Flacăra Iaşului, martie 1973 (Anul 29, nr. 8224-8250)
1973-03-22 / nr. 8242
L n... PAGINA AHA Integrarea rapidă şi organică a invăţămîntul cu cercetarea şi producţia Cu ocazia deschiderii actualului an universitar, la 1 octombrie 1972, la Cluj, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, vorbind despre necesitatea integrării organice a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia, a arătat : „Trebuie trecut cu mai multă hotărîre la integrarea Invăţămîntului superior cu cercetarea şi producţia. Este necesar să punem mai mare accent pe îmbunătăţirea procesului de invăţămînt, pe perfecţionarea cursurilor şi manualelor asigurind introducerea rapidă a noilor cuceriri ştiinţifice din domeniul respectiv de activitate. Realizarea acestei integrări presupune schimbarea generală a concepţiei în învăţămint, realizarea prezenţei nemijlocite a specialiştilor din producţie in învăţămînt şi, totodată, a cadrelor din învăţămînt în producţie. Laboratorul de cercetare din invăţămînt trebuie să fie şi laboratorul de cercetare al fabricii. Acolo să se elaboreze tehnologia ce urmează a fi introdusă în fabrică". Urmînd această Indicaţie, Institutele de învăţămînt superior au depus eforturi sporite să găsească formele cele mai potrivite pentru integrarea învăţământului cu cercetarea şi producţia. Experienţa de până acum arată că aceste forme trebuie să fie diferite şi variate după specificul institutului, după profilul de pregătire a studenţilor şi a cadrelor de specialitate, după locul sau sectorul în care viitorii absolvenţi îşi vor desfăşura activitatea. La Universitate care cuprinde 10 facultăţi cu un profil foarte variat, realizarea integrării a întîmpinat, la început, oarecare greutăţi care au apărut nu numai din lipsa unei experienţe în acest domeniu, dar chiar din necunoaşterea căilor de acţionare în această direcţie. Vizita la Iaşi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în luna ianuarie a acestui an, şi referirile sale, în diferite ocazii, la problemele legate de perfecţionarea învăţămîntului au constituit pentru conducerea Universităţii şi a facultăţilor, pentru toate cadrele didactice, indicaţii deosebit de preţioase pentru rezolvarea sarcinii de integrare a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia. După o perioadă de tatonări şi încercări. In cadrul Universităţii au fost întreprinse acţiuni care au condus la rezultate demne de remarcat. Amintim, spre exemplu, amplasarea unor catedre sau discipline de profil în cadrul unităţilor productive sau de cercetare metodă care este folosită astăzi de către două catedre de la Facultatea de matematică mecanică şi de către unele discipline de la Facultatea de studii economice. Este vorba de Catedra de ştiinţa calculului care şi-a mutat parţial activitatea la Centrul teritorial de calcul electronic, unde oferă asistenţă tehnică, organizează seminarii de in Prof. dr. docent Vasile ABABI prorector al Universităţii ieşene formatică şi cursuri postuniversitare. De asemenea, catedra de mecanică îşi desfăşoară munca pe platforma Filialei din Iaşi a Institutului de cercetări în construcţie (ÎNCERC). Notăm şi faptul că la un număr de 8 discipline de la Facultatea de studii economice au fost planificate lucrări practice şi seminarii, cu studenţii, în întreprinderi economice şi instituţii cu profil bancar sau cu preocupări de statistică. Astfel, tinerii care urmează disciplina de contabilitate comercială vor efectua lucrări practice la I.C.R.T.I. Iaşi, cei de la disciplina de economia şi organizarea muncii în industrie, la „Ţesătura“ şi Uzina mecanică „Nicolina“, cei de la disciplina finanţarea şi creditarea investiţiilor, la Banca de investiţii — Sucursala Iaşi. Una din principalele căi de integrare a Invăţămîntului cu cercetarea şi producţia o constituie practica productivă a studenţilor, acţiune prin care aceştia iau contact direct cu aspectele actuale ale producţiei, cunosc din timp locul în care vor lucra după terminarea studiilor, participă efectiv la realizarea producţiei. Se poate aprecia că şi în această direcţie s-au obţinut importante rezultate atît pe linia îmbunătăţirii bazei materiale, cât şi în ceea ce priveşte tematica şi eficienţa practicii. Astfel, peste 1.500 studenţi efectuează practica productivă în cele 12 ateliere-şcoală organizate în cadrul Universităţii, ceilalţi lucrind în unităţi productive, unităţi de cercetare, instituţii de cultură şi artă, instituţii juridice, unităţi cu caracter administrativ. Amintim, de asemenea, că studenţii din anul al V-lea de la facultăţile de chimie şi fizică contribuie la realizarea unor contracte de cercetare ale catedrelor, iar un număr de peste 80 de studenţi din anul IV ai facultăţii de chimie şi studii economice îşi întocmesc lucrarea de diplomă pe baza temelor propuse de întreprinderi şi Instituţii. Datorită experienţei căpătate în ultimii ani au fost îmbunătăţite programele de practică şi a crescut eficienţa acestora. Nu se poate vorbi sur Integrare fără a, aminti şi orientarea cercetării ştiinţifice spre cerinţe ale economiei şi participarea directă a cadrelor didactice la rezolvarea problemelor din întreprinderi. In acest sens, în cursul anului 1972 şi în primele luni ale anului 1973 a continuat îmbunătăţirea tematicii de cercetare în sensul polarizării forţelor şi a mijloacelor materiale pentru rezolvarea unor probleme prioritare. S-a intensificat acţiunea de legare a cercetării de la catedre de necesităţile producţiei prin contracte, convenţii şi asistenţă tehnică. In fine, o formă de integrare a învăţămîntului cu cercetarea şi producţia este şi aceea de a atrage in procesul de pregătire a studenţilor specialişti din producţie şi din unităţi de cercetare. Un număr de opt cadre din sectorul cercetării şi al producţiei activează, în cursul acestui an, la facultăţile de matematică,mecanică, fizică, chimie şi studii economice. Aceşti specialişti împărtăşesc studenţilor din experienţa lor şi din rezultatele obţinute în activitatea de cercetare. Pe lingă toate cele amintite mai sus, sunt folosite şi alte mijloace de integrare a învăţămîntului cu cercetarea şi producţia, cum ar fi : organizarea învăţământului postuniversitar la un număr de 8 specialităţi, îmbunătăţirea planurilor de învăţămînt şi a programelor analitice, participarea cadrelor didactice în comisii şi consilii ale oamenilor muncii din întreprinderi şi altele. Referindu-ne la unele rezultate obţinute în rezolvarea sarcinii de integrare a învăţămîntului cu cercetarea şi producţia, la Universitate, nu se poate trece cu vederea că bilanţul acestor activităţi ar fi fost şi mai rodnic dacă s-ar fi putut evita unele greutăţi de ordin organizatoric sau generate de lipsa unor instrucţiuni precise din partea Ministerului Educaţiei şi Invăţămîntului. Aşa, de exemplu, cu toate succesele înregistrate, considerăm că nu întotdeauna ne putem declara mulţumiţi de eficienţa practicii productive a studenţilor. Activitatea studenţilor în atelierele—şcoală,in unele biblioteci, muzee, instituţii administrative mai este încă stînjenită, pe alocuri, de formalism. Nu întotdeauna s-au putut asigura locuri adecvate pentru practica studenţilor, corespunzător pregătirii lor şi scopului pentru care se organizează practica. Este necesar, de asemenea, să se asigure dotarea atelierelor—şcoală cu utilaje şi materiale şi să se încadreze aceste ateliere cu tehnicieni—instructori care să participe direct la instruirea studenţilor. Deşi, mai limitat, trebuie amintită, totuşi, lipsa de solicitudine din partea unor întreprinderi şi instituţii pentru primirea studenţilor la practică. In legătură cu atragerea spre invăţămlnt a unor specialişti din producţie şi cercetare sub formă de cadre didactice „asociate“ trebuie amintit că, pînă în prezent, încadrarea şi retribuirea acestor specialişti nu a fost reglementată de către Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului, ceea ce a creat dificultăţi. Trecînd peste cele cîteva greutăţi care sunt treptat depăşite, se poate aprecia că acţiunile întreprinse la Universitate pe linia integrării învăţământului cu cercetarea şi producţia aduc acestuia un climat nou în pregătirea tineretului, posibilităţi mari de înnoire şi modernizare în conformitate cu necesităţile reale ale societăţii noastre. Concurs „Cine ştie cîştigă Continuînd seria frumoaselor iniţiative, conducerea Complexului de cămine Tîrguşor-Copou a organizat, de curînd, în colaborare cu comitetul căminului nr. 2, un interesant concurs pe teme ale politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru. Scopul acestui concurs, ne-a spus tovarăşul Ioan Mihalache, directorul complexului, este popularizarea în rîndul studenţilor a documentelor de partid şi de stat, ridicarea nivelului politicoideologic al acestora. In faţa unei asistenţe numeroase, formată din studenţii căminului nr. 2 şi avînd ca invitate studentele din comitetul de conducere al Complexului ,,Puşkin“, cei şase concurenţi intraţi în finala concursului au trebuit să găsească răspunsurile exacte la cele zece întrebări formulate de juriu. De remarcat faptul că pentru departajarea cîştigătorilor au fost necesare întrebări de baraj, ceea ce denotă temeinica pregătire a participanţilor, cunoaşterea marilor înfăptuiri ale poporului nostru, a sarcinilor care revin economiei noastre naţionale. Cîştigătorilor concursului , Gh. Timofte (de la Facultatea de studii economice, anul IV contabilitate), Gh. Lazăr (anul III finanţe), Mihai Panaite (anul III finanţe), le-au fost oferite din partea organizatorilor premii. Consemnăm reuşita acestui concurs, desfăşurat în cinstea Conferinţei a IX-a a U.A.S.R., invitînd, totodată, şi alte cămine la organizarea unor manifestaţii asemănătoare. TEODOR pugna student uţţ Dialog pe teme etice De curînd, la Cabinetul de ştiinţe sociale al Universităţii „Al. I. Cuza“ a avut loc o interesantă dezbatere pe teme actuale ale eticii socialiste condusă de tov. profesor dr. Ioan Grigoraş. La dezbateri au luat parte studenţii anului IV sociologie, anului IV — istorie şi de la alte facultăţi. Dialogul între profesor şi studenţi a dus la clarificarea unor probleme privind valorile conduitei moralei socialiste, în special asupra criteriilor judecăţilor de valoare morală. După dezbateri, conducerea cabinetului a organizat prezentarea unui film cu caracter istoric primit din partea O.N.U. A apărut un nou număr al revistei „Viaţa Politehnicii“ De curînd a apărut un nou număr al revistei „ViaţaPolitehnicii", număr a cărui apariţie marchează 15 ani de la înfiinţarea acestei publicaţii destinată studenţilor de la Institutul politehnic ieşean. Este deci, într-un fel, o „ediţie specială" care, fără a avea un caracter festiv, impresionează totuşi plăcut prin ţinuta sobră, cu care ne-a obişnuit mai de mult, şi printr-o notă de eleganţă grafică. Din cuprins am remarca în primul rind ecourile ce conţin opinii referitoare la vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Iaşi, opinii ce-şi păstrează întreaga actualitate şi cuprind însemnate concluzii pentru toţi studenţii. Colaborarea unor cadre didactice la elucidarea unor probleme ridicate de tineri in cadrul unor interviuri are, de asemenea, o incontestabilă valoare instructivă şi educativă demonstrind _d in acelaşi timp — un însemnat pas înainte pe linia îndrumării nemijlocite, a apropierii intre magiştri şi discipoli. Am observat totuşi necesitatea unei mai largi diversităţi tematice, deoarece in condiţiile existenţei unei pagini interesante, ce-i drept, cu privire la calculatoarele electronice şi a alteia destinate noutăţilor lumii in domeniul tehnico - ştiinţific, unde se vorbeşte pe scurt şi despre poluare, a adăuga încă un amplu interviu pe această ultimă problemă — tratată destul de larg azi în diferite publicaţii — ni se pare oarecum excesiv. Mai ales că aceasta se face în detrimentul tratării problemelor vieţii studenţeşti, preocupări pe care le-am dori oglindite pe viitor mai pe larg, deoarece suntem siguri că, în afara sălilor de lectură luate în obiectiv, mai şiret şi alte aspecte ce merită a fi semnalate. Sigur că masa rotundă intitulată „Tribuna creşterii noastre“ tinde să răspundă linei asemenea crerinţe, dar dispersarea pe prea miţl,te probleme — domeniul profesionalştiinţific, cel al muncii politico-ideologice, al aspectelor culturaleducative — duce uneori la o simplă enunţare a ideilor, în timp ce o suită de articole ar fi permis aprofundarea fiecărui aspect în parte. In altă ordine de idei, o notă bună pentru iniţiativa prezentării unor facultăţi şi punerii în discuţie a unor aspecte referitoare la concursul de admitere în invăţămintul superior tehnic. In ansamblu, numărul la care ne referim este reprezentativ pentru cei 15 ani de apariţie a revistei care nu înseamnă mult ca durată, dar confirmă deja existenţa unei tradiţii ce se transmite de la o promoţie, la alta, constituind o garanţie şi o promisiune pentru succesele viitoare. M. DIMA SCOALA IESEANA DE ARHITECTURA - PREZENTA ACTIVA IN URBANISTICA NOASTRĂ Cu trei ani In urmă a luat fiinţă la Iaşi în cadrul Facultăţii de construcţii o secţie de Arhitectură, secţie care pregăteşte cu mult discernămînt pe viitorii urbanişti ai ţării noastre. Rezultatele obţinute aici, căutările creatoare legate de profesiunea aleasă, ne-au îndemnat să organizăm o discuţie . — Pentru început am dori să aflăm ce-aţi lucrat pînă acum şi care au fost elementele forte ale activităţii dumneavoastră ? — Constantin Rabiniuc (anul III): Studenţii anului nostru au lucrat recent, ca o aplicare a cunoştinţelor noastre imediate în practică, la proiectarea Casei de cultură şi a Sediului politico-administrativ din Satu Mare. De asemenea, cu piesele noastre şi cu secţiunile de locuinţă s-au făcut proiecte de sistematizare pentru centre civice de 20—30 000 de locuitori. — Ludovic Gyire (anul II) : In legătură cu ceea ce a arătat colegul meu, aş vrea să declar aici satisfacţia şi mîndria mea că s-a pornit la proiectarea unor edificii importante în nordul ţării. Spun aceste lucruri, deoarece oraşul meu natal este Satu Mare şi aş dori să mă dedic şi eu acestui studiu, deoarece a proiecta pentru oameni pe care îi cunoşti atît de bine este o bucurie. — Liviu Davidescu (anul III): Cred că mai intervine aici şi dorinţa fiecăruia de a se documenta mai mult asupra unui aspect al viitoarei profesiuni. Personal m-am preocupat mai pregnant de tema asigurării şi proiectării locurilor de agrement, adică de petrecere a timpului liber, într-un mod plăcut, util. După părerea mea aceste studii ar putea sta mai mult în atenţia urbaniştilor. S-au făcut cîteva încercări la Iaşi, în cartierul Alexandru cel Bun, dar eu cred că ar trebui făcut mai mult în această problemă. — Laura Goian (anul III) ■ Cred că armai trebui amintit aici şi munca noastră la atelierele de proiectare ale Facultăţii de construcţii, activitate care nu numai că ne dă satisfacţia de a contribui la dezvoltarea institutului, dar pot să spun sincer că ultimele noastre proiecte ne-au unit foarte mult, ne-au făcut să ne cunoaştem mai bine. — Preluînd ideea colegei dumneavoastră, aş vrea să ne descrieţi în continuare atmosfera de lucru din această tînără şcoală de arhitectură ieşeană. — Constantin Rabiniuc : Se obişnuia pînă acum ca studentul să graviteze în jurul informaţiei. Şcoala noastră inversează sistemul, informaţia fiind pusă in prim plan, în prezent ea este cea care îl învăluie pe student. După părerea mea acesta este sistemul viitorului. — Marcel Pavel (anul I): Noi avem nevoie de tovarăşii profesori şi suntem bucuroşi că-i avem nu numai la cursuri, ci întotdeauna alături. Chiar de la început am simţit apropierea dumnealor mai ales în ateliere. — Liviu Davidescu: Este evident, la noi guvernează adevărata relaţie arhitect —„ucenic“, care exclude orice atmosferă rigidă. — Laura Goian: Pentru a vă da un exemplu concludent, am să vă povestesc ce mi s-a întîmplat în anul II la un proiect executat de mine. In temă se prevedea o şcoală cu două intrări: una pentru elevi şi alta pentru cadre didactice. Proiectul meu avea în schimb o singură intrare şi mi se părea că asta o să mi se reproşeze. Insă la prima discuţie tov. conf. arhitect Nicolae Porumbescu mi-a spus : „De fapt este o şcoală obişnuită, cînd profesorul merge alături de elevi şi aceştia îl simt nu ca pe o prezenţă apăsătoare, ci ca pe cineva foarte apropiat, fiind acolo pentru a-i ajuta la orice problemă, nu numai de ordin profesional“. Aceasta am simţit-o şi noi în fiecare zi, lucrind alături de cadrele didactice. — Ce înseamnă şcoala ieşeană de arhitectură pentru generaţia din care faceţi şi facem parte? — Constantin Rabiniuc : Secţia noastră numără 214 membri în care personalitatea fiecăruia se manifestă plenar. Suntem cu toţi o familie. Vrem să înfiinţăm un „Cine-club“ (s-au făcut filmări la mănăstiri, Golia etc.). Intrăm peste cîteva zile într-un atelier în care se va urmări adaptarea la noi a unor înaintate idei din domeniul arhitecturii. Vom colabora cu matematicieni, filozofi, constructori, agronomi. Aceasta înseamnă şcoala de arhitectură pentru generaţia noastră. — Laura Goian : Arhitectura înseamnă pentru mine o modalitate de a mă exprima, un lucru care mi se potrivește mie. — Marcel Pavel : Ce reprezintă arhitectura pentru mine, mai bine zis, de ce am ales arhitectura, două întrebări la care aş mai adăuga o a treia „de ce iubim ?“, toate părîndu-mi-se la fel de departe de un răspuns „ca la carte“! Așa gîndesc cei mai mulţi dintre aceşti tineri. DAN TEODORESCU student In atelierul de machete, studenţi din anul I arhitectură. FLACĂRA IAȘULUI Pe drumul spre întîiul partid al muncitorilor din România (urmare din pag. 1) a" asociaţii profesionale "în cadrul cărora se va accentua delimitarea de patroni, tendinţă ce va deveni dominantă în sfera preocupărilor organizatorice ale mişcării abia în deceniul al IX-lea. Un eveniment remarcabil în viaţa mişcării noastre muncitoreşti l-a constituit crearea, în octombrie 1872, a Asociaţiei generale a lucrătorilor din România, cu organul său de presă „Lucrătorul român“. In anul 1873 tipografii bucureşteni vor pune bazele asociaţiei muncitoreşti „Matei Basarab“ care avea în frunte militanţi hotărîţi ca C. I. Borşian şi M. GlodeaDe teama radicalizării mişcării, guvernul conservator a dispus în acelaşi an desfiinţarea asociaţiei şi arestarea conducătorilor, acuzîndu-i de a fi „conspirat contra stării de lucruri de astăzi, voind a o răsturna şi a o înlocui cu republica“. Asemenea acţiuni represive nu au putut contracara opţiunea muncitorilor spre formarea unor asociaţii care să le apere interesele şi astfel în anul 1873 se va înfiinţa la Iaşi o asociaţie a lucrătorilor din diferite ramuri de producţie, iar la Bucureşti va apare asociaţia „Unirea lucrătorilor constructori români" după care, în 1879, „Societatea generală a lucrătorilor tipografi — Deşteptarea“. Emanciparea organizatorică a muncitorimii se va consolida după proliferarea ideilor socialiste şi, mai ales, în urma pătrunderii marxismului în România, începuturile mişcării socialiste de la noi îşi au originea în ideile socialist-utopice şi cele ale generaţiei revoluţionare de la 1848, ele datînd dintr-o perioadă premergătoare fondării „Asociaţiei internaţionale a muncitorilor“ din 1864. Preocupaţi de soarta viitoare a neamului, o serie de intelectuali înaintaţi, căutând să răspundă problemelor ridicate de evoluţia vremii, au pus bazele mişcării socialiste, care un timp a activat paralel cu mişcarea muncitorilor şi separat de ea. La început, mişcarea socialistă, în esenţa ei, se prezenta ca o sinteză a gîndirii socialist-utopice şi paşoptiste cu ideile incipient marxiste. Activitatea desfăşurată de Internaţionala I a exercitat o influenţă binefăcătoare asupra evoluţiei ideilor socialiste din România, mai ales după înfiinţarea, în 1869, la Timişoara, a unei secţii a Internaţionalei condusă de Carol Farcaş şi Gh. Ungureanu. In perioada epopeii comunarzilor, opinia publică românească— pregătită de presa cu orientare socialistă — a salutat cu căldură desfăşurarea evenimentului. In prima parte a deceniului al VIII-lea, adepţii ideilor socialiste au început să se orienteze spre formarea unui cadru organizatoric adecvat, care să confere viabilitate mişcării lor. Constituie un prilej de mîndrie pentru locuitorii acestor meleaguri faptul că Iaşul a fost unul din primele centre din ţară în care s-a alcătuit, încă din anul 1875, primul cerc socialist. Aici şi-a început activitatea revoluţionară Eugen Lupu — unul din pionierii organizării cercurilor socialiste din România, care, la 5 martie 1875, împreună cu alţi studenţi ai Universităţii ieşene, a înfiinţat Clubul studenţilor din Iaşi , organizaţie pătrunsă de spiritul ideilor socialiste. Eugen Lupu a desfăşurat o neobosită activitate pentru cîştigarea a cu mai mulţi adepţi pentru cercurile socialiste ilegale. Referindu-se la aceasta, Gh. Nădejde descrie în felul următor prima sa întîlnire cu Eugen Lupu, care-i propunea să adere la mişcare: „Apoi, uite frate... Văd că ne potrivim la idei, mai sînt şi alţii care gîndesc ca noi... eu cunosc cîţiva, ar fi bine să ne întîlnim, să ne înţelegem, poate să facem ceva de folos pentru ideile socialiste“. Prin eforturile tînărului student ieşean, care a avut de îndurat numeroase persecuţii din partea autorităţilor, nucleul socialist de la Iaşi s-a dezvoltat, antrenînd în activitatea revoluţionară numeroşi simpatizanţi (printre care şi C. Miile), deveniţi mai tîrziu propagatori de seamă ai ideilor marxiste. In acelaşi an s-a înfiinţat un cerc socialist la Bucureşti, apoi şi în alte oraşe ale ţării ca Ploieşti, Galaţi, Bacău etc. Deoarece îşi duceau activitatea în secret, primele cercuri socialiste nu au avut prea mulţi adepţi , majoritatea lor fiind studenţi, medici, avocaţi etc. Importanţa acestei perioade din activitatea cercurilor socialiste constă în aceea că ele au pregătit terenul pentru răspândirea ideilor socialismului ştiinţific de mai tîrziu şi au pus bazele presei socialiste din România. Pe măsură ce întărirea cercurilor socialiste a devenit o realitate, au început să apară şi primele publicaţii purtătoare ale noilor idei. In 1877 a apărut periodicul „Socialistul“; au fost editate apoi broşuri şi foi volante, dintre care se remarcă broşura „O pagină din socialismul român“ — dedicată activităţii revoluţionare a lui M. Codreanu — mort în 1878. Spre sfîrşitul deceniului al VIII-lea, în octombrie 1879, după o pregătire prealabilă, la Iaşi a avut loc o consfătuire a militanţilor socialişti, care şi-au propus să strîngă legăturile dintre diferite cercuri, stabilindu-se totodată o linie de acţiune comună. Cu acest prilej s-a ajuns la concluzia justă că cercurile socialiste trebuie să-şi desfăşoare activitatea neapărat şi în rîndul elementelor muncitoreşti. Socialiştii ieşeni au iniţiat în zilele de sărbătoare expuneri şi conferinţe pe teme ştiinţifice şi politico-educative, la care au început să vină şi muncitori. Ca rezultat al acestei apropieri, în anii 1880— 1881 au fost create la Iaşi primele asociaţii profesionale, bazate pe principiul luptei de clasă. Intr-un statut al asociaţiei cizmarilor se arăta că „Lucrătorii ciubotari din oraşul Iaşi s-au hotărît a se constitui în societate frăţească cu scopul îmbunătăţirii stării economice, intelectuale şi morale a membrilor ei, precum şi a tuturor lucrătorilor din această meserie“. începutul deceniului al IX-lea va aduce elemente calitativ noi în evoluţia mişcării socialiste ca rezultat al unui proces de proliferare fecundă a ideilor marxismului în România. Proces remarcabil în valorizarea spiritualităţii noastre, răspîndirea marxismului a răspuns, în acelaşi timp, şi cerinţelor noi care se ridicau în faţa mişcării muncitoreşti, contribuind mai tîrziu la unirea celor două mişcări care se căutau reciproc. Referindu-se la aceasta, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU arăta că „O contribuţie de prim ordin la formarea conştiinţei de clasă a proletariatului au adus-o publicaţiile socialiste „Contemporanul“, „Revista socială“, „Critica socială“, precum şi unele studii originale ale gînditorilor români ca, de pildă, „Ce vor socialiştii români?“, „Karl Marx şi economiştii noştri“, „Concepţia materialistă a istoriei“, „Anarhia cugetării“ şi altele“. Cercurile socialiste şi-au lărgit munca politică în rîndul maselor de intelectuali, muncitori şi altor categorii de orăşeni. In opera de popularizare a marxismului s-au angajat cu pasiune militanţi de seamă ai mişcării socialiste, cum au fost C-tin Dobrogeanu-Gherea, Anton Bacalbaşa, Raicu Ionescu-Rion, dr. Ştefan Stîncă, Panait Muşoiu şi alţii. Demonstrind legitimitatea socialismului în România, ei au supus unei critici competente şi viguroase pe toţi cei care s-au unit pe o bază reacţionară în încercarea de contracarare a influenţei ideilor marxiste. Un rol de seamă în răspîndirea marxismului l-a jucat publicarea, în 1886, în paginile „Revistei sociale“ a studiului Iulitin Dobrogeanu-Gherea „Ce vor socialiştii români ?“, devenit ulterior document programatic al socialiştilor români. Cu toate limitele manifestate în cuprinsul acestui program, el îi mobiliza pe socialişti care trebuiau să-şi ia „însărcinarea colosală, de a lumina poporul muncitor de la sate şi oraşe, asupra stării lui, de a organiza poporul în jurul unor cereri practice care ating interesele lui şi a căror realizare pe de o parte ar îmbunătăţi starea lui de acum, iar pe de alta ar crea o stare de lucruri cit se poate mai potrivită pentru transformarea socialistă“. Aşezarea asociaţiilor profesionale ale muncitorilor pe principiul luptei de clasă, apropierea tot mai evidentă dintre mişcarea muncitorească şi cea socialistă au orientat pe muncitori in direcţia făuririi nu numai a unor asociaţii bazate pe profesie, ci şi spre crearea unor organizaţii politice, care să se întemeieze pe necesitatea afirmării intereselor vitale ale lucrătorilor. Astfel s-a ajuns în anul 1888 la crearea cercurilor muncitoreşti din Bucureşti, Iaşi şi Galaţi , primele organizaţii politice ale muncitorilor în drumul spre făurirea întîiului partid al proletariatului din România. .V////////////////////////////7.V////////////////////////////////////////////////////////////////////, 5 i I -----------------------------------------------------------------------------------s I II Nume dăltuite. La cercul metalo-plastic din cadrul Casei pionierilor din Iaşi se desfăşoară o susţinută activitate. Sub miinile încă firave ale unor elevi ca Adina Ciornei, Loreta Sava, Mioara Cămirzei, Larisa Rău, Aurica Nicolae şi alţii, metalul se supune şi portretul prinde treptat contur. Miinile imprimă un metal, cu ajutorul dălţilor, figuri de voievozi şi domnitori, muncitori, ţărani cooperatori etc. Printre realizările cercului se remarcă o replică in aramă a tabloului lui Picasso „Maternitate“ intitulat „Mama şi copilul“ aparţinind elevei Adina Ciornei, tabloul ,,Tinerii utecişti“ şi un portret de ţăran aparţinind elevei Loreta Sava etc. Cu cele mai reprezentative lucrări ale elevilor se organizează expoziţii, o parte din ele se vind prin magazinul pionierilor, iar cu banii realizaţi se procură materiale sau se organizează, in timpul vacanţelor, excursii şi drumeţii. (De la corespondentul nostru D. HARIGA.) Grijă faţă de bătrîni Medicii Raşela Beringson şi Dumitru Ungureanu de la circ. a XIV-a sanitară, alături de cîteva activiste inimoase ca : Floarea Cătărău, Tudora Nica, El. Fătulescu, Ioana Anghel, Elena Soldan, Maria Rotaru, Elena Zlăvog, au venit în sprijinul unor bătrîni bolnavi netransportabili — bolnavi cronici, procurindu-le diferite alimente, medicamente și ocupindu-se de rezolvarea problemelor de ajutor social. Un gest care merită intr-adevăr apreciat. Orice, numai cină nu... Nu s-ar putea spune că la ultimele campionate cu caracter republican oină ieşeană a fost prea bine reprezentată , dimpotrivă, deşi străvechiul nostru sport naţional are rădăcini adinei şi pe aceste meleaguri. O singură dovadă : scrisoarea entuziastă a unor tineri de la Asociaţia sportivă C.F.R. Iaşi, care ne anunţă că se pregătesc cu ardoare sub îndrumarea instructorului Ilie Roibu (in acelaşi timp şi jucător), pentru ca anul acesta echipa lor da cină — toţi componenţii formaţiei sunt născuţi in 1954 ! — să poată ajunge în finala Cupei României ! Este mesajul entuziast al unei echipe sindicale de oină, probabil singura, fiindcă spre regretul nostru in şcolile din municipiul Iaşi nu se face oină, după cum aflăm chiar dintr-un material al C.J.E.F.S. Toate sporturile le practică elevii noştri — şi nu e rău — numai cină nu — şi nu e bine. Nu s-ar putea iniţia, totuşi, ceva, tovarăşi cu răspunderi in domeniul sportului ? Poate, chiar (dacă s-ar depăşi pasivitatea) şi organizarea unui campionat municipal, în vederea revitalizării unui sport iubit din timpuri străvechi de către neamul nostru! O fată a dispărut cu un taxi Eleva Cornelia Hiliţanu, din clasa a VII-a a Şcolii generale din comuna Tomeşti, in virstă de 14 ani, a fost luată, într-una din zilele trecute, de şoferul de pe taxiul cu nr. probabil I-II-802. Cine poate da relaţii sunt rugaţi a anunţa părinţii elevei — Ion Hiliţanu, din comuna Tomeşti.I , m 11L tel tu. oin.colt. 'iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiinunmwwiii/iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii/iiiiiiiiiiiiii/jl ak . .