Flacăra Iaşului, mai 1974 (Anul 30, nr. 8586-8611)

1974-05-01 / nr. 8586

­K PAGINA A 1 MAI Şi fiindcă-n MAI lumina-i pură şi parfumată cum e ceara Şi fiindcă-n MAI există-n lume dreptul ceresc de-a înflori Nu, numai pomii să-nflorească, să înflorim şi noi şi ţara, Să cînte păsările-n oameni ca nişte arbori mari şi vii.­­Acest păm­înt blajin la humă, cu munţii ca o ciocîrlie Şi-acest popor duios la suflet cu duh latin ca o poruncă Să ţinem minte că doreşte, că-a vrut şi că-a făcut să fie Că s-a-ntrecut pe sine însuşi şi s-a-mprimăvărat prin muncă. Se împrimăvărează sigur, în lemn, în apă şi-n pămînturi Şi-n stele se-mprimăvărează ca semn că fructul s-a-nchegat !­ar noi mai mult decit oricine să ne-mpri­măvărăm prin ginduri Fiindcă-n MAI cu noi destinul a fost mai clar şi răspicat. Nu are-un veac, dar e aproape cu­, dăinuirea noastră parcă Timpul cernut în libertate din MAIUL dus în amintiri Şi tot ÎN MAI partidul nostru ca o tulpină mult mai largă Ne-a prins în seva lui pornită spre ţărmu-acestor înfloriri Căci MAI în România nu e numai o lună Şi nu e numai timpul cînd nid privighetori E clipa cînd o ţară n-a mai voit să­ apună Făcînd ca să răsară în lume un popor. A cincea lună, iată, a tuturor oriunde La noi e-a cincea rază a propriei făpturi A cincea rază care ne-nalţă şi pătrunde, Lumina noastră sfîntă, albastrul de azur. Şi fiindcă-n mai lumina-i ca ceara parfumată Şi fiindcă avem dreptul celest de-a înflori Să înflorim ca floarea de marmoră şi piatră, O patrie ce-n lume prin veac va străluci. Ion CHIRIAC Datorită grijii pentru buna funcţionare a utilajelor, munca operato­rilor Emil Mariciuc şi Neculai Penelea de la întreprinderea de uleiuri ve­getale „Unirea” este întotdeauna de bună calitate. Iată-i, în imagine, lu­­crind la instalaţia de hidrogenare a uleiului. Foto: P. VASILIU, coresp. Paşcani — un oraş grăbit Monografiile, manualuri şcolare, pre­cum şi reportajele de culoare, apărute în perioada interbelică, toate de noto­rietate publică şi pe care nu le­ vom mai evoca, înfăţişau Paşcanii drept un­­ oraş patriarhal, unde, dincolo de Atelierele C.F.R. (cenuşii, dar pline de patos revo­luţionar), de farmacia din aşa-numitul „centru“ şi de dughene­le amărîte, se în­­tîmplaU prea puţine; o apatie a autori­tăţilor, vecină cu somnolenţa, înconjura, că un brîu, orăşelul cufundat îrttr-o ui- ■ tare din sine şi de alţii — şi numai san­taie? de revolta ale muncitorimii — in­tenţionat rar consemnate de publicaţiile vremii — atrăgeau atenţia opiniei publi­ce că şi aici sunt oameni care doresc să­­ fie oameni şi să trăiască omeneşte. Socialismul a propulsat şi Paşcanii pe platforma înaltă, semeaţă, a transformă­rilor trepidante. Ritmul a devenit o uni­tate de măsură uzuală, iar oraşul de pe Siret s-a dovedit şi se dovedeşte grăbită în cel mai bun sens al cuvîntului. Tre­buie de recuperat timpul pierdut în tre­cut, trebuie de prefigurat mai rapid vii­­toru­l. Faptul e perceptibil pretutindeni şi zilele de sfîrşit de aprilie ale anilor XXX confirmă pe de-a-ntregul acest a­­devăr. E inutil să mai insistăm asupra deo­sebirilor calitative care separă actuala întreprindere mecanică de reparat ma­terial rulant de vechile Ateliere. E ca și cum ai compara maghernițele — cu blocurile T, de pildă, care prind contur. Aurel Onofrei şi Gh. Dascălu, maistru, şi, respectiv, şef la secţia a II-a vagoane marfă, sau Const. Olaru, sudor la sec­ţia boghiuri sau atîţia alţii pot vorbi despre multe asemenea înfăptuiri. LM.M.R.-ul priveşte în viitor, cu fapta. După ce în 1973 au fost puse în func­ţiune hala atelierului de sculărie şi hala atelierului de debitare, pînă la 30 august 1974 se vor mai da în folosinţă, între altele, hala montaj mono-bloc, realizîn­­du-se extinderea halei forjă şi a centra­lei termice, amenajarea unei hale pen­tru vopsitori­ şi a unei staţii pentru ape uzate etc. Un alt obiectiv important este atelierul centralizat pentru reparaţii ca­pitale la maşinile unelte. Dar nu totul se reduce la producţie, unele prevederi vizează şi nevoile oamenilor. Chiar în aprilie 1974 a fost „atacată“ o lucrare ce se­ Va nurbi Dispensar medical al între­prinderii, care va fi terminată la sfîrşi­­tu­l acestui an, iar, pe de altă parte, se va realiza un modern complex şcolar profesional.­­¥• Pe Harta industrială a Paşcanilor a apărut o nouă m­lădiţă, care a crescut viguros ,şi cu care localnicii s-au şi fa­miliarizat: întreprinderea de tricotaje şi perdele, despre care am mai scris nu de mult. In momentul de faţă, ne decla­ră rov. ing. Marin Balmuş, şeful birou­lui producţie, există­ următoarele atelie­re: tricotat, finisat, confecţii şi mecano­­energetic. La sfârşitul acestui an vor lucra în întreprindere peste 1.800 de sa­lariaţi, cifră care vorbeşte singură despre dezvoltarea unităţii şi despre atragerea forţei de muncă din­ localitate şi îm­prejurimi în scopuri productive. Totul trebuie să fie frumos şi util, gândesc muncitorii şi specialiştii de aici. Acum, în atelierul confecţii se lucrează deja cu circa 20 de modele lenjerie de mătase, având o gamă variată de culori şi cu 10 modele îmbrăcăminte din poliester. In materie de perdele, azi se lucrează 20 de modele, iar pînă la finele lui 3974 se intenţionează introducerea în produc­ţie a altor 3—4 modele noi. Cuvîntul „intenţionează“ exprimă, de fapt, un punct de vedere general al păşcăneni­­lor. A intenţiona înseamnă a aspira şi, bineînţeles, a realiza. Este şi cazul Au­tobazei Paşcani, unde şeful ei, tov. Ha­­ralambie Vasilcău, ne relatează nu nu­mai despre dotările din ultima vreme: 4 autobuze T.V., 10 autobasculante, 4 autocamioane etc., ci şi despre viitoarele dotări cu maşini de toate capacităţile.­­ Prin muncă patriotică, ne spune el, s-a realizat extinderea pistei de parca­re, la sediu, cu o suprafaţă de circa 6.000 m.p., iar la autocoloana Tg. Fru­mos a început amenajarea unei piste de parcare, care va avea 10.000 m.p. Pla­nul pe 1974 e mai mare faţă de 1973. Ancheta noastră cu 9 la sută la indicatorul tone transpor­tate şi cu 10 la sută la transport călă­tori, dar îl vom îndeplini, fireşte, deja, indicatorul tone transportate pe aprilie a fost îndeplinit, şi depăşit. Sîntem în biroul tov. Gh. Sofronie, vicepreşedinte al Consiliului popular el­lenesc, care tocmai discuta unele pro­bleme privind viitorul edilitaro-gospodă-­­ resc al urbei, cu tov. Viorel Budeanu, directorul Exploatării de gospodărie co­munală şi locativă. Ne cerem scuze pentru deranj şi-l ru­găm pe tov. vicepreşedinte să ne înfă­ţişeze, sintetic, acest viitor apropiat al oraşului.­­ Pînă la sfîrşitul lui 1974 se vor construi 247 apartamente, din care: 4 blocuri (T. 1, T. 5, T. 6, T. 9), fiecare cu cite 11 nivele, în zona Casei de cul­tură, iar alte două (G. 4 şi G. 5) cu cite 3 nivele, în cartierul Gării. E un ritm grăbit, pe care l-am remarcat şi noi, la faţa locului, cutreierînd, întovărăşiţi de un soare blind, şantiere şi alte puncte de lucru în materie de construcţii.­­ Vom continua şi extinderea reţe­lelor de apă şi se va termina şi pune în funcţiune canalizarea în zona Gării, a­­dauga­tov, Sofronie. Vor fi, de aseme­nea, modernizate unele străzi, fiindcă sîntem grăbiţi să dăm un aspect civili­zat, modern, oraşului. Astfel, vor fi asfaltate străzile Crinilor, Moldovei, Fi­­limon Sirbu, Gării, într-o suprafaţă to­tală de 28.000 m.p. Prin muncă patrio­tică entuziastă — la care, alături de alţi cetăţeni şi-au adus o importantă con­tribuţie elevii — a fost executat un mare volum de lucru, în valoare de peste 7,5 milioane lei, concretizat în: repararea şi întreţinerea străzilor, a trotuarelor, plantări de pomi, amenajarea de spaţii verzi etc. Păşcănenii doresc ca oraşul lor să fie cit mai frumos şi bine îngri­jit. Ştiţi care e o altă noutate, ce va bucura pe păşcăneni? Se va amenaja­­ şi prin contribuţia muncii patriotice — un bazin de înot la stadionul C.F.H., a cărui construcţie va începe în curâd. Va fi primul bazin de înot în viaţa oraşu­lui, o oază de sănătate pentru tineri şi nu numai pentru car . Construcţiile sunt, d€ altfel, un fel de efigie al noului Paşcani. In zona Gării se lucrează intens, grăbit, la amenaja­rea altor şi altor spaţii comerciale , fiindcă şi acest sector este sensibil în viaţa economică a oricărui oraş. Aici s-au deschis recent noi asemenea spaţii comerciale: o unitate de cofetărie, una de pîine şi o alta de tutungerie, dar se pregăteşte inaugurarea unităţii de me­­zeluri-brînzeturi şi a celei de confecţii­­textile. — Dar vom deschide alte unităţi noi, în curînd, ne informează, cu amabilita­te, tov. Maria Mustăţea, vicepreşedintă a Consiliului popular orăşenesc. In fostul local al autoservirii nr. 6 s-a şi deschis o unitate nouă de ospătărie „Cină“ şi va luă fiinţă, foarte curînd, o unitate lacto­­vegetariană, a cărei necesitate se resim­te în oraş. O noutate este şi deschide­rea, imediată, a unei unităţi de vînzare a covrigilor calzi, pregătiţi în labora­toare proprii de către cooperaţia de con­sum. Şi o berărie va lua fiinţă, în zona Gării. Şi se mai lucrează la construc­ţia unui motel în pădurea de la Moţca, pe traseul turistic Paşcani — Tg. Neamţ — Suceava. Va--fi,--snerăin-, ceva-, trunks. Dar frumosul este exprimat, bineînţe­les, şi prin viaţa spirituală. Acesta este motivul pentru care Biblioteca orăşe­nească ce serveşte cei peste 5.000 de ci­titori, va fi extinsă, prin construirea a încă două încăperi (etaj—parter) pentru modernizarea secţiilor de împrumut. Alte noutăţi în viaţa artistică a oraşului : se înfiinţează secţia muzicală cu împrumut a discurilor, ce cuprind imprimări de muzică clasică, teatru, poezii şi se va deschide o sală de lectură cu 40 de locuri şi o cameră pentru împrumut la secţia de copii. Gustul pentru cultură şi artă capătă dimensiuni noi în orăştil de care e legat numele Ceahlăului literaturii noastre, Sadoveanu, oraş care este, azi, atît de grăbit să-şi apropie viitorul. Al. CERBU cu sprijinul tovarăşilor C. ENEA, V. APOSTOL şi I. SECARESCU, la subredacţia noastră Manifestări consacrate zilei de 1 Mai In aceste zile, în întreprinderi şi pe şantiere, în şcoli şi instituţii au loc a­­dunări în cadrul cărora este evocată ziua de 1 Mai, Zi­ua solidarităţii in­ternaţionale a ce­lor ce muncesc, zi­ua frăţiei muncito­rilor de pretutin­deni. La Iaşi, asemenea adunări în cadrul cărora au luat cu­vîntul membri ai biroului Comitetu­lui municipal de partid, lectori ai Comitetului muni­cipal Iași al P.C.R. a­u avut loc la întreprinde­rea metalurgică, Combinatul de fi­bre sintetice, în­treprinderea „Țesă­tura“, întreprinde­rea de tricotaje „Moldova“, I.R.E. și altele. FLACĂRA Moment scriitoricesc şi editorial ieşean — Anul 1974 este pus sub semnul unor eveni­mente politice deosebite. Cititorii noştri ar dori să citească amănunte în le­gătură cu titlurile pe care Editura „Junimea" le-a publicat sau le va publica in cinstea celei de a XXX- a aniversări şi a Congre­sului al XI-lea al P.C.R. — „Junimea“ şi-a propus să se înscrie în contextul publicistic dedicat celei de a XXX-a aniversări a in­surecţiei naţionale antifas­ciste armate şi Congresu­lui al XI-lea al P.C.R. cu lucrări din toate domeni­ile datorate unor autori a­­parţinînd tuturor generaţi­ilor. Desigur, am avut în vedere în primul rînd li­teratura social-politică, ba­zată în mare măsură pe cercetări noi şi documente inedite. Două colective de autori definitivează, în a­­ceste zile, cărţile „Iaşi, fi­le de istorie revoluţiona­ră" şi „Mişcarea revoluţio­nară şi democratică din Iaşi — tradiţii şi prezen­ţe“. Alte două colective au elaborat cercetările „Mo­dernizarea industriei ro­mâneşti în perioada făuri­rii societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate" şi „Lupta clasei muncitoare din România pentru îmbu­nătăţirea condiţiilor de muncă, pînă la 23 august 1944“. Acestor cărţi li se vor adăuga cele de bele­tristică. Cum spuneam, a­­utorii aparţin tuturor ge­neraţiilor, de la debutanţi şi pînă la scriitorii consa­craţi. O primă carte a şi apărut — este vorba de un debut în poezie („Pla­nete“ de Calistrat Costin). Tot la capitolul, poezie, în planurile noastre figurează volumele „Poeme“ de H. Ţugui şi „Patria“ de Tra­­ian Iancu. Proza va fi re­prezentată de romanele „Drum prin ceaţă“ de Di­­mitrie Ignea şi „Satul fă­ră ţărani“ de Ion Istrati, iar reportajul de volume­le „Destine din Nord“ (de Alexei Rudeanu şi Ion Beldeanu) şi „Propuneri pentru paradis" (de Sinzi­ana Pop). Intenţionăm ca aceste cărţi — cărora li se vor adăuga şi altele — să poarte o banderolă speci­ală şi să fie lansate în preajma importantelor e­­venimente din acest an. — In luna mai se îm­plinesc patru ani de la lansarea primelor zece ti­tluri editate de „Junimea“. Poate n-ar fi lipsit de in­teres un scurt bilanț... — ... pe care vă pro­pun să-l realizăm mai a­­les prin intermediul ei- De vorbă cu Mircea Radu Iacoban frelor. S-au tipărit pînă a­­cum 224 de titluri, din toate domeniile, într-un ti­raj total de 3.714.000 e­­xemplare. De la 28 de ti­tluri (186 coli editoriale), cite s-au editat în 1970, s-a ajuns, în 1973, la 83 de titluri (750 coli). In ceea ce priveşte structura pro­ducţiei editoriale, locul în­­tîi revine beletristicii, ur­­mînd cartea ştiinţifică şi social-politică, valorifica­rea moştenirii literare, traducerile, cărţile pentru copii. In cei patru ani ca­re au trecut, au debutat la „Junimea“ 61 de autori ; 56 dintre aceştia sunt din I­aşi ori din alte judeţe a­­le Moldovei; şapte dintre cărţile editate la Iaşi au fost distinse cu premii na­ţionale (ale Uniunii Scri­itorilor, Consiliului Cultu­rii şi Educaţiei Socialiste, Consiliului Naţional al Or­ganizaţiei Pionierilor etc.). Şi pentru că tot ne aflăm la capitolul cifre, aş men­ţiona aici, cu titlu de cu­riozitate, faptul că, pentru a publica cele 224 de ti­tluri de pînă acum, în E­­ditură au fost lecturate 330.000 pagini de manu­scris , puse una lîngă cea­laltă, ele ar acoperi o dis­tanţă de aproximativ 82 de kilometri! — Vorbiţi-ne şi despre principalele acţiuni de perspectivă pe care şi le propune „Junimea". Ne pregătim să lan­săm­­ primele numere din colecţia „Eminesciana“ şi definitivăm proiectele pri­vind contribuţia noastră la prestigioasa colecţie intitu­lată „Patrimoniu“. Este vorba despre o amplă ac­ţiune de editare a fondu­lui de aur al literaturii române, la care participă toate editurile din ţara noastră, „Junimii“ reve­­nindu-i, în anul viitor, sarcina tipăririi operei cro­nicarilor moldoveni, a lui Alecsandri, Ion Creangă şi Ibrăileanu. — Vă rugăm să vă re­feriţi, în cele ce urmează,, în calitate de secretar al Asociaţiei scriitorilor din Moldova, la pregătirile pe care scriitorii din această parte a ţării le fac în în­­tîmpinarea celei de a XXX-a aniversări şi Con­gresului al XI-lea al P.C.R. — împreună cu Comite­tul judeţean de cultură şi educaţie socialistă, defini­tivăm programul celui de al IV-lea Festival naţional de poezie „Mihai Emin­es­­cu“, în întregime închinat marilor evenimente din a­­cest an. In atenţia noastră se află, pentru această e­­diţie a Festivalului (în a­­fara manifestărilor intra­te, de acum în tradiţie) or­ganizarea unui amplu spec­tacol televizat, la care să-şi aducă partea de con­tribuţie, alături de artiştii ieşeni, şi reprezentanţi ai vieţii artistice din alte o­­raşe, al căror nume este legat de acela al Luceafă­rului poeziei româneşti (Botoşani, Oradea, Bucu­reşti). Asociaţia scriitori­lor pregăteşte şi o serie de alte manifestări, pe care le va organiza în uzine, la sate, în institute de învă­­ţămînt superior, în cola­borare cu Consiliul Naţio­nal al Frontului Unităţii Socialiste, cu Radiotelevi­­ziunea Română etc. M. DIMA Grupul vocal feminin al Casei de cultură a sindicatelor, la un recent spectacol Foto : S. LEONID Dulcea severitate a părinţilor şi a şcolii Ceea ce ne îndeamnă să scriem aces­te rînduri astăzi, de sărbătoarea muncii, este dorinţa de a da încă o replică ace­lora care nu-şi pot explica, spun ei, de ce odraslele lor sufăr de boala trîndă­­viei. — Eu i-am spus să muncească. Dar dacă nu mă ascultă ? ... se justifică u­­nii părinţi atunci cînd sînt întrebaţi de ce copiii lor bat drumurile în loc să îndeplinească o muncă utilă lor şi so­­cietăţii. — Noi la şcoală le vorbim­ despre da­toria fiecăruia de a munci. Dar dacă nu sîntem ascultaţi ? ... se justifică şi unii dascăli. Opunem acestor justificări viaţa şi gîndurile familiei Jenică şi ale unora dintre rudele ei. Tatăl, Vasile Jenică, un bărbat blond, cu ochi albaştri plini de bunătate şi respect, fost miliţian, a­­cum pensionar şi reangajat ca paznic la „Ţesătura“, membru de partid. Soţia, gospodină. Au trei copii — Emil, Maria şi Dumitru, Emil — tehnician la între­prinderea viei şi vinului, Maria şi Du­mitru — reuncitori la întreprinderea de tricotaje „Moldova“, toţi trei membri de partid, îmi explică Vasile Jenică — ta­tăl — cum şi-a crescut copiii. — Vine la mine într-o seară un ve­cin, era cam tîrziu, cred că pe la ora zece. N-am o cheie potrivită, mă întrear­bă, că nu pot intra în casă. Cheia e la copii şi copiii n-au venit încă şi nici nu ştiu unde sâ-i caut. Ei, aşa ceva nu s-a întîmplat la mine niciodată. Să în­­tîrzie copiii aşa de mult şi eu să nu ştiu de unde să-i iau ? Nici pomeneală. Cînd au plecat de acasă am ştiut unde s-au dus, cu cine s-au dus şi le-am notări: ora cînd trebuie să vie acasă. Şi nu i-am lăsat să trîndăvească. Fiecare avea obligaţiile lui şi trebuia să se îndepli­nească întocmai, asta în afară de în­văţătură la şcoala. Pe urmă, unitatea dintre soţi. Chiar dacă am mai avut noi unele neînţelegeri (unde ar putea fi o înţelegere perfectă o viaţă întreagă ?) aceasta nu ne-am arătat-o în faţa copi­ilor. Vedeţi dv., copiii nu înţeleg atît sfaturile, cît ceea ce văd. Nişte părinţi care se ceartă în prezenţa copiilor îşi pierd autoritatea, iar sfaturile pentru copii n-au nici o valoare dacă ei sunt însoţite de autoritate şi exemplu perso­nal. Văd că unii dintre tinerii părinţi au trecut la un fel de modernizare a educării copiilor, le permit să li se a­­dreseze cu „tu“ şi tot felul de „libertăţi“, chipurile pentru întărirea legăturilor su­fleteşti între ei şi copiii lor. Dar ce fel de legături sufleteşti or fi astea dacă respectul faţă de părinţi este călcat în picioare ? Şi atunci cînd nu este respect pentru părinţi, nu este respect nici pen­tru muncă. Vă rog să mă credeţi că n-am văzut pînă acum vreun tînăr care să-şi respecte părinţii şi să nu munceas­că. In general am văzut că trîntorii, va­gabonzii nu respectă pe nimeni, niei pe proprii lor părinţi, nici pe alţii. Nu vreau să dau lecţii, nu sînt profesor de educaţie, vă spun ceea ce văd. Această confesiune n-are nevoie de c­omentarii , este un punct de vedere iz­­vorît din practică, o veritabilă lecţie pentru tinerii părinţi care s-au trezit depăşiţi în obligaţiile lor sau îşi fac planuri de educare a copiilor pe care ii aşteaptă. Totuşi să punem întrebarea: este clare lecţia aceasta a­tît de aspră îneît copiii să o deteste ? — Ce părere aveţi, Dumitru Jenică ? Cum apreciaţi că v-au educat părinţii dv. ? — Nu se vede ? Sînt lăcătuş, colecti­vul mă apreciază, tovarăşii mei m-au a­les locţiitor al secretarului organizaţiei U.T.C. Şi celelalte răspunsuri confirmă efi­cienţa educaţiei primită în familie. Ma­na Jenică (căsătorită Topolinschi) accen­tuează : — Mă străduiesc să-mi educ copiii la fel cum m-au educat părinţii pe mine După cei şapte ani de acasă, copiii s-au dus la şcoală. Şi amintirile din şcoală sunt frumoase, cu toate că pro­fesorii au fost severi. Tocmai profesorii severi, dar drepţi, cinstiţi, lasă cele mai tonice amintiri. Ne spune Dumitru Je­nică . Cred că cea mai frumoasă zi de Şcoală a fost atunci cînd m-am întors acasă cu o cuşcă pentru păsărele făcu­tă de mine în atelierul şcolii. Parcă mă văd ce mîndru mergeam cu cuşca sub braţ. Cînd am intrat în casă, tata m-a întrebat : ce-i cu cuşca asta ? Eu am făcut-o, i-am răspuns. Se­ înţelege de la sine ce mare impor­tanţă are pentru un şcolar pregătirea practică pe lîngă cea teoretică, cum în practică elevii îşi descopăr însuşirile re­ale, care, cultivate, pot să le dea mari satisfacţii. Dumitru Jenică nu s-a făcut tîmplar pentru că în atelierul şcolii a izbutit să construiască o cuşcă de lemn, dar dorinţa de a crea ceva cu mîna lui îl călăuzeşte neîntrerupt în viaţă. Vecin cu o mică întreprindere de confecţii, în orele libere se învîrtea printre maşinile de cusut, îşi­ făcuse cunoştinţe şi prieteni care îi înlesneau oricând intrarea în între­prindere. Aşa se face că, în cele din urmă, şi-a ales meseria de lăcătuş şi a­­cum are grijă de maşinile de cusut, de la „Moldova“. Soţia lui lucrează tot a­­ici La fel cumnatul lui, Valerică Drago­mirescu. Dacă le comparăm copilăria, vedem o deosebire. In timp ce Dumitru Jenică a mers pe un drum drept înce­put în familie şi continuat în şcoală, Valerică a întîmpinat unele dificultăţi! Nici familia, nici dascălii din primele patru clase nu i-au fost la început buni călăuzitori. Un prieten cam vagabond se dovedise a avea o mai mare influenţă asupra lui. Ne impresionează sincerita­tea lui­­V­alerică Dragomirescu, puterea de comunist cu care îşi analizează cursul vieţii şi tot ce spune ne face să ne în­toarcem pru gindul la confesiunea lui Va­sile Jenică, tatăl, care asocia în chip atît de firesc respectul, pentru părinți cu res­pectul pentru muzică. ..Libertatea“ a­­cordata lui Valerică atunci cînd avea 5 7—10 ani 1­0, ca un balast de­care s-a debarasat greu în anii următori, dar­­ s-a debarasat avînd sprijinul unei şcoli care s-a dovedit mai puternică de­cit familia. Acum este locţiitorul secre­tarului­­ organizaţiei de partid dintr-o secţie şi, în această calitate, se gîndeşte cum să s­educe mai bine pe tinerii care au venit în fabrică fără cei „şapte ani de acasă“. Din istorisirea lui Valerică Dragomirescu rezultă clar influenţa ne­fastă a mediului. Oare nu există nici un remediu pentru a contracara astfel de influenţe ? Oare părinţii şi şcoala n-au nici o putere în asemenea condiţii ? Ne răspunde Ion Topolinschi,­­soţul Măriei Jenică, lăcătuş şi el la „Moldova“. — Eu am crescut în fostul cartier Ţu­­ţora, printre oameni harnici, dar şi prin­tre riscuri, barbugii, pokerişti şi nu m-am molipsit de păcatele lor. Trebuie să mulţumesc părinţilor — tata mecanic de m°ară’, mama muncitoare la „Ţesătu­ra ‘. Rămîneam singur acasă şi aveam la dispoziţie un sertar plin cu scule, cu­ie, tablă şi cite altele. La început bateam cuie in p,1 mint, tata le scotea cînd ve­­nea acasă, dar cu timpul m-am deprins sa fac lucruri mai interesante. La şcoa­la am fost premiant în toţi anii. Ce vreau sa spun cu asta? Severitatea pă­rinţilor (nu mă lăsau să umblu haima­­na), preocupările de ordin practic, seri­ozitatea profesorilor te feresc de alu­necări, pe căi greşite. Pe urmă, cînd ai venit în fabrică, e mai uşor să te aco­modezi cu munca, iar dacă mai ai năra­vuri urîte ţi le corectează colectivul, a­­dică noi, ceilalţi, care înţelegem mai bi­ne bucuria de a munci frumos. In privinţa aceasta, Maria Topolinschi, tata im Vasile Jenică, ne dă şi esem­­ple. De vreo doi ani a fost aleasă orga­nizatoare de grupă sindicală şi în aceas­ta calitate are datoria, mai mult decît alte tovarăşe de muncă, să atragă aten­­ţia asupra abaterilor de la disciplină, de la calitatea producţiei. Seriozitatea întîl­­nită în familie în anii copilăriei, culti­vată apoi la şcoală, se amplifică aici, în fabrică, în munca productivă, şi, oricît ar părea de schimbate condiţiile, trăsă­turile acelea cîştigate la o vîrstă frage­dă se văd strălucind mereu. • V. GHEORGHE Reportaj-anchetă pe o temă de educaţie in spiritul muncii

Next