Flacăra Iaşului, ianuarie 1974 (Anul 30, nr. 8485-8509)

1974-01-03 / nr. 8485

PAGINA A IV A Reprezentantul preşedintelui Consiliului de Stat al României a fost primit de preşedintele Consiliului Prezidenţial al Republicii Arabe Yemen SANAA' 2 (Agerpres). Mircea Maliţa, reprezentant al preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Româ­nia, Nicolae Ceauşescu, a fost primit de preşedintele Consiliului Prezidenţial al Republicii Arabe Yemen, Abdul Rahman Iriani, căruia i-a înminat un mesaj din partea şefului statului român. Preşedintele Consiliului Prezidenţial al Republicii Arabe Yemen a transmis to­varăşului Nicolae Ceauşescu calde mul­ţumiri pentru mesajul său, împreună cu preţuirea sa pentru eforturile pe care şeful statului român le depune în ve­derea rezolvării unor probleme importan­te şi actuale. El a exprimat urări de prosperitate pentru România, ţară prie­tenă, şi pentru poporul român, precum şi dorinţa de a se intensifica relaţiile dintre cele două ţări, pe multiple pla­nuri, în spiritul principiilor pe care am­bele state le sprijină. A avut loc, cu acest prilej, o convor­bire cordială, prietenească, asupra situ­aţiei din Orientul Apropiat, şi a relaţiilor dintre cele două state. PE MERIDIANELE GLOBULUI ! Manifestări consacrate aniversării Republicii HANOI 2 (Agerpres). La Ambasada României din Hanoi a fost organizată o conferinţă de pre­să cu prilejul celei de-a 26-a aniver­sări a proclamării Republicii. Au participat reprezentanţii ziarelor şi revistelor vietnameze, ai radiodifuzi­unii, ai unor instituţii centrale, func­ţionari superiori din M.A.E. Amba­sadorul Tudor Zamfira a evocat im­portanţa zilei de 30 Decembrie 1947, marile realizări obţinute de poporul român sub conducerea P.C.R. în con­strucţia socialistă, politica partidului şi guvernului român pe plan inter­naţional. Comitetul vietnamez pentru rela­ţii culturale cu străinătatea a organi­zat, la Hanoi, o expoziţie de fotogra­fii ilustrînd realizările obţinute de poporul român în opera de constru-,­ire a socialismu.".. ALGER 2 — Corespondentul Ager­pres, Mircea S. Ionescu, transmite:.. Ziarul „El Moudjahid“, apărut la 31 decembrie, consacră celei de-a 26-a aniversări a proclamării Republicii în România un amplu articol în care subliniază că acest „eveniment,­­ de mare importanţă în istoria sa naţio­nală a marcat încununarea luptei se­culare a poporului român pentru li­bertate naţională şi socială“. După ce aminteşte principalele mo­mente ale luptelor politice, sociale şi economice, desfăşurate de masele largi , populare, sub conducerea directă a Partidului Comunist Român, pentru, a se elibera de jugul exploatării şi a­­supririi, pentru progres social şi un loc demn în concertul popoarelor lu­mii, ziarul scrie : „Incepînd cu pro­clamarea Republicii, România şi-a a­­xat politica sa externă pe dezvolta­rea şi întărirea relaţiilor de prietenie şi cooperare cu toate ţările­ lumii, printre care ţările Africii, Asiei şi Americii Latine, angajate pe calea dezvoltării independente. Evoluţia­­ra­porturilor de prietenie şi cooperare este caracterizată de amploarea con­tactelor politice, creşterea schimburi­lor comerciale şi extinderea relaţiilor în domeniile economic şi tehnic. Re­afirmată în mai multe rînduri dorin­ţa conducătorilor României şi Algeri­ei de a acţiona pentru lărgirea şi di­versificarea relaţiilor potrivit intere­selor celor două popoare, cauzei ge­nerale a păcii şi cooperării interna­ţionale, s-a concretizat prin schim­buri de vizite şi prin crearea mai multor organisme însărcinate cu pro­movarea schimburilor în numeroase domenii". DELHI 2 — Corespondentul Ager­pres, Ion Puţicielu, transmite : Cu pri­lejul celei de-a 26-a aniversări a pro­clamării Republicii, postul de radio naţional pe întreaga Indie s-a referit, în cadrul rubricii „Retrospectiva e­­venimentelor politice ale anului 1973“, la vizita întreprinsă în România de preşedintele Indiei, Varahagiri Ven­kata Giri, şi la convorbirile pe care Ie-a avut, la Bucureşti, cu preşedin­tele Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu. Vizita — se subliniază în context — se înscrie între momentele cu o largă semnificaţie , în evoluţia relaţiilor de prietenie statornicite în­tre cele două ţări. , La rîndul său, ziarul „National He­rald“ — fondat de Jawaharlal Nehru — a publicat în coloanele, sale un, amplu articol referitor la semnifica­ţia Zilei Republicii. CAIRO 2 —• Corespondentul Ager­pres, Nicolae N. Lupţi, transmite : A­, Asociaţia de prietenie egipteano-ro­­mână a organizat o adunare festivă cu ocazia celei de-a 26-a aniversări a proclamării Republicii. Adunarea a fost deschisă de Sayed Zaki, primul secretar al Comitetului U.S.A. al Guvernoratului Cairo şi membru al C.C. al U.S.A., preşedinte­le Asociaţiei de prietenie egipteano­­română, care a relevat importanţa actului de la 30 Decembrie 1947 în viaţa poporului român şi realizările remarcabile obţinute de România în ultimii 26 de ani. A luat cuvîntul apoi ambasadorul României la Cairo, Petru Burlacu. Numărul din 1 ianuarie al publica­ţiei „Journal d’Egypte“ inserează o rubrică intitulată „Marile evenimente ale anului 1973“, în cadrul căreia es­te subliniată semnificaţia deosebită a constituirii Asociaţiei de prietenie e­­gipteano-română. Ziarul publică, de asemenea, fotografia preşedintelui Nicolae Ceauşescu. CIUDAD DE MEXICO 2 (Ager­pres). — Presa, posturile de televizi­une şi radio din Mexic au marcat, prin numeroase ştiri, articole şi co­mentarii, cea de-a 26-a aniversare a proclamării Republicii în România. Cotidianul „Diario de Mexico“ subli­niază că, „în 26 de ani, România a reuşit să devină un stat socialist cu o industrie puternic dezvoltată, cu o a­­gricultură în plin proces de moderni­zare, o ştiinţă şi o cultură înfloritoa­re şi cu un nivel de trai în continuă creştere“. „Preşedintele României, Nicolae Ceauşescu, subliniază ziarul, desfă­şoară o foarte importantă activitate internaţională“. Ziarul publică foto­grafia preşedintelui Nicolae Ceau­şescu, relevînd contribuţia personală deosebită a şefului statului român la elaborarea şi transpunerea în prac­tică a politici externe a statului nos­tru. Cotidianul „El Universal“, tratînd despre semnificaţia majoră a procla­mării Republicii în România, relevă indicele înalt de creştere al econo­miei­ româneşti, tehnica avansată fo­losită în prezent în industrie şi agri­cultură, fapt care permite satisface­rea propriilor necesităţi şi asigură un export crescînd de produse industri­ale. In încheiere, „El Universal“ sub­liniază faptul că România acordă o mare atenţie dezvoltării relaţiilor cu toate statele lumii, indiferent de re­gimul lor social. TOKIO 2 — Corespondentul Ager­pres, Paul Diaconu, transmite : „The Daily Yomiuri“ a dedicat, la 30 de­cembrie, o pagină întreagă aniversă­rii proclamării Republicii în Româ­nia. La loc de frunte este reprodusă o fotografie a preşedintelui Consiliu­lui de Stat, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu. Sub titlul general „România a­­niversează ziua Republicii“, sunt re­levate succese ale economiei româ­neşti, se fac aprecieri deosebit de po­zitive asupra politicii de cooperare promovată de ţara noastră în lume. In articolul „Tractoarele româneşti în peste 70 de ţări“ sunt prezentate importantele cuceriri obţinute de România în industrializarea ţării ; o fotografie reprezintă un generator de mare putere produs de Uzina de ma­şini grele din Bucureşti. Alte mate­riale ilustrează diferite momente ale dezvoltării României socialiste. Pe un sfert de pagină este scris cu litere mari „Felicitări din inimă poporului român, cu ocazia celei de-a 26-a ani­versări a Republicii“. CARACAS 2 (Agerpres). Cu prilejul celei de-a 26-a aniver­sări a proclamării Republicii, amba­sadorul României la Caracas a vor­bit la posturile de radio şi televizi­une din Venezuela în cadrul unor e­­misiuni speciale, consacrate semnifi­caţiei acestui eveniment şi realizări­lor obţinute de poporul român în a­­nii construcţiei socialiste. La galeria de artă „Van Gogh“ din Caracas a fost inaugurată o expozi­ţie de fotografii şi artizanat româ­nesc, dedicată acestei aniversări. KHARTUM 2 (Agerpres). Cu prilejul celei de-a 26-a aniver­sări , a proclamării Republicii, postu­rile de radio şi televiziune sudaneze au difuzat un program special. După o alocuţiune omagială a fost prezen­tat filmul : „Ritmuri româneşti“. Prin­cipalele ziare au publicat articole de­dicate aniversării Republicii în Ro­mânia. ■ RANGOON NOUA CONSTITUŢIE BIRMANEZA, ADOPTATA ÎN CADRUL REFERENDU­MULUI DESFĂŞURAT INTRE 15 ŞI 31 DECEMBRIE, proclamă — cu începere de la 1 ianuarie a.c. — Republica Socialistă a Uniunii Birmania. Adoptarea noii Constituţii, ca şi orga­nizarea de alegeri pentru Adunarea Na­ţională şi consiliile populare deschid perspectivele unui amplu proces consti­tuţional în întreaga viaţă social-politică a ţării. ■ LIMA POTRIVIT UNUI DECRET GUVERNA­MENTAL EMIS DUMINICA SEARA, autorităţile peruane au preluat, la 1 ianuarie, proprietăţile corporaţiei ame­ricane „Cerro de Paseo“, posesoarea ce­lui mai mare complex minier din Peru și unul din cele mai mari din Ameri­ca Latină. Presa, radioul, televiziunea, centralele sindicale, partidele politice, întreaga opi­nie publică au aprobat cu căldură aceas­tă hotărîre a guvernului peruan. DELHI PRIMUL MINISTRU AL NOII ZE­­ELANDE, NORMAN KIRK, ŞI-A ÎN­CHEIAT VIZITA OFICIALĂ DE CINCI ZILE ÎNTREPRINSA IN INDIA, in frun­tea unei delegaţii guvernamentale. In cursul convorbirilor avute cu premierul indian, Indira Gandhi, şi cu alte oficia­lităţi din ţara gazdă au fost examinate posibilităţile de extindere a relaţiilor comerciale bilaterale, problema schimbu­rilor de misiuni economice, precum şi cea a lărgirii cooperării în domeniile agriculturii, medicinei şi educaţiei. ■ PARIS DIN PRIMA ZI A ACESTUI AN, ÎN FRANŢA AU FOST ÎNREGISTRATE NOI CREŞTERI DE PREŢURI. Astfel carnea şi pîinea­ s-au scumpit cu 12,6 la sută. Au crescut, de asemenea, tarifele pentru ser­viciile medicale prestate în spitale. După cum anunţă presa franceză, pentru ur­mătoarele zile sunt de aşteptat sporuri de preţuri mergînd pînă la 20 la sută, pen­tru benzină şi alţi carburanţi. WASHINGTON UN PUTERNIC VAL DE FRIG S-A ABATUT, MARTI NOAPTEA, ASUPRA REGIUNILOR CENTRALE ALE STATE­LOR UNITE. Astfel, în estul statului Minnesota, termometrele au înregistrat temperaturi pină la minus 43 grade Fahrenheit. Pe de altă parte, se anunţă că impor­tante căderi de zăpadă, însoţite de un vînt puternic, au fost semnalate în sta­­­­tul Colorado, iar în statele Nebraska, Kansas şi Oklahoma s-au înregistrat fur­tuni de o deosebită intensitate. ■ ROMA UN AVION DE PASAGERI DE TIPUL „FOKKER-28“, aparţinînd companiei „I­­tavia“, s-a prăbuşit, marţi, cu puţin timp înainte de aterizare, în apropierea aeroportului din Torino. Din cele 42 de persoane aflate la bordul aparatului au supravieţuit numai patru , 3 pasageri şi un membru al echipajului. Accidentul s-a datorat vizibilităţii reduse în zona aeroportului. LONDRA O STATIE DE FORAJ APARTININD COMPANIEI AMERICANE „TRANSO­­CEAN DRILLING“ S-A SCUFUNDAT, în noaptea de marţi spre miercuri, in lar­gul coastelor de nord-est ale Scoţiei. Cei 56 de membri ai echipei care deservea platforma de forare au putut fi salvaţi cu ajutorul unui elicopter. Redacția şi Administraţia­­ strada .Vasile Alecsandri nr. 8 — Iaşi. Telefon 14127. L Vedere din portul Helsinki (Finlanda). A FLACĂRA La Dakar şi-a încheiat lucrările Congresul Federaţiei Mondiale a Oraşelor Înfrăţite DAKAR 2 (Agerpres). In capitala Senegalului s-au încheiat lucrările celui de-al VIII-lea Congres al Federaţiei Mondiale a Oraşelor înfrăţi­te. La lucrări a luat parte o delegaţie din România, condusă de Ioan Manciuc, primar al municipiului Iaşi. Membrii delegaţiei române au luat cu­vîntul în şedinţa plenară a congresului precum şi în comisii, intervenţiile fiind primite cu un viu interes de către par­ticipanţi. Congresul a ales organele de condu­cere, a adoptat statutul federaţiei, pre­cum şi un mesaj de pace adresat cetă­ţenilor oraşelor înfrăţite din întreaga lume. Ca membru al Consiliului Executiv al F.M.O.I. a fost reales Ioan Manciuc, pri­mar al municipiului Iaşi. Mesaje cu prilejul Anului E Nou MOSCOVA 2 (Agerpres). In mesajul de Anul Nou adresat po­porului sovietic, Leonid Brejnev, secre­tar general al C.C. al P.C.U.S., a relevat succesele dobîndite în domeniile econo­mic şi cultural, arătînd că au fost înde­plinite şi depăşite planurile în diverse sectoare industriale, în timp ce în agri­cultură au fost strînse, la unele culturi de bază, recolte fără precedent. Succe­sele în muncă au făcut posibilă conti­nua sporire a bunăstării poporului, iar C.C. al P.C.U.S. și guvernul sovietic au convingerea că anul 1974, caracterizat prin sarcini nu mai puţin complexe ca anul precedent, va prilejui aceeaşi ma­nifestare a atitudinii comuniste faţă de muncă. In continuare, Leonid Brejnev a re­levat succesele obţinute de U.R.S.S. şi de alte ţări socialiste pe calea întăririi păcii, menţionînd, în context, încetarea războiului din Vietnam şi îmbunătăţirea climatului politic în Europa şi arătînd că U.R.S.S. va continua să acţioneze în favoarea destinderii SOFIA 2 (Agerpres). — In mesajul a­­dresat poporului bulgar de Anul Nou, Todor Jivkov, prim-secretar al C.C. al P. C. Bulgar, preşedintele Consiliului de Stat al R. P. Bulgaria, a reliefat că, în anul care s-a scurs, s-a înregistrat o în­sănătoşire a clima­tului internaţional, fe­nomen demonstrat, între altele, de înche­ierea Acordului de pace privind Vietna­mul şi de convocarea Conferinţei geme­­ral-europene pentru securitate şi coope­rare. In continuare, Todor Jivkov şi-a expri­mat încrederea că poporul bulgar va ob­ţine, în anul 1974, noi victorii în con­strucţia socialistă. El a menţionat că a­­nul care începe va fi un an de mari eve­nimente politice pentru Bulgaria . In 1974 va avea loc Conferinţa­ Naţională a P.C. Bulgar, se vor desfăşura alegeri pen­tru consiliile populare şi se va sărbători împlinirea a 30 de ani de la victoria re­voluţiei socialiste. BELGRAD 2 — Corespondentul Ager­pres, Simion Morcovescu, transmite : „Anul jubiliar 1973, în care s-a sărbă­torit cea de-a 30-a aniversare a naşte­rii statului nostru nou, a fost plin de eforturi intense şi de acţiuni multila­terale pentru consolidarea comunităţii noastre multinaţionale şi ne-a adus suc­cese însemnate“, se arată în mesajul de Anul Nou adresat de preşedintele Iu­goslaviei, Iosip Broz Tito. Referindu-se la­ situaţia internaţională, mesajul rele­vă că, în anul care a trecut, s-au întă­rit forţele progresiste, a crescut lupta po­poarelor şi a ţărilor pentru independen­ţă, pentru deplină suveranitate politică şi economică, pentru pace şi socialism. Evenimentele din cursul anului trecut au demonstrat însă că pentru continu­area acestor procese este necesară parti­ciparea, în mod egal, a tuturor ţărilor la viaţa internaţională. Este necesar, de asemenea, ca destinderea să cuprindă toate părţile lumii şi să ducă la rezol­varea pr­incipalelor probleme interna­ţionale, punîndu-se stavilă acelor forţe care se opun proceselor progresiste în lume. PEKMN 2 (Agerpres), „Jenminjibao“ şi alte organe de presă centrale chineze au publicat editoriale intitulate „Mesaj de Anul Nou“ în care se subliniază importanţa istorică a ce­lui de-al X-lea Congres Naţional al P.C. Chinez, desfăşurat anul trecut, relevîn­­du-se victoria socialismului în toate do­meniile şi prosperitatea generală a pa­triei, în care economia socialistă este înfloritoare. In acest cadru se arată că valoarea globală a producţiei industri­ale şi agricole pe anul 1973 a depăşit cu peste 8 la sută valoarea celei din anul 1972, sunt evidenţiate succesele în con­strucţiile capitale, în transporturi şi co­municaţii, în dezvoltarea ştiinţei şi teh­nologiei şi în amplificarea continuă a schimburilor economice cu străinătatea. Mesajul subliniază importanţa deose­bită a rezultatelor ce vor fi obţinute în anul 1974 pentru îndeplinirea celui de-al 4-lea plan cincinal, necesitatea de a obţine, în ritm susţinut, rezultate supe­rioare în construcţia socialistă. VARŞOVIA 2 (Agerpres). — Anul care s-a scurs poate fi apreciat pozitiv ! am obţinut în continuare progrese însemnate în Îndeplinirea programului trasat de Congresul al VI-lea al P.M.U.P. — a spus, în cuvîntarea rostită de Anul Nou, pri­mul secretar al C.C. al P.M.U.P., Edward Gierek. El a evidenţiat, de asemenea, sar­cinile pe care le-a pus în faţa ţării prima Conferinţă Naţională a P.M.U.P. în do­meniul valorificării depline a rezervelor economiei şi al perfecţionării conducerii activităţii economice. Edward Gierek a apreciat că anul 1973 a fost, în ansamblu, un an favorabil pe planul evoluţiei situaţiei internaţionale, un an în care, cu toate dificultăţile ce s-au manifestat, în Europa şi în întrea­ga lume s-a adîncit procesul destinderii. In context, primul secretar al C.C. al P.M.U.P. a relevat politica de pace a ţă­rilor socialiste şi rolul activ al Poloniei în promovarea acestei politici. HANOI 2 (Agerpres). — Tom Duo Thang, preşedintele R.D. Vietnam, a a­­dresat — în numele Partidului celor ce Muncesc din Vietnam, al Adunării Na­ţionale, al guvernului şi al Frontului Pa­triei din Vietnam — un mesaj poporu­lui, subliniind importanţa marii victorii repurtate de acesta în cursul anului tre­cut în lupta contra agresiunii, pentru sal­varea naţională prin semnarea Acordului de la Paris, menit să asigure respecta­rea drepturilor sale fundamentale. Preşedintele Tom Duc Thang s-a re­ferit la succesele R.D. Vietnam în re­construirea economiei, vindecării rănilor războiului şi readucerea vieţii la normal, precum şi la eforturile Guvernului Revo­luţionar Provizoriu al Republicii Vietna­mului de sud de a asigura respectarea strictă a prevederilor Acordului de la Paris asupra Vietnamului. Preşedintele R.D. Vietnam a chemat la intensificarea eforturilor tuturor compatrioţilor în acţi­unea de menţinere şi consolidare a unei păci trainice, de construire a socialismu­lui în Nord şi de promovare a democra­ţiei în Sud, în vederea avansării spre reunificare şi în scopul apărării păcii în Indochina, Asia de sud-est şi în întreaga lume. BONN 2 (Agerpres). — In cuvîntarea radiotelevizată pe care a rostit-o cu pri­lejul Anului Nou, cancelarul R.F. Germa­nia, Willy Brandt a arătat că, în 1973, au fost înregistrate succese în politica de normalizare a relaţiilor R.F. Germania cu ţările socialiste din Europa. Willy Brandt a relevat necesitatea traducerii în viaţă a prevederilor tratatelor încheiate de ţara sa cu U.R.S.S., R.P. Polonă, R.D. Germa­nă şi R.S. Cehoslovacă şi s-a pronunţat pentru „asigurarea securităţii şi extinde­rea colaborării între ţările europene". Abordînd unele probleme ale econo­miei vest-germane, cancelarul federal a spus că priveşte anul încheiat „cu o oare­care satisfacţie“, dar a arătat, totodată, că R.F.G. este confruntată cu probleme noi rezultînd din criza energetică. Men­ţionînd că guvernul va decide, în cursul acestei luni, dacă sînt necesare noi mă­suri de contracarare a lipsei de produse petroliere şi că va trebui să se acţioneze în direcţia evitării creşterii şomajului, Willy Brandt a spus că anul 1974 va re­prezenta pentru ţară un test al capaci­tăţii de a depăşi dificultăţile. KINSHASA 2 (Agerpres). — Preşedin­tele Zairului, Mobutu Sese Seko, a ară­tat, în mesajul său de Anul Nou, că gu­vernul va continua cu hotărîre acţiunea de trecere completă sub controlul statu­lui a activităţii din unele domenii ale e­­conomiei. Referindu-se la o serie de probleme pri­vind continentul african, şeful statului zairez a condamnat colonialismul, discri­minarea rasială şi apartheidul. El şi-a exprimat hotărîrea de a continua spri­jinul acordat mişcărilor de eliberare din Angola, Mozambic, Namibia şi poporului Zimbabwe. HELSINKI 2 (Agerpres). — Preşedintele Finlandei, Urho Kekkemen, a declarat, în mesajul său de Anul Nou, că normaliza­rea continuă a relaţiilor dintre ţările din estul şi vestul Europei a constituit în 1973 evenimentul internaţional cel mai a­­preciat de către cetăţenii ţării sale. Şeful statului finlandez şi-a exprimat speranţa că faza finală a Conferinţei pentru secu­ritate şi cooperare în Europa se va des­făşura în primăvara acestui an, la Hel­sinki, PARIS 2 (Agerpres). — Preşedintele Franţei, Georges Pompidou, a afirmat, în mesajul Său de Anul Nou, că, „după o perioadă de expansiune economică, 1973 s-a încheiat într-o atmosferă mai puţin luminoasă“. După ce a calificat noul an drept „incert, riscînd să fie dificil“, Georges Pompidou a exprimat hotărîrea guvernului francez de a acţiona pentru a preveni deteriorarea condiţiilor de viaţă. Preşedintele Franţei a arătat, totodată, că actuala criză de pe piaţa petrolului şi una din consecinţele sale — fluctuaţia cursului dolarului — creează posibilitatea unei încetiniri a ritmului de dezvoltare economică. COPENHAGA 2 (agerpres). In mesajul adresat naţiunii cu prilejul Anului Nou, primul ministru al Danemarcei, Poul Hart­ing, a anunţat că guvernul va îna­inta Parlamentului ţării un proiect de lege care prevede îngheţarea preţurilor şi a salariilor pe o perioadă de opt săp­­tămîni. El a precizat că prin această măsură se urmăreşte să se acorde guver­nului răgazul necesar pregătirii unui pro­gram de „însănătoşire a economiei na­ţionale“. ANKARA 2 (Agr_...res) — In mesajul de Anul Nou, preşedintele Turciei, Fahri Koruturk, şi-a exprimat speranţa că a­­nul 1974 va marca încheierea unui „ar­mistiţiu politic“, care să permită solu­ţionarea crizei guvernamentale în care se află ţara de la alegerile generale din 14 octombrie a.c. El a atras atenţia că această înţelegere va trebui să intervină înainte ca situaţia de criză să atingă punctul culminant. TOKIO 2 — Corespondentul Agerpres, Paul Diaconu, transmite: Primul minis­tru japonez, Kakuei Tanaka, a declarat, în mesajul de Anul Nou, că guvernul său va lua toate măsurile pentru a reînvio­­ra ţara şi pentru a înfrunta cu succes actuala criză a petrolului de o manieră care să permită Japoniei să continue să progreseze. Premierul nipon a reamintit că va face, la începutul lunii ianuarie, un tur­neu în Asia de sud-est şi a arătat că va trimite, de asemenea, cu misiuni impor­tante în diverse ţări pe unii membri ai guvernului său. Kakuei Tanaka și-a în­cheiat mesajul declarînd că ar dori să contribuie la statornicirea unei păci de durată în lume, prin contacte directe cu conducătorii diferitelor țări. DE ORE Radio Iaşi Programul de seară (3 ianuarie) ; 17.00 Cotidian sonor ; 18.30 Grai şi suflet ro­mânesc • 19.00 Cîntecul care mi-e drag ; 19.15 Biografii contemporane ; 19.30 Pe portativul undelor, melodia Parata 20.00 Teatru la microfon. „Chiriţa II Iaşi“ de Vasile Alecsandri; 21.30 Pagini din muzica de operă ; 22 00 Radiojurnal ; 22 30 Solişti şi formaţii de muzica uşoa­ră. Programul de dimineaţă (4 ianuarie) : 6.00 Radiomatineu. Buletin de ştiri, mu­­zică populară ; 6.15 Actualitatea în agri­cultură. Muzică populară. Muzica uşoa­ră ; 6.30 Un răspuns pe adresa dv. , pe teme cetăţeneşti-utilitare. Muzica ; 1.00 Radiojurnal. Muzică ; 7.30 Cronica de li­brărie. Muzică ; 7.50 Cîntare României socialiste. Muzică. Televiziune 16.00—17.00 Teleşcoală. Itinerar istoric (II) : Curtea de Argeş, Mogoşoaia, Tîr­­govişte. Extemporal de vacanţă la limba română : Pasteluri în alb . 17.30 Telex. 17 35 Curs de limbă germană. Lecţia 74 ; 18.05 Teleglob ; U.R.S.S. — Itinerar gru­zin ! 18.25 Muzică populară ) 18.45 între­bări şi răspunsuri. Combustibilul — o problemă planetară. Tradiţia laică a fol­clorului românesc ; 19.15 Publicitate ; 19.20 1001 de seri . Călătorie în jurul lu­mii ; 19.30 Telejurnal. La cotele anului XXX ; 20.00 Cîntecul săptămînii. „De 30 de ori la mulţi ani !“; 20.05 Seară pen­tru tineret ; 22.15 24 de ore. Cinematografe VICTORIA, orele 9.00 ; 14.45 ; 19.00 : „Pe aripile vîntului“ ; REPUBLICA, ore­le 9.15; 11.15; 14.45; 16.45; 18.45; 20.45: „Uimitoarele aventuri ale lui Robinson Crusoe“ ; COPOU, orele 9.00 ; 11.10; 14.30 16.40 ; 18.50 ; 21.00 : „Cu cărţile pe faţă“ ; TINERETULUI, orele 9.00 şi 11.00: „Te aşteptăm, flăcăule“. Orele 15.00 ; 17.45 ; 20.30 : „Cowboy“­­ NICOLINA, o­­rele 16.00 ; 18.00 ; 20.00 : „Ceaţa“. In judeţ : CASA DE CULTURA PAŞ­CANI : „Cu cărţile pe faţă“­­ CLUBUL C.F.R. PAŞCANI : „Şapte zile“ ; TG. FRUMOS : „Lupul negru“ ; HÎRLAU­­ Festivalul filmului pentru elevi ; PODU­­ILOAIEI : „Festivalul filmului la sate“ ; HĂLAUCEŞTI : „Tecumseri“. Opera de stat La ora 19.30, în sala de spectacole de la Casa de cultură a tineretului şi stu­denţilor va fi prezentat un spectacol cu opereta „Lăsaţi-mă să evit“. Timpul probabil Vreme schimbătoare ca aspect. Cerul va prezenta înnorări accentuate, mai a­­les în jumătatea de sud a Moldovei, unde sunt posibile ninsori locale. Vintul va prezenta unele intensificări din sec­torul sud-estic. Temperaturile minime vor oscila între minus 3 grade și 0 grade, iar cele maxime între minus 1 grad şi plus 3 grade. Local se vor sem­nala ceaţă şi chiciură. Misiunea „Skylab—3“ işi continuă programul de cercetări ştiinţifice HOUSTON 2 (A­­gerpres). După ce au efectuat o se­rie de fotografii ale cometei Kohou­­tek, cei trei astro­­nauţi ai misiunii „Skylab“ şi-au con­tinuat programul de cercetări ştiinţi­fice al primei zile a noului an. Ca­merele de luat ve­deri ale laborato­rului au fost în­dreptate asupra u­­nor zone de pescuit din largul Africii de sud, pentru a se descoperi deplasă­rile bancurilor de pești. Obiectivele aparatelor de foto­grafiat au fost o­­rientate apoi asu­pra unor regiuni din Africa de vest, care au fost bîntu­­ite de secetă. Prin studierea clişeelor obţinute, oamenii de ştiinţă speră să detecteze noi surse de apă subterane, care să fie folosi­te pentru irigarea zonelor aride. Folosind o came­ră specială de luat vederi, Carr a fo­tografiat, în plus, zona vulcanică de la nordul Insulelor Galapagos, deoare­ce vulcanologii se aşteaptă la o in­tensificare a acti­vităţii seismice şi la noi erupţii în a­­ceastă regiune. Din nou O.Z.N.-uri? PARIS 2 (Agerpres). Un nou obiect zburător neidentificat a fost văzut luni în apropierea localităţii Maubeuge, din nordul Franţei, de către Jean Lieroghe, vînzător la un magazin de coloniale, care se îndrepta spre Lens. El a declarat a­­poi că a observat, de fapt, două vehicule zburătoare, dintre care unul, de forma unei ţigări de foi, avea o culoare roşie şi era înconjurat de o lumină puternică roşie-portocalie. După ce au coborît şi apoi au dispărut, afirmă Lieroghe, pe locul aterizării au apărut nişte ampren­te circulare, de aproape 10 centimetri diametru. El declară între altele că a fost surprins că cele două obiecte zbu­rătoare au dispărut fără să facă vreun zgomot. Rezultatele preliminare ale scrutinului parlamentar din Israel TEL AVIV 2 (Agerpres). Rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare desfăşurate la 31 decem­brie în Israel indică o uşoară slăbire a poziţiilor Partidului Muncii, partid de guvernămînt pînă la alegeri, şi un oa­recare progres al grupării de opoziţie Likud. Toate agenţiile de presă opinea­ză că nu este de aşteptat ca rezultatele definitive, ce vor fi cunoscute la înce­putul săptămînii viitoare, să aducă schim­bări calitative faţă de cele preliminare. In baza acestora, Partidul Muncii, con­dus de fostul premier Golda Meir, va avea 50—52 din cele 120 de locuri ale Knesset-ului, faţă de 56 înainte de ale­geri, iar gruparea Likud, — 37—39 de locuri faţă de 31 anterior, restul de locuri împărţindu-se în parlament între, cele- I lalte partide, dintre care cel mai impor­tant, Partidul Naţional Religios, urmea­ză să deţină 11—12 locuri. Agenţiile United Press International şi France Presse arată că, în pofida a­­cestei redistribuiri a forţelor din parla­ment, sarcina formării noului guvern va reveni, se pare, tot Partidului Muncii, care va avea însă dificultăţi în reface­rea coaliţiei, în primul rînd cu vechiul său partener , Partidul Naţional Reli­gios şi, o dată formată coaliţia, va deţine o majoritate fragilă, deci un redus spa­ţiu de manevră în aplicarea programu­­lui său. Pe de altă parte, observatorii nu ex­clud cu totul eventualitatea formării u­­nui guvern de uniune naţională. Formu­la este susţinută cu deosebită vigoare de Partidul Naţional Religios. ­Tiparul: întreprinderea poligrafică Iași, str­ .Vasile Alecsandri nr. &­­Telefon 14620 i . K

Next