Flacăra Iaşului, decembrie 1956 (Anul 12, nr. 3194-3220)
1956-12-01 / nr. 3194
pagina Sa ajutăm copiii să înveţe bine cît copiii slutnici avem multe griji din cauza lor: f'fi •* ii, ni hevese mereu, fie care ies prea greu dinjişişrii. Apoi mai măricei, avem alte griji: fac nazuri la masă S3P slnt prea zburdalnici. Aiiii trec pe pssimţite, şi mina micuţa şi nesigură strînge acum eu gravitate creiopul, tocul. Da ! Copilul a crescut, s merge acum la şcoală şi privindu-l oftezi cu mîndrie: „Am trecut greul". Dar constaţi că greul abia a început. Pină în toamna aceasta îţi vedeai oarecum în linişte de treburi. Spre seară te abăteai pe la cămin şi-ţi luai copilul acasă. Iar acum, cu inima îndoită, tot ifi faci la socoteli: „Oare o fi mîncat ?“. „Oare şi-a scris lecţiile ?*, „îsjti cumva e pe stradă ”. Vii acasă. Prepari cina şi pregăteşti şi masa de prînz pentru a doua zi. Dănuţ îţi prezintă caietul „Doamne, ce de pete !". — Aşa se întinde cerneala, mămico.. . Te întorci spre Ionel, care e în clasa a 111-a: „Tu ţi-ai scris la aritmetică ?". — E o problemă cu fracţii, nu pot s-o rezolv, vezi. .. Te uiţi în carte. Citeşti şi reciteşti şi dai neputincioasă din umeri. E atît de mult cînd tu ai învăţat despre fracţii... Şi fără voie oftezi: „Copii mari, griji mari !“. De bună seamă, una din cele mai mari griji ale mamelor este felul cum învaţă copiii lor. In şedinţele cu profesorii, părinţilor li se atrage mereu atenţia: „Ajutaţi-vă copiii la învăţătură — au nevoie de supraveghere continuă". Zeci de mii de mame din ţara noastră sunt ocupate însă în producţie, au munca lor şi adesele visele învaţă. Nu-ţi poţi urmări zi de zi copilul cum şi-a pregătit temele pentru a doua zi, nu-i poţi controla pil exigenţă, aşa cum se cere, fiindcă eşti prea prinsă de nenumărate treburi gospodăreşti. Cum pot fi ajutate aceste mame? Pe lingă cluburile unor întreprinderi au luat fiinţă clase de meditaţii pentru şcolari. Copiii îşi fac aici temele pentru a doua zi sub îndrumarea unui educator. Sunt însă prea puţine aceste întreprinderi pe lingă cele care în privinţa aceasta nu s-au preocupat de fel. Mă interesam tocmai de această problemă la fabrica Victoria. O membră a comitetului de întreprindere mi-a răspuns cu multă seninătate: „ Ce putem face pentru şcolari ?! Aceasta nu e o problemă. Dacă ar fi fost o problemă, mutiitoarele noastre ar fi ridicat-o în şedinţe. Or acest lucru nu s-a întîmplat. Am intrat, la întîmplare în prima secţie. Am vorbit cu Elena Alappliu. Are patru copii, trei dintre ei sunt la şcoală. E văduvă şi n-are pe nimeni acasă care să vadă de ei. Maria Cernea are o fetiţă În clasa I-a elementară. Soţul e mai mult plecat pe teren, iar copilul îşi încălzeşte singur mîncarea singur işi face lecţiile. Florica Anghel are doi copii de şcoală. Victoria Ştefan de asemenea. Toate au aceeaşi frămîntare: „Ce fac copiii în rasa noastră ? Singuri, îi trage inima mai mult la joacă decit ia lecţii Şi iată, deci că aceasta constituie o problemă, care s-ar putea desigur rezolva prin crearea claselor de meditaţii despre care am vorbit mai înainte. In multe cazuri, între locul de muncă şi casă SÎUI uneori distanţe mari. Se întimplă chi iar să ntergi cu două tramvaie. Mamele n-ar fi liniştite să ştie că copiii lor sunt nevoiţi să facă un drum atit de lung şi obositor pină la clasa de meditaţie de pe lingă clubul întreprinderii. In schimb, întreprinderile pot asigura masa de prînz şi supravegherea la lecţii pentru elevii şcolilor celor mai apropiate, indiferent dacă părinţii acestor şcolari lucrează acolo. Această frumoasă iniţiativă a fost apuicată în Capitală. Întreprinderi ca „Mao TzedUn'LIRTA, „Dom pa Stipo", Atelierele centrale ITB, întreprinderea „Mobila populară“" s-au angajat să rezolve aceasta problemă. Dar vor mai fi şi alte soluţii. NU de mult, brigăzi formate din activişti ai CC şi ai Ministerului Invăţămlntului au fost pe teren au alcătuit informări din care reieşea faptul că nenumărate şcoli din regiunea noastră s-ar put amenaja cantine şi clase de meditaţii. A multe şcoli au spaţiu necesar, bucătării, săli mese, mobilier, chiar şi vesel. Numai în raia Vaslui sunt patru şcoli care întrunesc mai toate aceste condiţii. Directorii şi profesorii au făgăduit tot sprijinul lor. Desigur, aceste cantine şi camere de meditaţii nu vor putea lua fiinţă peste noapte. E nevoie de concursul tuturor, începînd cu comitetele executive ale sfaturilor populare raionale ,* terminînd cu părinţii. La multe din şcolile în care s-ar putea amenaja cantine e nevoie de reparaţii şi lucrări de adaptare. Sfaturile populare au un cuvînt greu de spus în această privinţă. Şi de bună seamă că dacă vor apela la întreprinderile care patronează aceste şcoli vor găsi un sprijin preţios. Perioada de apariţie a dinţilor la copii nu poate şi nu trebuie trecută cu vederea de către părinţi. In această perioadă, părinţii trebuie să urmărească cu multă atenţie pe micuţii lor. Apariţia dinţilor la copii, nu este considerată o boală, ci ceva fiziologic, normal. In gepepe, dinţii la copil apar fara mari greutăţi. Dar sunt cazuri, mai aparte, cind în această perioadă copilul poate fi mai nervos, salivează mai mult, are Somnul agitat şi uneori prezintă şi o mică diaree. Deşi aceste simptome sunt trecătoare, părintele nu trebuie să rămînă nepăsător în faţa lor, ci deîndată trebuie să consulte medicul de specialitate, pentru că uneori aceste simptome pot avea şi alte cauze. CUM PUTEM VENI IN AJUTORUL SUGARULUI IN ACEASTA PERIOADA Mama va trebui ca în această perioadă să profite de obiceiul sugarului de a duce degetul la gură, şi-i va da biscuiţi, pesmeţi, morcovi curăţaţi şi opăriţi. Aceasta va face ca micuţul să-şi potolească durerea de gingii şi în acelaşi timp îl va 1. Despre creşterea şi îngrijirea dinţilor la copil obişnui să muşte, să mestece, dezvăţîndu-l de mic de unul din proastele obiceiuri — lenea de a mesteca. Mai sînt şi astăzi mame „grijulii“ care, pentru a nu-şi obosi odorul cu mestecatul, îi dau mîncarea gata mestecată. Aceasta este o greşeală Pe lingă faptul că copilul va fi dezobişnuit să mestece, odată cu hrana mestecată în gura mamei îi putem introduce diferiţi microbi. DINŢII COPILULUI TREBUIE ÎNGRIJIŢI Din momentul în care apare primul dinte la copil, el trebuie îngrijit. După fiecare masă dintele sau dinţii trebuie spălaţi cu puţină vată înmuiată în apă călduţă. La 2 ani, părinţii vor cumpăra copilului periuţa şi pasta şi îl vor învăţa ca cel puţin de două ori pe zi să-şi spele dinţii. In buna îngrijire a dinţilor, un rol însemnat îl joacă şi alimentaţia. Abuzul de dulciuri şi alimentaţia prea complexă favorizează apariţia Copil cariei la CUM PUTEM PREVEN CARIA Dozînd bine vitaminele şi sărurile renerale în regimul alimentar, nefăcînd exces de cărnuri şi tocături Părinţii vor trebui să supravegheze copilul ca acesta să nu spargă lucruri tari între dinţi, cum ar fi sîmburi de diverse forme, şi să especte cu stricteţe igiena bucală- Dantura copilului trebucontrolată cu regularitate de către medicul stomatolog (dentist). îngrijirea dinţilor la copil are un mare rol în buna dezvoltare a organismului- îndepărtarea cariilor dentare care totuşi s-au ivit, înseamnă un focar de infecţie mai puţin, o piedică înlăturată din calea bunei dezvoltări a copilului. Dr. M. POPESCU iipiipiiwiimii mmw min wiiw— FLAGARA JASULJ! Alături de bărbaţi, femeile participă in toate domeniile de activitate la munca însufleţită ce se duce pe întreg cuprinsul patriei pentru construirea vieţii noi, socialiste. Ele aduc o contribuţie preţioasă în această luptă, dovedind dragoste de muncă şi pricepere. Clişeul nostru arată un aspect din munca desfăşurată la banda rulanţi de la fabrica „Electro ceramica" din Tona. Muncă însufleţită Cîte ceva despre creşe, mame şi educatoare Adriana ! Aruncă sîmburii, p-auzi ? Aruncă, dacă-ţi spun, că ajungem la creşă. Să ne vadă sora ? Of, că rea mai eşti ! Ce să mă fac cu tine, chiar că nu ştiu ! Da, copila Turzei Frangachi, muncitoare la fabrica „Tesa, ţara“, e tare rea. Aşa spune maică-sa, şi copilul o ascultă în linişte. Ca să vă închipuiţi cît de neascultătoare este trebuie să aflaţi un fapt edificator: sora de la creşa fabricii a recomandat mamelor să nu dea copiilor voie să mănînce sîmburi plini cu praf, pentru ca să evite diferite boli. Şi Luiza Frangachi a ascultat sfatul şi a făcut exact... invers. De asta e Adriana neascultătoare şi rea, că nu aruncă sîmburii pe care îi dă mămica, înainte de a intra în creşă. Atit ar mai trebui, să vadă sora... Şi tot copilul e cel rău... Erău că nu-şi ascultă mama, e rău pentru că nu ascultă sfatul sorei, e rău pentru că tot el se îmbolnăveşte. Ce ţi-e şi cu unele mame ! Arareori ascultă un sfat al unui educator sau furori pediatre. Cînd copilului Măriei Olaru i s-a indicat izolator pentru starpatită aftoasă, ea nici n-a vrut să audă. „Să-l ţină separat, aşa, numai pentru că vor ele ? Nu, asta nu !“ Şi Maria Olaru şi-a luat copilul şi l-a purtat prin diferite locuri pe unde avea treburi, l-a dus apoi acasă şi din nou,prin tot oraşul. Şi de-abia din* ce copilului i s-a agravat boala, a venit la conducătoarea creşei. — Daţi-mi numaidecît un cop* cediu ca să internez copilul la spital, că n-are cine să se ocupe de dînsul! Voi l-aţi îmbolnăvit, n-aveţi grijă de copii, asta e ! Ei, spuneţi şi dumneavoastră cine-i vinovatul Mama, sau personalul sanitar de la creşa de copii a fabricii „Ţesătura“ ? Şi pentru că tot am adus vorba despre raporturile dintre mame şi personalul sanitar şi de educaţie de la creşa şi căminul de zi al fabricii „Ţesătura“, n-ar strica si arătămi şi alte aspecte. Ne-am gîndit de pildă, să transmitem tovarăşei Maria Radu şi altora, rugămintea personalului de la căminul de zi al fabricii, de a se îngriji mai mult de copiii lor atunci cînd sînt acasă, şi a-i aduce la cămin mai îngrijiţi ca pînă acum. Dealtfel în acest sens li se recomandă să ia exemplu de la Hristu Maria, care acordă copiilor o deosebită grijă atit în privinţa curăţeniei cit şi a educaţiei. Dar dacă n-am ouţis faptul că unele mame nu respectă regimul alimentar indicat pentru copii de către personalul sanitar al creşei, că nu ascultă întotdeauna de sfatul celor competenţi, atunci cînd e vorba de tratat o boală, că nu îngrijesc bine de curăţenia şi educaţia copiilor în timpul şederii lor acasă, nu putem omite nici aspectele negative din activitatea personalului. Educatoarele care deservesc creşa în tura de după-amiază trebuie să fie prezente la cămin la orele 13. Copiii trebuie primiţi, îmbrăcaţi în haine de joacă, păziţi să nu facă cine ştie ce giumbuşlucuri (de, copii !)... Mă rog, sînt o seamă de datorii ca trebuie îndeplinite. Educatoarea Olga Ioniţă uneori mai întîrzie, uitînd de îndatorirea ei. In acest timp, copiii sînt lipsiţi de grija unei educatoare. Nu este de dorit însă ca Olga Ioniţă să educe astfel copiii, incit atunci cînd vor fi mari, aceştia să procedeze la fel ca educatoarele lor... Orice cititor al rîndurilor de mai sus, ne-ar putea imputa faptul că prizma prin care am văzut lucrurile e prea... negativă. Nu ! Nu putem omite nici realizările, aspectele pozitive ale muncii personalului creşei şi căminului de zi. Mîncarea pentru copii este foarte gustoasă şi consistentă. Iată, de pildă, ce se serveşte într-o zi unui copil : cacao cu lapte, unt, cremă, iar la prînz 3 feluri de mîncare, din care nu lipsesc friptura şi prăjitura. Pentru copiii de la creşă se prepară în mod special mîncăruri în bucătăria dietetică. Caloriile corespund astfel întrutotul cerinţelor de alimentare ale copiilor şi indicaţiilor Ministerului Sănătăţii. Cit priveşte munca de educaţie, e bine de urmat exemplul oferit de educatoarea Maria Păunei, care se ocupă de copii cu răbdare şi pricepere. Trebuie subliniată şi munca depusă de tov. Prisăcaru Maria, care se ocupă mereu de condiţiile de igienă a căminului, de dezvoltarea fizică a copilului. La creşă, au loc (deşi rareori) şi consfătuiri cu mamele. In cadrul acestor consfătuiri tov. Prisăcaru Maria, feliera conducătoare a creşei, prezintă diafilme cu subiecte sanitare (febra tifoidă, tuberculoza, dizenteria) vorbindu-le mamelor şi despre apărarea împotriva bolilor la copii, rujeola şi simptomele ei, modul de îngrijire a copiilor. Pînă nu de mult, procentajul celor ce participau la aceste şedinţe era scăzut. Acum se pare că situaţia s-a îmbunătăţit şi că peste puţină vreme nu vom mai putea vorbi de lipsurile de la căminul fabricii „Ţesătura“. ■WI^MII—I—iii —I IMII l^ll^ WIIIBiMilWi: Hupipjlil«,- -iiiBillWIIIIWillHIlBiiaWiillBiiilH Nr; m i La cursul de croitorie Demult a u dat Elena Popa băncile şcolii, liniile caietului, tocul şi cerneala. Pe lingă casă, ca gospodină, ai alte griji. Doar cînd fiului mai mare trebuia să i mai trimită scrisoare atunci scotea din fundul sertarului tocul cu peniţa ruginită. Dar ce s-a întîmplat cu Elena Popa, de ce seara după ce toţi ai casei au mincat şi unii s-au culcat, ea mai stă în bucătărie cu linia, ca fierul, tocul şi călimara pe masă ? Oare acum la bătrineţe o vreau să se facă inginer ? spunea odată cu ironie una din vecine, care, indiscretă, şi-a aruncat privirile prin fereastră în bucătărie, tocmai cînd Elena era în plină activitate. Şi clevetirile vecinei şi ale altor femei care n-au ce face, nu au supărat-o deloc pe Elena. Şi aşa cum se cuvenea ea le-a dat răspunsul: — Inginer mă gindesc să-l fac doar pe fiul meU- Eu am pretenţii mai mici. Voi învăţa croitoria ca să nu dau pentru fiecare lucruşor bani la croitoreasă. La început, femeile au privit-o cu mirare. Unele i-au cerut lămuriri, pe care ea le-a dat cu dărnicie. Aşa au aflat femeile ce locuiesc în cartierul mărginaş cu Atelierele CFR Paşcani, că funcţionează în oraşul lor un curs de croitorie unde participă mai mult de 90 femei. Şi din ziua în care Maria Popa le-a lămurit taina echerului, a liniei, le-a lămurit dorinţa ei, cercul de croitorie din Paşcani s a mai îmbogăţit, cu 3 eleve sîrguincioase, care nu peste multă vreme vor reuşi, dealtfel ca şi celelalte 40 care au terminat cursul, să-şi poată croi şi coase si sigure rochia ce o vor purta cu plăcere La bicentenarul Spitelului clinic din Iaşi Cel mai important aşezămînt medico-cultural şi de largă asistenţă din Moldova, denumit în trecut Epitropia Spitalelor Sf. Spiridon, îşi serbează două veacuri de continuă activitate pusă în slujba întregului popor. O privire retrospectivă asupra veacurilor pe care le-a străbătut ne va arăta că funcţia socială a acestui aşezămînt sanitar s-a confundat în trecut cu o parte din civilizaţia Primcipatelor noastre. După înscăunarea domniilor fanariote, epidemiile de ciumă facind ravagii înspâimîntătoare în rîndul populaţiei, Dimitrie Bosie a donat un teren pe măgura Iaşilor pentru ca locuitorii să aibă un refugiu în timpul acestor calamităţi. La 1734 Matei Ghica a înălţat o bisericuţă din piatră în mijlocul măgurii, după care Ştefan Bosie, moştenitorul lui Dimiitrie, a organizat pe acel teren un lazaret de izolare pentru ciumaţi. Recunoscut ca epitrop al acestei aşezări, St. Bosie, modest cărturar, om destoinic şi plin de iniţiativă ÎS întinde ideea cditorială în capitala Moldovei. De la 1744 St. Bosie achiziţionează mai multe locuri pe uliţa Hagioaiei din Iaşi şi întovărăşindu-se cu hatmanul Vasile Roset şi negustorul Anastasie Lipscanul începe la 1752 zidirea bisericii Sf. Spiridon. Apoi, la 1755 începe construirea unor bolniţe care puteau adăposti zece paturi. Aşezămintele lui St. Rosie, recunoscut prin hrisovul lui Const. Cehan Racoviţă la 1756, fiind recepţionate de terţele persoane îşi sporesc pa- De dr. ST. BIRSAN şi (2H. BAILEANU trimoniul printr-o serie de donaţiuni primite în decursul aceluiaşi an. Domnitorul Moldovei socotind că acest nucleu ar putea îndeplini nevoia generală care impunea statornicirea unui spital în capitala, prin actul său legislativ la 1 ianuarie 1757 reîntăreşte aşezarea găsită la biserica Sf. Spiridon şi pentru asigurarea întreţinerii a 30 paturi de bolnavi, îi hărăzeşte veniturile corespunzătoare şi reglementează alegerea epitropilor conducători din breasla negustorilor ieșeni. La 1760, Ion Teodor Gallmah înzestrează spitalul cu prima trusă de instrumente chirurgicale. Grigore Ghica la 1765 măreşte spitalizarea la 40 de paturi, întemeiază farmacia spitalului cu primul ei spitel Andonie Faierman şi construieşte cişmelele de la porţile turnului de intrare. De asemenea, el reglementează activitatea medicală şi creează postul de medic ajutor, care trebuia să primească învăţătura spitalicească de la chirurgul şef, dispoziţie ce reprezintă prima iniţiere dată pentru formarea cadrelor de viitor. Tratamentele medicale, călugăreşti din bolniţe au fost pe îndelete izgonite de citrovracii (aşa erau numiţi pe atunci medicii - n.r.) şi geraliii care au apărut cu o concepţie nouă în serviciul spitalului. Astei, enumerăm pe Iacob Dracachi Gioan gerab, Luchi geran ajutat de vraciul Neculachi care a activat la spit pînă la 1778. La aceasta dată spitalul a trecut sub administraţia sanitară rusă. Doctorul Gustav Orraxeus, medicul armatelor ruseşti şi marele specialist în combaterea ciumei, devine medicul şef al spitalului Sf. Spiridon. Activitatea instituţiei trebuia să-şi cunoască normele funcţionale. De aceea actul de la 1785 dat de Alexandru Mavrocordat reprezintă statutele instituţiei care au rămas în vigoare aproape 80 de ani. Aceleaşi dispoziţii statutare au fost reîntarite prin hrisovul lui Const. Al. Ipsilanţi la 1799 cu scopul de a garanta propăşirea instituţiei în bune condiţiuni. După retragerea administraţiei ruseşti o altă serie de medici au funcţionat la acest spital: Constantin gerah, Lochman gerah şi spiţer ajutat de Iordachi ipohirurg şi gerah, doctor Fotachi, doctor Testabuza, doctor Pesta ajutat de Bartalog gerah, doctor Tudoraein, doctor I. G. Herlaz ajutat de Hristodor şi Gheorghe, ambii spiţeri, doctor Anghel şi în fine la 1793 a fost angajat doctor Andreas Wolf. Epitroopia Sf. Spiridon în decursul secolului al XVIII-lea a reprezentat un focar de cultură alături de Academia Vasiliană şi de tiparniţele care funcţionau în diferite mănăstiri; ea a reprezentat un centru care a grăbit tranziţia de la medicina călugărească la medicina doctorilor de meserie ; ea a înfăţişat un model pentru serviciile publice de asistenţă medico-orăşenească ; un fenomen donativ specific Moldovei la care au luat parte toate clasele sociale ; ui: aşezâmînt în care medicii ruşi ac hizsiile epidemice lasînd rezultatele dobindite ca o moştenire ştiinţifică medicilor noştri şi în fine spitalul Sf. Spiridon a fost unicul aşezămînt din Moldova în care a fost îngrijită populaţia noastră suferindă. Bolniţele de la Roman încep să funcţioneze la 1787, iar bolniţele de la Focşani ceva mai tîrziu. La 1800 au fost descoperite izvoarele minerale de la Slănic-Moldova. De la 1805 Spitalul Sf. Spiridon a intrat din nou sub conducerea medicilor ruşi. Dr. I. Minderer şi dr. Wolfganger ambii din serviciul medical rusesc au activat în spitalul nostru şi ne-au lăsat preţioase îndrumări pentru asanarea stării sanitare din acea epocă. La 1810 dr. George Metz şi la 1817 dr. Iosif Viola au devenit medicii Spitalului Sf. Spiridon, iar în 1829 spitalul a fost pus la dispoziţia doctorului Cristian Wit, medic şef al Armatei a II-a rusă, medic al spitalui Curţii imperiale şi membru al Academiei medico-chirurgicale din Petersburg. In același an, în baza art. 71 din ante-proiectul regulamentului organic s-a întemeiat Cercul ieșean de citire medicală care se va transformaîn 1832 în societatea doftoricească moldo-romînă iar la 1833 în societatea medico-istoriei naturale. Generalul P. D. Kiseleff, preşedintele plenipotent al divanurilor a acordat o deosebită atenţie organizării sanitare a ţării şi el find o casă obştească reglementează într-un capitol special funcţionarea Spitalului Sf. Spiridon. Sub prevederile Regulamentului organic instituţia se dezvoltă cu paşi repezi. On. Cuiciureanu, primul medic regulamentar după ce studiază în strainătate funcţionarea diferitelor spitale, propune în calitate de medic primar al secfiei de boli interne şi de director delegat al Epitropiei Sf. Spiridon, reformarea şi modernizarea spitalului Dr. Gh. Cuciureanu îşi întinde activitatea şi asupra societăţii de medici şi naturalişti care devine o tribună academică a medicilor casei Sf. Spiridon. In urma organizării pe care a primit-o şi îmbogăţindu-şi patrimoniul printr-o serie de variate donaţiuni, situaţia financiară a instituţiei ajungînd la o stare prosperă înlesneşte întemeierea spitalelor filiale din provincie cu sprijinul obştiilor orăşeneşti. După exemplele acestor creaţiuni iniţiativele fondative locale au început să urzească înfiinţarea de nuclee spitaliceşti pentru popor: la Piatra Neamţ, la Vaslui, la Tecuci, la Herţa, la Dorohoi, etc. In aceeaşi epocă, spitalele Epitropiei numărau 283 de paturi dintre care 140 în Spitalul Sf. Spiridon împărţit în patru secţii, 40 la Roman, 24 la Bîrlad, 24 la Focşani, 40 la Galaţi şi 15 la Botoşani. Şcolile premergătoare învăţămîntului superior medical au fost întemeiate în serviciile Casei Sf. Spiridon. La 1852 Grigore Ghica întemeiază şcoala de moşii la institutul Gregorian, iar la 1859 Dr. Nec. Negură întemeiază şcoala de chirurgie în serviciile spitalului central. Organizarea serviciuluisanitar a fost aplicată de medicii spitalului, prin protomedicii Gh. Cuciureanu şi Ludovig Steege, ajunşi miniştri sub Cuza Vodă. Valoroase studii de specalitate pentru acele vremuri apar în rapoartele şi publicaţiile precum şi în activitatea medicilor Casei Sf. Spiridon. Dr. Bassereau Întemeiază profilaxia anti-venerică; cursul de chirurgie al doctorului L. Russ senior nu numai că pune bazele intervenţiilor operative moderne dar prin rezultatele obţinute în serviciul său de bună dreptate i se poate acorda titlul de {/ i" - CLIMIIRE TP Prepararea şuncii După ce tăiem şuncile (pulpele dinapoi), le ştergem bine şi le atîrnam la un loc aeresit, spre a se scurge lichidul din el? Aşa pot sta trei sau patru zile. Cu cît stau mai mult cu atît se frăgezesc. înainte de a ne apuca la preparatul şuncii, scoatem osul de la şold. Apoi frecăm şuncile cu un amestec din 100 gr. silitră, sare şi piper. Intr-o copaie de lemn aşternem un strat de sare, foi de dafin, cuişoare, piper, cimbru, apoi aşezăm pulpele una peste alta. Cînd aşezăm pulpele trebuie să avem grijă ca una să fie cu şoricul înăuntru şi alta cu şoricul înafară, aşa încît părţile fără şoric să se lipească. Deasupra punem o scîndură peste care aşezăm o piatră mare care să preseze. După 10 zile scoatem şuncile şi le atîrnăm să se zvînte la un loc uscat şi aerisit. După 10-15 zile le afumăm punîndu-le atîrnate pe o traversă la o înălţime 1-2 metri deasupra unui cuptor improvizat, în aşa fel ca fumul cînd ajunge la ele să fie aproape rece. Aici stau 2-3 ore. După prima afumătură se presară cu piper, foi de dafin şi cimbru. Repetăm apoi operaţia din două în două zile, de trei ori. In intervalul dintre cele trei operaţii de afumare , noile trebuie atîrnate într-un loc uscat şi aeresit iilBllüShÜSíiIllüliiiHliilBllíWII Sb ^ .rm