Flacăra Iaşului, octombrie 1975 (Anul 31, nr. 9023-9049)
1975-10-01 / nr. 9023
[ FIACARA IASUlUI Au predat ştafeta. Timp de peste 30 de ani, comuniştii Vasile Hlaga şi Ioan Ursu, lăcătuşi, au muncit cu abnegaţie pentru întreţinerea utilajelor de la forjă (secţia mecano-energetică a întreprinderii mecanice „Nicolina“). Ieri, la ieşirea din schimb, întregul colectiv al secţiei s-a adunat să-şi ia rămas bun de la cei doi harnici muncitori care, devenind pensionari, au predat ştafeta altora mai tineri. C. PETROVICI, corest. suaţianii I V. De multă vreme, Petru Dorojincă şi concubina sa, Maria Dănilă, din Iaşi, str. Cucu nr. 34, prieteni apropiaţi ai alcoolului, îi ţin sub teroare pe vecinii lor, bâtrîna Ileana Atudorei şi nepoţii ei, orfani, Ion şi Aurica Agapie — elevi. Pentru atitudine huliganică, cei doi concubini au fost în cîteva rinduri amendaţi; ba, Petru Dorojincă a făcut şi închisoare contravenţională. Cu toate acestea, nu se liniştesc. După ultima sancţiune primită de la circumscripţia a II-a de miliţie, ei au proferat ameninţări la adresa bătrinei şi nepoţilor ei. Dacă nici o sancţiune pină acum nu şi-a atins scopul, sugerăm G.I.G.C.L. să-i mute pe cei doi huligani din apartamentul pe care-l ocupă în prezent. ,,Pescarul“ artresiv Ioan Blehoghe, din comuna Gorban, este cunoscut ca un individ agresiv, tulburent, gata oricând să comită infracţiuni. Şi, recent, a comis o faptă care se cheamă ultraj cu violenţă. Altfel spus, aflîndu-se la pescuit pe malul Prutului cu unelte nepermise și fără permis de pescuit, văzfnnd că paznicul Gh. Mihalache nu-i dă voie să încalce legea, a pus mina pe o secure. Paznicul s-a ferit. „Pescarului“ agresiv i se întocmește dosar de trimitere în fața instanței de judecată. Povestea cu ulciorul... C-tin Bidirel (36 ani) şi Gh. Diaconu (17 ani), din Iaşi, au simţit că părinţii lor nu-i mai supraveghează şi controlează. Ce s-au gîndit ei într-o zi? „Hai să vedem cum ne stă la volanul unei „Dacii 1300“. Zis şi făcut. S-au aşezat la pindă , au observat că unii şoferi amatori uită cheile în contactul autoturismelor. Mai întîi le furau cheile, apoi reveneau şi luau şi maşina. Dar, cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, exact cînd au crezut că s-au „specializat“, au fost surprinşi. Acum se află în cercetări. Aşadar, părinţi, supravegheaţi-vă copiii ! al !! I In prestarea serviciilor către populaţie Mai multă solicitudine faţă de clienţi! Fireasca şi eterna foame de informaţie a oamenilor prin mijloacele audio-vizuale se concretizează, între altele, şi prin numărul sporit al unora dintre aceste mijloace livrate de comerţul de stat pe anul în curs , cu 80 la sută mai multe aparate de radio şi cu 182 la sută mai multe televizoare s-au vîndut în anul 1975 faţă de 1970, în judeţul Iaşi. Firesc, serviciile de depanare a acestora s-au diversificat şi ele, căutindu-se forme mai eficiente, mai operative, care să răspundă solicitărilor sporite : a crescut numărul atelierelor, al lucrătorilor cu înaltă calificare; s-au instituit forme de servire la domiciliu, ca şi a întreţinerii aparatelor pe bază de abonament anual. Sunt doar cîteva dintre formele care atestă căutările conducerii Cooperativei „ Prestaţîunea" în satisfacerea cit mai deplină a cerinţelor clienţilor. In relaţiile meşteşugar-client se mai ivesc, din păcate, şi unele anomalii. Ce le generează, cine păcătuieşte, cum se pot înlătura? O reclamaţie în condică, la unitatea nr. 51 din Podu-Roş, consemnează un prim aspect : primirea aparatelor defecte nu este făcută de către un specialist (responsabilul Redu Panican trebuia să fie acela), ci de casiera Georgeta Duşa, care invită clientul să vină a doua zi ca să afle ce are aparatul şi cit costă reparaţia. Nici una dintre justificările responsabilului nu stă în picioare. Prin decizie, el, şi nu altul, trebuie să primească aparatele defecte, să ştie omul cum cit el costă reparaţia, măcar cu aproximaţie. Altfel, clientul poate, îndreptăţit, reclama că i s-au schimbat piesele din aparat, sau că acesta nu prezenta defecţiunile inscrise şi taxate ulterior pe nota de plată. Tovarăşa Eugenia Ştefan, membră in conducerea Cooperativei „Prestaţiunea", ne-a spus că pentru asemenea abateri, ca şi pentru slaba calitate a reparaţiilor sau incorecta întocmire a listelor de preţuri , prin încărcarea lor cu operaţii neefectuate — au fost sancţionaţi mai mulţi lucrători . Ion Asaftei şi Liviu Berciu, Gh. Mahcariu, Ion Ciochină, de la unităţile nr. 46, 49 şi, respectiv, 53, sunt cîţiva dintre ei. Un control la unitatea nr. 53, efectuat de noi cu ajutorul unui specialist, a relevat insă că nici la această unitate, la capitolul „corectitudine", nu se stă prea grozav. Cel puţin în ce-l priveşte pe Emil Ghinsberg. Cîteva aparate de radio alese la întîmplare şi verificate sumar aveau fie condensatorul variabil fie comutatorul reparate doar... pe jumătate. „Sunt piese la care nu se mai poate avea pretenţia să meargă ca la inceput, şi atunci facem şi noi cum putem ca să mulţumim clientul care nu vrea să renunţe la aparat", se dezvinovăţeşte acesta. Bine, dar omul a plătit reparaţia integral, nu ? Şi se plăteşte uneori, pentru reparat, cam cu o rată la unul nou ! Să fie aceasta o treabă corectă? Ori doar un mod, e drept mai subtil, greu de verificat pentru un nespecialist, de a se face planul de reparaţii, dar mai ales de încasări pe buzunarul clientului? De ce nu se urmăreşte îndeplinirea planului, nu pe numărul de reparaţii pe aparat, ci pe numărul aparatelor reparate, că stau destule la rînd? Aşa cum încearcă şi reuşesc să facă planul meseriaşi buni de talia lui Const. Gavrilaş de la unitatea nr. 50 (Bucşinescu) sau Ion Racu de la nr. 53 (Alexandru cel Bun), pentru care clienţii au numai vorbe de laudă şi nu reclamaţii in condică. MARIA CIOBOTARU ION MACOVEI P. S. Se pare că atitudinea recalcitrantă, chiar grosolană, adoptată de tehnicianul R. Panican, responsabilul unităţii nr. 53, faţă de un client, Mihai Buzilă, purtat pe drumuri cu un televizor în garanţie, este un „stil“ care se poartă la această unitate. Pină cînd îl va mai tolera conducerea Cooperativei „Prestaţiunea" ? I . IIs N) li Arta cere şi o ambianţă estetică (urmare din pas. 1) vestiţi cu gambetă şi redingotă intr-un fel care aminteşte mai degrabă de piese de bilet. Ca să nu vorbim de alte produse de serie ce nu au nimic comun cu arta propriu-zisă. Nimeni nu pretinde să găsim aici doar unicate, dar trebuie să existe, totuşi, nişte valori reale care să merite să fie apoi reproduse în serii mai mici sau mai mari, fiindcă, la urma urmei, nu este vorba de un magazin oarecare, ci de unul de o factură cu totul deosebită, în care produse de gust îndoielnic nu au, pur şi simplu, ce căuta. Nu putem nega faptul că, din cînd în cînd, apar aici şi unele bijuterii lucrate cu fineţe sau fulare cu contururi moderne şi o cromatică caldă, atrăgătoare, dar reuşesc ele singure să estompeze impresia de eteroclit şi de gust discutabil pe care o creează restul ? Fără îndoială că nu, fiindcă piesele care se vor inspirate din arta populară amintesc mai curând de artizanat, decit de o prelucrare artistică a folclorului, iar alte obiecte de podoabă nu captează prin rafinamentul concepţiei. Puţini din artiştii ieşeni au fost atraşi spre lucrări de artă decorativă care să populeze acest magazin și să constituie cartea noastră de vizită. De ce ? IBP. — Producție — organizare — eficienţa Inițiativa cu adevărat valoroasă nu se abate de la disciplina generală stabilită f ără îndoială, un prim punct în favoarea Oficiului de calcul al Trustului ieşean de instalaţii şi montaje îl constituie faptul că preocupările legate de informatică datează cu mult înaintea apariţiei unei hotărîri (1974) din partea ministerului tutelar privind înfiinţarea acestor oficii. Este o certă dovadă a atenţiei de care se bucură, aici, tehnica modernă de calcul. Şi realizările obţinute în cîteva direcţii principale, pînă acum, sînt bune, aşa cum le aprecia însuşi ing. V. Botez, şeful oficiului, în urmărirea producţiei, bunăoară, peste 80 la sută din activitatea necesară a fost preluată de maşini, iar în contabilitatea materialelor (lucrare extrem de complexă, în condiţiile unei întreprinderi care activează în toată Moldova şi foloseşte mii de tipuri de materiale), proporţia atinge două treimi. Numărul hîrtiilor care intră în noul sistem e mai mic cu 30 la sută faţă de cel anterior. în general, se poate afirma că sistemul informaţional actual a devenit de neînlocuit, el demonstrîndu-şi numeroasele sale posibilităţi în practică, aceasta chiar dacă puţinul timp scurs nu a putut conduce şi la edificarea mai pronunţată a unui sistem decizional utilizabil în conducerea producţiei. Şi totuşi, pe lingă toate aceste incontestabile reuşite, fiinţează şi unele carenţe. Iată cîteva, şi acestea doar enunţate. Cu toate afirmaţiile optimiste ale interlocutorilor noştri, cu tot sprijinul manifest al conducerii Trustului (de care directorul tehnic, ing. S. Ioniţă, ne-a convins o dată în plus), aplicarea unui nou program se face greu, fragmentat în timp (1—2 ani, în loc de cîteva luni), din cauza inerţiei existente la diverse nivele. Nu credem că această situaţie, în condiţiile cînd cincinalul revoluţiei ştiinţifice şi tehnice bate la uşă, mai poate fi tolerată ! Dar, pe lingă toate celelalte, însuşi colectivul Oficiului mai manifestă unele inexplicabile scăderi. Aflăm că 40 la sută din capacitatea de calcul nu este folosită : 10 la sută e ţinută în rezervă, pentru a asigura fiabilitatea sistemului (deşi se lucrează într-un schimb !), iar restul de 30 la sută s-ar datora neînţelegerilor cu Centrul teritorial de calcul electronic , fie datorită unor erori ce apar la prelucrare, în condiţiile folosirii benzilor perforate, fie din cauza accesului improprce la calculator (fie .. . etc.), în discuţia purtată cu ec. Ion Adumitresei, directorul C.T.C.E., aveam să aflăm, însă, un alt punct de vedere : T.I.M. Iaşi, nefigurînd în lista de unităţi care pot beneficia (conform unei hotărîri din 1971) de acest calculator, cel puţin nu pentru orice lucrare, trebuie să se adreseze, obligatoriu, centrului de calcul al ministerului respectiv, adică Centrului de organizare şi cibernetică în construcţii Bucureşti. Dacă ar face acest lucru, ar dispare şi „neînţelegerile“ cu C.T.C.E., iar capacitatea de calcul ar fi, credem, mai bine utilizată. Din păcate, conlucrarea cu C.O.C.C. şchioapătă, datorită tendinţelor colectivului ieşean de a face totul singur (începînd cu programele şi terminînd cu prelucrarea datelor), dincolo de cadrul hotărît precis, la nivel naţional. Este o stare de lucruri care trebuie reglementată, în sensul stabilirii unui adevărat dialog, fructuos, cu G.O.G.C. Bucureşti (mai ales că accesul la calculatorul ieşean va fi, aflăm, tot mai limitat). Aflarea unei rezolvări nu poate întirzia, în final, o întrebare la care conducerea T.I.M. nerăspunzîndu-ne mulţumitor în discuţia purtată, o facem publică : este posibil ca îrntr-un Oficiu de informatică să existe 5 ingineri, un singur matematician, şi... nici un economist ?! Spaţiul ne-a obligat mai mult la o enunţare a unor probleme interesante, poate inerente în apariţia şi amplificarea unei activităţi noi, de o asemenea natură. în concluzie, credem că realizările notabile ale Oficiului de calcul de la T.I.M. Iaşi pot fi considerabil sporite. Cu condiţia ca, iniţiativa, chiar valoroasă, dorinţa de afirmare să se supună planurilor de perspectivă, să se integreze interesului general. Lector univ. T. FATLI CONST. FALADU JV. ----PAGINA A III-A. Un important succes (urmare din pag. 1) este susţinut cu argumente tot mai convingătoare şi de celelalte ritmuri industriale, cum ar fi de exemplu întreprinderile de industrie uşoară sau unităţile de explicittare şi prelucrare a lemnului, cu o pondere de 11,4 şi respectiv 9 la sută. Este de remarcat faptul că întreprinderea de prelucrare a lemnului exportă peste 90 la sută din producţia sa şi că a îndeplinit planul cincinal la export încă deci trimestrul I a.c, în ultimul timp au început să li se afirme la export unităţile din industria constructoare de maşinişi din industria locală, întreprinderea mecanică „Nicolina“ livrează la export utilaje terashire (rulouri compresoare), „Tehnoton" aparate de radiorecepţie, iar industria locală — articole de camping. Pentru viitorul cincinal se prevăd sarcini sporite la export şi, fara îndoială, că întreprinderile din judeţul nostru le vor îndeplini nn cinste. Este necesar ca experienţa bună a întreprinderilor fruntaşe, să fie cunoscută şi generalizată la toate întreprinderile, pentru a spooti neîncetat contribuţia judeţului la îndeplinirea acestor importante sarcini. Rezultatele tragerii excepționale Loto din 30 a IX-a 1973 Extragerea I : 1. 10 16 18 65 14 82 19 76 62 5 34 881 Extragerea a IV-a : 42 75 4 33 69 37 28 49 67 79 38 Extragerea a IlI-a : 13 56 79 63 41 48 Extragerea a IV-a : 7 74 39 4 58 19 Extragerea a V-a : 43 71 50 61 88 21 Own»”H|€»£i©tat eretic . 0 semnătură falsă şi... gata pentru chef Cinste şi corectitudine, atenţie neslăbită şi grijă pentru gospodărirea responsabilă şi securitatea deplină a bunurilor şi valorilor încredinţate. Sunt calităţi şi datorii ce vizează şi pe lucrătorul din comerţ. Fără îndoială, majoritatea lucrătorilor din unităţile comerciale ieşene îşi fac datoria onest, cu răspundere. Dar, excepţiile nu lipsesc, în ultima vreme înmulţindu-se chiar cazurile de lipsuri în gestiuni. ... Centrul de răcoritoare „Copou" al I. C. S. Alimentaţia publică Iaşi, condus de Florin Pleşca, absolvent al şcolii tehnico postliceale de alimentaţie publică. Nu trec decit două luni de la inventarul din iunie a.c. şi — surpriză de proporţii : la verificarea din august — în urma unei sesizări — lipsesc 40.103 lei ! „Autorul este însuşi şeful de unitate — ne-a informat It. major Teodor Zaharia, şeful biroului cercetări penale de la Miliţia municipiului. Aşa cum a recunoscut, sustrăgea zilnic sume variind între 200 lei şi 4.000 lei. Procedeul : primea banii de la vînzători pe baza unor monetare de mină, iar pe centralizator consemna mai puţin, semnîndu-l în fals pe gestionar. Diferenţa o punea în buzunar“ Aşadar, furt în toată legea, deliberat, uzînd de fals. Lucrurile nu puteau trece prea mult timp neobservate. De fapt, dacă gestionarii respectau întocmai normele stabilite (inclusiv, semnarea centralizatorului) sau sesizau imediat nerespectarea acestei reglementări, practica putea fi întreruptă mult mai devreme. Au făcut-o cam tîrziu , cînd şi-au dat seama că necinstea şefului ar putea să-i coste şi pe ei, gestiunea fiind colectivă. Cum explică Florin P. faptele sale ? Ce drum luau banii susuraşi ? „Sînt tînăr şi-mi plăcea să mă distrez. Eram prieten cu o fată, aveam şi cîţiva amici... Nu puteam să fiu zgîrcit în faţa lor, aceştia ştiind în ce sector lucrez ...“. Să spunem însă lucrurilor pe nume. Banii erau destinaţi chefurilor neîntrerupte ale şefului de unitate în tovărăşia unor „prieteni" cu o moralitate îndoielnică cel puţin, care, asemenea lui, lăsau munca pe ultimul plan ; cadourilor cu nemiluita concubinei sale şi diverselor cunoştinţe; mamei de a fuma şi a servi pe alţii numai cu cele mai scumpe ţigări străine ; plimbărilor cu taxiul în oraş şi împrejurimi etc. Lucia T., de pildă, a recunoscut că a primit cadouri în valoare de peste 3.000 lei. Pachete cu zahăr, ulei şi diverse produse de cofetărie plecau spre diverse cunoştinţe. S-a constatat că plătise taxiul — cîteva sute de lei — pentru un chef la Probota. Distracţie şi grandomanie nestăvilite pe banii statului ! El, care avea datoria şi obligaţia să fie mereu prezent în unităţi, să controleze pe alţii, să vegheze la buna aprovizionare şi servire a clienţilor, se îngrijea doar să fie prezent seara pentru a „vămui“ încasările. S-a gîndit vreodată că va trebui să „dea socoteală“ (la propriu şi la figurat) ? „Nu mi-am dat seama ce fac, nu m-am gîndit nici un moment. . . răspunde el. De ce ? Fiindcă nu ieşea bine dintr-un chef şi intra in altul1, neavînd timp să se dezmeticească. Şi, apoi, mizaid şi pe „infailibilitatea“ sistemului Său, avea credinţa că ceea ce cheltuia el se poate „acoperi“ pe seama clienţilor. Dar, este vorba şi de o greşită înţelegere a vieţii, a tinereţii, a răspunderilor. Bineînţeles, Fiorin P. va fi sancţionat conform legii, va înapoia integral banii însuşiţi şi va avea posibilitatea sămediteze profund la faptele sale. Nu e, însă, singurul chemat să reflecteze. Ne gîndim şi la alţi lucrători tentaţi a confunda gestiunea cu avutul personal, dar şi la factorii educativi din întreprinderile comerciale care trebuie să fie mai activi. G. VORONKANG