Flacăra Iaşului, ianuarie 1956 (Anul 12, nr. 2909-2933)

1956-01-03 / nr. 2909

Pagi­nts FLACÄRA IASULUI MOSCOVA 2 (Agerpres) — TASS transmite cuvîntarea lui N. S. Hruşciov, rostită la 29 decembrie 1955, la Sesiunea Sovietului Suprem al U.R.S.S. Tovarăşi deputaţi! Am ascultat raportul tovarăşului Niko­lai Alexandrovici Bulganin despre rezul­tatele călătoriei noastre în trei ţări care ne sunt prietene nouă — India, Birmania şi Afganistanul. Acest raport cuprinde e­­senţialul care trebuie adus la cunoştinţa Sovietului Suprem cu privire la rezulta­tele călătoriei noastre şi ale tratativelor pe care le-am dus din însărcinarea gu­vernului sovietic în aceste ţări şi la a­­cordurile care au fost realizate între gu­vernul Uniunii Sovietice şi guvernele In­diei, Birmaniei şi Afganistanului. Sunt întru totul de acord cu toate te­zele din raportul tovarăşului Bulganin. Doresc să-mi exprim şi eu părerea asu­­pra unor probleme. Guvernul sovietic a acceptat cu bucurie invitaţia d-lui Nehru, primul ministru al Indiei, şi ne-a trimis în India într-o vi­zită prietenească de răspuns, pentru a stabili un contact personal cu conducă­torii şi cu poporul Indiei. Există multe in­terese comune care unesc ţările noastre, iar esenţialul­­este lupta pentru întărirea păcii în lumea întreagă. Ne-am călăuzit de aceleaşi considerente, acceptînd invitaţia guvernului Birmaniei şi a guvernului Afganistanului de a vi­zita aceste ţări. Am ştiut că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va stîrni nemul­ţumirea colonialiştilor care se tem că în­tărirea prieteniei între Uniunea Sovietică şi ţările care încă nu de mult se aflau sub jugul lor, va contribui la slăbirea continuă a poziţiilor puterilor coloniale. Domnilor colonialişti nu le rămîne însă decît să-şi facă singuri reproşuri. Tovarăşi deputaţi, Nu voi reţine atenţia dv. povestindu-vă impresiile mele din călătoria prin India, Birmania şi Afganistan, deoarece pentru aceasta ar fi nevoie de foarte mult timp. Voi spune un singur lucru şi anume, că aceste impresii sunt extrem de puternice şi profunde. Ele sînt de neuitat, iar cea mai puternică impresie este impresia pri­lejuită d£' "li litiu îi ilt Cu­pucului. Alfîndu-ne în India, Birmania şi Afga­nistan, am avut un larg schimb de pă­reri cu guvernele acestor ţări cu privire la multe probleme importante de politică internaţională şi pretutindeni am întîlnit o înţelegere reciprocă generală în toate problemele discutate. Iar ceea ce am dis­cutat în primul rînd au fost problemele coexistenţei paşnice între ţările cu siste­me sociale diferite, problemele dezvoltă­rii continue a legăturilor economice şi cul­turale între ţările noastre. In cadrul convorbirilor a ieşit la iveală unitatea noastră de vederi şi am găsit repede soluţii reciproc acceptabile în a­­ceste probleme şi formulările necesare pentru declaraţii comune şi acorduri. Aşa a fost în India, aşa a fost în Bir­mania, aşa a fost şi în Afganistan. Este foarte îmbucurător că putem menţiona a­­cest lucru. Oare aceasta nu arată că dacă există bună voinţă şi intenţii cinstite din partea conducătorilor ţărilor, toate problemele relaţiilor dintre ţări pot fi şi trebuie să fie rezolvate pe cale paşnică cu toată deosebirea dintre sistemele sociale ? In unele ţări însă călătoria noastră a fost privită cu animozitate de unele per­soane, printre care şi persoane oficiale, şi chiar cu ostilitate făţişă, stîrnind atacuri fu­ribunde împotriva noastră. In primul rînd aceasta se observă în Anglia şi în Statele Unite ale Americii. Şi în alte ţări s-au găsit persoane care s-au făcut ecoul acestor manifestări, sau mai bine zis le-au ţinut isonul, ca de pildă în Canada, unde domnul Pearson, ministrul Afacerilor Externe, a făcut o declaraţie lipsită de perspicacitate. Ce anume a stîrnit aceste manifestări? Am fost condamnaţi, dăscăliţi, s-a re­curs şi la alte forme de influenţare pentru faptul că din punctul lor de vedere, noi am luat pe nedrept atitudine împotriva colonialiştilor, condamnînd cu vehemenţă această formă d­e opresiune şi jefuire de către imperialişti a popoarelor ţărilor co­loniale şi dependente. Am spus noi oare ceva nou despre co­lonialişti şi regimurile coloniale, de ce de­claraţiile noastre au provocat atîta furie în rîndurile colonialiştilor şi ale apărăto­rilor lor? Doar noi am citat date în­deobşte cunoscute şi incontestabile. Vremurile cînd colonialismul îşi exercita în mod nepedepsit dominaţia în ţările coloniale şi dependente sînt pe cale de a deveni de domeniul trecutului. Dar colo­ 1­­­1 cuvîntările răstite în India şi Bhr­­îia, noi am spu­s că ţara noastră este acelaşi tir­­p şi europeană şi asiatică,­­ o mare­­parte la teritoriului său se­­ pe continent,ul asiatic. Cu acest prict am subliniat ici toate popoarele Uniun Sovietice, indiferent dacă trăiesc cea europeană sau asiatică a ţ­a. Este în­deobşte cunoscut că principiile colaborării şi prieteniei între Uniunea So­vietică şi celelalte state se deosebesc fun­damental de principiile pe care se înte­meiază politica colonialiştilor. Egalitatea în drepturi a popoarelor, neamestecul unor state în afacerile inter­ne ale altor state, neagresiunea, coexis­tenţa paşnică a ţărilor indiferent de sis­temele lor­­politice — iată principiile pe care s-au întemeiat întotdeauna relaţiile noastre cu celelalte ţări. Respectarea întocmai de către noi a a­­cestor principii, colaborarea noastră cu statele Asiei, colaborare care devine tot mai strînsă, îi sileşte pe colonialişti să-şi revizuiască tactica faţă de ţările în care se străduiesc să-şi menţină poziţiile, uşu­rează situaţia acestor ţări. Aceasta este un factor destul de im­portant. Am avut în vedere şi faptul că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va contribui nu numai la o apropiere în­tre conducătorii ţărilor noastre, ci şi la o apropiere între popoare. Popoarele Indiei, Birmaniei şi Afga­nistanului au căpătat posibilitatea de a afla mai multe despre Uniunea Sovietică, despre viaţa popoarelor ţării sovietice şi aceasta va contribui la întărirea relaţiilor noastre de prietenie. Şi, în sfîrşit, noi am fost ferm convinşi că vizita noastră în India, Birmania şi Afganistan va consolida şi mai mult po­ziţiile păcii în întreaga lume, va slăbi lagărul adepţilor războiului. Chiar numai această singură împrejurare a făcut că­lătoria noastră imperios necesară, deoare­ce cauza păcii este o cauză măreaţă, care exprimă cea mai mare dorinţă a întregii omeniri. Acum noi putem spune că marile spe­ranţe puse în această vizită s-au realizat pe deplin (aplauze prelungite)f­inaliştii nu vor voi desigur să se despartă de bună voie de sistemul care le dă po­sibilitatea să jefuiască popoare întregi. Nu se poate conta pe acest lucru. Prin cuvîntările şi acţiunile noastre vrem să ne exprimăm simpatia faţă de popoarele care încă nu s-au eliberat de jugul colonial, faţă de lupta lor de eliberare naţională. (aplauze prelungite) Pur şi simplu ne prinde mirarea cînd unii politicieni miopi ne acuză de ostili­tate faţă de Anglia sau faţă de S.U.A. spunînd că am dori, chipurile, să existe vrajbă între aceste ţări şi India, Birma­nia şi altele. Ele singure săvîrşesc acte ostile faţă de aceste ţări. Cum poate, de pildă, să fie privită în India declaraţia d-lor Dulles şi Cunha, ministrul Afacerilor Externe al Portugaliei, în privinţa teritoriului Goa ? Gîndiţi-vă numai la ce a declarat Dulles: el şi-a permis să declare în mod deschis că teritoriul indian Goa trebuie să aparţină Portugaliei, numai pe motivul că cuceritorii portughezi l-au cotropit încă acum 400 de ani. In legătură cu aceasta, presa indiană a amintit pe bună dreptate d-lui Dulles că acum 250 de ani, actualele State Unite ale Americii erau colonie engleză şi dacă ar fi să urmăm logica lui, el, Dulles, ar trebui să se considere şi acum un supus al majestăţii sale regina Marii Britanii (ilaritate in sală, aplauze). A fi de acord cu declaraţia d-lui Dulles, ar însemna nu numai să se binecuvinteze, ci şi să se eternizeze sistemul înrobirii coloniale. Desigur, noi nu putem fi de acord cu aceasta. Noi considerăm că această de­claraţie este nejustă şi decurge dintr-o atitudine nejustă faţă de interesele po­poarelor. Iar poporul indian şi conducă­torii Indiei au apreciat cum se cuvine comunicatul comun Dulles-Cunha privitor la Goa, comunicat care este o ruşine pentru state civilizate. Permiteţi-mi ca în legătură cu aceasta să mai spun cîteva cuvinte într-o altă problemă, care agită pe bună dreptate po­porul indian, aşa numita problemă a Kaşmirului. Nikolai Aleksandrovici Bulganin şi cu mine, cu prilejul vizitei noastre în Kaşmir am declarat limpede şi lămurit ce gîndesc oamenii sovietici despre a­­ceastă problemă, care s-a ivit nu în sînul poporului, ci a fost umflată în mod arti­ficial de către anumite state care se stră­duiesc să aţîţe vrajba între popoare. In Kaşmir ne-am convins că poporul consideră teritoriul său drept parte ina­lienabilă a Republicii India. Poporul din Kaşmir a rezolvat irevocabil această pro­blemă şi noi sîntem ferm convinşi că populaţia Kaşmirului va duce lucrurile pînă la capăt fără amestec din afară, indiferent dacă acest lucru este sau nu pe placul acelor care ar voi să creeze în Kaşmir un focar de nelinişte şi fricţiuni internaţionale (aplauze), indiferent de culoarea pielii şi de credin­ţa religioasă, alcătuiesc o familie de po­poare unită şi frăţească, puternică prin prietenia sa de nezdruncinat. Toate po­poarele ţării noastre sînt unite prin ma­rele ţel al construirii comunismului (aplauze furtunoase). Noi am fost întotdeauna înjpotriva ju­gului naţional, împotriva oricărei exploa­tări a omului de către om­, şi cu atît mai mult împotriva dominaţiei colonialiştilor, care au adus atîtea rele omenirii. Despre aceasta noi am mai vorbit încă odată cît se poate de deschis şi sincer în cu­­vîntările noastre din India şi Birmania, subliniind că sistemul colonial este un sistem antipopular şi profund nejust. De ce oare s-au alarmat atît de mult colonialiştii ? Ei s-au alarmat deoarece cuvintele noas­tre sînt întîmpinate cu o deosebit de pu­ternică simpatie de către masele popu­lare. Şi nu numai acolo unde noi am luat cuvîntul, ci şi acolo unde cuvîntările noastre au devenit cunoscute şi acolo unde încă nu odată se va mai auzi despre poziţia fermă a Uniunii Sovietice, care condamnă sistemul colonialist de asuprire şi înrobire a popoarelor (aplauze furtunoase). Aceste cuvinte sunt juste şi ele nu vor putea fi oprite de către imperialişti prin nici un fel de cortină de fier. Colonialiştii îşi dau seama cu cită ho­­tărîre popoarele se ridică împotriva robiei coloniale. Un exemplu însufleţitor pentru toate popoarele ţărilor coloniale şi dependente este lupta marelui popor chinez care a scuturat jugul asupririi străine, şi-a luat soarta în propriile sale mîini, a fău­rit sub conducerea gloriosului partid co­munist puternica Republică Populară Chi­neză şi în prezent construieşte cu succes socialismul (aplauze furtunoase, prelun­gite). In prezent colonialiştii au hotărît să schimbe formele dominaţiei lor coloniale. Ei aplică tot mai rar formele atît de bru­tale de violenţă, ca trimiterea de trupe în ţările coloniale şi alte acţiuni de a­­mestec grosolan în afacerile ţărilor înrobite. In prezent ei fac toate acestea mai de­g­ătuiesc pe oameni, cumpără pu­­i avuţi, instaurează „guverne , creează blocuri agresive de­stului de la Bagdad. Ei alocă­ntru aşa-numitul „ajutor eco­­dau „gratuit“ arme unor ţări, limbul acestor arme, statele care le primesc trebuie să livreze colonialişti­lor carne de tun, să creeze armate mari şi prin aceasta să-şi sleiască propriile popoare. Colonialiştii dau un dolar sub formă, de „ajutor“ pentru ca apoi să obţină în­ schimb zece dolari prin exploatarea po­poarelor care au primit acest „ajutor“. După ce obţin aceasta, ei înrobesc po­poarele şi din punct de vedere politic. Acestea sînt „noile“ forme ale domina­ţiei colonialiştilor. Aceasta se referă nu numai la ţările Asiei, Africii sau la alte ţări aşa numite slab dezvoltate. In prezent, sub aceste forme ale „ajutorului“, monopoliştii din Statele Unite ale Americii se infiltrează intens în ţările Europei. Doar şi N.A.T.O. are acelaşi caracter. Uniunea Sovietică condamnă această politică. Ea îşi bazează relaţiile cu toate ţările pe egalitatea în drepturi şi avan­tajul reciproc, pe neamestecul în trebu­rile interne ale acestor ţări. Cînd acordăm un ajutor economic sau tehnic unor ţări, noi facem aceasta ca prieteni, fără să impunem condiţii. Noi nu avem capitaluri de­ prisos E­­conomia noastră este planificată. Noi nu sîntem interesaţi în exportul de capital ca şi în exportul de mărfuri, pe care noi le producem în cantităţile necesare ţării noastre, aliaţilor noştri şi asigurării co­merţului cu ţările străine. Deocamdată noi producem cantităţi mai mici de anu­mite mărfuri decît este necesar pentru satisfacerea nevoilor crescînde ale ţării. Şi totuşi în ciuda acestui fapt noi con­siderăm de datoria noastră să le împăr­­ţim cu prietenii noştri, să-i ajutăm fră­ţeşte. Un asemenea ajutor, acordat în condiţii reciproc avantajoase este util am­belor părţi. Tovarăşi deputaţi, Examinînd rezultatele călătoriei noastre în India, Birmania şi Afganistan, analizînd cu­vîntările rostite în aceste ţări, unele persona­lităţi din străinătate precum şi ziariştii bur­ghezi cei r­ai lipsiţi de scrupule acuză Uniu­nea Sovietică că renunţăm la ,,spiritul Ge­nevei“. Aceasta nu este just. Noi am participat activ la importanta contri­buţie adusă la slăbirea încordării internaţio­nale în urma întîlnirii de la Geneva a şefi­lor guvernelor celor patru puteri. Am luptat pentru această destindere atît la conferinţa şefilor de guverne cît şi la conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe, care au fost însărcinaţi să examineze proble­me atît de importante ca asigurarea securită­­ţii în Europa, şi, legate de aceasta, problema germană, problema dezarmării precum şi pro­­blema dezvoltării contactelor între Răsărit şi Apus. Nu este vina noastră că pînă acum nu au fost obţinute rezultatele pentru care luptă popoarele iubitoare de pace care urmăresc slăbirea continuă a încordării în relaţiile in­ternaţionale şî întărirea păcii. Conferinţa de la Geneva a şefilor guver­nelor celor patru puteri şi a miniştrilor Afa­­cerilor Externe, în deosebi conferinţa şefilor guvernelor, au fost salutate cu căldură de toate popoarele lumii. Dorinţa popoarelor de a obţine destinderea încordării internaţio­nale şi întărirea cauzei păcii, a sil­it pe par­ticipanţii la aceste conferinţe să formuleze în mod corespunzător cuvîntările şi propu­nerile lor. Din păcate tr­eieşte să recunoaştem că re. Prietenii noştri văd că ei primesc un ajutor dezinteresat din partea noastră prin repartizarea unor resurse din mij­loacele noastre interne şi prietenii nu pot să nu preţuiască acest lucru, deoarece dovedeşte intenţiile noastre cinstite. In aceste condiţii monopoliştii sînt ne­voiţi să se adapteze într-un fel oarecare. Unele personalităţi burgheze mai rezo­­nabile afirmă acum că ţările capitaliste trebuie să intensifice ajutorul economic ţărilor slab dezvoltate. Aceasta nu e rău. Ţările capitaliste n-au decît să acorde acest ajutor. Este mult mai bine decît să atragă aceste ţări în blocuri şi alianţe militare. Acest ajutor pe care ţările ca­pitaliste intenţionează să-l acorde statelor care şi-au cucerit de curînd independenţa, nu poate să nu fie privit şi ca un fel de ajutor acordat acestor ţări din partea Uniunii Sovietice. Oare dacă n-ar exista Uniunea Sovietică cercurile monopoliste şi statele imperialiste ar acorda ele aju­tor ţărilor slab dezvoltate ? Desigur că nu. Acest lucru nu s-a întîmplat niciodată în trecut (animaţie în sală, aplauze). Am mai spus însă că ajutorul aşa-zis „gratuit“ — în concepţia capitalistă — poate de fapt să ducă la înrobirea ace­lora cărora le va fi acordat dacă în a­­ceste ţări va fi manifestată faţă de el o atitudine lipsită de discernămînt. Capitaliştii nu fac nimic în mod gra­tuit. Capitalul nu poate exista fără profit. Tovarăşi deputaţi! După cum am mai spus, noi păstrăm cele mai frumoase a­­mintiri despre vizita noastră în India, despre întîlnirile cu conducătorii statului indian, cu conducătorii statelor, cu mun­citorii, ţăranii, intelectualii din India, cu toţi cei cu care am avut prilejul să ne întîlnim. Preţuim mult prietenia cu India, cu ma­rele şi harnicul ei popor, prietenia cu domnul Nehru şi alte personalităţi de sea­mă din India cu care am stabilit contac­tul, vrem să menţinem şi să dezvoltăm relaţiile noastre de prietenie. Noi concepem prietenia noastră astfel ca ea să nu se limiteze la relaţii de prie­tenie cu unul, două sau mai multe state. Noi dorim să avem relaţii de prietenie cu toate statele. De aceea ne bucură relaţiile de priete­nie pe care le dezvoltă prietenii noştri cu alte state, inclusiv cu state cu care avem poate, dintr-o cauză sau alta, re­laţii oarecum încordate şi reci. Sperăm ca prin intermed­iul Indiei pe care o con­siderăm prietena noastră, să îmbunătă­ţim relaţiile cu aceste state. Noi am năzuit întotdeauna sincer şi năzuim spre prietenia cu toate ţările, in­clusiv cu cele capitaliste şi în deosebi am vrea de asemenea să trăim în rela­ţii de prietenie cu cele mai puternice ţări capitaliste — Statele Unite ale Ame­ricii, Anglia şi Franţa. Dacă am obţine acest lucru — iar a­­ceasta depinde mai cu seamă nu de noi ci de guvernele şi popoarele S.U.A., An­gliei şi Franţei — aceasta ar crea condi­ţii pentru coexistenţa şi întrecerea cu a­­devărat paşnică a celor două sisteme. Din păcate, noi nu am realizat încă a­­ceasta, dar noi continuăm să sperăm şi nu ne vom precupeţi eforturile in această direcţie (aplauze). In ţara noastră fiecare înţelege şi spri­jină în totul poziţia conducătorilor Indiei care au declarat că India ocupă o pozi­ţie neutră între noi şi celelalte state. India este cu adevărat un stat neutru şi merită încrederea şi respectul atît din partea noastră cît şi din partea celorlalte state. Noi avem cele mai frăţeşti relaţii cu marea Republică Populară Chineză. Po­poarele ţărilor noastre sînt fraţi. Iar Uniunea Sovietică, Republica Popu­lară Chineză şi Republica India formea­­ză o jumătate din omenire şi constituie o forţă puternică în lupta pentru menţi­nerea şi întărirea păcii în întreaga lume (aplauze furtunoase), prezentanţii puterilor occidentale la conferin­ţa şefilor guvernelor s-au limitat doar la cuvinte mieroase în favoarea slăbirii încor­dării internaţionale. Aceasta se referă în deo­sebi la miniştrii Afacerilor Externe ai ţărilor lor care nu au manifestat dorinţa de a lu­cra în mod efectiv şi de a depune eforturi în vederea realizării ţelurilor puse în faţa lor de conferinţa şefilor de guverne. Aceasta arată că guvernele puterilor occi­dentale trimiţîndu-şi reprezentanţii sus,puşi la conferinţa şefilor guvernelor celor patru puteri nu au fost animaţi de dorinţa de a rezolva în mod concret problemele care fi­gurau pe ordinea de zii a conferinţei. Parti­­cipînd la această conferinţă, ei au făcut o concesie opiniei publice care a exercitat pre­siuni asupra lor, însăşi convocarea conferinţei şefilor gu­vernelor celor patru puteri, declaraţiile fă­cute în cadrul eî, programul de acţiuni tra­sat de şefii guvernelor pentru miniştrii lor de Afaceri Externe — toate acestea au con­tribuit desigur la slăbirea încordării inter­naţionale, dînd naştere unor speranţe că vor fi întreprinse acţiuni mai concrete, menite să preîntîmpine conflicte militare şi să lichi­deze „războiul rece“. Aşa a luat naştere „spiritul Genevei“. Popoarele au salutat aceasta fiindcă ele vor linişte, ele vor să se reducă impozitele, să se micşoreze cheltuielile pentru înarmare, ca aceste mijloace colosale să fie îndrep­­tate spre ridicarea nivelului de trai al popu­laţiei. Iată dorinţa concretă a popoarelor. Dar to­cmai ceea ce place poporului, la ceea ce visează popoarele, displace capita­liştilor, care produc bombe atomice şi cu hi­drogen şi alte arme. Iată de ce imediat după conferinţa şefilor guvernelor celor patru puteri, cei care pro­duc mijloace de exterminare şi cei care în­deplinesc voinţa lor, deţinînd posturi de con­­ducere în statele capitaliste, nu numai că nu au încercat să adîncească şi să lărgească ,,spiritul Genevei“, ci dimpotrivă, au cău­tat să-l înăbuşe în germene. In ceea ce priveşte Uniunea Sovietică, re­prezentanţii ei au făcut tot ce le-a stat in putinţă urmărind un rezultat pozitiv, atît în cursul întîlnirii între şefii guvernelor, cit şi la conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe ai celor patru puteri. Din păcate, noi nu am găsit reciprocitate în această năzuinţă a noastră, iar probleme­le care prezintă un interes atît de mare pen­tru întreaga omenire nu au fost rezolvate. Noi nu ne vom cruţa forţele în străduinţa de a obţine ca aceste probleme să-şi găsească în cele din urmă o rezolvare pozitivă.­Pen­tru aceasta nu sînt însă suficiente numai eforturile noastre. Pentru aceasta sînt nece­sare şi eforturile partenerilor noştri. In sfîrşit, un rol de seamă trebuie să-l aibe forţele opiniei publice, forţele milioane­lor de oameni care se pronunţă pentru asi­gurarea securităţii, pentru dezarmare, pentru slăbirea încordării internaţionale, pentru în­cetarea „războiului rece“. Astăzi, cea mai arzătoare problemă este asigurarea securităţii europene. De rezolva­rea acestei probleme depinde reglementa­rea şi a altor probleme internaţionale. Dvs­­ştiţi însă că partenerii noştri la tratative .— S.U.A., Anglia şi Franţa — opun acestei probleme problema germană. Poziţia lor urmăreşte să alipească Repu­blica Democrată Germană la Germania occi­­dentală, să lichideze cuceririle sociale ale oamenilor muncii din R.D.G., să înarmeze pînă în dinţi acest stat german unificat Şi pe lîngă aceasta inclus în N.A.T.O. In ase­menea condiţii ei nu sînt împotriva semnării, unui tratat de „securitate europeană“, deşi în realitate aceasta nu numai că nu ar duce la asigurarea securităţii în Europa, cî, dim­potrivă, ar spori mult primejdia dezlănţuirii unui nou război în Europa cu toate conse­cinţele sale grele pentru popoare. Halal „securitate”, nimic de zis ! Orice om cu judecată sănătoasă va înţe­lege că asemenea planuri nu au sorţi de îz­­bîndă. Iar dacă există cu adevărat dorinţa de a rezolva problema asigurării securităţii eu­­ropene, ea trebuie abordată cu seriozitate ţi­­nîndu-se seama de situaţia reală. O înţelegere în această problemă ar în­­lesni şi rezolvarea­ altor probleme de cea m­ai mare importanţă, inclusiv a problemei dezar­mării. Toţi ştiu bine că atît la conferinţele de la Geneva, cît şi la O.N.U., Uniunea Sovietică a prezentat o serie de propuneri concrete cu privire la reducerea armamentelor, inter­zicerea armei atomice şi cu hidrogen şi la stabilirea unui control internaţional. Reali­­zarea unui acord în aceste probleme a fost împiedicată de schimbarea poziţie® S.U.A., care au renunţat pe neaşteptate la propuneri­le lor anterioare, cînd noi acceptasem să le luăm ca bază. In prezent, S.U.A., renunţînd de fapt la problema reducerii armamentelor, prezintă pe primul plan singura propunere făcută de preşedintele Eisenhower la Geneva — cu privire la schimbul de informaţii militare ŞÎ la luarea de fotografii din avion. Incercînd să dea vina pe alţii şî să ne a­­cuze pe noi de încălcarea ,,spiritului Gene­vei“, unii ziarişti burghezi se referă la cu­vîntările mele şi la cuvîntările altor oameni de stat şi oameni politic­ ai noştri. Ei se plîng că în cuvîntările noastre spunem că învăţătura marxism-leninismuluî va învinge. Este oare aceasta o încălcare a „spiritului Genevei“ ? Da, noi am spus şi spunem că în întrece­rea paşnică între cele două sisteme economi­ce va învinge sistemul socialist, acesta fiind sistemul cel mai înaintat, cel mai progresist, bazat pe învăţătura marx­ist-leninistă singu­ra învăţătură justă (aplauze furtunoase)­. Nu ne miră şi nu protestăm cînd ideolo­gii lumii capitaliste, adică ideologii sistemu­lui advers, declară că va învinge capitalis­mul. Considerăm firească această dispută pe care o va rezolva doar istoria. Dacă unii oameni politici consideră o în­călcare a ,,spiritului Genevei“ convingerea noastră că victoria va fi de partea socialis­mului, de partea învățăturii marxism-leninis­­mului, este evident că aceşti oameni politici nu înţeleg just „spiritul Genevei“. Ei ar trebui să ţină minte că noi nu am renunţat niciodată şi nu vom renunţa la ideile noas­tre, la lupta pentru victoria comunismului. Ei nu vor ajunge niciodată să vadă o dezar­mare ideologică a noastră (aplauze furtu­noase, prelungite), încrederea noastră în victoria finală a co­munismului nu este pe placul adepţilor ca­pitalismului şi aceasta nu ne miră şi nu ne tulbură. Noi spunem însă că în această întrece­re, în această luptă nu vom începe niciodată un război agresiv, vom lupta neobosit împo­triva curse® înarmărilor, pentru dezarmare, pentru întărirea păcii, pentru coexistenţă paşnică. Aşadar, faptele arată în mod convingător că „spiritul Genevei” este încălcat nu de Uniunea Sovietică, ci de partenerii noştri la conferinţa de la Geneva. Să mai luăm şi exemplele care urmează. Nu se uscase încă cerneala pe comunicatul comun cu privire la rezultatele conferinţei de la Geneva şi unii dintre partenerii noştri la conferinţă au început să atragă noi ţări în pactul agresiv de la Bagdad ; ei au atras I­­ranul ,şi caută să atragă şi alte state. Unii adversari ai dezarmării pornesc de la premiza falsă că ei ar dispune de o pre­­tinsă superioritate de forţă şi că din a­­­ceastă cauză dezarmarea n-ar fi pasă­mi­te în avantajul lor. Am avertizat şi avertizăm pe aceşti adepţi a­i faimoasei politici ,,de pe poziţii de forţă“ că ei pot în mod serios da greş în jocul lor hazardat (aplauze furtunoa­se prelungite). Nu vrem să intimidăm pe ni­meni, cu atît mai puţin am vrea să ne lău­dăm cu realizările noastre tehnico-militare Dar, pentru a tempera zelul celor mai în­verşunaţi adepţi ai cursei înarmărilor tre­buie să amintim despre rezultatele experien­ţelor efectuate recent cu cel mai nou tip de bombă cu hidrogen fabricat în U.R.S.S. Forţa acestei arme, după cum s-a mai a­­nunţat, echivalează forţa a multe milioane tone de substanţe explozive obişnuite Şi a­­ceastă forţă poate fi considerabil mărită. Noi ne pronunţăm ca şi pînă acum pentru inter­zicerea producerii, experimentării şi folosirii tuturor tipurilor de arme atomice şi cu hi­drogen. Dar acei care se împotrivesc acestui lucru ar trebui să nu uite de rezultatele ex­perienţelor menţionate. (aplauze furtunoase)". O mare însemnătate o are şi problema dezvoltării contactelor între Est şi Vest care a fost examinată la Geneva. Uniunea Sovie­­tică contribuie în mod real la dezvoltarea acestor contacte. Dorind slăbirea încordării internaţionale şi stabilirea unor relaţii de a­­faceri cu reprezentanţi străini, noi, de pil­dă, nu am refuzat şi nu refuzăm să acordăm vize străinilor care-şi exprimă dorinţa de a veni în Uniunea Sovietică şi de a studia via­ţa ei. Nu se poate să nu se amintească printre altele că unii oameni de stat din Occident înţeleg cel puţin în mod ciudat „spiritul Ge­nevei“. Ei vor ca Uniunea Sovietică să-şi dezarmeze în mod unilateral armata, ca noi să dezarmăm şi din punct de vedere moral spiritual, ideologic. In această ordine de idei trebuie subliniat în mod deosebit poziţia pe care au adop­tat-o în prezent unii oameni politici de sea­mă din S.U.A., inclusiv preşedintele Ei­senhower care, după cum se ştie, a vorbit destul de mult la Geneva despre necesi­tatea slăbirii încordării internaţionale. Mă refer îndeosebi la aşa zisele „mesaje de Crăciun“ adresate popoarelor din ţările de democraţie populară de către preşedinte­le Eisenhower, secretarul de stat Dulles şi alţi oameni de stat cu răspundere din Ame­rica — mesaje care nu au nimic comun cu „spiritul Genevei“ şi nu reprezintă nimic alt­ceva decît un amestec grosolan în treburile interne ale statelor libere şi suverane — membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. In „mesajele lor de Crăciun” oamenii politici americani declară că ei se roagă“ pentru schimbarea orînduirii existente în aceste ţări şi făgăduiesc în mod deschis „sprijinul” Sta­telor Unite ale Americii în această privinţă. Dovedeşte oare aceasta dorinţa de conci­liere, năzuinţa de a întări şi lărgi ,,spiritul Genevei« ? Nu, aceasta acţionează tocmai într-o di­­recţie diametral opusă, aceasta duce la aţî­­ţarea patimilor şi prin urmare la o nouă cursă a înarmărilor, la agravarea primejdiei de război. Oricît s-ar înfuria capitaliştii, ei nu vor reuşi să destrame lagărul socialist. Noi vom păşi şi mai departe pe drumul indicat de marele Lenin, vom păşi împreună, ţinîndu-ne puternic de mîini, măturînd din cale în ţările noastre tot ceea ce împiedică înain­tarea spre construirea societăţii comuniste (aplauze furtunoase, prelungite). Turcia este vizitată de generali şi ami­rali americani care ţin discursuri belicoase şi fac demonstraţii de forţă prin Vizitele unor escadre de război. Nu credem că guvernele Iranului şi Turci­ei procedează înţelept legîndu-şi soarta de pactul agresiv de la Bagdad şi renunţînd la relaţiile de bună vecinătate, de prietenie, cu Uniunea Sovietică. Intr-o situaţie similară faţă de vecinii săi este şi Pakistanul, care participă de aseme­nea la pactul de la Bagdad. In legătură cu pactul de la Bagdad tre­buie spuse cîteva cuvinte despre situaţia din ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu. După cum se ştie, organizatorii pactului de la Bag­­dad depun toate eforturile pentru a atrage ţările arabe în acest bloc agresiv. E­i se lo­vesc însă de rezistenţa crescîndă a popoare­lor acestor ţări. Opinia publică sovietică a urmărit şi ur­măreşte cu simpatie mai ales lupta curajoa­să a poporului Iordaniei împotriva încer­cărilor de a se forţa ţara sa să adere la pactul de la Bagdad. înţelegem năzuinţele popoarelor ţărilor arabe, care luptă pentru eliberare deplină de dependenţa străină. In acelaşi timp, acţiu­nile statului Israel, care din primele zile ale existenţei sale a început să-şi ameninţe vecin® şi să ducă o politică neprietenească faţă de ei, sînt condamnabile. Este clar că o astfel de politică nu cores­punde intereselor naţionale ale statului Isra­el, că în spatele acelora care duc această politică stau puteri imperialiste bine cu­noscute. Ele se străduiesc să folosească Isra­elul ca unealtă împotriva popoarelor arabe, urmărind să exploateze prădalnic bogăţiile naturale ale acestei regiuni. In timp ce puterile occidentale continuă politica cursei înarmărilor şi înjghebează blocuri agresive, Uniunea Sovietică îşi duce în mod consecvent şi ferm politica externă paşnică, întăreşte prietenia cu toate popoa­rele care o doresc, în interesul întăririi pă­cii şi securităţii. Numai în acest an Uniunea Sovietică şi-a redus forţele armate cu 640.000 de oameni, a renunţat la baza ei militară Porkkala-Udd din Finlanda, şi-a retras înainte de termen trupele din Port-Arthur. Uniunea Sovietică­­ (Continuare în pag. 4-a), Sesiunea Sovietului Suprem al U. R. s. s. Cuvîntarea tovarăşului N. S. Hruşciov Dacă există bună voinţă şi intenţii cinsti toate problemele relaţiilor dintre ţări pot fi rezolvate pe cale paşnică Sfsi® i?­iu! colonial este un sistem antipopular şi profund nefast Puterile occidentale încalcă „spiritul Genevei“ In întrecerea pașnică dintre cele două sisteme Ta myinge sistemul socialist

Next