Flacăra Iaşului, octombrie 1967 (Anul 23, nr. 6547-6572)

1967-10-01 / nr. 6547

flacără Lașului pagină 2 Personajele: Tom­a, Mama, Mircea şi Zizi. Dimineaţă ele vară, cu soare mult şi vesel, într-un cartier periferic al oraşului. E duminică. Pe veranda u­­nei case umbrită de iederă, Toma, un bărbat la 50 de ani, stă intr-un balansoar şi răsfoieşte ziarul lui pre­ferat. Se vede că abia a pus mina pe el, pentru că nu se poate hotărî ce să citească, parcurgînd deocamdată titlu­rile. La o masă plină de cărţi şi caiete, Mircea, fiul său, de vreo 15—16 ani, se necăjeşte să lichideze un coş apărut pe obrazul lui incă fraged. Isprăvind o­­peraţia, pune oglinda de buzunar lingă o carte, cu intenţia de a-şi face, in sfir­­şit, lecţiile, insă li lipseşte convingerea: caşul cu pri­cina îl obsedează. Deodată, prin fereastra deschisă, prin perdelele încremenite in citeva falduri largi, se cr­ude vocea mamei lui, o voce care imploră şi re­proşează totodată, dar pe un ton scăzut şi cu o vădită oboseală-MAMAToma! Mircea ! (Mircea sare repede de la masă şi deschide u­­şa). TOMA: Sîntem aici, n-am plecat nicăieri. MAMA : De ce-aţi Închis u­­şa ? Cînd închideţi uşa mi se pare că rămîn sin­gură. TOMA (continuind să răsfo­iască ziarul): Credeam că vrei să fi© mai răcoa­re, să ai mai multă liniş­te. Ieri ai strigat mereu că vrei să ai linişte. MAMA: Ieri a fost altceva. M-am simţit prost, foar­te prost. Astăzi mi-e mai bine. TOMA: Cred că luna vii­toare ai să începi să umbli. MAMA: Cine mai ştie ! Ce face Mircea ? MIRCEA (se aşează repede la roasă): îmi fac lecţii­le. TOMA (confirmă): îşi face lecţiile. MAMA: După ce te termină, să se ducă să vadă un film. MIRCEA: Nu pot. Am pro­gram la bucătărie. MAMA: Astăzi ar putea să te înlocuiască tată-tău. MIRCEA: Parcă n-ai şti cit e de neîndeminatic. MAMA : Se descurcă el. TOMA: Nu garantez că o să-ţi placă anlncarea făcu­tă de mine. Nu ştiu să gătesc decit peşte, iar la piaţă n-am găsit peşte. (Necăjit, dar mai mult pentru sine). N-am mai fost la pescuit de vreo cinci săptămîni. MAMA: Da, au trecut cinci săptămlni. Dar mie îmi placa tot ce găteşti tu. MIRCEA: Eu nu sunt dispus să fac concesii. MAMA (dojenitor): Mircea ! Te rog să mă asculţi şi si-1 laşi pe tata să se o­­cupe astăzi de bucătărie. MIRCEA: Eu îl las, mamă, dar lui nu-i face nici o plăcere. TOMA (nervos) : N-am spus că nu-mi face plăcere. MAMA: Of, blestemate zile am mai ajuns. Să stau înţepenită la pat şi să mă hrăniţi voi... Dacă aşe­zai mai bine scara nu-mi fringeam oasele. TOMA: Eu am aşezat-o des­tul de bine. MAMA: Ai aruncat-o acolo, la intîmplare. TOMA (insistă): Eu am fixat scara destul de bine, dar tu nu ştiu ce-ai vrut, par­că luase casa foc. MAMA: Mă enervasem pen­tru că nu mai terminai o dată cu unditele tale. Am să ţi le dau pe foc. TOMA­: Iţi trebuia tie vechi­tura aceea de rochie, cum îmi trebuia şi mie. MAMA: Nu mă judeca, îmi ajunge. Mă doare îngro­zitor mijlocul. TOMA: Asta-i preţul, n-ai ce face. MAMA: Ce-ţi pasă tie, doar nu pe tine te doare. TOMA: Dacă vorbeşti aşa, să ştii că mă supăr. MAMA : De ce trebuie să în­dur atîta suferinţă ? N-am făcut rău nimănui. TOMA: Şi neatenţia se plă­teşte tot cu suferinţă. MAMA: Plătesc neatenţia ta. Tu trebuia să-ţi frîngi oa­sele în locul meu. Pentru că neatenţia a fost a ta, nu a mea. închide uşa , închide uşa, să nu te mai aud, nu vreau să te mai aud. TOMA (închide uşa, apoi se îndreaptă spre marginea verandei înglndurat) : In­tr-o zi am să scot lada aceea cu boarfe în mijlo­cul drumului şi am să le dau pe toate de pomană. Pe urmă am să bat uşa de la pod în cuie, să nu se mai desch­idă nicioda­tă. MIRCEA: Dacă eram eu a­­casă... Mă urcam eu în pod ... TOMA (încearcă să-și îmbăr­băteze fiul): O să-şi re- , vie, se face bine, ai să vezi tu. O să şi danseze. Da, da, o să danseze. MIRCEA: N-o să poarte cîr­­je ? TOMA : Gîndurile astea nu sînt pentru tine. Tu tre­buie să înveţi bine la şcoală şi atlt. Să nu te gîndeşti la nimic altceva. MIRCEA: Dacă aş putea, da­că aş putea... (Convins de justeţea raţionamentu­lui său). De fapt, dacă aş putea ar însemna că sînt un... că sint un cline. Dumneata ai putea să nu te gîndeşti la dînsa, la soarta ei . TOMA (enervat) : Eu mă gîn­­desc destul, nu mai vorbi degeaba. (După o scu­rtă­­meditaţie). Da, ar fi tre­buit să-i ţin scara, să n-o las singură... Vezi, tu, in viaţă nu facem totdeau­na ceea ce se cuvine ... Cine ar fi bănuit... Pe urmă ne muşcăm rogini­­le, dar în zadar. Nu ne mai putem întoarce in lo­cul de unde am plecat. Nu ne rămîn decit cu­vintele. (Se aude portiţa de la grădină). MIRCEA: Vine Zizi. ZIZI (o femeie la 25 de ani, suplă şi elegantă, dar cam repezită, ceea ce îi atenuează farmecul). Bu­ni ..dimineaţa ! (Observă cu indignare că uşa e închisă). Poftim, pe o vre­me aşa de frumoasă o ţi­neţi încuiată în casă, ca într-un cavou’. MIRCEA (explicativ): Mama vrea linişte. ZIZI (îngrijorată): Nu se sim­­te bine ? TOMA (ursuz): Nu-i chiar a­­tit de fericită ca tine. ZIZI (ia­ oglinda de pe masa lui Mircea şi începe să-şi studieze coafura): Crezi, intr-adevăr, că eu sunt fe­ricita ? MIRCEA (enervat că Zizi i-a răsturnat, din neatenţie, citeva cărţi) : Nu vezi că lucrez ? ZIZI: N-am ştiut că ai de­venit aşa de sensibil. TOMA: Lasă-l să-şi facă lec­ţiile ! ZIZI : Nu-i nevoie să ţipi la mine... Astăzi toată lu­mea e nervoasă. Pînă şi coafeza, care primeşte totdeauna bacşiş gras de la mine, era şi dumnea­ei nervoasă... (Privindu-se în oglindă). Ce mi-a fă­cut ! MAMA: Toma! Toma! (To­ma deschide uşa). Cine a venit ? ZIZI (neputînd să se despar­tă de oglindă): Eu, ma­mă. Intr-o clipă sînt la tine. TOMA : Distinsa ta fiică a fost slujită la coafor şi nu îndrăzneşte să se ara­te. (Zizi, enervată, arun­că oglinda pe masă şi in­tră repede. Se aud săru­tări). MAMA: Dar te-a pieptănat destul de drăguţ. ZIZI : Nu-mi place. Eu i-am cerut altceva. O să-mi caut o altă coafeză. Spu­ne-mi, cum te mai simţi ? MAMA: Ceva mai bine... Dar tu, tu ce mai faci ? Piesă într-un act de V. GHEORGHIU Ieri nu te-am văzut. ZIZI : O, cînd ai şti cite tre­buri am avut! Apropo, Michi îţi transmite multă sănătate şi te roagă să-l ierţi că n-a putut veni şi el. TOMA (apropiindu-se de u­­şă): Putea să sacrifice cinci minute. MAMA: O fi avînd de lu­cru. TOMA (ironic): Domnul doc­tor e chiar atît de ocu­pat ? ZIZI (în cadrul uşii) : Acum. In plin sezon de conce­dii, cînd toţi sint plecaţi la mare ? ! TOMA: Sunt cinci săptămlni. ZIZI (nervoasă): Chiar dacă ar veni, n-ar putea să o ajute cu nimic. Nu e spe­cialitatea lui. (Se retrage repede). TOMA: De asta m-am con­vins. îmi amintesc ce mutră a făcut cînd i-am spus că... maică-ta a căzut de pe scară. Parcă i-aș fi băgat mîna în buzunar să-i­ iau banii. ZIZI : L-ai luat prin surprin­dere. Eu cînd am auzit, era să leșin. TOMA : Dumnealui a fost în­să destul de tare. Așa de tare încît nu i-a fost ru­şine să mă întrebe: ,,şi acum ce vrei de la mi­ne?" Nu-şi putea închi­pui ce puteam să vreau de la el, adică ce putea să vrea maică-ta, pentru că despre ea îi vorbisem, nu despre mine. MAMA: Lasă, Toma, lasă. La început n-o fi înţeles bi­ne ce i-ai spus. Pe urmă nu m-a dus la spital ? TOMA: Unde ,ai stat o oră încheiată pina s-au oste­nit colegii dumisale, „spe­cialiștii". Să vadă ce-i cu tine. ZIZI (în cadrul uşii): Nu pu­tea să-l oblige pe medi­cul primar să-şi întreru­pă vizita ... nici măcar n-a fost o oră. TOMA (încăpăţînat): Am aş­teptat o oră încheiată. MAMA: Ţi s-a părut. In ne­răbdarea ta timpul trecea foarte încet. TOMA : Dar în suferinţa ta, cum trecea timpul ? MAMA: Eu eram mai calmă decit tine. Ţin minte foarte bine ceasul mare electric din hol. Cînd Michi s-a urcat în lift, era şase fără cinci. Cînd s-a reîntors, era şase fix. Iar cînd a venit echipa aceea de stafii — doam­ne, ce bine semănau cu stafiile ! Nu știu cum mi-a trecut prin gînd să-i compar cu stafiile , eram pe jumătate moartă. Sau poate pentru că mă gîn­­deam­ că am să mor ! M-am uitat atunci din nou la ceas și nu era de­cit șase și un sfert. TOMA : Prea mult, prea mult. (Fiicei sale). Să nu-mi spui însă acum că tot medicul primar i-a inter­zis să o vadă pe maică­­ta. (Zizi, nemulţumită că nu poate fi înţeleasă, se retrage din cedrul uşii). MAMA: Nu-i aşa că astă­­noapte a lucrat ? A avut un caz urgent şi abia către ziuă s-a culcat ? ZiZi: Dar parcă tata înţele­ge ? TOMA: Vrei să spui că dom­nia sa munceşte ca un erou ? Ei, nu te cred­ Orice aş putea să cred despre el, dar că ar fi un erou nu cred. MAMA: Toma, ce sunt vor­bele astea ? Ar fi ne­drept să oblig pe alţii să sufere împreună cu mine. Zizi, dragă, spune lui. Mi­chi să nu se necăjească din pricina mea. Cînd a­­veţi timp liber, odihni­­ţi-vă, distraţi-vă! Să nu vă gîndiţi la mine. Dacă vreţi să mă ajutaţi cu ce­va, trebuie să vă ştiu ve­seli şi fericiţi. ZIZI: Mamă, cit de bună eşti tu ! MIRCEA (care a urmărit dis­cuţia, deşi a încercat să mai citească cite ceva): Te-a absolvit de orice o­­bligație. TOMA : Nici nu trebuie să te oboseşti să o mai vezi. ZIZI (în cadrul ușii): Așa crezi dumneata. Am să vin la mama în fiecare zi. TOMA : N-ar fi rău. Dar cînd ai să pui şi tu mîna pe o cratiţă, să gătești ceva de mîncare pentru mai­că-ta ? MAMA (protestează): Are destulă treabă la casa ei. Zizi, să nu pui mîna pe nimic! Lasă-i să se des­curce singuri. ZIZI: Ţi-e ciudă că nu te mai poţi duce la pescuit. TOMA : Recunoaşte că eşti o leneşă. MAMA: Toma, fata a venit să mă vadă, ce ai cu dîn­sa ? (Zizi se retrage). TOMA: Proastă educaţie i-am dat. Acum culeg roadele. (Se aude zgomotul unei maşini şi claxonul de trei ori, ca un semnal speci­al. Toma urmăreşte ma­şina şi zîmbeşte amar). ZIZI (iese repede pe veran­dă) : Plec. Nu mai pot ră­­mîne aici nici o clipă. In at­mosfera asta îmi este im­posibil. (Intră în casă). Te rog să mă ierţi, mamă, dar aşa nu se mai poate. Am să vin mîine dimi­neaţă. (In cadrul uşii). Numai în lipsa dumitale pot să vorbesc cu mama în linişte. TOMA: Minciuni. Te aşteap­tă bărbată-tau. N-ai au­­zit ? A claxonat de trei ori. Şi-a pregătit maşina pentru excursie şi se gră­beşte. MAMA: Sînt tineri şi tre­buie să-și trăiască viata. TOMA: Putea să spuie cin­stit că vor să se ducă în excursie și totul era în ordine. Putea să fi venit și „dumnealui", că doar nu l-aş fi oprit aici... ZIZI (iese pe verandă, deci­să să-și înfrunte tatăl) : Și nici n-o să vină vreoda­tă. Ai vrut să-l trans­formi într-o slugă care să te ducă şi să te aducă cu maşina de la pescuit du­pă cum ţi-e pofta. TOMA : Aşa ţi-a spus el ? Te-a minţit. Nu i-am fă­cut şi nici n-am să-i fac vreodată cinstea să pun piciorul în maşina lui. MAMA: Zizi, spune-i lui Mi­chi că nu sunt de loc su­părată pe el... Iţi mulţu­mesc pentru vizită. Du-te, fata mea. In excursie tre­buia să pleci mai de di­mineaţă. MIRCEA (agresiv): Ce mai stai ? TOMA : O mustră conştiinţa, îşi dă seama că dacă ar avea un grăunte de bun simţ, suferinţa maică-si ar fi mai mică. MAMA: Toma, încetează o dată! ZIZI (cu năduf): Dic­ cauza dumitale sufere mama, din cauza dumitaîe. (Intră în casă). MAMA (încearcă să aplane­ze conflictul): Nu-i ade­vărat, Zizi. Mi s-a părut că vina ar fi a lui, dar n-are nici o vină. Eu sunt vinovată, numai eu. M-am grăbit, n-am fost atentă. Scara era bine așezată, dar eu am așezat-o din nou ca să-i dovedesc că mă pot descurca și fără ajutorul lui. ZIZI (nemulțumită): Totdea­una i-ai luat apărarea. MAMA: Numai cînd a me­ritat­ Cînd n-a meritat nu i-am luat apărarea. Pen­tru că se poartă urît cu Aliem nu pot să-l apar. Toma, te rog să fii mai atent cu Michi. N-are nici o vină că ție nu-ți place. Eu găsesc că e un băiat bun, cuminte, la lo­cul lui, o iubește pe Zi­zi ... Ce vrei mai mult ? Cînd o să aibă timp, o să vie și pe la mine. • Du-te Zizi. Ai zăbovit des­tul. Te așteaptă. N-ai nici un motiv să interzii. ZIZI: La revedere, buna mea mamă! (Se aud cîteva sărutări). Ne vedem mîi­ne dimineaţă. Pa! (Iese, urmărită cu privirea de Toma şi de Mircea. Uşa a rămas deschisă. Cîteva momente de linişte. To­m­a îşi reia locul în ba­lansoar, plictisit şi supă­rat, încercînd să găseas­­­că ceva interesant în zi­arul părăsit. Mircea îşi dă silinţa să înţeleagă cît mai bine ceea ce citeşte. Pe neaşteptate se aude glasul mamei). MAMA : Toma! TOMA (se întoarce spre uşă cu întîrziere): Doreşti ce­va ? MAMA: Tare aş vrea să mă­­nine un peşte proaspăt. TOMA (mirat, nu poate să creadă): Peşte ? (Se ridi­că şi se apropie de uşă): Peşte ai zis? MAMA: Da, Toma, un peşte, unul prins de tine. Fă-mi plăcerea asta şi prinde pentru mine un crap fru­mos. MIRCEA : Dacă e ordin de la mama ... MAMA: L-am rugat, Mircea, l-am rugat, nu i-am dat nici un ordin. TOMA: Dacă îmi spuneai de aseară ... MAMA: Bolnavii sunt capri­­cioşi şi e greu să-i mul­ţumeşti. Dar tu care ai fost întotdeauna un om bun, sper că n-ai să mă refuzi. TOMA (agitîndu-se): Plec imediat. Numai să-mi iau undiţa. (încep ..pregătiri febrile într-un colț nevă­zut al verandei, semnala­te de o orgă de zgomote și de vibrarea intensă a iederei). MIRCEA: Dacă nu prinzi ni­mic să cumperi de la ci­neva. VOCEA LUI TOMA: Eu să cumpăr! Cel mult pot să vînd... Iar ai umblat la cutia cu cîrlige. MIRCEA: Am găsit-o pe ma­să și am pus-o la locul ei. VOCEA LUI TOMA: N-am eu timp să te număr că te-aș prinde cu minciuna. Toma apare ec­lipat cu uneltele pescărești. Vrea să piece, dar... aruncă o privire lui Mircea. Se apropie apoi de el şi, în şoaptă, îi vorbeşte sever). Să nu te mişti de aici! MIRCEA (tot în şoaptă): Nu plec nicăieri. Nici dacă mă trimite la cinema. Spun că plec şi rămîn tot aici. TOMA (mulţumit de hotărî­­rea fiului său): Eu tre­buie să mă duc. Vrea un peşte proaspăt. M-a ru­gat, ai auzit şi tu. MAMA: Ce tot vorbiţi a­­colo ? TOMA: Vorbim şi noi. (îşi mai verifică o dată scu­lele) MAMA : Să te duci­ repede şi să vii repede. Tare mi-e poftă de un peşte proas­păt. Să prinzi unul mare. Iţi mai aduci aminte, la nunta noastră ce peşte ai adus ? (Toma, care porni­se deja, se oprește zîm­­bind amintirilor de la nuntă). Era un crap de patru kilograme și ni­meni nu credea că l-ai prins tu. TOMA: Pe urmă s-au lămu­rit ei. MAMA: Numai eu eram si­gură că tu l-ai prins. TOMA : Era tot o zi ca as­ta ... MAMA: Nu era chiar o zi ca asta. TOMA: Da, ai dreptate. Ce zi era atunci ?! Ce zi ?! Și noi cum eram ? Cum eram noi atunci ? Pînă la Iazul morii am făcut nu­mai zece minute. Zbu­ram. Acum, mamă dragă, mi-ar trebui ceva mai mult și nici nu știu dacă aș mai prinde un crap de patru kilograme... (in șoaptă). Nu știu. (Clăti­­nînd din cap în semn de regret, iese în stradă, în timp ce iedera rămîne nemişcată în bătaia soa­relui de vară, iar la adă­postul ei Mircea îşi reia treburile lui de şcolar. Linişte deplină­. (C or­­ i n a) Pentru apropiata stagiune, la Opera de stat din Iaşi, se pregăteşte opereta „Sil­via" de Kalman. . IN CLIȘEU , moment din timpul repetiției. Corul căminului cultural din Osoi Cornel BÂRLAD (de la subredacţia ziarului „Flacăra Iaşului“). 4­ La invitaţia secretaria­tului literar al Teatrului de stat „Victor Ion Popa", a avut loc recent o întilnire a colectivului artistic al teatrului cu dramaturgii Paul Everac şi Ion Luca. Discuţiile s-au axat pe mar­ginea pieselor „Patimi" — de Paul Everac, a cărei pre­mieră a avut loc ieri seara, şi „Alb şi negru" — de Ion Luca, piesă care se va juca în premieră pe ţară în tea­trul bîrlădean şi care evocă un moment din istoria Mol­dovei de sub domnia Can­­temirilor. 4­ Consiliul local Iaşi al U. G. S. R. a luat iniţiativa organizării unui ansamblu folcloric de amatori care să valorifice comori ale artei noastre. In acest scop, în ziua de 4 octombrie va avea loc la sediul consiliului un con­curs de selecţionare de re­citat­?! Şi solişti vocali de muzică populară, dans, ba­let, solişti la instrumente populare (fluier, cobză, nai, caval etc.).­­ Cu prilejul sărbătoririi Zilei recoltei, astăzi, de la ora 18.30, va avea loc la Ştrandul de lingă Palatul Culturii un „Carnaval al ti­neretului“, organizat d­e Comitetul orăşenesc U.T.C. Iaşi. îşi dau concursul for­maţiile de muzică uşoară ale caselor de cultură ale tine­retului şi sindicatelor, fan­fara Uzinei mecanice „Ni­­colina", precum şi un grup de balerini de la Opera de stat din Iaşi. 4­ In editura „Nauka" din Leningrad a apărut antolo­gia Serghei Esenin, pre­gătită de Institutul de li­teratură rusă de pe lingă Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. Pe lingă articole istorico - literare, antologia cuprinde un ciclu de ver­suri scrise de poet în peri­oada adolescenţei, din care unele se publică pentru pri­ma oară.­­4 In S.U.A. au apărut, concomitent, două culegeri de nuvele ale cunoscuţilor dramaturgi americani Ar­thur Miller şi Tennessee Williams. Culegerea sem­nată de A. Miller este in­titulată „Nu-mi mai trebu­iţi" şi cuprinde nouă nu­vele. Singura nuvelă ine­dită este „Noaptea unui lăcătuş-montor“. Eroul prin­cipal, un lăcătuş-montor, a­­minteşte întrucîtva de unul din personajele piesei „Ve­dere de pe pod". Culegerea lui Tennessee Williams este intitulată „In căutarea unor aventuri ca­valereşti" şi cuprinde cinci nuvele. Culegerea poartă numele unei povestiri şti­inţifico - fantastice in care este vorba despre o între­prindere producătoare de Instalaţii pentru declanşa­rea exploziilor şi care ar putea aduce mari prejudicii planetei noastre. Autumnală Din somn profund, întreg, în vie Soarele verii irosit In struguri grei rîzînd în vie Soarele toamnei liniştit, îşi leagănă în ei senini ciorchinii Aromele ţarinii şi luminii Şi-n aşteptarea lor cu toţii ştiu Că miezu-n vin te va fi şi mai viu. Legaţi, desprinşi de sîmburi şi de coajă Liberi şi calmi în străvezimi lichide Sorb de pe-acum clipa cînd şi-ar deschide Pecetea, risipindu-se în vrajă. FLORIN MIHAI PETRESCU Din nou despre Filiala laşi a Uniunii Compozitorilor Nu o dată au fost semnalate în ziar stagnări îngrijorător de prelungire ale ac­tivităţii Filialei laşi a Uniunii Compozitori­lor, for însărcinat să strîngă în juru-i toate forţele de specialita­­te şi să le coordo­neze în aşa fel în­cît să asigure­ o­­ a­­devarată efervescenţă creatoare. In prezent, Filiala ieşeană a U­­niunii Compozitorilor, în ciuda unor tradi­ţii cu care centrul nostru are a se mîn­­dri, practic nu e­­xistă. Acum, cînd alături de genera­ţiile mai vîrstnice se află la Iaşi sufici­ente elemente tine­re, capabile de o elevată şi susţinută activitate, contribu­ţia Filialei în îndru­marea şi dezvolta­rea creaţiei muzica­le, continuă să fie mai mult decât ne­­satisfăcătoare. Este de neconceput de­pistarea şi intrarea într-un adevărat cir­cuit muzical a noi­lor talente şi îmbo­găţirea continuă a repertoriilor cu lu­crări la nivelul ce­rut de contempora­neitate, fără aportul direct şi deosebit de eficient al Filialei. Instituţiile artisti­ce, nu numai cele din Iaşi, sunt inte­resate în a prezenta publicului lor opere noi, care să oglin­dească fapte şi i­­dei actuale, senti­mente proprii omu­lui de astăzi. Ele doresc, în acelaşi timp, să contribuie la valorificarea tra­diţiei, rezonanţă prin intermediul unor lu­crări inspirate şi la îmbogăţirea patrimo­niului nostru muzi­cal. Contribuţia la patrimoniul culturii noastre avansate, cu creaţii importante, presupune însă gru­parea şi mobilizarea celor mai entuzias­te forţe, capabile să participe la reflec­tarea vieţii prin cele mai edifica­toare mijloace pe care le are la în­­demînă arta. Pentru a fi şi mai concret, ţin să arăt că opera ieşeană nu a reuşit pînă acum să mon­teze măcar o lucra­re de operetă sau balet, realizată de vreun compozitor lo­cal, fie ea şi de proporţii modeste. Filarmonicele din Moldova au avut rare­, ocazii să re­­preflint­­lul­cm al­i­fonice cere să fie create de autori mol­doveni de azi (ex­cepţiile sunt prea puţine pentru a fi mulţumiţi). De ase­menea, instituţiile de Învăţămînt artistic, de toate gradele, a­­desea sînt lipsite de creaţii cu caracter didactic ş.a.m.d. Cauzele acestei inactivităţi se dato­rează în primul rînd alegerii în conduce­rea instituţiei a u­­nor membri angre­naţi în alte munci de mare răspundere, care-i solicită în a­­semenea măsură în­­cît nu pot să-şi re­zerve timpul nece­sar pentru treburile Filialei. Pe de altă parte, forul tutelar - U­­niunea Compozitori­lor din Republica Socialistă România, a ţinut o legătură spo­radică cu Filiala sa din Iaşi. Nimeni nu s-a îngrijit de coop­tarea de noi mem­bri din rindurile ti­nerilor muzicieni, în ultimii ani destul de numeroşi în Iaşi. Sîntem de părere că Filiala ieşeană a Uniunii Compozitori­lor trebuie să-şi mo­difice radical stilul de activitate şi a­­ceasta prin mijloci­rea a cel puţin două căi : 1) . Primirea de noi membri din rin­durile tinerilor, care, prin entuziasmul ce-i caracterizează, forţa­ţi pregătirea de care dispun, pot să a­­ducă în viaţa Fili­alei suflul învioră­tor al unei activităţi vii, orizontul larg al vederilor de astăzi asupra muzicii. 2) . Este necesar, de asemenea, să se reorganizeze condu­cerea Filialei, coop­­tîndu-se noi membri activi, fie şi din rindurile tinerilor care, strînşi în jurul unei personalităţi de prestigiu, să impri­me un nou stil de muncă. Astfel renăscută, Filiala din Iaşi îşi va putea îndeplini misiunea de coordo­nator şi stimulator al creaţiei muzicale in­­firmînd anumite pă­reri, emise din pă­cate chiar de unii ieşeni care se refe­ră la desfiinţarea a­­cestui for. Desigur, că motivele ce au generat aceste idei, sunt neîntemeiate, iar Filiala din Iaşi a U­­niunii Compozitorilor va deveni în curând un centru de orien­tare a întregii crea­ţii muzicale din re­giunea noastră. C. DEDIU PREMIERE CINEMATOGRAFICE Luna octombrie se anunţă de­osebit de bogată în premiere ci­i­nematografice. Astfel, pe ecranele cinematografelor ieşene, vor rula nu mai puţin de 8 filme: „Şeful sectorului suflete" (românesc), „Timidul“ (sovietic), „Unde este al treilea rege" şi „Don Gabriel“ (producţii ale studiourilor polo­neze), „Cine a vrut s-o ucidă pe Jessie" (cehoslovac), „Procesul de la Verona“ (italian), „Sus ruginile, domnilor poliţişti“ şi „Fantomas contra Scotland Yard“ (producţii ale studiourilor franceze). Salve ! (urmare din pag. 1) lor lumii. Să nu uităm, nu­mai, că independenţa nu ni se oferă ■, ea se ciştigă prin luptă, trudă îndelungată şi sacrificii, fără perspectiva şi sem­­nificaţia efortului nostru in­dividual, personal, indepen­dent şi original, de student. Un tinăr delicat şi visă­tor se duce intr-o zi la un sculptor renumit, maestru mînuitor al daltei. „Am ve­nit — începe cu sfială ti­­nărul — spre a te întreba cum trebuie să trăiesc". — „lucrînd" răspunde fără șovăială artistul. Tinărul de­vine mai tlrziu un mare ma­gician al cuvintului, poe­tul Rainer Maria Rilke, iar sculptorul este robustul şi neobositul şiefuitor în mar­mură, Auguste Rodin. Muncă ... Aceasta în­seamnă disciplină şi auto­control. Prin muncă se fă­­ureşte o inteligenţă organi­zată şi o voinţă fermă, in ciocnirile cu dificultăţile se şlefuiesc nestematele carac­terologice, ca modestia, o­­nestitatea, spiritul de ini­ţiativă, demnitatea, curajul şi perseverenţa. Nu-ţi a­­junge timpul ? Organizea­­ză-ţi raţional activitatea. A devenit excesivă încorda­rea ? Reluăm eforturile, re­­înnoim încercările, supra­veghem cadenţa şi ritmul şi, indepărtind erorile, re­venim necontenit asupra sarcinii. Rezistenta cedează pînă la sftrşit, marmura as­pri, dură şi rezistentă de­vine netedă, catifelată şi docilă, piatra amortă ca­pătă formă. Triumful este rodul încordării, in casa din Weimar a lui Goethe, pentru a pă­trunde in cabinetul de lu­cru al poetului, trebuia, in faţa pragului, să păşeşti peste inscripţia Salve, semn de ospitalitate, de bună pri­mire. Iţi adresăm, tinere, ace­laşi salut. Fii binevenit In lăcaşul nostru academic ! Fii vrednic de înaintaşii tăi merituoşi şi de încrederea ce ţi se acordă! "Fie ca pașii tăi să lase urme cât mai adinei în sulierul po­­ponikuf din care te-ai năs­cut­­! Salve !

Next