Flacăra Iaşului, martie 1973 (Anul 29, nr. 8224-8250)

1973-03-22 / nr. 8242

L n... PAGINA AHA Integrarea rapidă şi organică a invăţămîntul cu cercetarea şi producţia Cu ocazia deschiderii actualului an uni­versitar, la 1 octombrie 1972, la Cluj, tova­­­răşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar ge­neral al Partidului Comunist Român, vor­bind despre necesitatea integrării organice a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia, a arătat : „Trebuie trecut cu mai multă ho­­tărîre la integrarea Invăţămîntului superior cu cercetarea şi producţia. Este necesar să punem mai mare accent pe îmbunătăţirea procesului de invăţămînt, pe perfecţionarea cursurilor şi manualelor asigurind intro­ducerea rapidă a noilor cuceriri ştiinţifice din domeniul respectiv de activitate. Realizarea acestei integrări presupune schimbarea generală a concepţiei în învăţă­­mint, realizarea prezenţei nemijlocite a specialiştilor din producţie in învăţămînt şi, totodată, a cadrelor din învăţămînt în pro­ducţie. Laboratorul de cercetare din invă­ţămînt trebuie să fie şi laboratorul de cer­cetare al fabricii. Acolo să se elaboreze tehnologia ce urmează a fi introdusă în fa­brică". Urmînd această Indicaţie, Institutele de învăţămînt superior au depus eforturi spo­rite să găsească formele cele mai potrivite pentru integrarea învăţământului cu cerce­tarea şi producţia. Experienţa de până acum arată că aceste forme trebuie să fie dife­rite şi variate după specificul institutului, după profilul de pregătire a studenţilor şi a cadrelor de specialitate, după locul sau sectorul în care viitorii absolvenţi îşi vor desfăşura activitatea. La Universitate care cuprinde 10 facultăţi cu un profil foarte variat, realizarea integrării a întîmpinat, la început, oarecare greutăţi care au apă­rut nu numai din lipsa unei experienţe în acest domeniu, dar chiar din necunoaşte­rea căilor de acţionare în această direcţie. Vizita la Iaşi a tovarăşului Nicolae Ceau­­şescu, în luna ianuarie a acestui an, şi re­feririle sale, în diferite ocazii, la proble­mele legate de perfecţionarea învăţămîntu­­lui au constituit pentru conducerea Uni­versităţii şi a facultăţilor, pentru toate ca­drele didactice, indicaţii deosebit de preţi­oase pentru rezolvarea sarcinii de integrare a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia. După o perioadă de tatonări şi încercări. In cadrul Universităţii au fost întreprinse acţiuni care au condus la rezultate demne de remarcat. Amintim, spre exemplu, amplasarea unor catedre sau discipline de profil în cadrul unităţilor productive sau de cercetare me­todă care este folosită astăzi de către două catedre de la Facultatea de matematică­ mecanică şi de către unele discipline de la Facultatea de studii economice. Este vorba de Catedra de ştiinţa calculului care şi-a mutat parţial activitatea la Centrul terito­rial de calcul electronic, unde oferă asis­tenţă tehnică, organizează seminarii de in­ Prof. dr. docent Vasile ABABI prorector al Universităţii ieşene formatică şi cursuri postuniversitare. De asemenea, catedra de mecanică îşi desfă­şoară munca pe platforma Filialei din Iaşi a Institutului de cercetări în construcţie (ÎNCERC). Notăm şi faptul că la un număr de 8 discipline de la Facultatea de studii econo­mice au fost planificate lucrări practice şi seminarii, cu studenţii, în întreprinderi e­­conomice şi instituţii cu profil bancar sau cu preocupări de statistică. Astfel, tinerii care urmează disciplina de contabilitate co­mercială vor efectua lucrări practice la I.C.R.T.I. Iaşi, cei de la disciplina de eco­nomia şi organizarea muncii­­ în industrie, la „Ţesătura“ şi Uzina mecanică „Nicolina“, cei de la disciplina finanţarea şi creditarea investiţiilor, la Banca de investiţii — Sucursala Iaşi. Una din principalele căi de integrare a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia o constituie practica productivă a studenţi­lor, acţiune prin care aceştia iau contact direct cu aspectele actuale ale producţiei, cunosc din timp locul în care vor lucra după terminarea studiilor, participă efectiv la realizarea producţiei. Se poate aprecia că şi în această direc­ţie s-au obţinut importante rezultate atît pe linia îmbunătăţirii bazei materiale, cât şi în ceea ce priveşte tematica şi eficienţa practicii. Astfel, peste 1.500 studenţi efec­tuează practica productivă în cele 12 ate­­liere-şcoală organizate în cadrul Universită­ţii, ceilalţi lucrind în unităţi productive, unităţi de cercetare, instituţii de cultură şi artă, instituţii juridice, unităţi cu carac­ter administrativ. Amintim, de asemenea, că studenţii din anul al V-lea de la facul­tăţile de chimie şi fizică contribuie la rea­lizarea unor contracte de cercetare ale ca­tedrelor, iar un număr de peste 80 de stu­denţi din anul IV ai facultăţii de chi­mie şi studii economice îşi întocmesc lu­crarea de diplomă pe baza temelor propuse de întreprinderi şi Instituţii. Datorită experienţei căpătate în ultimii ani au fost îmbunătăţite programele de practică şi a crescut eficienţa­­ acestora. Nu se poate vorbi sur Integrare fără a, aminti şi orientarea cercetării ştiinţifice spre cerinţe ale economiei şi participarea directă a cadrelor didactice la rezolvarea problemelor din întreprinderi. In acest sens, în cursul anului 1972 şi în primele luni ale anului 1973 a continuat îmbunătăţirea te­maticii de cercetare în sensul polarizării forţelor şi a mijloacelor materiale pentru rezolvarea unor probleme prioritare. S-a intensificat acţiunea de legare a cercetării de la catedre de necesităţile producţiei prin contracte, convenţii şi asistenţă tehnică. In fine, o formă de integrare a învăţă­­mîntului cu cercetarea şi producţia este şi aceea de a atrage in procesul de pregătire a studenţilor specialişti din producţie şi din unităţi de cercetare. Un număr de opt cadre din sectorul cercetării şi al produc­ţiei activează, în cursul acestui an, la fa­cultăţile de matematică,mecanică, fizică, chimie şi studii economice. Aceşti specialişti împărtăşesc studenţilor din experienţa lor şi din rezultatele obţinute în activitatea de cercetare. Pe lingă toate cele amintite mai sus, sunt folosite şi alte mijloace de integrare a în­­văţămîntului cu cercetarea şi producţia, cum ar fi : organizarea învăţământului postuni­versitar la un număr de 8 specialităţi, îm­bunătăţirea planurilor de învăţămînt şi a programelor analitice, participarea cadrelor didactice în comisii şi consilii ale oameni­lor muncii din întreprinderi şi altele. Referindu-ne la unele rezultate obţinute în rezolvarea sarcinii de integrare a învă­­ţămîntului cu cercetarea şi producţia, la Universitate, nu se poate trece cu vederea că bilanţul acestor activităţi ar fi fost şi mai rodnic dacă s-ar fi putut evita unele greutăţi de ordin organizatoric sau genera­te de lipsa unor instrucţiuni precise din partea Ministerului Educaţiei şi Invăţămîn­­tului. Aşa, de exemplu, cu toate succesele în­registrate, considerăm că nu întotdeauna ne putem declara mulţumiţi de eficienţa prac­ticii productive a studenţilor. Activitatea studenţilor în atelierele—şcoală,­in unele biblioteci, muzee, instituţii administrative mai este încă stînjenită, pe alocuri, de for­malism. Nu întotdeauna s-au putut asigura locuri adecvate pentru practica studenţilor, corespunzător pregătirii lor şi scopului pen­tru care se organizează practica. Este ne­cesar, de asemenea, să se asigure dotarea atelierelor—şcoală cu utilaje şi materiale şi să se încadreze aceste ateliere cu tehni­cieni—instructori care să participe direct la instruirea studenţilor. Deşi, mai limi­tat, trebuie amintită, totuşi, lipsa de soli­citudine din partea unor întreprinderi şi instituţii pentru primirea studenţilor la practică. In legătură cu atragerea spre in­­văţămlnt a unor specialişti din producţie şi cercetare sub formă de cadre didactice „asociate“ trebuie amintit că, pînă în pre­­zent, încadrarea şi retribuirea acestor spe­cialişti nu a fost reglementată de către Mi­nisterul Educaţiei şi Invăţămîntului, ceea ce a creat dificultăţi. Trecînd peste cele cîteva greutăţi care sunt treptat depăşite, se poate aprecia că acţiunile întreprinse la Universitate pe li­nia integrării învăţământului cu cercetarea şi producţia aduc acestuia un climat nou în pregătirea tineretului, posibilităţi mari de înnoire şi modernizare în conformitate cu necesităţile reale ale societăţii noastre. Concurs „Cine ştie cîştigă Continuînd se­ria frumoaselor i­­niţiative, conduce­rea Complexului de cămine Tîr­­gu­şor-Copou a or­ganizat, de curînd, în colaborare cu comitetul cămi­nului nr. 2, un interesant con­curs pe teme ale politicii interne şi externe a partidu­lui şi statului nos­tru. Scopul acestui concurs, ne-a spus tovarăşul Ioan Mihalache, direc­torul complexului, este popularizarea în rîndul studen­ţilor a documen­telor de partid şi de stat, ridicarea nivelului politico­­ideologic al aces­tora. In faţa unei a­­sistenţe numeroa­se, formată din studenţii căminu­lui nr. 2 şi avînd ca invitate studen­tele din comitetul de conducere al Complexului ,,Puş­­kin“, cei şase con­curenţi intraţi în finala concursu­lui au trebuit să găsească răspun­surile exacte la cele zece între­bări formulate de juriu. De remarcat fap­tul că pentru de­partajarea cîşti­­gătorilor au fost necesare întrebări de baraj, ceea ce denotă temeinica pregătire a parti­cipanţilor, cunoaş­terea marilor în­făptuiri ale po­porului nostru, a sarcinilor care re­vin economiei noastre naţionale. Cîştigătorilor con­cursului , Gh. Ti­­mofte (de la Fa­cultatea de studii economice, anul IV contabilitate), Gh. Lazăr (anul III finanţe), Mi­­hai Panaite (anul III finanţe), le-au fost oferite din partea organizato­rilor premii. Consemnăm re­uşita acestui con­curs, desfăşurat în cinstea Conferin­ţei a IX-a a U.A.S.R., invi­­tînd, totodată, şi alte cămine la or­ganizarea unor manifestaţii ase­mănătoare. TEODOR pugna student­ u­ţţ Dialog pe teme etice De curînd, la Cabine­tul de ştiinţe sociale al Universităţii „Al. I. Cu­­za“ a avut loc o intere­santă dezbatere pe teme actuale ale eticii socia­liste condusă de tov. profesor dr. Ioan Grigo­­raş. La dezbateri au lu­at parte studenţii anu­lui IV sociologie, anului IV — istorie şi de la alte facultăţi. Dialogul între profe­sor şi studenţi a dus la clarificarea unor proble­me privind valorile con­duitei moralei socialiste, în special asupra crite­riilor judecăţilor de va­loare morală. După dezbateri, con­ducerea cabinetului a organizat prezentarea u­­nui film cu caracter is­toric primit din partea O.N.U. A apărut un nou număr al revistei „Viaţa Politehnicii“ De curînd a a­­părut un nou nu­măr al revistei „Viaţa­­Politehni­cii", număr a că­rui apariţie mar­chează 15 ani de la înfiinţarea a­­cestei publicaţii destinată studenţi­lor de la Institutul politehnic ieşean. Este deci, într-un fel, o „ediţie spe­cială" care, fără a avea un caracter festiv, impresionea­ză totuşi plăcut prin ţinuta sobră, cu care ne-a obiş­nuit mai de mult, şi printr-o notă de eleganţă grafi­că. Din cuprins am remarca în primul rind ecourile ce conţin opinii refe­ritoare la vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Iaşi, opinii ce-şi păstrea­ză întreaga actua­litate şi cuprind însemnate conclu­zii pentru toţi stu­denţii. Colaborarea unor cadre didacti­ce la elucidarea u­­nor probleme ridi­cate de tineri in cadrul unor inter­viuri are, de ase­menea, o incontes­tabilă valoare in­structivă şi educa­tivă demonstrind _d in acelaşi timp — un însemnat pas înainte pe linia în­­drumării nemijlo­cite, a apropierii intre magiştri şi discipoli. Am ob­servat totuşi nece­sitatea unei mai largi diversităţi te­matice, deoarece in condiţiile existen­ţei unei pagini in­teresante, ce-i drept, cu privire la cal­culatoarele electro­nice şi a alteia des­tinate noutăţilor lu­mii in domeniul tehnico - ştiinţific, unde se vorbeşte pe scurt şi despre poluare, a adăuga încă un amplu in­terviu pe această ultimă problemă — tratată destul de larg azi în diferi­te publicaţii — ni se pare oarecum excesiv. Mai ales că aceasta se face în detrimentul tra­tării problemelor vieţii studenţeşti, preocupări pe care le-am dori oglindi­te pe viitor mai pe larg, deoarece sun­tem­ siguri că, în afara sălilor de lec­tură luate în o­­biectiv, mai şiret şi alte aspecte ce merită a fi semna­late. Sigur că ma­sa rotundă intitu­lată „Tribuna creş­terii noastre“ tin­de să răspundă li­nei asemenea c­re­rinţe, dar disper­sarea pe prea miţl­,­te probleme — do­meniul profesional­­ştiinţific, cel al muncii politico-i­­deologice, al as­pectelor cultural­­educative — duce uneori la o simplă enunţare a ideilor, în timp ce o suită de articole ar fi permis aprofunda­rea fiecărui aspect în parte. In altă­ ordine de idei, o notă bună pentru iniţiativa prezen­tării unor facultăţi şi punerii în dis­cuţie a unor as­pecte referitoare la concursul de ad­­mitere în invăţă­­mintul superior tehnic. In ansamblu, nu­mărul la care ne referim este re­prezentativ pentru cei 15 ani de a­­pariţie a revistei care nu înseamnă mult ca durată, dar confirmă deja e­­xistenţa unei tra­diţii ce se trans­mite de la o pro­moţie, la alta, con­stituind o garanţie şi o promisiune pentru succesele viitoare. M. DIMA SCOALA IESEANA DE ARHITECTURA - PREZENTA ACTIVA IN URBANISTICA NOASTRĂ Cu trei ani In urmă a luat fiinţă la Iaşi în cadrul Facultăţii de construcţii o secţie de Arhitectură, secţie care pre­găteşte cu mult discernămînt pe viitorii urbanişti ai ţării noastre. Rezultatele ob­ţinute aici, căutările creatoare legate de profesiunea aleasă, ne-au îndemnat să organizăm o discuţie . — Pentru început am dori să aflăm ce-aţi lucrat pînă acum şi care au fost elementele forte ale activităţii dumnea­voastră ? — Constantin Rabiniuc (anul III): Studenţii anului nostru au lucrat recent, ca o aplicare a cunoştinţelor noastre imediate în practică, la proiectarea Casei de cultură şi a Sediului politico-adminis­­trativ din Satu Mare. De asemenea, cu piesele noastre şi cu secţiunile de locuin­ţă s-au făcut proiecte de sistematizare pentru centre civice de 20—30 000 de locuitori. — Ludovic Gyi­re (anul II) : In legă­tură cu ceea ce a arătat colegul meu, aş vrea să declar aici satisfacţia şi mîndria mea că s-a pornit la proiectarea unor e­­dificii importante în nordul ţării. Spun aceste lucruri, deoarece oraşul meu natal este Satu Mare şi aş dori să mă dedic şi eu acestui studiu, deoarece a proiecta pentru oameni pe care îi cunoşti atît de bine este o bucurie. — Liviu Davidescu (anul III): Cred că mai intervine aici şi dorinţa fiecăruia de a se documenta mai mult asupra unui aspect al viitoarei profesiuni. Perso­nal m-am preocupat mai pregnant de te­ma asigurării şi proiectării locurilor de agrement, adică de petrecere a timpului liber, într-un mod plăcut, util. După pă­rerea mea aceste studii ar putea sta mai mult în atenţia urbaniştilor. S-au făcut cîteva încercări la Iaşi, în cartierul Ale­xandru cel Bun, dar eu cred că ar tre­bui făcut mai mult în această problemă. — Laura Goian (anul III) ■ Cred că ar­mai trebui amintit aici şi munca noastră la atelierele de proiectare ale Facultăţii de construcţii, activitate care nu numai că ne dă satisfacţia de a contribui la dez­voltarea institutului, dar pot să spun sin­cer că ultimele noastre proiecte ne-au u­nit foarte mult, ne-au făcut să ne cu­noaştem mai bine. — Preluînd ideea colegei dumneavoas­tră, aş vrea să ne descrieţi în continu­are atmosfera de lucru din această tînă­­ră şcoală de arhitectură ieşeană. — Constantin Rabiniuc : Se obişnuia pînă acum ca studentul să graviteze în jurul informaţiei. Şcoala noastră inver­sează sistemul, informaţia fiind pusă in prim plan, în prezent ea este cea care îl învăluie pe student. După părerea mea acesta este sistemul viitorului. — Marcel Pavel (anul I): Noi a­­vem nevoie de tovarăşii profesori şi sun­tem­ bucuroşi că-i avem nu numai la cursuri, ci întotdeauna alături. Chiar de la început am simţit apropierea dumnea­lor mai ales în ateliere. — Liviu Davidescu: Este evident, la noi guvernează adevărata relaţie arhitect —„ucenic“, care exclude orice atmosferă rigidă. — Laura Goian: Pentru a vă da un exemplu concludent, am să vă povestesc ce mi s-a întîmplat în anul II la un pro­iect executat de mine. In temă se pre­vedea o şcoală cu două intrări: una pen­tru elevi şi alta pentru cadre didactice. Proiectul meu avea în schimb o singură intrare şi mi se părea că asta o să mi se reproşeze. Insă la prima discuţie tov. conf. arhitect Nicolae Porumbescu mi-a spus : „De fapt este o şcoală obişnuită, cînd profesorul merge alături de elevi şi a­­ceştia îl simt nu ca pe o prezenţă apăsă­toare, ci ca pe cineva foarte apropiat, fiind acolo pentru a-i ajuta la orice pro­blemă, nu numai de ordin profesional“. Aceasta am simţit-o şi noi în fiecare zi, lucrind alături de cadrele didactice. — Ce înseamnă şcoala ieşeană de ar­hitectură pentru generaţia din care fa­ceţi şi facem parte? — Constantin Rabiniuc : Secţia noastră numără 214 membri în care personalita­tea fiecăruia se manifestă plenar. Suntem­ cu toţi o familie. Vrem să înfiinţăm un „Cine-club“ (s-au făcut filmări la mănăs­tiri, Golia etc.). Intrăm peste cîteva zile într-un atelier în care se va urmări a­­daptarea la noi a unor înaintate idei din domeniul arhitecturii. Vom colabora cu matematicieni, filozofi, constructori, agro­nomi. Aceasta înseamnă şcoala de arhi­tectură pentru generaţia noastră. — Laura Goian : Arhitectura înseamnă pentru mine o modalitate de a mă expri­ma, un lucru care mi se potrivește mie. — Marcel Pavel : Ce reprezintă arhi­tectura pentru­ mine, mai bine zis, de ce am ales arhitectura, două întrebări la care aş mai adăuga o a treia „de ce iu­bim ?“, toate părîndu-mi-se la fel de de­parte de un răspuns „ca la carte“! Așa gîndesc cei mai mulţi dintre a­­ceşti tineri. DAN TEODORESCU student In atelierul de machete, studenţi din anul I arhitectură. FLACĂRA IAȘULUI Pe drumul spre întîiul partid al muncitorilor din România (urmare din pag. 1) a" asociaţii profesionale "în cadrul că­rora se va accentua delimitarea de pa­troni, tendinţă ce va deveni dominantă în sfera preocupărilor organizatorice ale mişcării abia în deceniul al IX-lea. Un eveniment remarcabil în viaţa miş­cării noastre muncitoreşti l-a constituit crearea, în octombrie 1872, a Asociaţiei generale a lucrătorilor din România, cu organul său de presă „Lucrătorul român“. In anul 1873 tipografii bucureşteni vor pune bazele asociaţiei muncitoreşti „Ma­tei Basarab“ care avea în frunte militanţi hotărîţi ca C. I. Borşian şi M. Glodea­De teama radicalizării mişcării, guver­nul conservator a dispus în acelaşi an desfiinţarea asociaţiei şi arestarea con­ducătorilor, acuzîndu-i de a fi „conspi­rat contra stării de lucruri de astăzi, voind a o răsturna şi a o înlocui cu re­publica“. Asemenea acţiuni represive nu au putut contracara opţiunea muncitori­lor spre formarea unor asociaţii care să le apere interesele şi astfel în anul 1873 se va înfiinţa la Iaşi o asociaţie a lu­crătorilor din diferite ramuri de pro­ducţie, iar la Bucureşti va apare aso­ciaţia „Unirea lucrătorilor constructori români" după care, în 1879, „Societatea generală a lucrătorilor tipografi — Deş­teptarea“. Emanciparea organizatorică a muncito­rimii se va consolida după proliferarea ideilor socialiste şi, mai ales, în urma pătrunderii marxismului în România, începuturile mişcării socialiste de la noi îşi au originea în ideile socialist-u­­topice şi cele ale generaţiei revoluţionare de la 1848, ele datînd dintr-o perioadă premergătoare fondării „Asociaţiei inter­naţionale a muncitorilor“ din 1864. Preocupaţi de soarta viitoare a nea­mului, o serie de intelectuali înaintaţi, căutând să răspundă problemelor ridi­cate de evoluţia vremii, au pus bazele mişcării socialiste, care un timp a acti­vat paralel cu mişcarea muncitorilor şi separat de ea. La început, mişcarea so­cialistă, în esenţa ei, se prezenta ca o sinteză a gîndirii socialist-utopice şi pa­şoptiste cu ideile incipient marxiste. Activitatea desfăşurată de Internaţiona­la I a exercitat o influenţă binefăcătoare asupra evoluţiei ideilor socialiste din Ro­mânia, mai ales după înfiinţarea, în 1869, la Timişoara, a unei secţii a Inter­naţionalei condusă de Carol Farcaş şi Gh. Ungureanu. In perioada epopeii co­munarzilor, opinia publică românească—­ pregătită de presa cu orientare socialis­tă — a salutat cu căldură desfăşurarea evenimentului. In prima parte a dece­niului al VIII-lea, adepţii ideilor socia­liste au început să se orienteze spre for­marea unui cadru organizatoric adecvat, care să confere viabilitate mişcării lor. Constituie un prilej de mîndrie pentru locuitorii acestor meleaguri faptul că Ia­şul a fost unul din primele centre din ţară în care s-a alcătuit, încă din anul 1875, primul cerc socialist. Aici şi-a început activitatea revoluţio­nară Eugen Lupu — unul din pionierii organizării cercurilor socialiste din Ro­mânia, care, la 5 martie 1875, împreună cu alţi studenţi ai Universităţii ieşene, a înfiinţat Clubul studenţilor din Iaşi , organizaţie pătrunsă de spiritul ideilor socialiste. Eugen Lupu a desfăşurat o neobosită activitate pentru cîştigarea a cu­ mai mulţi adepţi pentru cercurile so­cialiste ilegale. Referindu-se la aceasta, Gh. Nădejde descrie în felul următor prima sa întîlnire cu Eugen Lupu, care-i propunea să adere la mişcare: „Apoi, uite frate... Văd că ne potrivim la idei, mai sînt şi alţii care gîndesc ca noi... eu cu­nosc cîţiva, ar fi bine să ne întîlnim, să ne înţelegem, poate să facem ceva de folos pentru ideile socialiste“. Prin efor­turile tînărului student ieşean, care a avut de îndurat numeroase persecuţii din partea autorităţilor, nucleul socialist de la Iaşi s-a dezvoltat, antrenînd în acti­vitatea revoluţionară numeroşi simpati­zanţi (printre care şi C. Miile), deve­niţi mai tîrziu propagatori de seamă ai ideilor marxiste. In acelaşi an s-a înfiinţat un cerc so­cialist la Bucureşti, apoi şi în alte oraşe ale ţării ca Ploieşti, Galaţi, Bacău etc. Deoarece îşi duceau activitatea în secret, primele cercuri socialiste nu au avut prea mulţi adepţi , majoritatea lor fiind studenţi, medici, avocaţi etc. Im­portanţa acestei perioade din activitatea cercurilor socialiste constă în aceea că ele au pregătit terenul pentru răspândi­rea ideilor socialismului ştiinţific de mai tîrziu şi au pus bazele presei socialiste din România. Pe măsură ce întărirea cercurilor so­cialiste a devenit o realitate, au început să apară şi primele publicaţii purtătoa­re ale noilor idei. In 1877 a apărut pe­riodicul „Socialistul“; au fost editate a­­poi broşuri şi foi volante, dintre care se remarcă­ broşura „O pagină din socialis­mul român“ — dedicată activităţii revo­luţionare a lui M. Codreanu — mort în 1878. Spre sfîrşitul deceniului al VIII-lea, în octombrie 1879, după o pregătire preala­bilă, la Iaşi a avut loc o consfătuire a militanţilor socialişti, care şi-au propus să strîngă legăturile dintre diferite cercuri, stabilind­u-se totodată o linie de acţiune comună. Cu acest prilej s-a a­­juns la concluzia justă că cercurile so­cialiste trebuie să-şi desfăşoare activita­tea neapărat şi în rîndul elementelor muncitoreşti. Socialiştii ieşeni au iniţiat în zilele de sărbătoare expuneri şi conferinţe pe te­me ştiinţifice şi politico-educative, la care au început să vină şi muncitori. Ca re­zultat al acestei apropieri, în anii 1880— 1881 au fost create la Iaşi primele aso­ciaţii profesionale, bazate pe principiul luptei de clasă. Intr-un statut al aso­ciaţiei cizmarilor se arăta că „Lucrătorii ciubotari din oraşul Iaşi s-au hotărît a se constitui în societate frăţească cu scopul îmbunătăţirii stării economice, intelectu­ale şi morale a membrilor ei, precum şi a tuturor lucrătorilor din această me­serie“. începutul deceniului al IX-lea va a­­duce elemente calitativ noi în evoluţia mişcării socialiste ca rezultat al unui proces de proliferare fecundă a ideilor marxismului în România. Proces remar­cabil în valorizarea spiritualităţii noas­tre, răspîndirea marxismului a răspuns, în acelaşi timp, şi cerinţelor noi care se ridicau în faţa mişcării muncitoreşti, contribuind mai tîrziu la unirea celor două mişcări care se căutau reciproc. Referindu-se la aceasta, tovarăşul NI­COLAE CEAUŞESCU arăta că „O contri­buţie de prim ordin la formarea conştiin­ţei de clasă a proletariatului au adus-o publicaţiile socialiste „Contemporanul“, „Revista socială“, „Critica socială“, pre­cum şi unele studii originale ale gîndi­­torilor români ca, de pildă, „Ce vor so­cialiştii români?“, „Karl Marx şi econo­miştii noştri“, „Concepţia materialistă a istoriei“, „Anarhia cugetării“ şi altele“. Cercurile socialiste şi-au lărgit munca politică în rîndul maselor de intelectuali, muncitori şi altor categorii de orăşeni. In opera de popularizare a marxismu­lui s-au angajat cu pasiune militanţi de seamă ai mişcării socialiste, cum au fost C-tin Dobrogeanu-Gherea, Anton Bacal­­başa, Raicu Ionescu-Rion, dr. Ştefan Stîn­­că, Panait Muşoiu şi alţii. Demonstrind legitimitatea socialismului în România, ei au supus unei critici competente şi vigu­roase pe toţi cei care s-au unit pe o ba­ză reacţionară în încercarea de contra­carare a influenţei ideilor marxiste. Un rol de seamă în răspîndirea mar­xismului l-a jucat publicarea, în 1886, în paginile „Revistei sociale“ a studiului Iul­i­tin Dobrogeanu-Gherea „Ce vor socia­liştii români ?“, devenit ulterior docu­ment programatic al socialiştilor români. Cu toate limitele manifestate în cuprin­sul acestui program, el îi mobiliza pe socialişti care trebuiau să-şi ia „însărci­narea colosală, de a lumina poporul muncitor de la sate şi oraşe, asupra stă­rii lui, de a organiza poporul în jurul u­­nor cereri practice care ating interesele lui şi a căror realizare pe de o parte ar îmbunătăţi starea lui de acum, iar pe de alta ar crea o stare de lucruri cit se poate mai potrivită pentru transforma­rea socialistă“. Aşezarea asociaţiilor profesionale ale muncitorilor pe principiul luptei de cla­să, apropierea­ tot mai evidentă dintre mişcarea muncitorească şi cea socialistă au orientat pe muncitori in direcţia fău­ririi nu numai a unor asociaţii bazate pe profesie, ci şi spre crearea unor organi­zaţii politice, care să se întemeieze pe necesitatea afirmării intereselor vitale ale lucrătorilor. Astfel s-a ajuns în anul 1888 la crearea cercurilor muncitoreşti din Bucureşti, Iaşi şi Galaţi , primele or­ganizaţii politice ale muncitorilor în dru­mul spre făurirea întîiului partid al pro­letariatului din România. .V////////////////////////////7.V////////////////////////////////////////////////////////////////////, 5 i I -----------------------------------------------------------------------------------s I II Nume dăltuite. La cercul metalo-plas­­tic din cadrul Casei pionierilor din Iaşi se desfăşoară o susţinută activitate. Sub miinile încă firave ale unor e­­levi ca Adina Ciornei, Loreta Sava, Mioara Cămirzei, Larisa Rău, Aurica Nicolae şi alţii, metalul se supune şi portretul prinde trep­tat contur. Miinile im­primă un metal, cu aju­torul dălţilor, figuri de voievozi şi domnitori, muncitori, ţărani coo­peratori etc. Printre realizările cercului se remarcă o re­plică in aramă a tablou­lui lui Picasso „Materni­tate“ intitulat „Mama şi copilul“ aparţinind ele­vei Adina Ciornei, tab­loul ,,Tinerii ut­ecişti“ şi un portret de ţăran a­­parţinind elevei Loreta Sava etc. Cu cele mai reprezen­tative lucrări ale elevilor se organizează expoziţii, o parte din ele se vind prin magazinul pionie­rilor, iar cu banii reali­zaţi se procură materi­ale sau se organizează, in timpul vacanţelor, ex­cursii şi drumeţii. (De la corespondentul nostru D. HARIGA.) Grijă faţă de bătrîni Medicii Raşela Bering­­son şi Dumitru Un­gureanu de la circ. a XIV-a sanitară, alături de cîteva activiste ini­moase ca : Floarea Că­­tărău, Tudora Nica, El. Fătulescu, Ioana An­­ghel, Elena Soldan, Maria Rotaru, Elena Zlăvog, au venit în sprijinul unor bătrîni bolnavi ne­transportabili — bolnavi cronici, pro­­curindu-le diferite ali­mente, medicamente și ocupindu-se de rezol­varea problemelor de ajutor social. Un gest care merită intr-ade­văr apreciat. Orice, numai cină nu... Nu s-ar putea spune că la ultimele campio­nate cu caracter repu­blican oină ieşeană a fost prea bine repre­zentată , dimpotrivă, deşi străvechiul nostru sport naţional are rădă­cini adinei şi pe aceste meleaguri. O singură dovadă : scrisoarea en­tuziastă a unor tineri de la Asociaţia spor­tivă C.F.R. Iaşi, ca­re ne anunţă că se pregătesc cu ardoare sub îndrumarea instruc­torului Ilie Roibu (in acelaşi timp şi jucător), pentru ca anul acesta echipa lor da cină — toţi componenţii forma­ţiei sunt născuţi in 1954 ! — să poată ajun­ge în finala Cupei Ro­mâniei ! Este mesajul entuzi­ast al unei echipe sin­dicale de oină, probabil singura, fiindcă spre regretul nostru in şco­lile din municipiul Iaşi nu se face oină, după cum aflăm chiar din­­tr-un material al C.J.E.F.S. Toate sportu­rile le practică elevii noştri — şi nu e rău — numai cină nu — şi nu e bine. Nu s-ar pu­tea iniţia, totuşi, ceva, tovarăşi cu răspunderi in domeniul sportului ? Poate, chiar (dacă s-ar depăşi pasivitatea) şi organizarea unui cam­pionat municipal, în ve­derea revitalizării unui sport iubit din timpuri străvechi de către nea­mul nostru! O fată a dispărut cu un taxi Eleva Cornelia Hiliţa­­nu, din clasa a VII-a a Şcolii generale din co­muna Tomeşti, in virstă de 14 ani, a fost luată, într-una din zilele tre­cute, de şoferul de pe taxiul cu nr. probabil I-II-802. Cine poate da relaţii sunt­ rugaţi a a­­nunţa părinţii elevei — Ion Hiliţanu, din co­muna Tomeşti.I , m 11L tel tu­­. o­in.col­t. 'iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiinunmwwiii/iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii/iiiiiiiiiiiiii/jl ak . .

Next