Flacăra Iaşului, iulie 1959 (Anul 15, nr. 3990-4016)
1959-07-22 / nr. 4008
A ) Oraşul gospodarilor Cîteva dughene, 3 cafenele, Sediile unor case de export de cereale ca „Solagra”, balurile Snoridene de la cercul militar, în care îşi omora plictisul „enita” tîrgului - iată imaginea, dealtfel incompletă, a Vasluiului, între cele două războaie mondiale. Oraşul ca atare, avea înfăţişarea unui tirg oriental, cu străzi care nu-şi meritau de fapt numele de străzi — erau mai degrabă drumuri de ţară. O cifră concludentă... Străzile oraşului aveau o lungime totală de 40 km. Străzi De 15 ani încoace Vasluiul cunoaşte o altă viaţă, viaţa nouă ce pulsează în fiecare din oraşele patriei noastre. Cine poposeşte în Vasluiul vremii noastre rămîne plăcut impresionat, mai întîi, de curăţenia oraşului. Aproape toate străzile oraşului sînt astăzi pavate. O cifră, în ultimii ani, s-au executat peste 90.000 m.p. pavaje şi trotuare, iar în prezent alţi 20.000 m.p. sunt în lucru. Pavajul a înaintat astăzi pe uliţele cele mai mărginaşe, pînă acolo unde începe verdele finalului gust artistic al fostului primar Costică Cocorăscu - un cocostîrc metalic - se înalţă azi o impunătoare clădire cu 126 încăperi şi o sală încăpătoare de spectacole, clădire în care îşi vor avea sediul mai toate instituţiile orăşeneşti şi raionale. Hărnicia vasluienilor, vrednicia conducătorilor obşteşti de aici pot fi concretizate prin două cifre: în ultimii doi ani şi jumătate s-au realizat 400.000 ore muncă voluntară la buna gospodărire a oraşu Noua clădire din centrul Vasluiului care vă adăposti neştiri raionale, majoritatea instituţiilor orăşeFoto: I. ISTANCU pavate erau însă numai pe o distanţă de 8 km. Şi aceasta doar in centru. .. .Şi-un fapt care nu necesită prea multe comentarii: marea majoritate a uliţelor tîrgu- 101 erau lipsite de iluminatul public, de reţea de apă potabilă. In schimb, municipalitatea oraşului concesionasepe timp de 50 ani luminatul public societăţii suedeze „ASEA”, pentru locurile din faţa cafenelelor, pentru casele moşierilor şi negustorilor cîmpului. Au dispărut faimoasele bălţi în care îşi aveau vadul cîrdurile de gîşte. In aceste zile se lucrează la instalarea unui nou motor electric de 1000 h.p. (Anul trecut a mai fost instalat un alt motor de 500 h.p.). Această amplificare a uzinei va satisface în largă măsură necesităţile de energie electrică ale oraşului. De asemenea, în anii aceştia reţeaua de apă potabilă s-a extins cu încă 4000 m.l. Pe locul unde altădată se odihnea, într-un picior, rodiura lui, obţinîndu-se economii în valoare de peste 1.000.000 lei. Iată pentru ce, în 1957 fostul tîrg al uliţelor înguste şi murdare s-a situat fruntaş pe ţară în buna gospodărire. Lucruri noi la Vaslui: — Foarte adesea birjele conservatoare se întorc goale de la gară. Călătorii preferă să meargă spre centru cu autobuzele. Să fie oare aceasta numai o problemă de gust ? — Locul fostelor dughene, în genul decorului din „Take, Ianke şi Cadîr“, l-au luat magazinele spaţioase bine aprovizionate ale comerţului de stat şi unităţilor cooperaţiei meşteşugăreşti. — Ieri — la atelierul de cărămizi — nici 300.000 de cărămizi pe an; astăzi — la fabrica de cărămizi a întreprinderii raionale „Vasile Boaită” se produc peste 5 milioane cărămizi şi 1.200.000 ţigle pe an. — S-au instalat primele televizoare, la întreprinderea „Vasile Boaită”, sanatoriul TBC, Şcoala specială (în curînd se vor instala şi la: SMT Codăeşti, SMT Moara Grecilor, căminele culturale Codăeşti, Ivăneşti, Casa raională de cultură Vaslui). La sfatul popular orăşenesc, tov. Vasile Ungureanu, preşedinte şi tov. Lupu Solomon, vicepreşedinte, ne-au vorbit despre noile obiective în gospodărirea oraşului — care vor fi înfăptuite în cinstea marii sărbători de la 23 August, despre munca neobosită a deputaţilor: Gh. Creţulescu, Eleonora Ioniţă, V. Angheluţă, Mihai Someşanul, Gh. Balcu, şi alţii, G. ŞTEFAN VAL. GOR. După două generaţii... La 5 septembrie 1875, Mihail Eminescu, care funcţiona pe atunci ca revizor şcolar în fostul judeţ Vaslui, scria intr-un raport pe care apoi il înaintase ministerului de resort: „Prin adresa mea nr. 210 m-am înştiinţat despre revizia întreprinsă în interesul reorganizării şcoalelor din judeţul Vaslui, iară acuma vă prezint ca rezultat al acestei revizii tabloul alăturat... impresia generala care miau făcut-o şcoalele rurale din acest judeţ a fost rea. Pretutindene frecvenţa mică şi incura administrativă nsare, pretutindene sărăcia muncitorului agricol, mortalitatea adesea împotmântătoare, greutăţile publice şi angajamentele de muncă născute din aceste greutăţi aproape insuportabile”. In anexa B. a aceluiaşi raport, vorbind despre situaţia din comuna Mîrtieşti, luceafărul poeziei roffimeşti nota printre altele: ,,in decursul a, 1 ani de zile (de dud există ştioaia) au ieşit, ştiind carte, un singur băiet... Şi fmarele poet scria mai departe: „Mobila lipseşte. (Există numai o masă, o tabelă, o bancă)." '(„Mihai Eminescu — revizor şcolar”, Editura de stat didactică şi pedagogică 1956). Aceasta era situaţia învăţămîntului public şi în fostul judeţ Vaslui acum 84 de ani, situaţie care nu s-a schimbat nici mai tîrziu. Cercetînd arhiva şcolii din Mlînjeşti am dat din următorul raport trimis către prefectura judeţului la 1 noiembrie 1932: la Mînjeşti este o şcoală cu patru posturi dar localul propriuzis este numai pentru 2 posturi, restul de 2 posturi funcţionlnă de mai mulţi ani prin camere închiriate prin sat. In prezent, comitetul nu mai are posibilitate de-a mai închiria camere...” Citatele ,3© hiar 'sus' sînt edificatoare, credem, pentru a ilustra condiţiile extremi de grele în care se desfăşura înainte vreme procesul de invaţămînt. Astăzi numai şcolii din Munjeşti s-au alocat fonduri de către stat pentru un singur an (1959) însumînd peste 120.000 lei. In trecut nu existau la Mînjeşti decit doi Învăţători. In prezent , aici s-a înfiinţat o şcoală de 7 ani, în care funcţionează 10 cadre didactice. Ieri , în 7 ani de zile, nu absolvise şcoala decit un singur băiat. Astăzi la această şcoală învaţă circa 300 de copii ai colectiviştilor şi întovărăşiţilor din Munjeşti. Vasile Negrescu, fiu de colectivist, a învăţat işcoala elementară din Mînjeşti ,iaKr În anii puterii populare, statul i-a deschis drumul către şcolile cele mai înalte. După terminarea şcolii medii, a învăţat la un institut de învăţământ superior din URSS. Fiul colectivistului Juverdeanu —Gh. GH. Juverldeanu este astăzi lt. colonel In forţele noastre armate. Melania Sirbu, fiică de colectivist din Mînjeşti, este acum profesoară la doliul II al şcolii din satul ei. Ca şi pe întreg fluprinsul patriei, şi la Mînjeşti viaţa oamenilor s-a schimbat. Comuna altădată uitată de lume cunoaşte astăzi continuu transformări înnoitoare. Urmîrd îndemnul inimii şi sfatul părintesc al partidului, ţăranii muncitori de aici s-au unit în două gospodării colective şi două întovărăşiri agricole. Satul de centru a fost electrificat. Acum, prin contribuţia oamenilor, prin munca lor amfentată se ridică un frumos cămin cultural (cu o sală de spectacole de peste 300 locuri) care va fi terminat în cinstea zilei de 213August. Numai în ultimul an au fost durate în comună aproape 100 case noi ale ţăranilor munncitori. In satul de centru s-a ridicat un magazin mixt al cooperaţiei. Suflul vieţii noi şi-a croit albie largă şi în Mînjeştii de astăzi, locul unde altădată trona mizeria. (rar* gruia 0 0 fEĂCxnx ta $ men O Semnificaţia unor cifre . Vechiul regim burghezo-moşieresc lăsase fostul judeţ Vaslui intr-o totală stare de înapoiere culturală. Astăzi, prin cele 11 biblioteci comunale, 85 biblioteci săteşti, ca şi prin cele 51 filiale ale bibliotecilor comunale, care cuprind un fond de aproape 1.000.000 cărţi, cultura pătrunde adine in masele largi. Pe lingă aceasta, în raionul Vaslui îşi desfăşoară azi activitatea 48 formaţii corale, 72 echipe de dansuri, 76 formaţii de teatru, 11 brigăzi artistice de agitaţie, 4 fanfare, 3 orchestre, 120 solişti vocali şi instrumentali, înainte vreme în satele fostului judeţ nu exista nici un cinematograf. Astăzi, s-au înfiinţat şi funcţionează în raion 15 cinematografe săteşti dotate cu aparate tip „Tehnoem*la: Tanacu, Codăeşti, Albeşti, Pungeşti, Ivăneşti, etc. ■ăr în anii puterii populare în raionul Vaslui reţeaua de radioficare - inexistentă în trecut - a cunoscut o mare dezvoltare. S-au radioficat comunele Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Tanacu, Boiteni, Laza, Doneşti, Codăeşti. In prezent există 85 aparate de radio la căminele culturale săteşti. ★ O situaţie grea exista în timpul regimului burghezo-moşieresc şi în domeniul învăţămintului. In anii din urmă s-au înfiinţat în raionul Vaslui 21 şcoli de 7 dni, numărul cadrelor didactice a crescut faţă de anul 1938 cu încă 285, iar cel al elevilor la şcolile elementare şi medii, faţă de acelaşi an, cu încă 2760. hr Mortalitatea infantilă, bolile sociale făceau ravagi din fostul judeţ. Pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor muncii, în raion s-au înfiinţat 4 noi circumscripţii medicale rurale, 21 case de naşteri, 5 staţionare de copii şi 2 de adulţi, o policlinică nouă în oraşul Vaslui, un sanatoriu. ir în ultimii ani s-au realizat, prin contribuţie voluntară, 230 obiective. Astfel s-au construit şi dat în folosinţă 29 şcoli de 4 şi 7 ani, 11 cămine culturale, 2 uzine electrice (Dâneşti şi hrăneşti) etc. în raionul Vaslui sunt electrificate 11 sate printre care: Muntenii de Jos, Secuia, Pungești, Laza și altele. Faţă de anul 1938 numărul medicilor şi cadrelor sanitare a înregistrat pînă anul trecut o creştere considerabilă . ---------------------------------------------------------- pag. ha Crește sectorul socialist al agriculturii Numărul de gospodării agricole colective şi întovărăşiri agricole din raionul Vaslui pînă la data de 1 iulie a.c. ZI DE VflRR Lfl ROSESTI (Urmare din pag. la) îl ştiam. Cum îl ştiu toţi din gospodărie, top am comuna. Este secretarul organizaţiei de bază din gospodărie. Iar de curma, secretarul • corminetului comunal de partid. rotaeaujia mi-am spus ţn gtnd că tovarăşul Radu are calitatea extraordinară de a fi mereu acolo unde e nevoie de el. L-am cunoscut asta primăvară la o şedinţă de consiliu: şedea pe-o ladă, îmbrăcat într-o bondiţă de niţel cu motive naţionale, iar pe braţe avea un carneţel cu marginile foilor îndoite. Pe cite ori discuţia se împotmolea in cine ştie ce probleme greu de rezolvat, Radu închidea carneţelul, lovea în el cu capătul Creionului şi spunea: — Tovarăşi, ia să stăm oleacă şi să judecăm altmintrelea... Şi începea să vorbească încetişor, desfăşurlndu-şi logic gîndirea, şi lucrurile începeau să se limpezească de la sine. Era aceeaşi discuţie, erau aceleaşi probleme, dar luate „oleacă altmintrelea“ faţa lor devenea clară şi uşor de înţeles. Acum, prinzîndu-mi vorbele,tovarăşul Radu îmi dă răspunsul: — Vedeţi, chiar aşa ne-am pus în plan, să înnobilăm toată via din gospodărie. La a, nul, cine viţa plantată acum o să dea rod, scoatem 4 hectare de hibrid şi punem in loc de cea nobilă. Şi dacă stăm oleacă Să fudecăm, făcînd tot aşa In fiecare an, in gospodărie la noi n o să mai găsiţi decit viţa nobilă. — Atunci să scrieţi despre mine, face moş Bondar. Şi Să mă trageţi In poză aşa, cu Stecla în mină... — Asta se poate şi cu hibrid, îl ia la vale tovarăşul Radu, apoi continuă: — Metoda aiasta cu viţa am învăţat-o de la colhoznicii din Pîrlita, in RSS Moldovenească. Tovarăşul Radu a fost de curînd cu o delegaţie în RSS Moldovenească, împreună cu preşedintele gospodăriei, neostică Antonescu. Vizita aceasta a fost pentru cei oot delegaţi o şcoală înaltă, de la care au venit plini de incredere in neasemuita forţa a colectivului. Şi acum, în preajma lui 23 August, gospodăria colectivă din Roşieşti dă bătălia să aibă cit mai multe realizări, să ridice astfel nivelul de trai al membrilor ei. incit să se vadă limpede că, la 15 ani după eliberare, trăiesc in era înfăptuirilor socialiste. — Unele lucruri văzute la colhoznici le-am şi pus in explicare la noi. Uite, de pildă, la construcţii, colhoznicii folosesc numai resurse proprii. Roi, la fel.krAcu’ facem chirpici şi începem construcţia unui grajd pentru 100 capete de vite şi a unei cocini de porci pentru 50 de scroafe fâtătoare... In curte, planul fundaţiei pentru grajd e gata, s-au făcut măsurătorile, s-au bătut stîlpi, s-au cărat pietre. Oamenii s-au aşezat la sfat şi iată-l şi pe preşedinte cu prnstea după el. Cum, nu mai eşti ştirb, Lică ? îl necăjesc pe băiatul preşedintelui, după ce mă bucur de revederea cu „tăicuţa”. Costică Antonescu, preşedintele, e un om scund, blajin, nu chiar atit de bătrin cum vrea să-i arate părul încărunţit înainte de vreme. — Am auzit că ai fost în Uniunea Sovietică, spun eu. Ce ţi-a plăcut mai mult acolo ? Preşedintele stă o clipă pe glnduri şi apoi vine mai aproape, ca şi cum.' ar vrea să-mi spună un gînd intim, care se cere pomenit în şoaptă: — Conştiinţa... adică... cum sa spun... disciplina in muncă. Pe nesimţite ne-au înconjurat oamenii. Deşi au ascultat de atitea ori cele povestite despre colhoznicii din Moldova Socialistă, vin să mai audă odată, nu cumva să le scape vreun amănunt. Preşedintele şi cu Ghiţă Radu povestesc despre colhozul „Brumul lui Lenin” din comuna Pîrliţa, raionul Ungheni. — Colhozul are trei brigăzi mixte, începe vorba preşedintele. Şi fiecare brigadă are în grija ei teren arabil, vie cu viţă de Caucaz, livadă, vaci, păsări de rasă Leghern... iazurile, să nu uităm că sunt şi iazuri, sare Ghiţă Radu. Şi nu întimplător. Aflu cu prilejul acesta că în comuna Roşieşti a început săparea unui iaz mare, la care se munceşte intens chiar acum, în timpul campaniei agricole de vară. — Ca să vedeţi păpuşoiul semănat în pătrat, povesteşte mai departe preşedintele. Cină şi-a dat drumul brigadierul de acolo cu motocicleta prin lanul de păpuşoi, nu l-am mai văzut ! — Acolo nu găseşti nici o bucăţică de pămint nelucrat, spune Ghiţă Radu. Nu vezi ca la noi aşa mult islaz. — Dar vitele unde mănincă ? se miră un colectivist. — Apăi să judecăm oleacă altmintrelea, zîmbeşte Radu. Imaşul are ceva iarbă, aşa-i ? Ei, acu au mîncat vitele iarba şi a rămas numai sfarag pe cîmp... Dar dacă semănăm trifoi, nu aveam masă verde mai multă şi mai hrănitoare ? Şi unde mai puneţi la socoteală că trifoiul se coseşte de douătrei ori pe vară. Costică Antonescu adaogă: — Atunci cină a fost să insilozăm porumb, la noi, la Roşieşti, erau unii neîncrezători ? Erau. Şi aţi văzut cum l-au mîncat vitele. Acu’ punem de patru ori mai mult siloz. — Avem de făcut multe, se arată grijuliu un om scund şi vinjos, care trage cu sete dintr-o „Mărăşească”, o să facem, spune preşedintele. Iaca, acum am încheiat un contract de întrecere socialistă cu colhozul vizitat in R.S.S. Moldovenească. Pămint bun avem, forţă — este, iar oamenii — spuneţi şi dumneavoastră, oare n-avem oameni in gospodărie pe care ne putemi baza ? Plec de la sediu şi în căruţa factorului poştal, care spune că umblă „prin sat cu dorul”, mă duc cevale, la grădina de la legătură. Pe aici, pe-aproape e casa lui alde Gheorghe Agachi, cel care pe lista codaşilor vine de-al doilea, îndată după Vasile Pandelea — Bo-gheneanu. Tare aş vrea să-i fac o vizită, dar vremea nu-mi îngrduie. împreună cu tehnicianul Pavel Ion umblu prin grădină. Straturile de ardei, de varză, crepătlăgele roşii, sunt aliniate frumos şi între ele, prin şenţuleţele drept tăiate, curge apa trasă cu pompa din pîrlu. Colectiviştii mai au grădină lu gara Roşieşti şi undeva mai departe, peste apa Bîrladului. Ei au contractate cu sfatul legume şi zarzavaturi, lucru ce le aduce venituri serioase. Găsesc oameni la prăşit păstîrnac şi-mi aflu printre ei vechi cunoştinţe. Postolache Maria, o femeie firavă, care ceruse astă primăvară intr-o şedinţă să muncească la grădină. E aici la lucru şi nevasta lui Piricli Lupu, preşedintele sfatului popular comunal. Dincolo de pirtu oamenii din gospodărie lucrează la chirpici. Calupurile mari de pămint amestecat cu paie se înşiruiesc de-a lungul pîriului şi oamenii văd de pe acum cu ochii minţii construcţiile viitoare. Poate işi imaginează şi clădirea albă a unei creşe, în care copiii colectiviştilor să fie îngrijiţi in vreme ce gnumele lor sint la lucru.. * Pînă la gospodărie mă întorc pe jos, ţinînd firul pîriului. Mă însoţeşte larma copiilor care se scaldă în iaz şi se hîrjonesc la umbra sălciilor pletoase ele pe mal. Dinspre cimp se aude păcănit de motor, care nu-i nici al maşinei care a venit să mă ducă acasă şi nici zgomotul familiar al morii din sat. Este cântecul tractoarelor care au venit să are ogoarele de pe care s-a recoltat, pentru ca acolo colectiviştii din Roşieşti să semene porumb pentru siloz. .. .Şi iată-mă din nou pe drumul bine cunoscut dinspre Roşieşti. Dar m-au poftit oamenii din gospodărie la toamnă, cină se va fi înăsprit la poloboace vinul. Şi am de gină să mă duc. Atunci n-ai să scapi, tovarăşe Bondar! O să-ţi fac o poză cu sfecla în mină. Odirectiviştii din Roşieşti pregătesc chirpici pentru construcţii. Foto: MIA DUMITRIU