Flacăra Iaşului, decembrie 1956 (Anul 12, nr. 3194-3220)

1956-12-01 / nr. 3194

pagi­n­a Sa ajutăm copiii să înveţe bine cît copiii slut­nici avem multe griji din cauza lor: f'fi •* ii, ni hevese mereu, fie ca­re ies prea greu dinjişişrii. Apoi mai măricei, avem alte griji: fac nazuri la masă S3P slnt prea zburdalnici. Aiiii trec pe pssimţite, şi mina micuţa şi nesigură strînge acum eu gravitate creiopul, tocul. Da ! Co­pilul a crescut, s merge acum la şcoală şi privindu-l oftezi cu mîndrie: „Am trecut greul". Dar constaţi că greul abia a început. Pină în toamna aceasta îţi vedeai oarecum în linişte de tre­buri. Spre seară te abăteai pe la cămin şi-ţi luai copilul acasă. Iar acum, cu inima îndoită, tot ifi faci la socoteli: „Oare o fi mîncat ?“. „Oare şi-a scris lecţiile ?*, „îsjti cumva e pe stradă ”. Vii acasă. Prepari cina şi pregăteşti şi masa de prînz pentru a doua zi. Dănuţ îţi prezintă caietul „Doamne, ce de pete !". — Aşa se întinde cerneala, măm­ico.. . Te întorci spre Ionel, care e în clasa a 111-a: „Tu ţi-ai scris la aritmetică ?". — E o problemă cu fracţii, nu pot s-o rezolv, vezi. .. Te uiţi în carte. Citeşti şi reciteşti şi dai nepu­tincioasă din umeri. E atît de mult cînd tu ai învăţat despre frac­ţii... Şi fără voie oftezi: „Copii mari, griji mari !“. De bună seamă, una din cele mai mari griji ale mamelor este felul cum învaţă copiii lor. In şedinţele cu profesorii, părinţilor li se atrage mereu atenţia: „Ajutaţi-vă copiii la învăţătură — au nevoie de su­praveghere continuă". Zeci de mii de mame din ţara noastră sunt ocu­pate însă în producţie, au munca lor şi ades­ele visele învaţă. Nu-ţi poţi urmări zi de zi copilul cum şi-a pregă­tit temele pentru a doua zi, nu-i poţi controla pil exigenţă, aşa cum se cere, fiindcă eşti prea prinsă de nenumărate treburi gospodăreşti. Cum pot fi ajutate aceste mame? Pe lingă cluburile unor întreprinderi au luat fi­inţă clase de meditaţii pentru şcolari. Copiii îşi fac aici temele pentru a dou­a zi sub îndrumarea unui educator. Sunt însă prea puţine aceste întreprinderi­ pe lingă cele care în privinţa aceasta nu s-au preo­cupat de fel. Mă interesam tocmai de această problemă la fabrica Victoria. O membră a comitetului de între­prindere mi-a răspuns cu multă seninătate: „ Ce putem face pentru şcolari ?! Aceasta nu e o problemă. Dacă ar fi fost o problemă, mutii­toarele noastre ar fi ridicat-o în şedinţe. Or acest lucru nu s-a întîmplat. Am intrat, la întîmplare în prima secţie. Am vor­bit cu Elena Alappliu. Are patru copii, trei dintre ei sunt la şcoală. E văduvă şi n-are pe nimeni acasă care să vadă de ei. Maria Cernea are o fetiţă În clasa I-a elementară. Soţul e mai mult plecat pe teren, iar copilul îşi încălzeşte singur mîncarea sin­gur işi face lecţiile. Florica Anghel are doi copii de şcoală. Victoria Ştefan de asemenea. Toate au ace­eaşi frămîntare: „Ce fac copiii în r­asa noastră ? Singuri, îi trage inima mai mult la joacă decit ia lecţii Şi iată, deci că aceasta constituie o problemă, care s-ar putea desigur rezolva prin crearea claselor de meditaţii despre care am vorbit mai înainte. In multe cazuri, între locul de muncă şi casă SÎUI uneori distanţe mari. Se întimplă chi iar să ntergi cu două tramvaie. Mamele n-ar fi liniştite să ştie că copiii lor sunt nevoiţi să facă un drum atit de lung şi obositor pină la clasa de meditaţie de pe lingă clubul între­prinderii. In schimb, întreprinderile pot asigura masa de prînz şi supravegherea la lecţii pentru elevii şcolilor celor mai apropiate, indiferent dacă părinţii acestor şcolari lucrează acolo. Această frumoasă iniţiativă a fost apuicată în Ca­pitală. Întreprinderi ca „Mao Tze­dUn'L­IRTA, „Dom pa Stipo", Atelierele centrale ITB, întreprinderea „Mobila populară“" s-au angajat să rezolve aceasta problemă. Dar vor mai fi şi alte solu­ţii. NU de mult, brigăzi formate din activişti ai CC­ şi ai Ministerului Invăţămlntului au fost pe teren au alcătuit informări din care reieşea faptul că nenumărate şcoli din regiunea noastră s-ar put amenaja cantine şi clase de meditaţii. A multe şcoli au spaţiu­ necesar, bucătării, săli mese, mobilier, chiar şi vesel. Numai în rai­a Vaslui sunt patru şcoli care întrunesc mai toate a­ceste condiţii. Directorii şi profesorii au făgăduit tot sprijinu­l lor. Desigur, aceste cantine şi camere de meditaţii nu vor putea lua fiinţă peste noapte. E nevoie de con­­cursul tuturor, începînd cu comitetele executive ale sfaturilor populare raionale ,* terminînd cu părinţii. La multe din şcolile în care s-ar putea amenaja cantine e nevoie de reparaţii şi lucrări de adaptare. Sfaturile populare au un cuvînt greu de spus în a­­ceastă privinţă. Şi de bună seamă că dacă vor apela la întreprinderile care patronează aceste şcoli vor găsi un sprijin preţios. Perioada de apariţie a dinţi­lor la copii nu poate şi nu tre­buie trecută cu vederea de că­tre părinţi. In această perioadă, părinţii trebuie să urmărească cu multă atenţie pe micuţii lor. Apariţia dinţilor la copii, nu este considerată o boală, ci ceva fiziologic, normal. In ge­­pepe, dinţii la copil apar fara mari greutăţi. Dar sunt cazuri, mai aparte, cind în această per­­ioadă copilul poate fi mai ner­vos, salivează mai mult, are Somnul agitat şi uneori pre­zintă şi o mică diaree. Deşi a­­ceste simptome sunt trecătoare, părintele nu trebuie să rămî­­nă nepăsător în faţa lor, ci de­­îndată trebuie să consulte me­dicul de specialitate, pentru că uneori aceste simptome pot a­­vea şi alte cauze. CUM PUTEM VENI IN AJU­TORUL SUGARULUI IN ACEASTA PERIOADA Mama va trebui ca în această perioadă să profite de obiceiul sugarului de a duce degetul la gură, şi-i va da biscuiţi, pes­­meţi, morcovi curăţaţi şi opă­riţi. Aceasta va face ca micu­ţul să-şi potolească durerea de gingii şi în acelaşi timp îl va 1. Despre creşterea şi îngrijirea dinţilor la copil obişnui să muşte, să mestece, dezvăţî­ndu­-l de mic de unul din proastele obiceiuri — lenea de a mesteca. Mai sînt şi astăzi mame „gri­julii“ care, pentru a nu-şi o­­bosi odorul cu mestecatul, îi dau mîncarea gata mestecată. A­ceasta este o greşeală­ Pe lin­gă faptul că copilul va fi dez­obişnuit să mestece, odată cu hrana mestecată în gura mamei îi putem introduce diferiţi mi­crobi. DINŢII COPILULUI TREBUIE ÎNGRIJIŢI Din momentul în care apare primul dinte la copil, el tre­buie îngrijit. După fiecare masă dintele sau dinţii trebuie spă­laţi cu puţină vată înmuiată în apă călduţă. La 2 ani, părinţii vor cumpăra copilului periuţa şi pasta şi îl vor învăţa ca cel puţin de două ori pe zi să-şi spele dinţii. In buna îngrijire a dinţilor, un­ rol însemnat îl joacă şi a­limentaţia. Abuzul de dulciuri şi alimentaţia prea complexă favorizează apariţia Copil­ cariei la CUM PUTEM PREVEN CARIA Dozînd bine vitaminele şi sărurile renerale în regimul ali­mentar, nefăcînd exces de căr­nuri şi tocături­ Părinţii vor trebui să supravegheze copilul ca acesta să nu spargă lucruri tari între dinţi, cum ar fi sîm­­buri de diverse forme, şi să especte cu stricteţe igiena bu­cală- Dantura copilului trebu­­controlată cu regularitate de către medicul stomatolog (dentist). îngrijirea dinţilor la copil are un mare rol în buna dezvol­tare a organismului- îndepăr­tarea cariilor dentare care totuşi s-au ivit, înseamnă un focar de infecţie mai puţin, o piedică în­lăturată din calea bunei dez­voltări a copilului. Dr. M. POPESCU iipiipiiwiimii mmw min wiiw— FLAGARA JASUL­J! Alături de bărbaţi, femeile participă in toate domeniile de activitate la munca însufleţită ce se duce pe în­treg cuprinsul patriei pentru constru­irea vieţii noi, socialiste. Ele aduc o contribuţie preţioasă în această lup­tă, dovedind dragoste de muncă şi pricepere. Clişeul nostru arată un aspect din munca desfăşurată la banda rulanţi de la fabrica „Electro­ ceramica" din Ton­a. Muncă însufleţită Cîte ceva despre creşe, mame şi educatoare Adriana ! Aruncă sîmburii, p-auzi ? Aruncă, dacă-ţi spun, că ajungem la creşă. Să ne vadă sora ? Of, că rea mai eşti ! Ce să mă fac cu tine, chiar că nu ştiu ! Da, copila Turzei Frangachi, muncitoare la fabrica „Tesa­, ţara“, e tare rea. Aşa spune maică-sa, şi copilul o ascultă în linişte. Ca să vă închipuiţi cît de neascultătoare este trebuie să aflaţi un fapt edificator: sora de la creşa fabricii a recoman­dat mamelor să nu dea copiilor voie să mănînce sîmburi plini cu praf, pentru ca să evite diferite boli. Şi Luiza Frangachi a a­­scultat sfatul şi a făcut exact... invers. De asta e Adriana ne­ascultătoare şi rea, că nu aruncă sîmburii pe care îi dă mămica, înainte de a intra în creşă. Atit ar mai trebui, să vadă sora... Şi tot copilul e cel rău... E­­rău că nu-şi ascultă mama, e rău pentru că nu ascultă sfatul so­rei, e rău pentru că tot el se îmbolnăveşte. Ce ţi-e şi cu­ unele mame ! Arareori ascultă un sfat al u­­nui educator sau furori pediatre. Cînd copilului Măriei Olaru i s-a indicat izolator pentru starpatită aftoasă, ea nici n-a vrut să audă. „Să-l ţină separat, aşa, numai pentru că vor ele ? Nu, asta nu !“ Şi Maria Olaru şi-a luat co­pilul şi l-a purtat prin diferite locuri pe unde avea treburi, l-a dus apoi acasă şi din nou­,prin tot oraşul. Şi de-abia din* ce copilului i s-a agravat boala, a venit la conducătoarea creşei. — Daţi-mi numaidecît un cop* cediu ca să internez copilul la spital, că n-are cine să se o­­cupe de dînsul! Voi l-aţi îm­bolnăvit, n-aveţi grijă de copii, asta e ! Ei, spuneţi şi dumneavoastră cin­e-i vinovatul­­ Mama, sau personalul sanitar de la creşa de copii a fabricii „Ţesătura“ ? Şi pentru că tot am adus vor­ba despre raporturile dintre mame şi personalul sanitar şi de educaţie de la creşa şi cămi­nul de zi al fabricii „Ţesătura“, n-ar strica si arătămi şi alte as­pecte. Ne-am gîndit de pildă, să transmitem tovarăşei Maria Radu şi altora, rugămintea per­sonalului de la căminul de zi al fabricii, de a se îngriji mai mult de copiii lor atunci cînd sînt a­­casă, şi a-i aduce la cămin mai îngrijiţi ca pînă acum. Dealtfel în acest sens li se recomandă să ia exemplu de la Hristu Ma­ria, care acordă copiilor o deo­sebită grijă atit în privinţa curăţeniei cit şi a educaţiei. Dar dacă n-am ouţis faptul că unele mame nu respectă re­gimul alimentar indicat pentru copii de către personalul sanitar al creşei, că nu ascultă întot­­deauna de sfatul celor compe­tenţi, atunci cînd e vorba de tratat o boală, că nu îngrijesc bine de curăţenia şi educaţia copiilor în timpul şederii lor a­­casă, nu putem omite nici a­­spectele negative din activitatea personalului. Educatoarele care deservesc creşa în tura de după-amiază trebuie să fie prezente la cămin la orele 13. Copiii trebuie pri­miţi, îmbrăcaţi în haine de joa­că, păziţi să nu facă cine ştie ce giumbuşlucuri (de, copii !)... Mă rog, sînt o seamă de datorii ca trebuie îndeplinite. Educa­toarea Olga Ioniţă uneori mai întîrzie, uitînd de îndatorirea ei. In acest timp, copiii sînt lipsiţi de grija unei educatoare. Nu este de dorit însă ca Olga Ioniţă să educe astfel copiii, incit atunci cînd vor fi mari, aceştia să procedeze la fel ca educatoarele lor... Orice cititor al rîndurilor de mai sus, ne-ar putea imputa faptul că prizma prin care am văzut lucrurile e prea... nega­tivă. Nu ! Nu putem omite nici realizările, aspectele pozitive ale muncii personalului creşei şi căminului de zi. Mîncarea pentru copii este foarte gustoasă şi consistentă. Iată, de pildă, ce se serveşte într-o zi unui copil : cacao cu lapte, unt, cremă, iar la prînz 3 feluri de mîncare, din care nu lipsesc friptura şi prăjitura. Pentru copiii de la creşă se prepară în mod special mîncă­­ruri în bucătăria dietetică. Ca­loriile corespund astfel întruto­­tul cerinţelor de alimentare ale copiilor şi indicaţiilor Ministeru­lui Sănătăţii. Cit priveşte munca de educa­ţie, e bine de urmat exemplul oferit de educatoarea Maria Păunei, care se ocupă de copii cu răbdare şi pricepere. Tre­buie subliniată şi munca de­pusă de tov. Prisăcaru Maria, care se ocupă mereu de condi­ţiile de igienă a căminului, de dezvoltarea fizică a copilului. La creşă, au loc (deşi rareori) şi consfătuiri cu mamele. In ca­drul acestor consfătuiri tov. Prisăcaru Maria, feliera condu­cătoare a creşei, prezintă dia­­filme cu subiecte sanitare (fe­bra tifoidă, tuberculoza, dizen­teria) vorbindu-le mamelor şi despre apărarea împotriva boli­lor la copii, rujeola şi simpto­­mele ei, modul de îngrijire a copiilor. Pînă nu de mult, pro­centajul celor ce participau la a­­ceste şedinţe era scăzut. Acum se pare că situaţia s-a îmbună­tăţit şi că peste puţină vreme nu vom mai putea vorbi de lip­surile de la căminul fabricii „Ţesătura“. ■WI^MII—I—iii —I IMII l^ll^ WIIIBiMilWi: Hupipjlil«,- -iiiBillWIIIIWillHIlBiiaWiillBiiilH Nr; m i La cursul de croitorie Demult a u dat Elena Popa băncile şcolii, liniile caietului, tocul şi cerneala. Pe lingă ca­să, ca gospodină, ai alte griji. Doar cînd fiului mai mare trebuia să i mai trimită scri­soare atunci scotea din fun­dul sertarului tocul cu peniţa ruginită. Dar ce s-a întîmplat cu Elena Popa, de ce seara după ce toţi ai casei au min­cat şi unii s-au culcat, ea mai stă în bucătărie cu linia, c­­a fierul, tocul şi călimara pe masă ? Oare acum la bătrineţe o vreau să se facă inginer ? spu­nea odată cu ironie una din vecine, care, indiscretă, şi-a aruncat privirile prin fereas­tră în bucătărie, tocmai cînd Elena era în plină activitate. Şi clevetirile vecinei şi ale altor femei care n-au ce face, nu au supărat-o deloc pe Ele­na. Şi aşa cum se cuvenea ea le-a dat răspunsul: — Inginer mă gindesc să-l fac doar pe fiul meU- Eu am pretenţii mai mici. Voi învă­ţa croitoria ca să nu dau pentru fiecare lucruşor bani la croitoreasă. La început, femeile au pri­vit-o cu mirare. Unele i-au cerut lămuriri, pe care ea le-a dat cu dărnicie. Aşa au aflat femeile ce lo­cuiesc în cartierul mărginaş cu Atelierele CFR Paşcani, că funcţionează în oraşul lor un curs de croitorie unde partici­pă mai mult de 90 femei. Şi din ziua în care Maria Popa le-a lămurit taina eche­rului, a liniei, le-a lămurit dorinţa ei, cercul de croitorie din Paşcani s a mai îmbogăţit, cu 3 eleve sîrguincioase, care nu peste multă vreme vor reuşi, dealtfel ca şi celelalte 40 care au terminat cursul, să-şi poată croi şi coase si si­­gure rochia ce o vor purta cu plăcere La bicentenarul Spitel­ului clinic din Iaşi Cel mai important aşezămînt me­dico-cultural şi de largă asistenţă din Moldova, denumit în trecut Epi­­tropia Spitalelor Sf. Spiridon, îşi serbează două veacuri de continuă activitate pusă în slujba întregului popor.­­ O privire retrospectivă asupra veacurilor pe care le-a străbătut ne va arăta că funcţia socială a acestui aşezămînt sanitar s-a confundat în trecut cu o parte din civilizaţia Prim­cipatelor noastre. După înscăunarea domniilor fana­­riote, epidemiile de ciumă facind ra­vagii înspâimîntătoare în rîndul popu­­laţiei, Dimitrie Bosie a donat un te­­ren pe măgura Iaşilor pentru ca lo­cuitorii să aibă un refugiu în timpul acestor calamităţi. La 1734 Matei Ghica a înălţat o bisericuţă din pia­tră în mijlocul măgurii, după care Ştefan Bosie, moştenitorul lui Dim­i­i­trie, a organizat pe acel teren un lazaret de izolare pentru ciumaţi. Recunoscut ca epitrop al acestei aşezări, St. Bosie, modest cărturar, om destoinic şi plin de iniţiativă ÎS­ întinde ideea cditorială în capitala Moldovei. De la 1744 St. Bosie a­­chiziţionează mai multe locuri pe uliţa Hagioaiei din Iaşi şi întovără­­şindu-se cu hatmanul Vasile Roset şi negustorul Anastasie Lipscanul în­cepe la 1752 zidirea bisericii Sf. Spiridon. Apoi, la 1755 începe con­­struirea unor bolniţe care puteau a­­dăposti zece paturi. Aşezămintele lui St. Rosie, recu­­noscut prin hrisovul lui Const. Cehan Racoviţă la 1756, fiind recepţionate de terţele p­ersoane îşi sporesc pa- De dr. ST. BIRSAN şi (2H. BAI­LEAN­U trimoniul printr-o serie de donaţiuni primite în decursul aceluiaşi an. Domnitorul Moldovei socotind că acest nucleu ar putea îndeplini ne­voia generală care impunea stator­nicirea unui spital în capitala, prin actul său legislativ la 1 ianuarie 1757 reîntăreşte aşezarea găsită la biserica Sf. Spiridon şi pentru asi­gurarea întreţinerii a 30 paturi de bolnavi, îi hărăzeşte veniturile cores­punzătoare şi reglementează alegerea epitropilor conducători din breasla negustorilor ieșeni. La 1760, Ion Teodor Gallmah în­zestrează spitalul cu prima trusă de instrumente chirurgicale. Grigore Ghica la 1765 măreşte spitalizarea la 40 de paturi, întemeiază farmacia spitalului cu primul ei spitel Ando­­nie Faierm­an şi construieşte cişmelele de la porţile turnului de intrare. De asemenea, el reglementează activitatea medicală şi creează postul de medic ajutor, care trebuia să primească în­văţătura spitalicească de la chirurgul şef, dispoziţie ce reprezintă prima iniţiere dată pentru formarea cadre­lor de viitor. Tratamentele medicale, călugăreşti din bolniţe au fost pe îndelete izgo­nite de citro­vracii (aşa erau numiţi pe atunci medicii - n.r.) şi geraliii care au apărut cu o concepţie nouă în serviciul spitalului. Astei, enume­răm pe Iacob Dracachi Gioan gerab, Luchi geran­ ajutat de vraciul Necu­­lachi care a activat la spit pînă la 1778. La aceasta dată spitalul a tre­cut sub administraţia sanitară rusă. Doctorul Gustav Orraxeus, medicul armatelor ruseşti şi marele specialist în combaterea ciumei, devine medi­cul şef al spitalului Sf. Spiridon. Activitatea instituţiei trebuia să-şi cunoască normele funcţionale. De a­­ceea actul de la 1785 dat de Ale­xandru Mavrocordat reprezintă sta­tutele instituţiei care au rămas în vigoare aproape 80 de ani. Aceleaşi dispoziţii statutare au fost reîntarite prin hrisovul lui Const. Al. Ipsilanţi la 1799 cu scopul de a garanta pro­păşirea instituţiei în bune condiţiuni. După retragerea administraţiei ru­seşti­ o altă serie de medici au func­ţionat la acest spital: Constantin ge­­rah, Lochman gerah şi spiţer ajutat de Iordachi ipohirurg şi gerah, doc­tor Fotachi, doctor Testabuza, doctor Pesta ajutat de Bartalog gerah, doc­tor Tudoraein, doctor I. G. Herlaz ajutat de Hristodor şi Gheorghe, am­bii spiţeri, doctor Anghel şi în fine la 1793 a fost angajat doctor Andreas Wolf.­­ Epitroopia Sf. Spiridon în decursul secolului al XVIII-lea a reprezentat un focar de cultură alături de Aca­demia Vasiliană şi de tiparniţele care funcţionau în diferite mănăstiri; ea a reprezentat un centru care a grăbit tranziţia de la medicina călu­gărească la medicina doctorilor de meserie ; ea a înfăţişat un model pentru serviciile publice de asistenţă medico-orăşenească ; un fenomen do­­nativ specific Moldovei la care au luat parte toate clasele sociale ; ui: aşezâmînt în care m­e­dicii ruşi ac hizs­iile epidemice lasînd rezultatele­­ do­­bindite ca o moştenire ştiinţifică me­dicilor noştri şi în fine spitalul Sf. Spiridon a fost unicul aşezămînt din Moldova în care a fost îngrijită populaţia noastră suferindă. Bolniţele de la Roman încep să funcţioneze la 1787, iar bolniţele de la Focşani ceva mai tîrziu. La 1800 au fost descoperite izvoarele minerale de la Slănic-Moldova. De la 1805 Spitalul Sf. Spiridon a intrat din nou sub conducerea medi­cilor ruşi. Dr. I. Minderer şi dr. Wolf­­ganger ambii din serviciul medical rusesc au activat în spitalul nostru şi ne-au lăsat preţioase îndrumări pentru asanarea stării sanitare din acea epocă. La 1810 dr. George Metz şi la 1817 dr. Iosif Viola au devenit me­dicii Spitalului Sf. Spiridon, iar în 1829 spitalul a fost pus la dispoziţia doctorului Cristian Wit, medic şef al Armatei a II-a rusă, medic al spi­­talui Curţii imperiale şi membru al Academiei medico-chirurgicale din Pe­­tersburg. In același an, în baza art. 71 din ante-proiectul regulamentului organic s-a întemeiat Cercul ieșean de citire medicală care se va transfor­ma­­în 1832 în societatea doftoricească moldo-romînă iar la 1833 în societa­tea medico-istoriei naturale. Generalul P. D. Kiseleff, preşedin­tele plenipotent al divanurilor a acor­dat o deosebită atenţie organizării sanitare a ţării şi el find o casă ob­ştească reglementează într-un capitol special funcţionarea Spitalului Sf. Spi­ridon. Sub­ prevederile Regulamentului organic instituţia se dezvoltă cu paşi repezi. On­. Cuiciureanu, primul medic re­gulamentar după ce studiază în strai­­nătate funcţionarea diferitelor spitale, propune în calitate de medic primar al secfiei de boli interne şi de direc­tor delegat al Epitropiei Sf. Spiridon, reformarea şi modernizarea spitalului Dr. Gh. Cuciureanu îşi întinde ac­­tivitatea şi asupra societăţii de me­­dici şi naturalişti care devine o tri­bună academică a medicilor casei Sf. Spiridon. In urma organizării pe care a pri­mit-o şi îmbogăţindu-şi patrimoniul printr-o serie de variate donaţiuni, situaţia financiară a instituţiei ajun­­gînd la o stare prosperă înlesneşte întemeierea spitalelor filiale din prov­­incie cu sprijinul obştiilor orăşeneşti. După exemplele acestor creaţiuni iniţiativele fondative locale au înce­­put să urzească înfiinţarea de nuclee spitaliceşti pentru popor: la Piatra Neamţ, la Vaslui, la Tecuci, la Herţa, la Dorohoi, etc. In aceeaşi epocă, spitalele Epitropiei numărau 283 de paturi dintre care 140 în Spitalul Sf. Spiridon împărţit în patru secţii, 40 la Roman, 24 la Bîrlad, 24 la Focşani, 40 la Galaţi şi 15 la Botoşani. Şcolile premergătoare învăţămîn­­tului superior medical au fost înte­­meiate în serviciile Casei Sf. Spiri­don. La 1852 Grigore Ghica înte­meiază şcoala de moşii la institutul Gregorian, iar la 1859 Dr. Nec. Ne­gură întemeiază şcoala de chirurgie în serviciile spitalului central. Orga­nizarea serviciului­­sanitar a fost a­­plicată de medicii spitalului, prin protom­edicii Gh. Cuciureanu şi Lu­­dovig Steege, ajunşi miniştri sub Cuza Vodă. Valoroase studii de spe­calitate pentru acele vremuri apar în rapoartele şi publicaţiile precum şi în activitatea medicilor Casei Sf. Spiridon. Dr. Bassereau Întemeiază profi­laxia anti-venerică; cursul de chirur­gie al doctorului L. Russ senior nu numai că pune bazele intervenţiilor operative moderne dar prin rezulta­tele obţinute în serviciul său de bună dreptate i se poate acorda titlul de {/ i" - CLIM­IIRE TP Prepararea şuncii După ce tăiem şuncile (pulpele dinapoi), le ştergem bine şi le atîrnam la un loc aeresit, spre a se scurge lichidul din el? Aşa pot sta trei sau patru zile. Cu cît stau mai mult cu atît se frăgezesc. înainte de a ne apuca la preparatul şuncii, scoa­tem osul de la şold. Apoi frecăm şuncile cu un amestec din 100 gr. silitră, sare şi piper. Intr-o copaie de lemn aşternem un strat de sare, foi de dafin, cuişoare, piper, cimbru, apoi aşezăm pulpele una peste alta. Cînd aşezăm pulpele trebuie să avem grijă ca una să fie cu şoricul înăuntru şi alta cu şoricul îna­­fară, aşa încît părţile fără şoric­ să se lipească. Deasupra pu­nem o scîndură peste care aşezăm o piatră mare care să preseze. După 10 zile scoatem şuncile şi le atîrnăm­ să se zvînte la un loc uscat şi aerisit. După 10-15 zile le afumăm punîndu-le atîrnate­­ pe o tra­versă la o înălţime 1-2 metri deasupra unui cuptor improvizat, în aşa fel ca fumul cînd ajunge la ele să fie aproape rece. Aici stau 2-3 ore. După prima afumătură se presară cu piper, foi de dafin şi cimbru. Repetăm apoi operaţia din două în două zile, de trei ori. In intervalul dintre cele trei operaţii de afumare , noile trebuie atîrnate într-un loc uscat şi aeresit­ iilBllüShÜSíiIllüliiiHliilBllíWII Sb ^ .rm

Next