Flacăra Iaşului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 6651-6675)

1968-02-01 / nr. 6651

FLACĂRA IAȘULUI PAGINA 2 Ştefan Luchian uses 1»16) La 1 februarie 1968 se îm­plinesc o sută de ani de la naşterea pictorului Ştefan lu­chian, stea de primă mărimea artei româneşti. După cum se ştie, Ştefan Luchian a văzut lumina zilei în Ştefăneştii Bo­­toşanilor, fiind primul fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Luchian, născută Kiria­­cescu. Primele studii de desen şi pictură le face la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, a­­vîndu-i ca profesori pe Theo­dor Aman şi Gheorghe Tatta­­rescu. Urmează apoi cursurile Academiei de arte frumoase din München (1889—1890), iar între anii 1890—1892 pe cele ale A­­cademiei Julian din Paris. Deşi studios şi conştiincios, Ştefan Luchian a trecut fără entuziasm prin aceste şcoli în care se profesa un academism rece, uscat, evazionist, lipsit de seva realităţii. Filiaţia artei lui Luchian din marea artă grigoresciană este confirmată de Grigorescu în­suşi, care, cu prilejul expoz­iei personale a lui Luchian, din 1904, ar fi declarat : „Am, fii sfîrşit, un urmaş I" cumpărîn­­du-i cu acelaşi prilej şi o lu­crare (singura lucrare cumpă­rată atunci din toată expozi­ţia I). Recunoscînd fără nici o şo­văire filonul principal, realist, viguros şi sănătos al artei ro­mâneşti. — Aman, Grigorescu, Andreescu - pe care îşi propu­ne să-l continue prin propria sa operă, Ştefan Luchian se considera şi moştenitorul tra­diţiilor noastre populare, al ceramiştilor şi zugravilor, care ne-au lăsat inestimabile comori de artă, unele din ele cunoscu­te azi în lumea întreagă, în­rudirea cromatismului luch­ia­­nesc cu cel al ceramicei smăl­ţuite şi aşezarea, florilor — pe care pictorul le-a zugrăvit cu o neîntrecută măiestrie — în oa­le de lut, sunt mărturii evi­dente în acest sens pe care le confirmă şi Luchian însuşi „fiindcă sunt de la noi“, (fio­rilor - n.a.) le stă frumos în­­tr-o oală făcută tot la noi De asemenea, cunoscutul auto­portret din 1906-1907, intitulat semnificativ de Luchian „Un zugrav"­, este o aluzie la con­tinuitatea şi rădăcinile artei sale în tradiţiile seculare ale artei zugravilor noştri populari. Faptul este remarcat de cerce­tătorii români şi subliniat chiar de unii cercetători străini. Re­putatul istoric şi critic de artă francez, Henri Focillon - de pildă - scria în 1929 că Lu­chian este „mai presus de toate plin de sevă româneas­că“, afirmînd mai departe că „Pictorul cult se întîlneşte ast­fel cu satul şi cu neamul său; ori, mai bine zis, le poartă me­reu în el“. Acelaşi cercetător , cunoscător notoriu al artei u­­niversale, îl considera pe Lu­chian cel mai mare pictor al florilor : „Nimeni, poate, n-a­ pictat florile ,„ cu mai multă strălucire, mai iscusit şi mai natural“ decit Luchian. Referitor la rădăcinile şi ca­racterul sintetic al artei lui Lu­chian, un alt istoric şi critic de artă francez — Jacques La­­ssaigne - făcea observaţii şi mai directe, considerîndu-l pe Luchian „succesorul firesc al zu­gravilor a căror meserie tradi­ţională a practicat-o... şi cel mai evoluat şi mai modern din­tre pictorii români“... Tot J. Lassaigne a subliniat şi valoa­rea universală a operei lui Luchian : „Luchian a ştiut să rămînă în întregime român, a­­doptînd în acelaşi timp tonul cel mai universal“. Lucid şi liric, intransigent şi blînd, consecvent şi exigent cu sine însuşi pînă la severitate, Luchian reprezintă în arta ro­mânească unul din eforturile ei supreme pentru încorporarea unei spiritualităţi mai adinei şi mai generalizatoare, în­ forme de expresie noi, de un mare rafinament­­ cromatic, poeme de culoare şi lumină cu dis­creţii şi incandescenţe nemai­­întîlnite pînă la el. Aria tema­tică a artistului este cuprinză­toare, conţinînd aspecte varia­te ale realităţii : peisaje natu­rale urbane şi rurale, figuri de ţărani şi muncitori, de lo­cuitori ai mahalalelor bucureş­­tene, ample compoziţii cu pro­funde rezonanţe sociale, por­trete şi autoportrete, flori, in­terioare de locuinţe, scene de gen etc. Multe din aceste te­me au fost abordate şi de N. Grigorescu, însă Luchian, dis­­punînd de un spirit critic mai ascuţit şi de un puternic simţ al dramaticului, le-a încărcat cu sensuri mai adinei şi cu valenţe emoţionale, care depă­şesc adeseori pe acelea ale marelui său înaintaş. Fie că a pictat peisaje sau compoziţii, flori sau portrete şi autoportrete, Luchian - depozi­tar al unei sensibilităţi cu largi implicaţii sociale — a transmis lucrărilor sale acea umanitate vibrantă care îi este atît de specifică. lată-l frămîntat de gînduri şi de amărăciuni în „Moş Nico­­lae Cobzarul“, sau mocnind ameninţător şi prevestitor de furtuni în „La împărţitul po­rumbului“ , iată-l apăsat, vir­tual, sub povara de pe umerii ţăranilor din „După muncă, spre casă“, sau căutînd şi ie­iind cu o dramatică înfrigura­re morţii în „1907“. In „Lău­tul“ îl vedem plin de gingă­şie şi de dragoste pentru co­pii, iar în „Anemone“ mono­loghează discret despre viaţă şi despre moarte. Durerile şi frămîntările celor mulţi şi obidiţi, alături de propriile sale suferinţe fizice şi morale, s-au acumulat, rînd pe rînd, în conştiinţa marelui artist şi de aici au trecut - sublimate şi transfigurate plas­tic - în cele douăsprezece au­toportrete ale sale care sînt tot atîtea capitole din istoria vieţii pictorului şi a epocii în care a trăit. Ca şi în cazul lui Rembrandt, suferinţele nu i-au slăbit geniul creator şi nu i-au împietrit firea, ci, dimpotrivă, i-au adîncit umanitatea, i-au călit dîrzenia morală şi i-au ridicat potentele creatoare pină la sublim. La fel cu cei mai mulţi dintre marii creatori in­' noitori ai artei din toate tim­purile, şi Ştefan Luchian s-a impus greu atenţiei publice, întîmpinînd mai ales rezisten­ţa oficialităţilor, „mentori şi patroni ai artei“ ca C. I. Stăn­­cescu ş.a.. Astăzi însă, opera lui Luchian ocupă un loc de cinste în muzeele de artă ale ţării (inclusiv muzeul din Iaşi) şi în zonele cele mai înalte ale conştiinţei poporului român. CLAUDIU PARADAIS Şt. Luchian Autoportret P­E ECRANE Corigenta domnului profesor Filmul e de fapt o amintire. O amintire a unui onorabil pro­fesor universitar, care gonind spre Predeal intr-o luxoasă li­muzină albă, este oprit pe şosea de o cireada de bivoliţe leneşe. Curioasele animale răscolesc în amintirea profesorului o în­­tîmplare petrecută in urmă cu 30 de ani pe cInd dăscălea In­­tr-un orăşel de provincie. In­tenţia cineaştilor (scenariul­; /.­­D. Sirbu, regia: Haralambie Boroş, imaginea: Ovidiu Go­logan) nu este, insă, simpla povestire a nostimei intimplări, ci efectuarea unei secţiuni — cu bisturiul comediei satirice — în sistemul birocratic al regi­mului burghez. Punctul de dez­lănţuire a necazurilor nevino­vatului profesor este încurcă­tura clasică de nume. Pe for­mularul venit de la percepţie, un major necinstit, pentru a scăpa de impozite, schimbă nu­mele său cu numele străzii, astfel că somaţia de plată in loc să vină la Vasile Alexan­dru de pe strada „Andrei Mu­­reşianu", vine la profesorul Andrei Mureşianu de pe strada „Vasile Alecsandri". încurcătura o dată făcută nu va mai putea fi lămurită, dat fiind labirintul de-a dreptul diabolic al organizării financi­are burgheze. Bietul profesor nu poate dovedi că nu este pro­prietar de bivoliţe şi că, deci, n-are pentru ce plăti impozite. Se desfăşoară în faţa specta­torului un adevărat marş chi­nuitor şi înnebunitor de la un ghişeu la alinl, de la un ser­viciu la altul, de la un şef la altul, pină cind ajunge, bietul, să fie considerat nebun şi in­stalat la ospiciu, unde un me­dic reuşeşte să-l convină că de fapt are bivoliţe, dar că aces­tea se află în el însuşi. N-am povestit aici decit în linii foarte mari aventurile pro­fesorului Andrei Mureşianu. Ţesătura încurcăturilor, a în­­tîmplărilor, este mult mai dea­să şi ea depăşeşte pe alocuri simpla descriere a maşinii bi­rocratice burgheze. Cel puţin în atenţia cineaştilor, căci sînt evidente unele reflexe critice asupra familiei, asupra şcolii, asupra vieţii sociale în gene­ral. Tocmai aici stă, însă, şi principala lipsă a filmului. At­mosfera oraşului de provincie, care ar fi trebuit să servească drept fundal convingător între­gii acţiuni, nu este surprinsă în liniile ei caracteristice, cele cîteva sugestii (strada cu du­­ghene, costumaţia personajelor­ lumi­ni­nd exterioare şi cu totul insuficiente. Unii critici, care au avut prilejul să citească şi scenariul, susţin că acesta era mai bogat în sugestii asupra epocii decit este filmul. Că re­gizorul a pierdut pe drum u­­nele calităţi ale scenariului, care surprinsese subtextul per­manent, clocotul epocii şi pro­blemele ei specifice. Probabil din această cauză satira nu este suficient de usturătoare, filmul reducîndu-se la unele scheme convenţionale plasate la întîm­­plare în timp şi spaţiu. Sce­nariul mai cuprindea, de ase­menea, în prima lui formă (şi asta este destul de evident şi din film) date suficiente de intrigă şi tipologie pentru o izbutită comedie cinematografică. A­­cestea, însă, nu au fost puse în valoare decit în mică mă­sură şi cu mijloace artistice modeste. Comedia realizată de Haralambie Boroş e cam mo­notonă, nu se folosește de mij­loacele speci­fice genului, mij­loace pe care le-a cunoscut cu siguranță din atîtea filme co­mice care au fost prezentate la noi în cicluri („Cînd come­dia era rege", „Vîrsta de aur a comediei"). Este, însă, foarte greu să a­­preciezi astăzi un film care a fost produs în urmă cu zece ani şi care, deci, nu beneficiază de toate cîştigurile şi progresele pe care cinematograful nostru Ie-a făcut în această perioadă — nu numai ca tehnică cinematogra­­fică, ci şi ca experienţă artis­tică. Sub acest unghi, neîmpli­­nirile filmului lui Haralambie Boroş par într-o măsură scu­zabile. Atracţia filmului sunt, însă, actorii. O distribuţie alcătuită din tot ce avea şi are mai bun teatrul nostru în materie de co­medie : Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Ful­da, Marcel Anghelescu, Ion Manu, Jules Car­aban, Dem. Rădulescu, Paul Călinescu, Horia Cuciulescu, Tudorel Popa şi alţii. Deşi foarte buni actori, a­­ceştia nu au primit din partea regizorului o suficientă orien­tare, intrepretarea lor nu se armonizează, fiecare joacă cum crede de cuviinţă, ceea ce îm­piedică închegarea unui stil al Ulmului. Scenele cele mai bune, us­­turătoarea satiră la adresa bi­rocraţiei şi unele virtuţi inter­pretative sunt recepţionate de spectatori şi insolite de hohote de rîs. SORIN PINTILIE Scenă din film NISTOR NECULEA, strada Ştefan cel Mare nr. 44, Iaşi. Acum mai bine de două luni, I.R.C. :­ Iaşi a început nişte reparaţii interioare şi exteri­oare la imobilul în care locuiesc mai multe familii. Totuşi, deşi banii au fost achitaţi, prea mari „progrese" în ceea ce priveşte înaintarea lucrărilor nu se văd. Uşile stau în curte, în loc să stea la locul lor, instalaţiile sanitare arătau mai bine înainte decît după ce au fost... re­parate. Ne-am adresat şi noi conducerii I.R.C.­­ului, pentru a vedea ce se întîmplă de fapt. Cu această ocazie am aflat mai multe lucruri: în primul rînd, unii dintre vecinii dv. se pare că încearcă să fie originali în ceea ce priveşte şicanele adresate unor vecini. Şi, de aici, ce face constructorul, strică... locatarul. In al doi­lea rînd, cineva din conducere se va deplasa la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba. Şi, în al treilea rînd, lucrările începute anul trecut vor fi terminate complet, potrivit planului, la sfîrşitul trimestrului al II-lea al a­­­cestui an AUREL VORNICU, aleea Decebal, nr. 14, Iaşi. Pină nu de mult, cele trei abonamente la publicaţii locale sau centrale mai erau aduse de poştaşul ce deserveşte blocul în care locuiţi potrivit dictonului „mai bine mai tîrziu decît niciodată"­. De cînd, însă, aţi sesizat organului în drept acest lucru, treburile s-au schimbat. Nu vi se mai aduc de loc abonamentele. Tova­răşul Mircea Popovici, dirigintele­ Oficiului ra­ional P.T.T.R. Iaşi, ne informează că au fost luate măsuri pentru cercetarea acestei situaţii. Cum rămîne, însă, cu ziarele pierdute? TUDOR NEAGU, şoseaua Ţuţora, bl. E 3, Iaşi : In legătură cu circulaţia tramvaielor de ser­viciu pe timpul nopţii, conducerea I.T.I. ne-a informat că acestea străbat traseul din Piaţa Unirii spre capetele de linii. Situaţia aceasta va dura pînă în momentul în care se vor crea condiţii de parcare a celorlalte tramvaie în in­cinta depoului (şi nu pe o bună porţiune de linie de la Gară spre Piaţa Unirii, ca acum). N-ar fi, însă, rău ca, la trenurile de noapte, măcar taximetre suficiente să se găsească în stație... GH. IACOMI, str. Sărărie nr. 64, O. SOLO­MON, str. Sf. Atanase nr. 28, Iaşi, I. BÂICEANU, Belceşti — Hîrlău, DUMITRU OPREA, Dancu — Holboca . Aţi sesizat redacţia în legătură cu unele probleme privind reţelele electrice. După veri­ficările necesare, conducerea I.R.E. ne-a răspuns : Cîteva zile, pe strada Sărărie n-a fost lu­mină electrică, deoarece s-au executat unele lu­crări la reţea (montări de contoare etc.). Pe strada Sf. Atanase, reţeaua a fost deran­jată de vîntul care a bătut cu putere. Defecţiu­nea s-a remediat. Locuitorii din Belceşti, care ne-au sesizat că nu au lumină, deşi instalaţiile interioare s-au făcut în august 1967, au avut dreptate. In ziua de 26 ianuarie a.c., după ce am luat legătura cu I.R.E., s-a efectuat racordul atît de mult aşteptat. Celor 24 de familii din Dancu, care doresc să beneficieze de avantajele electricităţii, le răspundem că se pot adresa Şantierului de con­­strucţii-montaj al I.R.E. din Iaşi, strada Răşcanu nr. 2. Redactor de serviciu : PAUL VARGA Creşterea 9 eficienţei economice (urmare din pag. 1) ţionări numeroase care deter­mină scăderea productivităţii muncii. Tovarăşul Nicolae Ionescu, preşedintele comite­tului sindicatului, a arătat că pentru micşorarea consumului de metal, trebuie să fie per­fecţionate mijloacele de evi­denţă şi să se desfăşoare o mai intensă muncă de ridica­re a gradului de calificare a muncitorilor. In legătură cu posibilităţile de economisire a metalului alţi participanţi la discuţii au sem­nalat necesitatea îmbunătăţirii aprovizionării cu bandă la dimensiunile optime şi cu scu­le de bună calitate. — Cine trebuie să verifice calitatea sculelor, gradul lor de uzură ? s-a întrebat maistrul Aurelian Bacău. După părerea lui ar trebui Un tehnician anume, întrucit el, maistrul, nu are timp. I s-a răspuns insă că verificarea sculelor este obligaţia maistru­lui, deoarece nimeni nu cu­noaşte mai bine ca el pro­blemele concrete ale locului de producţie de care răspun­de, posibilităţile maşinilor şi colectivului respectiv. S-a ridicat însă problema fo­losirii timpului de către un maistru. Tot tovarăşul A. Ba­cău a semnalat faptul că­ maiştrii sunt obligaţi să iro­sească o mare parte din timp pentru întocmirea unor evi­denţe, care ar putea reveni normatorilor, dacă ele sunt, într-adevăr, necesare. După ui­nele opinii, la Uzina metalur­gică există încă paralelisme în­­tre unele evidenţe şi ar fi bine ca economiştii să le înlăture, dînd posibilitatea cadrelor teh­nice să se ocupe mai mult de aspectele concrete ale produc­ţiei. Despre crearea unor con­diţii mai bune pentru munca maiştrilor la Uzina metalurgi­că s-a mai scris în ziarul nos­tru, iar faptul că problema a­­ceasta s-a ridicat din nou zi­lele trecute, dovedeşte, că semnalele critice nu au fost privite cu atenţia cuvenită. In această ordine de idei trebuie să subliniem şi intervenţiile la discuţii ale tovarăşilor Con­stantin Andrieş şi Nicolae Io­­viţă, care au arătat că unele deficienţe cu privire la func­ţionarea macaralelor sau a u­­nor utilaje direct productive, deşi au fost aduse la cunoş­tinţa conducerii uzinei, măsu­rile se lasă cam de mult aş­teptate. Observaţii şi propuneri im­portante în scopul asigurării îndeplinirii integrale a sarcini­lor sporite de plan din acest an au mai făcut inginerii şefi Vasile Brănişteanu şi Ion Nă­dejde, ing. Titus Hen, şeful serviciului mecanic-şef, ing. Valentin Pînzaru, şeful servi­ciului cercetări, ing. Eugen Avram, adjunctul şefului sec­ţiei I. Din cuvîntul lor s-a desprins necesitatea unei mai strînse colaborări între cadrele de specialişti ai uzinei şi un sprijin mai operativ din par­tea forului tutelar în aprovizi­onarea cu materiale şi diverse utilaje de primă necesitate. În încheierea dezbaterilor, a luat cuvîntul tovarăşul Mihai Vatavu, secretar al Comitetu­lui regional de partid, care a subliniat măsurile ce se im­pun a fi luate pentru îndepli­nirea exemplară a sarcinilor pe acest an. Efectul curativ... (urmare din pag. 1) tetraciclinei, cu ulei hidroge­nat, pe Ungă faptul că facili­­tează procurarea materiei pri­me şi îmbunătăţeşte calitatea produsului finit, va aduce e­­conomii, după cum arată ante­­calculele, în valoare de 1.203.924 Iei. In urma aplicării unei invenţii aparţinînd unui colectiv de ingineri de la sec­ţia I, a fost obţinut un nou ■produs — clorhidratul de te­traciclină ,cu un spectru mai larg antibacterian — mult că­utat în străinătate. Ar putea fi pomenite alte asemenea „in­­luzii" de nou. Enumerarea lor ar lua, însă, timp şi spaţiu. Cert este că tot ceea ce a înregistrat cabinetul tehnic ca propunere este şi rodul muncii politice des­făşurate de organizaţiile de bază din secţii, de toţi mem­brii de partid. Exemplul inven­tatorilor şi inovatorilor comu­nişti Mihai Gavrilescu, Marga­reta Jakiba, Elvira Barbu, Va­ler­iu Rugină, Veniamin Mun­­teanu, Georgeta Harmanschi, ca să nu dăm decît cîteva nu­me, le oferă tuturor o pildă demnă de urmat. Planul tema­tic de inovaţii pe 1968 solicită metode noi, ştiinţifice, de mun­că. Producţia fabricii, luată în contextul afluenţei masive a noului an tehnica mondială, cere înfăptuirea acestui lucru cit mai repede. Şi totul este pe deplin posibil. Socialismul, ma­rele accelerator al istoriei, cre­ează perspective optime unei dezvoltări armonioase intr­im ritm uluitor. Acest proces­­este condus, la scara întregii țări, de Partidul Comunist, care îm­bină nevoia subiectivă a po­porului nostru de a se avinta cit mai repede la cel mai înalt nivel de dezvoltare economică cu necesitatea obiectivă a cal­culării ritmurilor şi a propor­ţiilor. Sunt grăitoare în acest sens dezbaterea şi adoptarea de către Conferinţa Naţională a partidului a programului de perfecţionare a conducerii şi planificării economiei naţio­nale. In înfăptuirea obiective­lor trasate de Conferinţa Na­ţională a partidului, comuniş­tii, toţi muncitorii, inginerii şi tehnicienii Fabricii de antibi­otice răspund : „Oricât de mare ar fi viteza cu care mergem înainte — şi vom face totul pentru asta —ea nu ne sperie. Nu ne sperie pentru că avem un mobil social cunoscut, înalt și limpede". Pirandello pe scena teatralul National Aniversarea centenarului ma­relui sicilian a prilejuit pretu­tindeni manifestări bogate, puse sub semnul „Anului internaţio­nal Pirandello". S-au prezentat montări noi ale unor specta­cole devenite celebre, ca Hen­­ric IV, reluat la Paris de fiul lui George Pitoeff, creatorul nu mai puţin faimos al ro­lului titular i s-au înscenat piese inedite sau mai puţin, cunoscute şi amintesc doar de succesul recent al piesei Tro­­varsi în regia lui Claude Régy sau Uriaşii munţilor în excepţionala realizare a lui Giorgio Strehler cu Piccolo Teatro din Milano, spectacol despre care citim că realizea­ză recorduri de aplauze pe diferite scene ale Europei. De asemenea, continuă să apară numeroase studii despre Pi­randello (revistele Europe și II Drama îi consacră chiar numere speciale, în care se formulează noi puncte de ve­dere în interpretarea operei, sau se stabileşte bilanţul a­­porturilor inovatoare ale dra­maturgiei pirandelliene, ecou­rile ■— directe sau indirecte— ale acestei dramaturgii în tea­trul european de azi — de la Brecht şi Sartre, la Ionescu şi Genet. Toate acestea dovedesc că teatrul lui Pirandello e încă viu, că ridurile puse de vreme pe piesele sale ţin nu­mai de suprafaţa lucrurilor şi că nucleul profund al acestui teatru — în ciuda tributurilor plătite unei epoci depăşite — suscită în continuare interesul contemporan. In România — şi în special la Iaşi — există o veche tra­diţie a pirandellismului. Cî­teva din cele mai importante succese ale celor mai intere­sanţi animatori din perioada interbelică sunt legate de a­­ceastă dramaturgie. Marele Ion Sava a atins ple­nitudinea forţelor sale regizo­rale montînd — în 1938 la Bucureşti şi apoi la Iaşi — „Şase personagii în căutarea unui autor". Tot la Iaşi, neui­tatul Tudor Călin obţine în 1933 un prestigios succes cu Henric IV, piesă­­ pe care o montase în 1926 în nordul Moldovei, fostul „internatist“ Victor Ion Popa. Trebuie sub­liniat că îmbrăcaţi pe cei goi!, comedia tragică pe care o vom prezenta în premieră sîmbăta aceasta, a văzut pentru prima oară în România lumi­na rampei la Iaşi la 1 aprilie 1930, în regia lui Ion A­­urel Maican, avînd ca protagonişti pe Elena Chiosa, Geor­ge Popovici şi Profir, pese spectatorilor bucuria descoperi­rii piesei, povestindu-le subiec­tul. Mă voi restrînge doar la circumscrierea problematicii. Apărută în 1922, în perioa­da de culminaţie a scriitoru­lui (un an după Henric IV şi în acelaşi an cu Şase per­sonagii), comedia îmbrăcaţi pe cei goi­­ cuprinde toate temele specifice teatrului pirandellian. In centrul piesei stă ideea scumpă autorului, şi de alt­fel tratată din diferite unghiuri şi în alte aspecte în foarte multe din piesele sale, a ca­racterului zadarnic şi iluzoriu al înşelării de sine. Credem că putem apărea mai „fru­moşi", ascunzîndu-ne mizeria şi murdăria sub formulele idi­lice ale unor concepte ideali­­zante sau sentimental-roman­­tice, minţindu-ne pe noi ra­şine şi minţind şi pe alţii. Ne înşelăm. Oricît de nevinovată ar fi această minciună, oricît de bine intenţionat şi de „fru­mos" ca aspiraţie ar fi acest bovarism, totul e zadarnic, nu se poate trăi astfel. Acoperi­rea unei realităţi mediocre, meschine şi turpide cu un văl ţesut de imaginaţie­ din închi­puiri romanţioase este o ac­ţiune vană : vălul poleitor e atît de fragil, iar presiunea realităţii e atît de puternică, îneît nu poate rezista asaltului brutal, nemilos, al desfăşurării vieţii. Apare aici cunoscuta opozi­ţie pirandeliiană între repre­zentările minţii noastre — „ficţiunile spiritului“ cum le numea el — şi realitatea exis­tenţială. In faţa închipuirii suferinţelor de către imagina­ţia unui scriitor (personajul Lodovico Nota), sau a decla­rării discursive a acelor mai nobile şi frumoase atitudini (personajul Franco Laspiga), a­­utorul contrapune trăirea su­ferinţelor, trăirea atitudinilor— trăire concretă in cea mai imediată realitate, aproape cor­porală (personajul Ersila Drei). Şi aceasta din urmă i se pare a fi modalitatea care poate conferi personajului autentici­tate umană. Deşi luciditatea amară a a­utorului nu cruţa nici chiar personajul Ersilei Drei, de­­mascînd mediocritatea tenta­ţiei de evaziune din realitate — totuşi autenticitatea pe care ea şi-o cîştigă prin experienţă reală, vie, a suferinţei sale, face să i se acorde în acelaşi timp şi compasiunea. Parcă, gîndindu-se la aceasta, a scris Pirandello cunoscutul adagiu „Aria mea e plină de o milă amară pentru toţi cei care se înşală pe ei înşişi ; dar a­­ceastă compasiune nu poate fi însoţită decît de o sălbatică revoltă contra destinului care condamnă o­­mul la iluzie". Trebuie să mai adaug că toată a­­ceastă dialectică existenţială (sără­cită aici, din mo­tive de spaţiu, de multe idei compli-,­mentare) este pla­sată — spre ne­dumerirea spiritelor esteti­zante și calofile — într-o canava teatrală aparent foarte banală și foarte „vieux jeu", de tip 1900. Destinul a voit însă ca în acest „melo" uşor burlesc să-şi găsească expre­sie—cu cîteva decenii înainte de Sartre — faimoasa formu­lă sartriană: „Infernul sunt ceilalţi". Intr-adevăr, intriga conformistă a piesei cu fete părăsite şi soţi adulterini e folosită de Pirandello doar ca suport al unei demonstraţii filozofice. Intriga nu are ca scop reprezentarea opoziţiei banale (a melo-ului clasic) între cei buni şi cei răi, pic­taţi în alb şi negru. Ea e folosită doar ca punct de ple­care pentru construirea nenu­măratelor ipoteze plauzibile a­­supra unui eveniment petre­cut, pentru nesfîrşitele expli­caţii şi justificări pe care personajele şi le dau , ceea ce duce în ultimă instanţă la de­montarea rotiţelor unui bleste­mat angrenaj, o situaţie exis­tenţială în care mecanismul o­­biectiv al relaţiilor dintre per­sonaje e cel care te face din viaţă un infern. Acesta e sen­sul replicii cheie a Ersilei către Franco: „triu eşti vino­vat tu, nu sunt vinovaţi cei­lalţi, viaţa e vinovată“. Fie­care­­ dintr-un unghi e ne­vinovat, iar din altul devine călăul celuilalt. Urmărirea acestui obiectiv e susţinută şi de plasarea ac­ţiunii într-o umanitate foarte precară, o lume aproape tri­vială (pentru că, oricît ar su­păra asta pe calofili, dar Pi­randello niciodată n-a urmă­rit „să facă frumos"!). Spectacolul nostru şi-a pro­pus să realizeze cu fidelitate „concreteţea" spiritului piran­dellian. Pentru că Pirandello n-a fost un abstract, el şi-a incarnat teoriile în situaţii de viaţă şi personaje foarte vii, aflate la o temperatură con­stant ridicată. De asemenea, am urmărit realizarea viziunii sale humorești a lumii (humo­­rismul fiind termenul cu care și-a sintetizat întreaga estetică) — unde compasiunea nu anulează grotescul. Oricîtă mită am avea față de oameni, aceasta nu ne anulează facul­tatea de a le înregistra pre­­carietatea şi ridicolul. Specta­colul nostru va solicita con­tinuu pe spectatori să plîngă cu un ochi şi cu celălalt să rîdă — pentru că însuşi Pi­randello şi-a definit opera ca o mască de teatru în care un ochi rîde şi altul plînge. CRIN TEODORESCU Nu vreau să vă-Sîmbătă, 3 februarie, ora 20 PREMIERA : ÎMBRĂCAŢI PE CEI GOI ! Comedie de LUIGI PIRANDELLO In distribuţie: Elena Bartók, Costel Con­stantin, Marcel Fincheiescu, Saul Taişler, Marga­reta Baciu — artistă emerită: Constantin Popa, Antoaneta Giodeanu. Direcţia de scenă: Crin Teodorescu. ­lM­at­in Radio Iaşi Programul de dimineaţă ; 5.30 Buletin de ştiri ; 5.35 Cîn­tece de viaţă nouă şi jocuri populare româneşti ; 6.00 Re­luări la cererea ascultătorilor; 6.15 Piese instrumentale; So­lişti de muzică populară; 6.45 Carnet de reporter; 6.50 Mu­zică uşoară ; 7.20 Vă invităm să notaţi în agenda dv. Ediţia de prînz (12 — 13) : Buletin de ştiri ; Divertisment muzical ; Incursiune în lumea ştiinţei; Revista presei regio­nale ; Valsuri celebre. Programul de seară ; 16.00 Din joi în joi — emisiune de reportaje ; 16.20 Melodii de muzică uşoară ; 16.40 Teatru radiofonic : „O scrisoare pier­dută“ de I. L. Caragiale; 18.10 Interpreţi de muzică popu­lară ; 18.30 Radiojurnal; 18.40 Dansul notelor. Televiziune 17.30 Curs de limba germa­nă; 17.58­­ Sumarul zilei; 18.00 Emisiune economică. Compe­tenţă, promptitudine, exigen­ţă ; 18.30 Studioul pionierilor. „Cînd voi fi mare“; 19.00 „Mult e dulce și frumoasă“ — emisiune de limbă română ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 19.50 Buletinul meteorologic. Publicitate ; 20.00 Film serial : Ivanhoe ; 20.26 Reportaj ’68 : Prometei contemporani; 20.50 Teleglob — emisiune de că­lătorii geografice ; 21.15 „Rita" — operă comică Intr-un act. Transmisiune de la Sofia ; 22.00 De la Giotto la Brâncuşi. Prezintă Dan Hăulică; 22.20 Seară de romanţe; 22.45 Te­lejurnalul de noapte; 23.00 închiderea emisiunii. Teatrul National La ora 20 va fi prezentată piesa „Nunta din Perugia“, de Al. Kiriţescu. In distribuţie : Ion Lascăr şi Margareta Ba­ciu, artişti emeriţi, Const. Di­­nulescu, Boris Olinescu, Cos­­tel Constantin, Elena Bartok, Antoaneta Giodeanu şi alţii. Casa tineretului Sala de spectacole va găzdui, la ora 20, conferin­ţa „Figuri de seamă­­ale cul­turii­­ româneşti : C. Rădu­lescu — Motru“. Expunerea va fi susţinută de către a­­sist. univ. Constantin Elioa­­ie. Va rula, în continuare, filmul „Mondo­cane“ (seria a II-a). Cinematografe Victoria (orele 8.45; 11.20; 14; 16.25; 18.50; 21.15) : „Un bărbat şi o femeie“. Com­pletare : „In întîmpinarea viitorului“ — Conferinţa Na­ţională a P.C.R. ; Republica (orele 9; 11; 15; 17; 19; 21) : „Doligenţa domnului profe­sor“. Completare : „In întîm­pinarea viitorului“ —■ Confe­rinţa Naţională a P. C. R. ; Tineretului (orele 9; 11; 15; 17; 19; 21) : „Cenuşă şi dia­mant“ ; Arta (orele 9; 11.10; 14.30; 16.45; 19; 21.15) „Prostă­nacul“: Nicolina (orele 16 ; 18. 20) , „Sindbad marina­rul“. Muzee Vizitarea muzeelor din Iaşi se poate face între urmă­toarele ore : 10 — 13 şi 17— 20, muzeele din Palatul Cul­turii şi Muzeul Unirii ; 10— 16, Bojdeuca lui Creangă , 9 — 12 şi 15 — 19, Muzeul de istorie naturală. La Bârlad, Muzeul „V. Pîr­­van“ este deschis între o­­rele 10—13 şi 16—19, iar la Huşi, Muzeul raional, între orele 8—13 şi 16—19. Cabinetul regional de informare tehnică şi economică Deschis, între orele 10—13 şi 16—19, în „Sala paşilor pierduţi“ a Universităţii „AL I. Cuza“. Timpul probabil Vreme relativ călduroasă şi umedă cu cerul noros la temporar acoperit. Vor cădea precipitaţii­­Slabe locale, mai ales sub tur­mă de ploaie. Vînt slab la potrivit din sectorul ves­tic. Temperatura uşor va­riabilă, minimele vor oscila între minus 3 grade și plus 1 grad, iar maximele între plus 2 și 6 grade. Pronoexpres La concursul Pronoex­pres nr. 5 din 31 1 1968 au fost extrase următoarele numere: Extragerea I: 40 46 24 18 29 47 23 44 Fond premii lei 498.339 Extragerea a II-a : 1 40 20 5 12 39 49­­ Fond premii lei 362.255

Next