor care se tem că întărirea prieteniei între Uniunea Sovietică şi ţările care încă nu de mult se aflau sub jugul lor, va contribui la slăbirea continuă a poziţiilor puterilor coloniale. Domnilor colonialişti nu le rămîne însă decît să-şi facă singuri reproşuri. Tovarăşi deputaţi, Nu voi reţine atenţia dv. povestindu-vă impresiile mele din călătoria prin India, Birmania şi Afganistan, deoarece pentru aceasta ar fi nevoie de foarte mult timp. Voi spune un singur lucru şi anume, că aceste impresii sunt extrem de puternice şi profunde. Ele sînt de neuitat, iar cea mai puternică impresie este impresia prilejuită d£' "li litiu îi ilt Cupucului. Alfîndu-ne în India, Birmania şi Afganistan, am avut un larg schimb de păreri cu guvernele acestor ţări cu privire la multe probleme importante de politică internaţională şi pretutindeni am întîlnit o înţelegere reciprocă generală în toate problemele discutate. Iar ceea ce am discutat în primul rînd au fost problemele coexistenţei paşnice între ţările cu sisteme sociale diferite, problemele dezvoltării continue a legăturilor economice şi culturale între ţările noastre. In cadrul convorbirilor a ieşit la iveală unitatea noastră de vederi şi am găsit repede soluţii reciproc acceptabile în aceste probleme şi formulările necesare pentru declaraţii comune şi acorduri. Aşa a fost în India, aşa a fost în Birmania, aşa a fost şi în Afganistan. Este foarte îmbucurător că putem menţiona acest lucru. Oare aceasta nu arată că dacă există bună voinţă şi intenţii cinstite din partea conducătorilor ţărilor, toate problemele relaţiilor dintre ţări pot fi şi trebuie să fie rezolvate pe cale paşnică cu toată deosebirea dintre sistemele sociale ? In unele ţări însă călătoria noastră a fost privită cu animozitate de unele persoane, printre care şi persoane oficiale, şi chiar cu ostilitate făţişă, stîrnind atacuri furibunde împotriva noastră. In primul rînd aceasta se observă în Anglia şi în Statele Unite ale Americii. Şi în alte ţări s-au găsit persoane care s-au făcut ecoul acestor manifestări, sau mai bine zis le-au ţinut isonul, ca de pildă în Canada, unde domnul Pearson, ministrul Afacerilor Externe, a făcut o declaraţie lipsită de perspicacitate. Ce anume a stîrnit aceste manifestări? Am fost condamnaţi, dăscăliţi, s-a recurs şi la alte forme de influenţare pentru faptul că din punctul lor de vedere, noi am luat pe nedrept atitudine împotriva colonialiştilor, condamnînd cu vehemenţă această formă de opresiune şi jefuire de către imperialişti a popoarelor ţărilor coloniale şi dependente. Am spus noi oare ceva nou despre colonialişti şi regimurile coloniale, de ce declaraţiile noastre au provocat atîta furie în rîndurile colonialiştilor şi ale apărătorilor lor? Doar noi am citat date îndeobşte cunoscute şi incontestabile. Vremurile cînd colonialismul îşi exercita în mod nepedepsit dominaţia în ţările coloniale şi dependente sînt pe cale de a deveni de domeniul trecutului. Dar colo 11 cuvîntările răstite în India şi Bhrîia, noi am spus că ţara noastră este acelaşi tirp şi europeană şi asiatică, o mareparte la teritoriului său se pe continent,ul asiatic. Cu acest prict am subliniat ici toate popoarele Uniun Sovietice, indiferent dacă trăiesc cea europeană sau asiatică a ţa. Este îndeobşte cunoscut că principiile colaborării şi prieteniei între Uniunea Sovietică şi celelalte state se deosebesc fundamental de principiile pe care se întemeiază politica colonialiştilor. Egalitatea în drepturi a popoarelor, neamestecul unor state în afacerile interne ale altor state, neagresiunea, coexistenţa paşnică a ţărilor indiferent de sistemele lorpolitice — iată principiile pe care s-au întemeiat întotdeauna relaţiile noastre cu celelalte ţări. Respectarea întocmai de către noi a acestor principii, colaborarea noastră cu statele Asiei, colaborare care devine tot mai strînsă, îi sileşte pe colonialişti să-şi revizuiască tactica faţă de ţările în care se străduiesc să-şi menţină poziţiile, uşurează situaţia acestor ţări. Aceasta este un factor destul de important. Am avut în vedere şi faptul că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va contribui nu numai la o apropiere între conducătorii ţărilor noastre, ci şi la o apropiere între popoare. Popoarele Indiei, Birmaniei şi Afganistanului au căpătat posibilitatea de a afla mai multe despre Uniunea Sovietică, despre viaţa popoarelor ţării sovietice şi aceasta va contribui la întărirea relaţiilor noastre de prietenie. Şi, în sfîrşit, noi am fost ferm convinşi că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va consolida şi mai mult poziţiile păcii în întreaga lume, va slăbi lagărul adepţilor războiului. Chiar numai această singură împrejurare a făcut călătoria noastră imperios necesară, deoarece cauza păcii este o cauză măreaţă, care exprimă cea mai mare dorinţă a întregii omeniri. Acum noi putem spune că marile speranţe puse în această vizită s-au realizat pe deplin (aplauze prelungite)finaliştii nu vor voi desigur să se despartă de bună voie de sistemul care le dă posibilitatea să jefuiască popoare întregi. Nu se poate conta pe acest lucru. Prin cuvîntările şi acţiunile noastre vrem să ne exprimăm simpatia faţă de popoarele care încă nu s-au eliberat de jugul colonial, faţă de lupta lor de eliberare naţională. (aplauze prelungite) Pur şi simplu ne prinde mirarea cînd unii politicieni miopi ne acuză de ostilitate faţă de Anglia sau faţă de S.U.A. spunînd că am dori, chipurile, să existe vrajbă între aceste ţări şi India, Birmania şi altele. Ele singure săvîrşesc acte ostile faţă de aceste ţări. Cum poate, de pildă, să fie privită în India declaraţia d-lor Dulles şi Cunha, ministrul Afacerilor Externe al Portugaliei, în privinţa teritoriului Goa ? Gîndiţi-vă numai la ce a declarat Dulles: el şi-a permis să declare în mod deschis că teritoriul indian Goa trebuie să aparţină Portugaliei, numai pe motivul că cuceritorii portughezi l-au cotropit încă acum 400 de ani. In legătură cu aceasta, presa indiană a amintit pe bună dreptate d-lui Dulles că acum 250 de ani, actualele State Unite ale Americii erau colonie engleză şi dacă ar fi să urmăm logica lui, el, Dulles, ar trebui să se considere şi acum un supus al majestăţii sale regina Marii Britanii (ilaritate in sală, aplauze). A fi de acord cu declaraţia d-lui Dulles, ar însemna nu numai să se binecuvinteze, ci şi să se eternizeze sistemul înrobirii coloniale. Desigur, noi nu putem fi de acord cu aceasta. Noi considerăm că această declaraţie este nejustă şi decurge dintr-o atitudine nejustă faţă de interesele popoarelor. Iar poporul indian şi conducătorii Indiei au apreciat cum se cuvine comunicatul comun Dulles-Cunha privitor la Goa, comunicat care este o ruşine pentru state civilizate. Permiteţi-mi ca în legătură cu aceasta să mai spun cîteva cuvinte într-o altă problemă, care agită pe bună dreptate poporul indian, aşa numita problemă a Kaşmirului. Nikolai Aleksandrovici Bulganin şi cu mine, cu prilejul vizitei noastre în Kaşmir am declarat limpede şi lămurit ce gîndesc oamenii sovietici despre această problemă, care s-a ivit nu în sînul poporului, ci a fost umflată în mod artificial de către anumite state care se străduiesc să aţîţe vrajba între popoare. In Kaşmir ne-am convins că poporul consideră teritoriul său drept parte inalienabilă a Republicii India. Poporul din Kaşmir a rezolvat irevocabil această problemă şi noi sîntem ferm convinşi că populaţia Kaşmirului va duce lucrurile pînă la capăt fără amestec din afară, indiferent dacă acest lucru este sau nu pe placul acelor care ar voi să creeze în Kaşmir un focar de nelinişte şi fricţiuni internaţionale (aplauze), indiferent de culoarea pielii şi de credinţa religioasă, alcătuiesc o familie de popoare unită şi frăţească, puternică prin prietenia sa de nezdruncinat. Toate popoarele ţării noastre sînt unite prin marele ţel al construirii comunismului (aplauze furtunoase). Noi am fost întotdeauna înjpotriva jugului naţional, împotriva oricărei exploatări a omului de către om, şi cu atît mai mult împotriva dominaţiei colonialiştilor, care au adus atîtea rele omenirii. Despre aceasta noi am mai vorbit încă odată cît se poate de deschis şi sincer în cuvîntările noastre din India şi Birmania, subliniind că sistemul colonial este un sistem antipopular şi profund nejust. De ce oare s-au alarmat atît de mult colonialiştii ? Ei s-au alarmat deoarece cuvintele noastre sînt întîmpinate cu o deosebit de puternică simpatie de către masele populare. Şi nu numai acolo unde noi am luat cuvîntul, ci şi acolo unde cuvîntările noastre au devenit cunoscute şi acolo unde încă nu odată se va mai auzi despre poziţia fermă a Uniunii Sovietice, care condamnă sistemul colonialist de asuprire şi înrobire a popoarelor (aplauze furtunoase). Aceste cuvinte sunt juste şi ele nu vor putea fi oprite de către imperialişti prin nici un fel de cortină de fier. Colonialiştii îşi dau seama cu cită hotărîre popoarele se ridică împotriva robiei coloniale. Un exemplu însufleţitor pentru toate popoarele ţărilor coloniale şi dependente este lupta marelui popor chinez care a scuturat jugul asupririi străine, şi-a luat soarta în propriile sale mîini, a făurit sub conducerea gloriosului partid comunist puternica Republică Populară Chineză şi în prezent construieşte cu succes socialismul (aplauze furtunoase, prelungite). In prezent colonialiştii au hotărît să schimbe formele dominaţiei lor coloniale. Ei aplică tot mai rar formele atît de brutale de violenţă, ca trimiterea de trupe în ţările coloniale şi alte acţiuni de amestec grosolan în afacerile ţărilor înrobite. In prezent ei fac toate acestea mai degătuiesc pe oameni, cumpără pui avuţi, instaurează „guverne , creează blocuri agresive destului de la Bagdad. Ei alocăntru aşa-numitul „ajutor ecodau „gratuit“ arme unor ţări, limbul acestor arme, statele care le primesc trebuie să livreze colonialiştilor carne de tun, să creeze armate mari şi prin aceasta să-şi sleiască propriile popoare. Colonialiştii dau un dolar sub formă, de „ajutor“ pentru ca apoi să obţină în schimb zece dolari prin exploatarea popoarelor care au primit acest „ajutor“. După ce obţin aceasta, ei înrobesc popoarele şi din punct de vedere politic. Acestea sînt „noile“ forme ale dominaţiei colonialiştilor. Aceasta se referă nu numai la ţările Asiei, Africii sau la alte ţări aşa numite slab dezvoltate. In prezent, sub aceste forme ale „ajutorului“, monopoliştii din Statele Unite ale Americii se infiltrează intens în ţările Europei. Doar şi N.A.T.O. are acelaşi caracter. Uniunea Sovietică condamnă această politică. Ea îşi bazează relaţiile cu toate ţările pe egalitatea în drepturi şi avantajul reciproc, pe neamestecul în treburile interne ale acestor ţări. Cînd acordăm un ajutor economic sau tehnic unor ţări, noi facem aceasta ca prieteni, fără să impunem condiţii. Noi nu avem capitaluri de prisos Economia noastră este planificată. Noi nu sîntem interesaţi în exportul de capital ca şi în exportul de mărfuri, pe care noi le producem în cantităţile necesare ţării noastre, aliaţilor noştri şi asigurării comerţului cu ţările străine. Deocamdată noi producem cantităţi mai mici de anumite mărfuri decît este necesar pentru satisfacerea nevoilor crescînde ale ţării. Şi totuşi în ciuda acestui fapt noi considerăm de datoria noastră să le împărţim cu prietenii noştri, să-i ajutăm frăţeşte. Un asemenea ajutor, acordat în condiţii reciproc avantajoase este util ambelor părţi. Tovarăşi deputaţi, Examinînd rezultatele călătoriei noastre în India, Birmania şi Afganistan, analizînd cuvîntările rostite în aceste ţări, unele personalităţi din străinătate precum şi ziariştii burghezi cei rai lipsiţi de scrupule acuză Uniunea Sovietică că renunţăm la ,,spiritul Genevei“. Aceasta nu este just. Noi am participat activ la importanta contribuţie adusă la slăbirea încordării internaţionale în urma întîlnirii de la Geneva a şefilor guvernelor celor patru puteri. Am luptat pentru această destindere atît la conferinţa şefilor de guverne cît şi la conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe, care au fost însărcinaţi să examineze probleme atît de importante ca asigurarea securităţii în Europa, şi, legate de aceasta, problema germană, problema dezarmării precum şi problema dezvoltării contactelor între Răsărit şi Apus. Nu este vina noastră că pînă acum nu au fost obţinute rezultatele pentru care luptă popoarele iubitoare de pace care urmăresc slăbirea continuă a încordării în relaţiile internaţionale şî întărirea păcii. Conferinţa de la Geneva a şefilor guvernelor celor patru puteri şi a miniştrilor Afacerilor Externe, în deosebi conferinţa şefilor guvernelor, au fost salutate cu căldură de toate popoarele lumii. Dorinţa popoarelor de a obţine destinderea încordării internaţionale şi întărirea cauzei păcii, a silit pe participanţii la aceste conferinţe să formuleze în mod corespunzător cuvîntările şi propunerile lor. Din păcate treieşte să recunoaştem că re. Prietenii noştri văd că ei primesc un ajutor dezinteresat din partea noastră prin repartizarea unor resurse din mijloacele noastre interne şi prietenii nu pot să nu preţuiască acest lucru, deoarece dovedeşte intenţiile noastre cinstite. In aceste condiţii monopoliştii sînt nevoiţi să se adapteze într-un fel oarecare. Unele personalităţi burgheze mai rezonabile afirmă acum că ţările capitaliste trebuie să intensifice ajutorul economic ţărilor slab dezvoltate. Aceasta nu e rău. Ţările capitaliste n-au decît să acorde acest ajutor. Este mult mai bine decît să atragă aceste ţări în blocuri şi alianţe militare. Acest ajutor pe care ţările capitaliste intenţionează să-l acorde statelor care şi-au cucerit de curînd independenţa, nu poate să nu fie privit şi ca un fel de ajutor acordat acestor ţări din partea Uniunii Sovietice. Oare dacă n-ar exista Uniunea Sovietică cercurile monopoliste şi statele imperialiste ar acorda ele ajutor ţărilor slab dezvoltate ? Desigur că nu. Acest lucru nu s-a întîmplat niciodată în trecut (animaţie în sală, aplauze). Am mai spus însă că ajutorul aşa-zis „gratuit“ — în concepţia capitalistă — poate de fapt să ducă la înrobirea acelora cărora le va fi acordat dacă în aceste ţări va fi manifestată faţă de el o atitudine lipsită de discernămînt. Capitaliştii nu fac nimic în mod gratuit. Capitalul nu poate exista fără profit. Tovarăşi deputaţi! După cum am mai spus, noi păstrăm cele mai frumoase amintiri despre vizita noastră în India, despre întîlnirile cu conducătorii statului indian, cu conducătorii statelor, cu muncitorii, ţăranii, intelectualii din India, cu toţi cei cu care am avut prilejul să ne întîlnim. Preţuim mult prietenia cu India, cu marele şi harnicul ei popor, prietenia cu domnul Nehru şi alte personalităţi de seamă din India cu care am stabilit contactul, vrem să menţinem şi să dezvoltăm relaţiile noastre de prietenie. Noi concepem prietenia noastră astfel ca ea să nu se limiteze la relaţii de prietenie cu unul, două sau mai multe state. Noi dorim să avem relaţii de prietenie cu toate statele. De aceea ne bucură relaţiile de prietenie pe care le dezvoltă prietenii noştri cu alte state, inclusiv cu state cu care avem poate, dintr-o cauză sau alta, relaţii oarecum încordate şi reci. Sperăm ca prin intermediul Indiei pe care o considerăm prietena noastră, să îmbunătăţim relaţiile cu aceste state. Noi am năzuit întotdeauna sincer şi năzuim spre prietenia cu toate ţările, inclusiv cu cele capitaliste şi în deosebi am vrea de asemenea să trăim în relaţii de prietenie cu cele mai puternice ţări capitaliste — Statele Unite ale Americii, Anglia şi Franţa. Dacă am obţine acest lucru — iar aceasta depinde mai cu seamă nu de noi ci de guvernele şi popoarele S.U.A., Angliei şi Franţei — aceasta ar crea condiţii pentru coexistenţa şi întrecerea cu adevărat paşnică a celor două sisteme. Din păcate, noi nu am realizat încă aceasta, dar noi continuăm să sperăm şi nu ne vom precupeţi eforturile in această direcţie (aplauze). In ţara noastră fiecare înţelege şi sprijină în totul poziţia conducătorilor Indiei care au declarat că India ocupă o poziţie neutră între noi şi celelalte state. India este cu adevărat un stat neutru şi merită încrederea şi respectul atît din partea noastră cît şi din partea celorlalte state. Noi avem cele mai frăţeşti relaţii cu marea Republică Populară Chineză. Popoarele ţărilor noastre sînt fraţi. Iar Uniunea Sovietică, Republica Populară Chineză şi Republica India formează o jumătate din omenire şi constituie o forţă puternică în lupta pentru menţinerea şi întărirea păcii în întreaga lume (aplauze furtunoase), prezentanţii puterilor occidentale la conferinţa şefilor guvernelor s-au limitat doar la cuvinte mieroase în favoarea slăbirii încordării internaţionale. Aceasta se referă în deosebi la miniştrii Afacerilor Externe ai ţărilor lor care nu au manifestat dorinţa de a lucra în mod efectiv şi de a depune eforturi în vederea realizării ţelurilor puse în faţa lor de conferinţa şefilor de guverne. Aceasta arată că guvernele puterilor occidentale trimiţîndu-şi reprezentanţii sus,puşi la conferinţa şefilor guvernelor celor patru puteri nu au fost animaţi de dorinţa de a rezolva în mod concret problemele care figurau pe ordinea de zii a conferinţei. Participînd la această conferinţă, ei au făcut o concesie opiniei publice care a exercitat presiuni asupra lor, însăşi convocarea conferinţei şefilor guvernelor celor patru puteri, declaraţiile făcute în cadrul eî, programul de acţiuni trasat de şefii guvernelor pentru miniştrii lor de Afaceri Externe — toate acestea au contribuit desigur la slăbirea încordării internaţionale, dînd naştere unor speranţe că vor fi întreprinse acţiuni mai concrete, menite să preîntîmpine conflicte militare şi să lichideze „războiul rece“. Aşa a luat naştere „spiritul Genevei“. Popoarele au salutat aceasta fiindcă ele vor linişte, ele vor să se reducă impozitele, să se micşoreze cheltuielile pentru înarmare, ca aceste mijloace colosale să fie îndreptate spre ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Iată dorinţa concretă a popoarelor. Dar tocmai ceea ce place poporului, la ceea ce visează popoarele, displace capitaliştilor, care produc bombe atomice şi cu hidrogen şi alte arme. Iată de ce imediat după conferinţa şefilor guvernelor celor patru puteri, cei care produc mijloace de exterminare şi cei care îndeplinesc voinţa lor, deţinînd posturi de conducere în statele capitaliste, nu numai că nu au încercat să adîncească şi să lărgească ,,spiritul Genevei“, ci dimpotrivă, au căutat să-l înăbuşe în germene. In ceea ce priveşte Uniunea Sovietică, reprezentanţii ei au făcut tot ce le-a stat in putinţă urmărind un rezultat pozitiv, atît în cursul întîlnirii între şefii guvernelor, cit şi la conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe ai celor patru puteri. Din păcate, noi nu am găsit reciprocitate în această năzuinţă a noastră, iar problemele care prezintă un interes atît de mare pentru întreaga omenire nu au fost rezolvate. Noi nu ne vom cruţa forţele în străduinţa de a obţine ca aceste probleme să-şi găsească în cele din urmă o rezolvare pozitivă.Pentru aceasta nu sînt însă suficiente numai eforturile noastre. Pentru aceasta sînt necesare şi eforturile partenerilor noştri. In sfîrşit, un rol de seamă trebuie să-l aibe forţele opiniei publice, forţele milioanelor de oameni care se pronunţă pentru asigurarea securităţii, pentru dezarmare, pentru slăbirea încordării internaţionale, pentru încetarea „războiului rece“. Astăzi, cea mai arzătoare problemă este asigurarea securităţii europene. De rezolvarea acestei probleme depinde reglementarea şi a altor probleme internaţionale. Dvsştiţi însă că partenerii noştri la tratative .— S.U.A., Anglia şi Franţa — opun acestei probleme problema germană. Poziţia lor urmăreşte să alipească Republica Democrată Germană la Germania occidentală, să lichideze cuceririle sociale ale oamenilor muncii din R.D.G., să înarmeze pînă în dinţi acest stat german unificat Şi pe lîngă aceasta inclus în N.A.T.O. In asemenea condiţii ei nu sînt împotriva semnării, unui tratat de „securitate europeană“, deşi în realitate aceasta nu numai că nu ar duce la asigurarea securităţii în Europa, cî, dimpotrivă, ar spori mult primejdia dezlănţuirii unui nou război în Europa cu toate consecinţele sale grele pentru popoare. Halal „securitate”, nimic de zis ! Orice om cu judecată sănătoasă va înţelege că asemenea planuri nu au sorţi de îzbîndă. Iar dacă există cu adevărat dorinţa de a rezolva problema asigurării securităţii europene, ea trebuie abordată cu seriozitate ţinîndu-se seama de situaţia reală. O înţelegere în această problemă ar înlesni şi rezolvarea altor probleme de cea mai mare importanţă, inclusiv a problemei dezarmării. Toţi ştiu bine că atît la conferinţele de la Geneva, cît şi la O.N.U., Uniunea Sovietică a prezentat o serie de propuneri concrete cu privire la reducerea armamentelor, interzicerea armei atomice şi cu hidrogen şi la stabilirea unui control internaţional. Realizarea unui acord în aceste probleme a fost împiedicată de schimbarea poziţie® S.U.A., care au renunţat pe neaşteptate la propunerile lor anterioare, cînd noi acceptasem să le luăm ca bază. In prezent, S.U.A., renunţînd de fapt la problema reducerii armamentelor, prezintă pe primul plan singura propunere făcută de preşedintele Eisenhower la Geneva — cu privire la schimbul de informaţii militare ŞÎ la luarea de fotografii din avion. Incercînd să dea vina pe alţii şî să ne acuze pe noi de încălcarea ,,spiritului Genevei“, unii ziarişti burghezi se referă la cuvîntările mele şi la cuvîntările altor oameni de stat şi oameni politic ai noştri. Ei se plîng că în cuvîntările noastre spunem că învăţătura marxism-leninismuluî va învinge. Este oare aceasta o încălcare a „spiritului Genevei“ ? Da, noi am spus şi spunem că în întrecerea paşnică între cele două sisteme economice va învinge sistemul socialist, acesta fiind sistemul cel mai înaintat, cel mai progresist, bazat pe învăţătura marxist-leninistă singura învăţătură justă (aplauze furtunoase). Nu ne miră şi nu protestăm cînd ideologii lumii capitaliste, adică ideologii sistemului advers, declară că va învinge capitalismul. Considerăm firească această dispută pe care o va rezolva doar istoria. Dacă unii oameni politici consideră o încălcare a ,,spiritului Genevei“ convingerea noastră că victoria va fi de partea socialismului, de partea învățăturii marxism-leninismului, este evident că aceşti oameni politici nu înţeleg just „spiritul Genevei“. Ei ar trebui să ţină minte că noi nu am renunţat niciodată şi nu vom renunţa la ideile noastre, la lupta pentru victoria comunismului. Ei nu vor ajunge niciodată să vadă o dezarmare ideologică a noastră (aplauze furtunoase, prelungite), încrederea noastră în victoria finală a comunismului nu este pe placul adepţilor capitalismului şi aceasta nu ne miră şi nu ne tulbură. Noi spunem însă că în această întrecere, în această luptă nu vom începe niciodată un război agresiv, vom lupta neobosit împotriva curse® înarmărilor, pentru dezarmare, pentru întărirea păcii, pentru coexistenţă paşnică. Aşadar, faptele arată în mod convingător că „spiritul Genevei” este încălcat nu de Uniunea Sovietică, ci de partenerii noştri la conferinţa de la Geneva. Să mai luăm şi exemplele care urmează. Nu se uscase încă cerneala pe comunicatul comun cu privire la rezultatele conferinţei de la Geneva şi unii dintre partenerii noştri la conferinţă au început să atragă noi ţări în pactul agresiv de la Bagdad ; ei au atras Iranul ,şi caută să atragă şi alte state. Unii adversari ai dezarmării pornesc de la premiza falsă că ei ar dispune de o pretinsă superioritate de forţă şi că din această cauză dezarmarea n-ar fi pasămite în avantajul lor. Am avertizat şi avertizăm pe aceşti adepţi ai faimoasei politici ,,de pe poziţii de forţă“ că ei pot în mod serios da greş în jocul lor hazardat (aplauze furtunoase prelungite). Nu vrem să intimidăm pe nimeni, cu atît mai puţin am vrea să ne lăudăm cu realizările noastre tehnico-militare Dar, pentru a tempera zelul celor mai înverşunaţi adepţi ai cursei înarmărilor trebuie să amintim despre rezultatele experienţelor efectuate recent cu cel mai nou tip de bombă cu hidrogen fabricat în U.R.S.S. Forţa acestei arme, după cum s-a mai anunţat, echivalează forţa a multe milioane tone de substanţe explozive obişnuite Şi această forţă poate fi considerabil mărită. Noi ne pronunţăm ca şi pînă acum pentru interzicerea producerii, experimentării şi folosirii tuturor tipurilor de arme atomice şi cu hidrogen. Dar acei care se împotrivesc acestui lucru ar trebui să nu uite de rezultatele experienţelor menţionate. (aplauze furtunoase)". O mare însemnătate o are şi problema dezvoltării contactelor între Est şi Vest care a fost examinată la Geneva. Uniunea Sovietică contribuie în mod real la dezvoltarea acestor contacte. Dorind slăbirea încordării internaţionale şi stabilirea unor relaţii de afaceri cu reprezentanţi străini, noi, de pildă, nu am refuzat şi nu refuzăm să acordăm vize străinilor care-şi exprimă dorinţa de a veni în Uniunea Sovietică şi de a studia viaţa ei. Nu se poate să nu se amintească printre altele că unii oameni de stat din Occident înţeleg cel puţin în mod ciudat „spiritul Genevei“. Ei vor ca Uniunea Sovietică să-şi dezarmeze în mod unilateral armata, ca noi să dezarmăm şi din punct de vedere moral spiritual, ideologic. In această ordine de idei trebuie subliniat în mod deosebit poziţia pe care au adoptat-o în prezent unii oameni politici de seamă din S.U.A., inclusiv preşedintele Eisenhower care, după cum se ştie, a vorbit destul de mult la Geneva despre necesitatea slăbirii încordării internaţionale. Mă refer îndeosebi la aşa zisele „mesaje de Crăciun“ adresate popoarelor din ţările de democraţie populară de către preşedintele Eisenhower, secretarul de stat Dulles şi alţi oameni de stat cu răspundere din America — mesaje care nu au nimic comun cu „spiritul Genevei“ şi nu reprezintă nimic altceva decît un amestec grosolan în treburile interne ale statelor libere şi suverane — membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. In „mesajele lor de Crăciun” oamenii politici americani declară că ei se roagă“ pentru schimbarea orînduirii existente în aceste ţări şi făgăduiesc în mod deschis „sprijinul” Statelor Unite ale Americii în această privinţă. Dovedeşte oare aceasta dorinţa de conciliere, năzuinţa de a întări şi lărgi ,,spiritul Genevei« ? Nu, aceasta acţionează tocmai într-o direcţie diametral opusă, aceasta duce la aţîţarea patimilor şi prin urmare la o nouă cursă a înarmărilor, la agravarea primejdiei de război. Oricît s-ar înfuria capitaliştii, ei nu vor reuşi să destrame lagărul socialist. Noi vom păşi şi mai departe pe drumul indicat de marele Lenin, vom păşi împreună, ţinîndu-ne puternic de mîini, măturînd din cale în ţările noastre tot ceea ce împiedică înaintarea spre construirea societăţii comuniste (aplauze furtunoase, prelungite). Turcia este vizitată de generali şi amirali americani care ţin discursuri belicoase şi fac demonstraţii de forţă prin Vizitele unor escadre de război. Nu credem că guvernele Iranului şi Turciei procedează înţelept legîndu-şi soarta de pactul agresiv de la Bagdad şi renunţînd la relaţiile de bună vecinătate, de prietenie, cu Uniunea Sovietică. Intr-o situaţie similară faţă de vecinii săi este şi Pakistanul, care participă de asemenea la pactul de la Bagdad. In legătură cu pactul de la Bagdad trebuie spuse cîteva cuvinte despre situaţia din ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu. După cum se ştie, organizatorii pactului de la Bagdad depun toate eforturile pentru a atrage ţările arabe în acest bloc agresiv. Ei se lovesc însă de rezistenţa crescîndă a popoarelor acestor ţări. Opinia publică sovietică a urmărit şi urmăreşte cu simpatie mai ales lupta curajoasă a poporului Iordaniei împotriva încercărilor de a se forţa ţara sa să adere la pactul de la Bagdad. înţelegem năzuinţele popoarelor ţărilor arabe, care luptă pentru eliberare deplină de dependenţa străină. In acelaşi timp, acţiunile statului Israel, care din primele zile ale existenţei sale a început să-şi ameninţe vecin® şi să ducă o politică neprietenească faţă de ei, sînt condamnabile. Este clar că o astfel de politică nu corespunde intereselor naţionale ale statului Israel, că în spatele acelora care duc această politică stau puteri imperialiste bine cunoscute. Ele se străduiesc să folosească Israelul ca unealtă împotriva popoarelor arabe, urmărind să exploateze prădalnic bogăţiile naturale ale acestei regiuni. In timp ce puterile occidentale continuă politica cursei înarmărilor şi înjghebează blocuri agresive, Uniunea Sovietică îşi duce în mod consecvent şi ferm politica externă paşnică, întăreşte prietenia cu toate popoarele care o doresc, în interesul întăririi păcii şi securităţii. Numai în acest an Uniunea Sovietică şi-a redus forţele armate cu 640.000 de oameni, a renunţat la baza ei militară Porkkala-Udd din Finlanda, şi-a retras înainte de termen trupele din Port-Arthur. Uniunea Sovietică (Continuare în pag. 4-a), Sesiunea Sovietului Suprem al U. R. s. s. Cuvîntarea tovarăşului N. S. Hruşciov Dacă există bună voinţă şi intenţii cinsti toate problemele relaţiilor dintre ţări pot fi rezolvate pe cale paşnică Sfsi® i?iu! colonial este un sistem antipopular şi profund nefast Puterile occidentale încalcă „spiritul Genevei“ In întrecerea pașnică dintre cele două sisteme Ta myinge sistemul socialist