Flacăra Iaşului, octombrie 1967 (Anul 23, nr. 6547-6572)
1967-10-01 / nr. 6547
flacără Lașului pagină 2 Personajele: Toma, Mama, Mircea şi Zizi. Dimineaţă ele vară, cu soare mult şi vesel, într-un cartier periferic al oraşului. E duminică. Pe veranda unei case umbrită de iederă, Toma, un bărbat la 50 de ani, stă intr-un balansoar şi răsfoieşte ziarul lui preferat. Se vede că abia a pus mina pe el, pentru că nu se poate hotărî ce să citească, parcurgînd deocamdată titlurile. La o masă plină de cărţi şi caiete, Mircea, fiul său, de vreo 15—16 ani, se necăjeşte să lichideze un coş apărut pe obrazul lui incă fraged. Isprăvind operaţia, pune oglinda de buzunar lingă o carte, cu intenţia de a-şi face, in sfirşit, lecţiile, insă li lipseşte convingerea: caşul cu pricina îl obsedează. Deodată, prin fereastra deschisă, prin perdelele încremenite in citeva falduri largi, se crude vocea mamei lui, o voce care imploră şi reproşează totodată, dar pe un ton scăzut şi cu o vădită oboseală-MAMAToma! Mircea ! (Mircea sare repede de la masă şi deschide uşa). TOMA: Sîntem aici, n-am plecat nicăieri. MAMA : De ce-aţi Închis uşa ? Cînd închideţi uşa mi se pare că rămîn singură. TOMA (continuind să răsfoiască ziarul): Credeam că vrei să fi© mai răcoare, să ai mai multă linişte. Ieri ai strigat mereu că vrei să ai linişte. MAMA: Ieri a fost altceva. M-am simţit prost, foarte prost. Astăzi mi-e mai bine. TOMA: Cred că luna viitoare ai să începi să umbli. MAMA: Cine mai ştie ! Ce face Mircea ? MIRCEA (se aşează repede la roasă): îmi fac lecţiile. TOMA (confirmă): îşi face lecţiile. MAMA: După ce te termină, să se ducă să vadă un film. MIRCEA: Nu pot. Am program la bucătărie. MAMA: Astăzi ar putea să te înlocuiască tată-tău. MIRCEA: Parcă n-ai şti cit e de neîndeminatic. MAMA : Se descurcă el. TOMA: Nu garantez că o să-ţi placă anlncarea făcută de mine. Nu ştiu să gătesc decit peşte, iar la piaţă n-am găsit peşte. (Necăjit, dar mai mult pentru sine). N-am mai fost la pescuit de vreo cinci săptămîni. MAMA: Da, au trecut cinci săptămlni. Dar mie îmi placa tot ce găteşti tu. MIRCEA: Eu nu sunt dispus să fac concesii. MAMA (dojenitor): Mircea ! Te rog să mă asculţi şi si-1 laşi pe tata să se ocupe astăzi de bucătărie. MIRCEA: Eu îl las, mamă, dar lui nu-i face nici o plăcere. TOMA (nervos) : N-am spus că nu-mi face plăcere. MAMA: Of, blestemate zile am mai ajuns. Să stau înţepenită la pat şi să mă hrăniţi voi... Dacă aşezai mai bine scara nu-mi fringeam oasele. TOMA: Eu am aşezat-o destul de bine. MAMA: Ai aruncat-o acolo, la intîmplare. TOMA (insistă): Eu am fixat scara destul de bine, dar tu nu ştiu ce-ai vrut, parcă luase casa foc. MAMA: Mă enervasem pentru că nu mai terminai o dată cu unditele tale. Am să ţi le dau pe foc. TOMA: Iţi trebuia tie vechitura aceea de rochie, cum îmi trebuia şi mie. MAMA: Nu mă judeca, îmi ajunge. Mă doare îngrozitor mijlocul. TOMA: Asta-i preţul, n-ai ce face. MAMA: Ce-ţi pasă tie, doar nu pe tine te doare. TOMA: Dacă vorbeşti aşa, să ştii că mă supăr. MAMA : De ce trebuie să îndur atîta suferinţă ? N-am făcut rău nimănui. TOMA: Şi neatenţia se plăteşte tot cu suferinţă. MAMA: Plătesc neatenţia ta. Tu trebuia să-ţi frîngi oasele în locul meu. Pentru că neatenţia a fost a ta, nu a mea. închide uşa , închide uşa, să nu te mai aud, nu vreau să te mai aud. TOMA (închide uşa, apoi se îndreaptă spre marginea verandei înglndurat) : Intr-o zi am să scot lada aceea cu boarfe în mijlocul drumului şi am să le dau pe toate de pomană. Pe urmă am să bat uşa de la pod în cuie, să nu se mai deschidă niciodată. MIRCEA: Dacă eram eu acasă... Mă urcam eu în pod ... TOMA (încearcă să-și îmbărbăteze fiul): O să-şi re- , vie, se face bine, ai să vezi tu. O să şi danseze. Da, da, o să danseze. MIRCEA: N-o să poarte cîrje ? TOMA : Gîndurile astea nu sînt pentru tine. Tu trebuie să înveţi bine la şcoală şi atlt. Să nu te gîndeşti la nimic altceva. MIRCEA: Dacă aş putea, dacă aş putea... (Convins de justeţea raţionamentului său). De fapt, dacă aş putea ar însemna că sînt un... că sint un cline. Dumneata ai putea să nu te gîndeşti la dînsa, la soarta ei . TOMA (enervat) : Eu mă gîndesc destul, nu mai vorbi degeaba. (După o scurtămeditaţie). Da, ar fi trebuit să-i ţin scara, să n-o las singură... Vezi, tu, in viaţă nu facem totdeauna ceea ce se cuvine ... Cine ar fi bănuit... Pe urmă ne muşcăm roginile, dar în zadar. Nu ne mai putem întoarce in locul de unde am plecat. Nu ne rămîn decit cuvintele. (Se aude portiţa de la grădină). MIRCEA: Vine Zizi. ZIZI (o femeie la 25 de ani, suplă şi elegantă, dar cam repezită, ceea ce îi atenuează farmecul). Buni ..dimineaţa ! (Observă cu indignare că uşa e închisă). Poftim, pe o vreme aşa de frumoasă o ţineţi încuiată în casă, ca într-un cavou’. MIRCEA (explicativ): Mama vrea linişte. ZIZI (îngrijorată): Nu se simte bine ? TOMA (ursuz): Nu-i chiar atit de fericită ca tine. ZIZI (ia oglinda de pe masa lui Mircea şi începe să-şi studieze coafura): Crezi, intr-adevăr, că eu sunt fericita ? MIRCEA (enervat că Zizi i-a răsturnat, din neatenţie, citeva cărţi) : Nu vezi că lucrez ? ZIZI: N-am ştiut că ai devenit aşa de sensibil. TOMA: Lasă-l să-şi facă lecţiile ! ZIZI : Nu-i nevoie să ţipi la mine... Astăzi toată lumea e nervoasă. Pînă şi coafeza, care primeşte totdeauna bacşiş gras de la mine, era şi dumneaei nervoasă... (Privindu-se în oglindă). Ce mi-a făcut ! MAMA: Toma! Toma! (Toma deschide uşa). Cine a venit ? ZIZI (neputînd să se despartă de oglindă): Eu, mamă. Intr-o clipă sînt la tine. TOMA : Distinsa ta fiică a fost slujită la coafor şi nu îndrăzneşte să se arate. (Zizi, enervată, aruncă oglinda pe masă şi intră repede. Se aud sărutări). MAMA: Dar te-a pieptănat destul de drăguţ. ZIZI : Nu-mi place. Eu i-am cerut altceva. O să-mi caut o altă coafeză. Spune-mi, cum te mai simţi ? MAMA: Ceva mai bine... Dar tu, tu ce mai faci ? Piesă într-un act de V. GHEORGHIU Ieri nu te-am văzut. ZIZI : O, cînd ai şti cite treburi am avut! Apropo, Michi îţi transmite multă sănătate şi te roagă să-l ierţi că n-a putut veni şi el. TOMA (apropiindu-se de uşă): Putea să sacrifice cinci minute. MAMA: O fi avînd de lucru. TOMA (ironic): Domnul doctor e chiar atît de ocupat ? ZIZI (în cadrul uşii) : Acum. In plin sezon de concedii, cînd toţi sint plecaţi la mare ? ! TOMA: Sunt cinci săptămlni. ZIZI (nervoasă): Chiar dacă ar veni, n-ar putea să o ajute cu nimic. Nu e specialitatea lui. (Se retrage repede). TOMA: De asta m-am convins. îmi amintesc ce mutră a făcut cînd i-am spus că... maică-ta a căzut de pe scară. Parcă i-aș fi băgat mîna în buzunar să-i iau banii. ZIZI : L-ai luat prin surprindere. Eu cînd am auzit, era să leșin. TOMA : Dumnealui a fost însă destul de tare. Așa de tare încît nu i-a fost ruşine să mă întrebe: ,,şi acum ce vrei de la mine?" Nu-şi putea închipui ce puteam să vreau de la el, adică ce putea să vrea maică-ta, pentru că despre ea îi vorbisem, nu despre mine. MAMA: Lasă, Toma, lasă. La început n-o fi înţeles bine ce i-ai spus. Pe urmă nu m-a dus la spital ? TOMA: Unde ,ai stat o oră încheiată pina s-au ostenit colegii dumisale, „specialiștii". Să vadă ce-i cu tine. ZIZI (în cadrul uşii): Nu putea să-l oblige pe medicul primar să-şi întrerupă vizita ... nici măcar n-a fost o oră. TOMA (încăpăţînat): Am aşteptat o oră încheiată. MAMA: Ţi s-a părut. In nerăbdarea ta timpul trecea foarte încet. TOMA : Dar în suferinţa ta, cum trecea timpul ? MAMA: Eu eram mai calmă decit tine. Ţin minte foarte bine ceasul mare electric din hol. Cînd Michi s-a urcat în lift, era şase fără cinci. Cînd s-a reîntors, era şase fix. Iar cînd a venit echipa aceea de stafii — doamne, ce bine semănau cu stafiile ! Nu știu cum mi-a trecut prin gînd să-i compar cu stafiile , eram pe jumătate moartă. Sau poate pentru că mă gîndeam că am să mor ! M-am uitat atunci din nou la ceas și nu era decit șase și un sfert. TOMA : Prea mult, prea mult. (Fiicei sale). Să nu-mi spui însă acum că tot medicul primar i-a interzis să o vadă pe maicăta. (Zizi, nemulţumită că nu poate fi înţeleasă, se retrage din cedrul uşii). MAMA: Nu-i aşa că astănoapte a lucrat ? A avut un caz urgent şi abia către ziuă s-a culcat ? ZiZi: Dar parcă tata înţelege ? TOMA: Vrei să spui că domnia sa munceşte ca un erou ? Ei, nu te cred Orice aş putea să cred despre el, dar că ar fi un erou nu cred. MAMA: Toma, ce sunt vorbele astea ? Ar fi nedrept să oblig pe alţii să sufere împreună cu mine. Zizi, dragă, spune lui. Michi să nu se necăjească din pricina mea. Cînd aveţi timp liber, odihniţi-vă, distraţi-vă! Să nu vă gîndiţi la mine. Dacă vreţi să mă ajutaţi cu ceva, trebuie să vă ştiu veseli şi fericiţi. ZIZI: Mamă, cit de bună eşti tu ! MIRCEA (care a urmărit discuţia, deşi a încercat să mai citească cite ceva): Te-a absolvit de orice obligație. TOMA : Nici nu trebuie să te oboseşti să o mai vezi. ZIZI (în cadrul ușii): Așa crezi dumneata. Am să vin la mama în fiecare zi. TOMA : N-ar fi rău. Dar cînd ai să pui şi tu mîna pe o cratiţă, să gătești ceva de mîncare pentru maică-ta ? MAMA (protestează): Are destulă treabă la casa ei. Zizi, să nu pui mîna pe nimic! Lasă-i să se descurce singuri. ZIZI: Ţi-e ciudă că nu te mai poţi duce la pescuit. TOMA : Recunoaşte că eşti o leneşă. MAMA: Toma, fata a venit să mă vadă, ce ai cu dînsa ? (Zizi se retrage). TOMA: Proastă educaţie i-am dat. Acum culeg roadele. (Se aude zgomotul unei maşini şi claxonul de trei ori, ca un semnal special. Toma urmăreşte maşina şi zîmbeşte amar). ZIZI (iese repede pe verandă) : Plec. Nu mai pot rămîne aici nici o clipă. In atmosfera asta îmi este imposibil. (Intră în casă). Te rog să mă ierţi, mamă, dar aşa nu se mai poate. Am să vin mîine dimineaţă. (In cadrul uşii). Numai în lipsa dumitale pot să vorbesc cu mama în linişte. TOMA: Minciuni. Te aşteaptă bărbată-tau. N-ai auzit ? A claxonat de trei ori. Şi-a pregătit maşina pentru excursie şi se grăbeşte. MAMA: Sînt tineri şi trebuie să-și trăiască viata. TOMA: Putea să spuie cinstit că vor să se ducă în excursie și totul era în ordine. Putea să fi venit și „dumnealui", că doar nu l-aş fi oprit aici... ZIZI (iese pe verandă, decisă să-și înfrunte tatăl) : Și nici n-o să vină vreodată. Ai vrut să-l transformi într-o slugă care să te ducă şi să te aducă cu maşina de la pescuit după cum ţi-e pofta. TOMA : Aşa ţi-a spus el ? Te-a minţit. Nu i-am făcut şi nici n-am să-i fac vreodată cinstea să pun piciorul în maşina lui. MAMA: Zizi, spune-i lui Michi că nu sunt de loc supărată pe el... Iţi mulţumesc pentru vizită. Du-te, fata mea. In excursie trebuia să pleci mai de dimineaţă. MIRCEA (agresiv): Ce mai stai ? TOMA : O mustră conştiinţa, îşi dă seama că dacă ar avea un grăunte de bun simţ, suferinţa maică-si ar fi mai mică. MAMA: Toma, încetează o dată! ZIZI (cu năduf): Dic cauza dumitale sufere mama, din cauza dumitaîe. (Intră în casă). MAMA (încearcă să aplaneze conflictul): Nu-i adevărat, Zizi. Mi s-a părut că vina ar fi a lui, dar n-are nici o vină. Eu sunt vinovată, numai eu. M-am grăbit, n-am fost atentă. Scara era bine așezată, dar eu am așezat-o din nou ca să-i dovedesc că mă pot descurca și fără ajutorul lui. ZIZI (nemulțumită): Totdeauna i-ai luat apărarea. MAMA: Numai cînd a meritat Cînd n-a meritat nu i-am luat apărarea. Pentru că se poartă urît cu Aliem nu pot să-l apar. Toma, te rog să fii mai atent cu Michi. N-are nici o vină că ție nu-ți place. Eu găsesc că e un băiat bun, cuminte, la locul lui, o iubește pe Zizi ... Ce vrei mai mult ? Cînd o să aibă timp, o să vie și pe la mine. • Du-te Zizi. Ai zăbovit destul. Te așteaptă. N-ai nici un motiv să interzii. ZIZI: La revedere, buna mea mamă! (Se aud cîteva sărutări). Ne vedem mîine dimineaţă. Pa! (Iese, urmărită cu privirea de Toma şi de Mircea. Uşa a rămas deschisă. Cîteva momente de linişte. Toma îşi reia locul în balansoar, plictisit şi supărat, încercînd să găsească ceva interesant în ziarul părăsit. Mircea îşi dă silinţa să înţeleagă cît mai bine ceea ce citeşte. Pe neaşteptate se aude glasul mamei). MAMA : Toma! TOMA (se întoarce spre uşă cu întîrziere): Doreşti ceva ? MAMA: Tare aş vrea să mănine un peşte proaspăt. TOMA (mirat, nu poate să creadă): Peşte ? (Se ridică şi se apropie de uşă): Peşte ai zis? MAMA: Da, Toma, un peşte, unul prins de tine. Fă-mi plăcerea asta şi prinde pentru mine un crap frumos. MIRCEA : Dacă e ordin de la mama ... MAMA: L-am rugat, Mircea, l-am rugat, nu i-am dat nici un ordin. TOMA: Dacă îmi spuneai de aseară ... MAMA: Bolnavii sunt capricioşi şi e greu să-i mulţumeşti. Dar tu care ai fost întotdeauna un om bun, sper că n-ai să mă refuzi. TOMA (agitîndu-se): Plec imediat. Numai să-mi iau undiţa. (încep ..pregătiri febrile într-un colț nevăzut al verandei, semnalate de o orgă de zgomote și de vibrarea intensă a iederei). MIRCEA: Dacă nu prinzi nimic să cumperi de la cineva. VOCEA LUI TOMA: Eu să cumpăr! Cel mult pot să vînd... Iar ai umblat la cutia cu cîrlige. MIRCEA: Am găsit-o pe masă și am pus-o la locul ei. VOCEA LUI TOMA: N-am eu timp să te număr că te-aș prinde cu minciuna. Toma apare eclipat cu uneltele pescărești. Vrea să piece, dar... aruncă o privire lui Mircea. Se apropie apoi de el şi, în şoaptă, îi vorbeşte sever). Să nu te mişti de aici! MIRCEA (tot în şoaptă): Nu plec nicăieri. Nici dacă mă trimite la cinema. Spun că plec şi rămîn tot aici. TOMA (mulţumit de hotărîrea fiului său): Eu trebuie să mă duc. Vrea un peşte proaspăt. M-a rugat, ai auzit şi tu. MAMA: Ce tot vorbiţi acolo ? TOMA: Vorbim şi noi. (îşi mai verifică o dată sculele) MAMA : Să te duci repede şi să vii repede. Tare mi-e poftă de un peşte proaspăt. Să prinzi unul mare. Iţi mai aduci aminte, la nunta noastră ce peşte ai adus ? (Toma, care pornise deja, se oprește zîmbind amintirilor de la nuntă). Era un crap de patru kilograme și nimeni nu credea că l-ai prins tu. TOMA: Pe urmă s-au lămurit ei. MAMA: Numai eu eram sigură că tu l-ai prins. TOMA : Era tot o zi ca asta ... MAMA: Nu era chiar o zi ca asta. TOMA: Da, ai dreptate. Ce zi era atunci ?! Ce zi ?! Și noi cum eram ? Cum eram noi atunci ? Pînă la Iazul morii am făcut numai zece minute. Zburam. Acum, mamă dragă, mi-ar trebui ceva mai mult și nici nu știu dacă aș mai prinde un crap de patru kilograme... (in șoaptă). Nu știu. (Clătinînd din cap în semn de regret, iese în stradă, în timp ce iedera rămîne nemişcată în bătaia soarelui de vară, iar la adăpostul ei Mircea îşi reia treburile lui de şcolar. Linişte deplină. (C or i n a) Pentru apropiata stagiune, la Opera de stat din Iaşi, se pregăteşte opereta „Silvia" de Kalman. . IN CLIȘEU , moment din timpul repetiției. Corul căminului cultural din Osoi Cornel BÂRLAD (de la subredacţia ziarului „Flacăra Iaşului“). 4 La invitaţia secretariatului literar al Teatrului de stat „Victor Ion Popa", a avut loc recent o întilnire a colectivului artistic al teatrului cu dramaturgii Paul Everac şi Ion Luca. Discuţiile s-au axat pe marginea pieselor „Patimi" — de Paul Everac, a cărei premieră a avut loc ieri seara, şi „Alb şi negru" — de Ion Luca, piesă care se va juca în premieră pe ţară în teatrul bîrlădean şi care evocă un moment din istoria Moldovei de sub domnia Cantemirilor. 4 Consiliul local Iaşi al U. G. S. R. a luat iniţiativa organizării unui ansamblu folcloric de amatori care să valorifice comori ale artei noastre. In acest scop, în ziua de 4 octombrie va avea loc la sediul consiliului un concurs de selecţionare de recitat?! Şi solişti vocali de muzică populară, dans, balet, solişti la instrumente populare (fluier, cobză, nai, caval etc.). Cu prilejul sărbătoririi Zilei recoltei, astăzi, de la ora 18.30, va avea loc la Ştrandul de lingă Palatul Culturii un „Carnaval al tineretului“, organizat de Comitetul orăşenesc U.T.C. Iaşi. îşi dau concursul formaţiile de muzică uşoară ale caselor de cultură ale tineretului şi sindicatelor, fanfara Uzinei mecanice „Nicolina", precum şi un grup de balerini de la Opera de stat din Iaşi. 4 In editura „Nauka" din Leningrad a apărut antologia Serghei Esenin, pregătită de Institutul de literatură rusă de pe lingă Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. Pe lingă articole istorico - literare, antologia cuprinde un ciclu de versuri scrise de poet în perioada adolescenţei, din care unele se publică pentru prima oară.4 In S.U.A. au apărut, concomitent, două culegeri de nuvele ale cunoscuţilor dramaturgi americani Arthur Miller şi Tennessee Williams. Culegerea semnată de A. Miller este intitulată „Nu-mi mai trebuiţi" şi cuprinde nouă nuvele. Singura nuvelă inedită este „Noaptea unui lăcătuş-montor“. Eroul principal, un lăcătuş-montor, aminteşte întrucîtva de unul din personajele piesei „Vedere de pe pod". Culegerea lui Tennessee Williams este intitulată „In căutarea unor aventuri cavalereşti" şi cuprinde cinci nuvele. Culegerea poartă numele unei povestiri ştiinţifico - fantastice in care este vorba despre o întreprindere producătoare de Instalaţii pentru declanşarea exploziilor şi care ar putea aduce mari prejudicii planetei noastre. Autumnală Din somn profund, întreg, în vie Soarele verii irosit In struguri grei rîzînd în vie Soarele toamnei liniştit, îşi leagănă în ei senini ciorchinii Aromele ţarinii şi luminii Şi-n aşteptarea lor cu toţii ştiu Că miezu-n vin te va fi şi mai viu. Legaţi, desprinşi de sîmburi şi de coajă Liberi şi calmi în străvezimi lichide Sorb de pe-acum clipa cînd şi-ar deschide Pecetea, risipindu-se în vrajă. FLORIN MIHAI PETRESCU Din nou despre Filiala laşi a Uniunii Compozitorilor Nu o dată au fost semnalate în ziar stagnări îngrijorător de prelungire ale activităţii Filialei laşi a Uniunii Compozitorilor, for însărcinat să strîngă în juru-i toate forţele de specialitate şi să le coordoneze în aşa fel încît să asigure o adevarată efervescenţă creatoare. In prezent, Filiala ieşeană a Uniunii Compozitorilor, în ciuda unor tradiţii cu care centrul nostru are a se mîndri, practic nu există. Acum, cînd alături de generaţiile mai vîrstnice se află la Iaşi suficiente elemente tinere, capabile de o elevată şi susţinută activitate, contribuţia Filialei în îndrumarea şi dezvoltarea creaţiei muzicale, continuă să fie mai mult decât nesatisfăcătoare. Este de neconceput depistarea şi intrarea într-un adevărat circuit muzical a noilor talente şi îmbogăţirea continuă a repertoriilor cu lucrări la nivelul cerut de contemporaneitate, fără aportul direct şi deosebit de eficient al Filialei. Instituţiile artistice, nu numai cele din Iaşi, sunt interesate în a prezenta publicului lor opere noi, care să oglindească fapte şi idei actuale, sentimente proprii omului de astăzi. Ele doresc, în acelaşi timp, să contribuie la valorificarea tradiţiei, rezonanţă prin intermediul unor lucrări inspirate şi la îmbogăţirea patrimoniului nostru muzical. Contribuţia la patrimoniul culturii noastre avansate, cu creaţii importante, presupune însă gruparea şi mobilizarea celor mai entuziaste forţe, capabile să participe la reflectarea vieţii prin cele mai edificatoare mijloace pe care le are la îndemînă arta. Pentru a fi şi mai concret, ţin să arăt că opera ieşeană nu a reuşit pînă acum să monteze măcar o lucrare de operetă sau balet, realizată de vreun compozitor local, fie ea şi de proporţii modeste. Filarmonicele din Moldova au avut rare, ocazii să repreflintlulcm alifonice cere să fie create de autori moldoveni de azi (excepţiile sunt prea puţine pentru a fi mulţumiţi). De asemenea, instituţiile de Învăţămînt artistic, de toate gradele, adesea sînt lipsite de creaţii cu caracter didactic ş.a.m.d. Cauzele acestei inactivităţi se datorează în primul rînd alegerii în conducerea instituţiei a unor membri angrenaţi în alte munci de mare răspundere, care-i solicită în asemenea măsură încît nu pot să-şi rezerve timpul necesar pentru treburile Filialei. Pe de altă parte, forul tutelar - Uniunea Compozitorilor din Republica Socialistă România, a ţinut o legătură sporadică cu Filiala sa din Iaşi. Nimeni nu s-a îngrijit de cooptarea de noi membri din rindurile tinerilor muzicieni, în ultimii ani destul de numeroşi în Iaşi. Sîntem de părere că Filiala ieşeană a Uniunii Compozitorilor trebuie să-şi modifice radical stilul de activitate şi aceasta prin mijlocirea a cel puţin două căi : 1) . Primirea de noi membri din rindurile tinerilor, care, prin entuziasmul ce-i caracterizează, forţaţi pregătirea de care dispun, pot să aducă în viaţa Filialei suflul înviorător al unei activităţi vii, orizontul larg al vederilor de astăzi asupra muzicii. 2) . Este necesar, de asemenea, să se reorganizeze conducerea Filialei, cooptîndu-se noi membri activi, fie şi din rindurile tinerilor care, strînşi în jurul unei personalităţi de prestigiu, să imprime un nou stil de muncă. Astfel renăscută, Filiala din Iaşi îşi va putea îndeplini misiunea de coordonator şi stimulator al creaţiei muzicale infirmînd anumite păreri, emise din păcate chiar de unii ieşeni care se referă la desfiinţarea acestui for. Desigur, că motivele ce au generat aceste idei, sunt neîntemeiate, iar Filiala din Iaşi a Uniunii Compozitorilor va deveni în curând un centru de orientare a întregii creaţii muzicale din regiunea noastră. C. DEDIU PREMIERE CINEMATOGRAFICE Luna octombrie se anunţă deosebit de bogată în premiere ciinematografice. Astfel, pe ecranele cinematografelor ieşene, vor rula nu mai puţin de 8 filme: „Şeful sectorului suflete" (românesc), „Timidul“ (sovietic), „Unde este al treilea rege" şi „Don Gabriel“ (producţii ale studiourilor poloneze), „Cine a vrut s-o ucidă pe Jessie" (cehoslovac), „Procesul de la Verona“ (italian), „Sus ruginile, domnilor poliţişti“ şi „Fantomas contra Scotland Yard“ (producţii ale studiourilor franceze). Salve ! (urmare din pag. 1) lor lumii. Să nu uităm, numai, că independenţa nu ni se oferă ■, ea se ciştigă prin luptă, trudă îndelungată şi sacrificii, fără perspectiva şi semnificaţia efortului nostru individual, personal, independent şi original, de student. Un tinăr delicat şi visător se duce intr-o zi la un sculptor renumit, maestru mînuitor al daltei. „Am venit — începe cu sfială tinărul — spre a te întreba cum trebuie să trăiesc". — „lucrînd" răspunde fără șovăială artistul. Tinărul devine mai tlrziu un mare magician al cuvintului, poetul Rainer Maria Rilke, iar sculptorul este robustul şi neobositul şiefuitor în marmură, Auguste Rodin. Muncă ... Aceasta înseamnă disciplină şi autocontrol. Prin muncă se făureşte o inteligenţă organizată şi o voinţă fermă, in ciocnirile cu dificultăţile se şlefuiesc nestematele caracterologice, ca modestia, onestitatea, spiritul de iniţiativă, demnitatea, curajul şi perseverenţa. Nu-ţi ajunge timpul ? Organizează-ţi raţional activitatea. A devenit excesivă încordarea ? Reluăm eforturile, reînnoim încercările, supraveghem cadenţa şi ritmul şi, indepărtind erorile, revenim necontenit asupra sarcinii. Rezistenta cedează pînă la sftrşit, marmura aspri, dură şi rezistentă devine netedă, catifelată şi docilă, piatra amortă capătă formă. Triumful este rodul încordării, in casa din Weimar a lui Goethe, pentru a pătrunde in cabinetul de lucru al poetului, trebuia, in faţa pragului, să păşeşti peste inscripţia Salve, semn de ospitalitate, de bună primire. Iţi adresăm, tinere, acelaşi salut. Fii binevenit In lăcaşul nostru academic ! Fii vrednic de înaintaşii tăi merituoşi şi de încrederea ce ţi se acordă! "Fie ca pașii tăi să lase urme cât mai adinei în sulierul poponikuf din care te-ai născut! Salve !