Flacăra Iaşului, iulie 1959 (Anul 15, nr. 3990-4016)

1959-07-22 / nr. 4008

A ) Oraşul gospodarilor Cîteva dughene­, 3 cafenele, Sediile unor case de export de cereale ca „Solagra”, balurile Snoridene de la cercul militar, în care îşi omora plictisul „eni­­ta” tîrgului - iată imaginea, dealtfel incompletă, a Vasluiu­lui, între cele două războaie mondiale. Oraşul ca atare, a­­vea înfăţişarea unui tirg orien­tal, cu străzi care nu-şi meri­tau de fapt numele de străzi — erau mai degrabă drumuri de ţară. O cifră concludentă... Străzile oraşului aveau o lun­gime totală de 40 km. Străzi De 15 ani încoace Vasluiul cunoaşte o altă viaţă, viaţa nouă ce pulsează în fiecare din oraşele patriei noastre. Cine poposeşte în Vasluiul vremii noastre rămîne plăcut impre­sionat, mai întîi, de curăţenia oraşului. Aproape toate străzile oraşului sînt astăzi pavate. O cifră, în ultimii ani, s-au executat peste 90.000 m.p. pa­vaje şi trotu­are, iar în prezent alţi 20.000 m.p. sunt în lucru. Pavajul a înaintat astăzi pe uli­ţele cele mai mărginaşe, pînă acolo unde începe verdele finalului gust artistic al fostu­lui primar Costică Cocorăscu - un cocostîrc metalic - se înal­ţă azi o impunătoare clădire cu 126 încăperi şi o sală încă­pătoare de spectacole, clădire în care îşi vor avea sediul mai toate instituţiile orăşeneşti şi raionale. Hărnicia vasluienilor, vredni­cia conducătorilor obşteşti de aici pot fi concretizate prin două cifre: în ultimii doi ani şi jumătate s-au realizat 400.000 ore muncă voluntară la buna gospodărire a oraşu­ Noua clădire din centrul Vasluiului care vă adăposti neşti­ri raionale, majoritatea instituţiilor orăşe­­Foto: I. IST­AN­CU pavate erau însă numai pe o distanţă de 8 km. Şi aceasta doar in centru. .. .Şi-un fapt care nu necesi­tă prea multe comentarii: ma­rea majoritate a uliţelor tîrgu- 101 erau lipsite de iluminatul public, de reţea de apă potabi­lă. In schimb, municipalitatea oraşului concesionase­­pe timp de 50 ani luminatul public socie­tăţii suedeze „ASEA”, pentru locurile din faţa cafenelelor, pentru casele moşierilor şi ne­gustorilor­ cîmpului. Au dispărut faimoa­sele bălţi în care îşi aveau va­dul cîrdurile de gîşte. In aceste zile se lucrează la instalarea unui nou motor elec­tric de 1000 h.p. (Anul trecut a mai fost instalat un alt motor de 500 h.p.). Această amplifi­care a uzinei va satisface în largă măsură necesităţile de energie electrică ale oraşului. De asemenea, în anii aceştia reţeaua de apă potabilă s-a extins cu încă 4000 m.l. Pe locul unde altădată se o­­dihnea, într-un picior, rodiu­ra lui, obţinîndu-se economii în valoare de peste 1.000.000 lei. Iată pentru ce, în 1957 fostul tîrg al uliţelor înguste şi mur­dare s-a situat fruntaş pe ţară în buna gospodărire. Lucruri noi la Vaslui: — Foarte adesea birjele con­servatoare se întorc goale de la gară. Călătorii preferă să meargă spre centru cu autobu­zele. Să fie oare aceasta numai o problemă de gust ? — Locul fostelor dughene, în genul decorului din „Take, Ian­ke şi Cadîr“, l-au luat magazi­nele­ spaţioase­­ bine aprovi­zionate ale comerţului de stat şi unităţilor cooperaţiei meşte­şugăreşti. — Ieri — la atelierul de cără­mizi — nici 300.000 de cără­mizi pe an; astăzi — la fabri­ca de cărămizi a întreprinderii raionale „Vasile Boaită” se pro­duc peste 5 milioane cărămizi şi 1.200.000 ţigle pe an. — S-au instalat primele te­levizoare, la întreprinderea „Vasile Boaită”, sanatoriul TBC, Şcoala specială (în cu­­rînd se vor instala şi la: SMT Codăeşti, SMT Moara Greci­lor, căminele culturale Codă­eşti, Ivăneşti, Casa raională de cultură Vaslui). La sfatul popular orăşenesc, tov. Vasile Ungureanu, preşe­dinte şi tov. Lupu Solomon, vi­cepreşedinte, ne-au vorbit des­pre noile obiective în gospodă­rirea oraşului — care vor fi în­făptuite în cinstea marii săr­bători de la 23 August, despre munca neobosită a deputaţilor: Gh. Creţulescu, Eleonora Ioni­­ţă, V. Angheluţă, Mihai Some­­şanul, Gh. Balcu, şi alţii, G. ŞTEFAN VAL. GOR. După două generaţii... La 5 septembrie 1875, Mihail Eminescu, care funcţiona pe atunci ca revizor şcolar în fostul judeţ Vaslui, scria in­tr-un raport pe care apoi il înaintase ministerului d­e re­sort: „Prin adresa mea nr. 210 m-am înştiinţat despre revizia întreprinsă în interesul reor­ganizării şcoalelor din judeţul Vaslui, iară acuma vă prezint ca rezultat al acestei revizii tabloul alăturat... impresia generala care mi­au făcut-o şcoalele rurale din acest judeţ a fost rea. Pre­­tutindene frecvenţa mică şi incur­a administrativă nsare, pretutindene sărăcia muncito­rului agricol, mortalitatea a­­desea împotmântătoare, greu­tăţile publice şi angajamentele de muncă născute din aceste greutăţi aproape insuporta­bile”. In anexa B. a aceluiaşi ra­port, vorbind despre situaţia din comuna Mîrtieşti, lucea­fărul poeziei roffim­eşti nota printre altele: ,,in decursul a, 1 ani de zile (de dud există ştioaia) au­ ieşit, ştiind carte, un singur băiet... Şi fmarele poet scria mai departe: „Mo­­bila lipseşte. (Există numai o masă, o tabelă­, o bancă)." '(„Mihai Eminescu — rev­izor şcolar”, Editura de stat didac­tică şi pedagogică 1956). Aceasta era situaţia învăţă­­mîntului public şi în fostul judeţ Vaslui acum 84 de ani, situaţie care nu­ s-a schimbat nici mai tîrziu. Cercetînd arhi­va şcolii din Mlînjeşti am dat din următorul raport trimis către prefectura­ judeţului la 1 noiembrie 1932: la Mîn­jeşti este o şcoală cu patru posturi dar localul propriuzis este numai pentru 2 posturi, restul de 2 posturi funcţionlnă de mai mulţi ani prin camere închiriate prin sat. In prezent, comitetul nu mai are posibi­litate de-a mai închiria ca­­mere...” Citatele ,3© hiar 'sus' sînt edi­ficatoare, credem, pentru a i­­lustra condiţiile­­ extremi de grele în care se desfăşura îna­inte vreme procesul de inva­ţămînt. Astăzi numai şcolii din Munjeşti s-au alocat fon­duri de către stat pentru un singur an (1959) însumînd peste 120.000 lei. In trecut nu existau la Mîn­­jeşti decit doi Învăţători. In prezent , aici s-a înfiinţat o şcoală de 7 ani, în care func­ţionează 10 cadre didactice. Ieri , în 7 ani de zile, nu absolvise şcoala decit un sin­gur băiat. Astăzi la această şcoală învaţă circa 300 de co­pii ai colectiviştilor şi întovă­­răşiţilor din Munjeşti. Vasile Negrescu, fiu de colectivist, a învăţat işcoala elementară din Mînjeşti ,iaKr În anii puterii populare, statul i-a­­ deschis drumul către şcolile cele mai înalte. După terminarea şcolii medii, a învăţat la un insti­tut de învăţământ superior din URSS. Fiul­ colectivistului Ju­­verdeanu —­­Gh. GH. Juverldea­­nu este astăzi lt. colonel In forţele noastre armate. Mela­nia Sirbu, fiică de colectivist din Mînjeşti, este acum profe­soară la doliul II al şcolii din satul ei. Ca şi pe întreg fluprinsul pa­triei, şi la Mînjeşti viaţa oa­menilor s-a schimbat. Comu­na altădată uitată de lume cunoaşte astăzi continuu tran­sformări înnoitoare. Urmîr­d îndemnul inimii şi sfatul pă­rintesc al partidului, ţăranii muncitori de aici s-au unit în două gospodării colective şi două întovărăşiri agricole. Sa­tul de centru a fost electri­ficat. Acum, prin contribuţia oamenilor, prin munca lor am­­­­fe­ntată se ridică un frumos cămin cultural (cu o sală de spectacole de peste 300 locuri) care va fi terminat în cinstea zilei de 213­­August. Numai în ultimul an au fost durate în comună aproape 100 case noi ale ţăranilor munncitori. In sa­tul de centru s-a ridicat un magazin mixt al cooperaţiei. Suflul vieţii noi şi-a croit albie largă şi în Mînjeştii de astăzi, locul unde altădată trona mizeria. (rar* gruia 0 0 fEĂCxnx ta $ men O Semnificaţia unor cifre . Vechiul regim burghezo-moşie­­resc lăsase fostul judeţ Vaslui in­tr-o totală stare de înapoiere cultu­rală. Astăzi, prin cele 11 biblioteci comunale, 85 biblioteci săteşti, ca şi prin cele 51 filiale ale biblioteci­lor comunale, care cuprind un fond de aproape 1.000.000 cărţi, cultura pătrunde adine in masele largi. Pe lingă aceasta, în raionul Vas­lui îşi desfăşoară azi activitatea 48 formaţii corale, 72 echipe de dan­suri, 76 formaţii de teatru, 11 bri­găzi artistice de agitaţie, 4 fanfare, 3 orchestre, 120 solişti vocali şi in­strumentali, înainte vreme în satele fostului judeţ nu exista nici un cinematograf. Astăzi, s-au înfiinţat şi funcţionea­ză în raion 15 cinematografe să­teşti dotate cu aparate tip „Tehno­­em­*­la: Tanacu, Codăeşti, Albeşti, Pungeşti, Ivăneşti, etc. ■ăr în anii puterii populare în ra­ionul Vaslui reţeaua de radioficare - inexistentă în trecut - a cunos­cut o mare dezvoltare. S-au radio­­ficat comunele Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Tanacu, Boiteni, Laza, Doneşti, Codăeşti. In prezent există 85 aparate de radio la căminele culturale săteşti. ★ O situaţie grea exista în timpul regimului burghezo-moşieresc şi în domeniul învăţămintului. In anii din urmă s-au înfiinţat în raionul Vaslui 21 şcoli de 7 dni, numărul cadrelor didactice a crescut faţă de anul 1938 cu încă 285, iar cel al elevilor la şcolile elementare şi medii, faţă de acelaşi an, cu încă 2760. hr Mortalitatea infantilă, bolile so­ciale făceau ravagi d­in fostul judeţ. Pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor muncii, în raion s-au înfiinţat 4 noi circumscripţii medicale rurale, 21 case de naşteri, 5 staţionare de copii şi 2 de adulţi, o policlinică nouă în oraşul Vaslui, un sanatoriu. ir în ultimii ani s-au realizat, prin contribuţie voluntară, 230 obi­ective. Astfel s-au construit şi dat în folosinţă 29 şcoli de 4 şi 7 ani, 11 cămine culturale, 2 uzine elec­trice (Dâneşti şi hrăneşti) etc. în raionul Vaslui sunt electrificate 11 sate printre care: Muntenii de Jos, Secuia, Pungești, Laza și alt­­ele. Faţă de anul 1938 numărul medicilor şi cadrelor sa­nitare a înregistrat pînă anul trecut o creştere conside­­rabilă­ . ----------------------------------------------------------­ pag. h­a Crește sectorul socialist al agriculturii Numărul de gospodării agricole colective şi întovărăşiri agricole din raionul Vaslui pînă la data de 1 iulie a.c. ZI DE VflRR Lfl ROS­­ESTI (Urmare din pag. l­a) îl ştiam. Cum îl ştiu toţi din gospodărie, top am­ comuna. Este secretarul organizaţiei de bază din gospodărie. Iar de curma, secretarul • corminetului comunal de partid. rotaeaujia mi-­am spus ţn gtnd că tovarăşul Radu are calitatea extraordinară de a fi mereu acolo unde e nevoie de el. L-am cunoscut asta­ pri­­măvară la o şedinţă de con­siliu: şedea pe-o ladă, îmbră­cat într-o bondiţă de niţel cu motive naţionale, iar pe braţe avea un carneţel cu marginile foilor îndoite. Pe cite ori dis­cuţia se împotmolea in cine ştie ce probleme greu de re­zolvat, Radu închidea carneţe­lul, lovea în el cu capătul Cre­ionului şi spunea: — Tovarăşi, ia să stăm o­­leacă şi să judecăm altmin­trelea... Şi începea să vorbeas­că încetişor, desfăşurlndu-şi logic gîndirea, şi lucrurile în­cepeau să se limpezească de la sine. Era aceeaşi discuţie, erau aceleaşi probleme, dar luate „oleacă altmintrelea“ fa­ţa lor devenea clară şi uşor de înţeles. Acum, prinzîndu-mi vorbele,­­tovarăşul Radu îmi dă răs­­punsul: — Vedeţi, chiar aşa ne-am pus în plan, să înnobilăm toa­tă via din gospodărie. La a­, nul, cine viţa plantată acum o să dea rod, scoatem 4 hec­­tare de hibrid şi punem in­ loc de cea nobilă. Şi dacă stăm oleacă Să fudecăm, fă­­cînd tot aşa In fiecare an, in gospodărie la noi n o să mai găsiţi decit viţa nobilă. — Atunci să scrieţi despre mine, face moş Bondar. Şi Să mă trageţi In poză aşa, cu Stecla în mină... — Asta se poate şi cu hi­brid, îl ia la vale tovarăşul Radu, apoi continuă: — Metoda aiasta cu viţa am învăţat-o de la colhoznicii din Pîrlita, in RSS Moldovenească. Tovarăşul Radu a fost de cu­rînd cu o delegaţie în RSS Moldovenească, împreună cu preşedintele gospodăriei, neos­­tică Antone­scu. Vizita aceasta a fost pentru cei oot delegaţi o şcoală înaltă, de la care au venit plini de incredere in ne­asemuita forţa a colectivului. Şi acum, în preajma lui 23 August, gospodăria colectivă din Roşieşti dă bătălia să ai­bă cit mai multe realizări, să ridice astfel nivelul de trai al membrilor ei. incit să se vadă limpede că, la 15 ani după e­­liberare, trăiesc in era înfăp­tuirilor socialiste. —­ Unele lucruri văzute­­ la colhoznici le-am şi pus in ex­plicare la noi. Uite, de pildă, la construcţii, colhoznicii fo­losesc numai resurse proprii. Roi, la fel.­­k­rAcu’ facem chirpici şi înce­pem construcţia unui grajd pentru 100 capete de vite şi a unei cocini de porci pentru 50 de scroafe fâtătoare... In curte, planul fundaţiei pentru grajd e gata, s-au făcut măsurătorile, s-au bătut stîlpi, s-au cărat pietre. Oamenii s-au aşezat la sfat şi iată-l şi pe preşedinte cu prnstea după el. Cum, nu mai eşti ştirb, Lică ? îl necăjesc pe băiatul preşedintelui, după ce mă bu­cur de revederea cu „tăicuţa”. Costică Antonescu, preşedin­tele, e un om scund, blajin, nu chiar atit de bătrin cum vrea să-i arate părul încărunţit îna­inte de vreme. — Am auzit că ai fost în U­­niunea Sovietică, spun eu. Ce ţi-a plăcut mai mult acolo ? Preşedintele stă o clipă pe glnduri şi apoi vine mai aproa­pe, ca şi cum.' ar vrea să-mi spună un gînd intim, care se cere pomenit în şoaptă: — Conştiinţa... adică... cum sa spun... disciplina in muncă. Pe nesimţite ne-au înconju­rat oamenii. Deşi au ascultat de at­it­ea ori cele povestite des­pre colhoznicii din Moldova Socialistă, vin să mai audă o­­dată, nu cumva să le scape vreun amănunt. Preşedintele şi cu Ghiţă Ra­du povestesc despre colhozul „Brumul lui Lenin” din comu­na Pîrliţa, raionul Ungheni. — Colhozul are trei brigăzi mixte, începe vorba preşedin­tele. Şi fiecare brigadă are în grija ei teren arabil, vie cu viţă de Caucaz, livadă, vaci, păsări de rasă Leghern... iazurile, să nu uităm că sunt şi iazuri, sare Ghiţă Radu. Şi nu întimplător. Aflu cu pri­lejul acesta că în comuna Ro­şieşti a început săparea unui iaz mare, la care se munceşte intens chiar acum, în timpul campaniei agricole de vară. — Ca să vedeţi păpuşoiul se­mănat în pătrat, povesteşte mai departe preşedintele. Cină şi-a dat drumul brigadierul de acolo cu motocicleta prin lanul de păpuşoi, nu l-am mai vă­zut ! — Acolo nu găseşti nici o bu­căţică de pămint nelucrat, spu­ne Ghiţă Radu. Nu vezi ca la noi aşa mult islaz. — Dar vitele unde mănincă ? se miră un colectivist. — Apăi să judecăm oleacă altmintrelea, zîmbeşte Radu. Imaşul are ceva iarbă, aşa-i ? Ei, acu au mîncat vitele iarba şi a rămas numai sfarag pe cîmp... Dar dacă semănăm tri­foi, nu aveam masă verde mai multă şi mai hrănitoare ? Şi unde mai puneţi la socoteală că trifoiul se coseşte de două­­trei ori pe vară. Costică Antonescu adaogă: — Atunci cină a fost să insi­­lozăm porumb, la noi, la Ro­şieşti, erau unii neîncrezători ? Erau. Şi aţi văzut cum l-au mîncat vitele. Acu’ punem de patru ori mai mult siloz. — Avem de făcut multe, se arată grijuliu un om scund şi vinjos, care trage cu sete din­­tr-o „Mărăşească”,­­ o să facem, spune preşe­dintele. Iaca, acum am încheiat un contract de întrecere socia­listă cu colhozul vizitat in R.S.S. Moldovenească. Pămint bun avem, forţă — este, iar oa­­menii — spuneţi şi dumneavoas­tră, oare n-avem oameni in gospodărie pe care ne putemi baza ? Plec de la sediu şi în căruţa factorului poştal, care spune că umblă „prin sat cu dorul”, mă duc cevale, la grădina de la legătură. Pe aici, pe-aproa­­pe e casa lui alde Gheorghe Agachi, cel care pe lista coda­şilor vine de-al doilea, îndată după Vasile Pandelea — Bo-­­gheneanu. Tare aş vrea să-i fac o vizită, dar vremea nu-mi în­grduie. împreună cu tehnicianul Pavel Ion umblu prin grădină. Straturile de ardei, de varză, cre­­pătlăgele roşii, sunt aliniate frumos şi între ele, prin şenţuleţele drept tăiate, curge apa trasă cu pompa din pîrlu. Colectiviştii mai au grădină lu­ gara Roşieşti şi un­deva mai departe, peste apa Bîrladului. Ei au contractate cu sfatul legume şi zarzavaturi, lucru ce le aduce venituri serioase. Găsesc oameni la prăşit păstîrnac şi-mi aflu printre ei ve­chi cunoştinţe. Pos­­tolache Maria, o fe­meie firavă, care ceruse astă primă­­v­ară intr-o şedinţă să muncească la gră­dină. E aici la lucru şi nevasta lui Piricli Lupu, preşedintele sfatului popular comunal. Dincolo de pirtu oamenii din gospodărie lucrează la chirpici. Calupurile mari de pămint amestecat cu paie se înşiruiesc de-a lungul pîriului şi oamenii văd de pe acum cu ochii minţii construcţiile viitoare. Poate işi imaginează şi clădirea albă a unei creşe, în care copiii colec­tiviştilor să fie îngrijiţi in vre­me ce gnumele lor sint la lu­cru.. * Pînă la gospodărie mă întorc pe jos, ţinînd firul pîriului. Mă însoţeşte larma copiilor care se scaldă în iaz şi se hîrjonesc la umbra sălciilor pletoase ele pe mal. Dinspre cimp se aude păcă­­nit de motor, care nu­-i nici al maşinei care a venit să mă ducă acasă şi nici zgomotul fa­miliar al morii din sat. Este cântecul tractoarelor care au venit să are ogoarele de pe care s-a recoltat, pentru ca acolo colectiviştii din Roşieşti să semene porumb pentru si­loz. .. .Şi iată-mă din nou pe drumul bine cunoscut dinspre Roşieşti. Dar m-au poftit oa­menii din gospodărie la toam­nă, cină se va fi înăsprit la poloboace vinul. Şi am de gină să mă duc. Atunci n-ai să scapi, tovarăşe Bondar! O să-ţi fac o poză cu sfecla în mină. Od­irectiviştii din Roşieşti pregătesc chirpici pentru cons­­trucţii. Foto: MIA DUMITRIU

Next