Flacăra Iaşului, octombrie 1975 (Anul 31, nr. 9023-9049)

1975-10-01 / nr. 9023

[ FIACARA IASUlUI Au predat ştafeta. Timp de peste 30 de ani, comuniş­tii Vasile Hlaga şi Ioan Ursu, lăcă­tuşi, au muncit cu abnegaţie pentru întreţinerea utilajelor de la forjă (sec­ţia mecano-energetică a întreprinde­rii mecanice „Nicolina“). Ieri, la ie­şirea din schimb, întregul colectiv al secţiei s-a adunat să-şi ia rămas bun de la cei doi harnici muncitori care, devenind pensionari, au predat ştafe­ta altora mai tineri. C. PETROVICI, corest. suaţianii I V. De multă vreme, Petru Dorojincă şi concubina sa, Maria Dănilă, din Iaşi, str. Cucu nr. 34, prieteni apro­piaţi ai alcoolului, îi ţin sub teroare pe vecinii lor, bâtrîna Ileana Atudo­­rei şi nepoţii ei, orfani, Ion şi Aurica Agapie — elevi. Pentru atitudine hu­liganică, cei doi concubini au fost în cîteva rinduri amendaţi; ba, Petru Dorojincă a făcut şi închisoare contra­venţională. Cu toate acestea, nu se li­niştesc. După ultima sancţiune pri­mită de la circumscripţia a II-a de miliţie, ei au proferat ameninţări la adresa bătrinei şi nepoţilor ei. Dacă nici o sancţiune pină acum nu şi-a atins scopul, sugerăm G.I.G.C.L. să-i mute pe cei doi huligani din aparta­mentul pe care-l ocupă în prezent. ,,Pescarul“ artresiv Ioan Blehoghe, din comuna Gor­­ban, este cunoscut ca un individ agre­siv, tulburent, gata oricând să comită infracţiuni. Şi, recent, a comis o faptă care se cheamă ultraj cu violenţă. Alt­fel spus, aflîndu-se la pescuit pe ma­lul Prutului cu unelte nepermise și fără permis de pescuit, văzfnnd că paz­nicul Gh. Mihalache nu-i dă voie să încalce legea, a pus mina pe o secure. Paznicul s-a ferit. „Pescarului“ agre­siv i se întocmește dosar de trimitere în fața instanței de judecată. Povestea cu ulciorul... C-tin Bidirel (36 ani) şi Gh. Dia­­conu (17 ani), din Iaşi, au simţit că părinţii lor nu-i mai supraveghează şi controlează. Ce s-au gîndit ei într-o zi? „Hai să vedem cum ne stă la vola­nul unei „Dacii 1300“. Zis şi făcut. S-au aşezat la pindă , au observat că unii şoferi amatori uită cheile în contactul autoturismelor. Mai întîi le furau cheile, apoi reveneau şi luau şi maşina. Dar, cum ulciorul nu mer­ge de multe ori la apă, exact cînd au crezut că s-au „specializat“, au fost surprinşi. Acum se află în cercetări. Aşadar, părinţi, supravegheaţi-vă co­piii ! al !! I In prestarea serviciilor către populaţie Mai multă solicitudine faţă de clienţi! Fireasca­­ şi eterna foame de in­formaţie a oamenilor prin mijloa­cele audio-vizuale se concretizea­ză, între altele, şi prin numărul sporit al unora dintre aceste mijloa­ce livrate de comerţul de stat pe anul în curs , cu 80 la sută mai multe aparate de radio şi cu 182 la sută mai multe televizoare s-au vîndut în anul 1975 faţă de 1970, în judeţul Iaşi. Firesc, serviciile de de­panare a acestora s-au diversificat şi ele, căutindu-se forme mai efi­ciente, mai operative, care să răs­pundă solicitărilor sporite : a cres­cut numărul atelierelor, al lucrăto­rilor cu înaltă calificare; s-au insti­tuit forme de servire la domiciliu, ca şi a întreţinerii aparatelor pe bază de abonament anual. Sunt doar cîteva dintre formele care a­­­testă căutările conducerii Coopera­tivei „ Prestaţîunea" în satisfacerea cit mai deplină a cerinţelor clien­ţilor. In relaţiile meşteşugar-client se mai ivesc, din păcate, şi unele a­­nomalii. Ce le generează, cine pă­cătuieşte, cum se pot înlătura? O reclamaţie în condică, la unitatea nr. 51 din Podu-Roş, consemnează un prim aspect : primirea aparate­lor defecte nu este făcută de că­tre un specialist (responsabilul Re­du Panican trebuia să fie acela), ci de casiera Georgeta Duşa, care invită clientul să vină a doua zi ca să afle ce are aparatul şi cit costă reparaţia. Nici una dintre justifi­cările responsabilului nu stă în pi­cioare. Prin decizie, el, şi nu altul, trebuie să primească aparatele de­fecte, să ştie omul cum cit el cos­tă reparaţia, măcar cu aproxima­ţie. Altfel, clientul poate, îndreptă­ţit, reclama că i s-au schimbat pie­sele din aparat, sau că acesta nu prezenta defecţiunile inscrise şi ta­xate ulterior pe nota de plată. To­varăşa Eugenia Ştefan, mem­bră in conducerea Cooperativei „Prestaţiunea", ne-a spus că pen­tru asemenea abateri, ca şi pentru slaba calitate a reparaţiilor sau in­corecta întocmire a listelor de pre­ţuri , prin încărcarea lor cu ope­raţii neefectuate — au fost sancţio­naţi mai mulţi lucrători . Ion Asaftei şi Liviu Berciu, Gh. Mahcariu, Ion Ciochină, de la unităţile nr. 46, 49 şi, respectiv, 53, sunt cîţiva dintre ei. Un control la unitatea nr. 53, e­­fectuat de noi cu ajutorul unui spe­cialist, a relevat insă că nici la a­­ceastă unitate, la capitolul „corec­titudine", nu se stă prea grozav. Cel puţin în ce-l priveşte pe Emil Ghinsberg. Cîteva aparate de radio alese la întîmplare şi verificate su­mar aveau fie condensatorul va­riabil fie comutatorul reparate doar... pe jumătate. „Sunt piese la care nu se mai poate avea preten­ţia să meargă ca la inceput, şi a­tunci facem şi noi cum putem ca să mulţumim clientul care nu vrea să renunţe la aparat", se dezvinovă­ţeşte acesta. Bine, dar omul a plă­tit reparaţia integral, nu ? Şi se plăteşte uneori, pentru reparat, cam cu­ o rată la unul nou ! Să fie aceasta o treabă corectă? Ori doar un mod, e drept mai subtil, greu de verificat pentru un nespecialist, de a se face planul de reparaţii, dar mai ales de încasări pe buzu­narul clientului? De ce nu se ur­măreşte îndeplinirea planului, nu pe numărul de reparaţii pe aparat, ci pe numărul aparatelor repara­te, că stau destule la rînd? Aşa cum încearcă şi reuşesc să facă planul meseriaşi buni de talia lui Const. Gavrilaş de la unitatea nr. 50 (Bucşinescu) sau Ion Racu de la nr. 53 (Alexandru cel Bun), pentru care clienţii au numai vorbe de laudă şi nu reclamaţii in condică. MARIA CIOBOTARU­ ION MACOVEI P. S. Se pare că atitudinea recal­citrantă, chiar grosolană, adoptată de tehnicianul R. Panican, respon­sabilul unităţii nr. 53, faţă de un client, Mihai Buzilă, purtat pe dru­muri cu un televizor în garanţie, este un „stil“ care se poartă la a­­ceastă unitate. Pină cînd îl va mai tolera conducerea Cooperativei „Prestaţiunea" ? I . ­IIs N­­) li Arta cere şi o ambianţă estetică (urmare din pas. 1) vestiţi cu gambetă şi redingotă intr-un fel care aminteşte mai degrabă de piese de bilet. Ca să nu vorbim de alte produse de serie ce nu au nimic comun cu arta propriu-zisă. Nimeni nu pretinde să găsim aici doar u­­nicate, dar trebuie să existe, totuşi, nişte valori reale care să merite să fie apoi reproduse în serii mai mici sau mai mari, fiindcă, la urma urmei, nu este vorba de un magazin oareca­re, ci de unul de o factură cu totul deosebită, în care produse de gust îndoielnic nu au, pur şi simplu, ce căuta. Nu putem nega faptul că, din cînd în cînd, apar aici şi unele biju­terii lucrate cu fineţe sau fu­lare cu contururi moderne şi o cromatică caldă, atrăgătoare, dar reuşesc ele singure să es­tompeze impresia de eteroclit şi de gust discutabil pe care o creează restul ? Fără îndoială că nu, fiindcă piesele care se vor inspirate din arta populară amintesc mai cur­ând de artiza­nat, decit de o prelucrare ar­tistică a folclorului, iar alte o­­biecte de podoabă nu captează prin rafinamentul concepţiei. Puţini din artiştii ieşeni au fost atraşi spre lucrări de artă de­corativă care să populeze acest magazin și să constituie cartea noastră de vizită. De ce ? IBP. — Prod­ucț­ie — organizare — eficienţa Inițiativa cu adevărat valoroasă nu se abate de la disciplina generală stabilită f­ ără îndoială, un prim punct în favoarea Oficiului de cal­cul al Trustului ieşean de instalaţii şi montaje îl con­stituie­­ faptul că preocupă­rile legate de informatică datează cu mult înaintea apariţiei unei hotărîri (1974) din partea ministe­rului tutelar privind înfiinţarea a­­cestor oficii. Este o certă dovadă a atenţiei de care se bucură, aici, tehnica modernă de calcul. Şi rea­lizările obţinute în cîteva direcţii principale, pînă acum, sînt bune, aşa cum le aprecia însuşi ing. V. Botez, şeful oficiului, în urmă­rirea producţiei, bunăoară, peste 80 la sută din activitatea necesară a fost preluată de maşini, iar în contabilitatea materialelor (lucra­re extrem de complexă, în condi­ţiile unei întreprinderi care acti­vează în toată Moldova şi folo­seşte mii de tipuri de materiale), proporţia atinge două treimi. Nu­mărul hîrtiilor care intră în noul sistem e mai mic cu 30 la sută fa­ţă de cel anterior. în general, se poate afirma că sistemul informa­ţional actual a devenit de neînlo­­cuit, el demonstrîndu-şi numeroa­sele sale posibilităţi în practică, a­­ceasta chiar dacă puţinul timp scurs nu a putut conduce şi la edi­ficarea mai pronunţată a unui sis­tem decizional utilizabil în con­ducerea producţiei. Ş­i totuşi, pe lingă toate a­­ceste incontestabile reuşite, fiinţează şi unele carenţe. Iată cîteva, şi acestea doar enunţate. Cu toate afirmaţiile optimiste ale interlocutorilor noş­tri, cu tot sprijinul manifest al conducerii Trustului (de care di­rectorul tehnic, ing. S. Ioniţă, ne-a convins o dată în plus), aplicarea unui nou program se face greu, fragmentat în timp (1—2 ani, în loc de cîteva luni), din cauza iner­ţiei existente la diverse nivele. Nu credem că această situaţie, în con­diţiile cînd cincinalul revoluţiei ştiinţifice şi tehnice bate la uşă, mai poate fi tolerată ! Dar, pe lin­gă toate celelalte, însuşi colecti­vul Oficiului mai manifestă unele inexplicabile scăderi. Aflăm că 40 la sută din capacitatea de calcul nu este folosită : 10 la sută e ţi­nută în rezervă, pentru a asigura fiabilitatea sistemului (deşi se lu­crează într-un schimb !), iar res­tul de 30 la sută s-ar datora ne­înţelegerilor cu Centrul teritorial de calcul electronic , fie datorită unor erori ce apar la prelucrare, în condiţiile folosirii benzilor per­forate, fie din cauza accesului im­­proprce la calculator (fie .. . etc.­­), în discuţia purtată cu ec. Ion Adumitresei, directorul C.T.C.E., aveam să aflăm, însă, un alt punct de vedere : T.I.M. Iaşi, nefigurînd în lista de unităţi care pot bene­ficia (conform unei hotărîri din 1971) de acest calculator, cel puţin nu pentru orice lucrare, trebuie să se adreseze, obligatoriu, cen­trului de calcul al ministerului res­pectiv, adică Centrului de organi­zare şi cibernetică în construcţii Bucureşti. Dacă ar face acest lu­cru, ar dispare şi „neînţelegerile“ cu C.T.C.E., iar capacitatea de cal­cul ar fi, credem, mai bine utili­zată. Din păcate, conlucrarea cu C.O.C.C. şchioapătă, datorită ten­dinţelor colectivului ieşean de a face totul singur (începînd cu pro­gramele şi terminînd cu prelucra­rea datelor), dincolo de cadrul ho­­tărît precis, la nivel naţional. Este o stare de lucruri care trebuie re­glementată, în sensul stabilirii unui adevărat dialog, fructuos, cu G.O.G.C. Bucureşti (mai ales că accesul la calculatorul ieşean va fi, aflăm, tot mai limitat). Aflarea unei rezolvări nu poate întirzia, în final, o întrebare la care con­ducerea T.I.M. nerăspu­nzîndu-ne mulţumitor în discuţia purtată, o facem publică : este posibil ca îrn­­tr-un Oficiu de informatică să e­­xiste 5 ingineri, un singur mate­matician, şi... nici un econo­mist ?! S­paţiul ne-a obligat mai mult la o enunţare a unor proble­me interesante, poate ine­rente în apariţia şi amplifi­carea unei activităţi noi, de o asemenea natură. în concluzie, credem că realizările notabile ale Oficiului de calcul de la T.I.M. Iaşi pot fi considerabil sporite. Cu condiţia ca, iniţiativa, chiar valo­roasă, dorinţa de afirmare să se supună planurilor de perspectivă, să se integreze interesului gene­ral. Lector univ. T. FATLI CONST. FALADU­ JV. ----PAGINA A III-A. Un important succes (urmare din pag. 1) este susţinut cu argumente tot mai convingătoare şi de celelalte rit­muri industriale, cum ar fi de exemplu întreprinderile de indus­trie uşoară sau unităţile de explicit­­tare şi prelucrare a lemnului, cu o pondere de 11,4 şi res­pectiv 9 la sută. Este de remarcat faptul că întreprin­derea de prelucrare a lemnului exportă peste 90 la sută din pro­ducţia sa şi că a îndeplinit pla­nul cincinal la export încă deci tri­mestrul I a.c, în ultimul timp au început să l­i se afirme la export unităţile din­ industria constructoare de maşini­­şi din industria locală, întreprin­derea mecanică „Nicolina“ livrea­ză la export utilaje terash­ire (ru­louri compresoare), „Tehnoton" a­­parate de radiorecepţie, iar indus­tria locală — articole de camping. Pentru viitorul cincinal se prevăd sarcini sporite la export şi, fara îndoială, că întreprinderile din ju­deţul nostru le vor îndeplini­ nn cinste. Este necesa­r ca experienţa bu­nă a întreprinderilor fruntaşe­, să fie cunoscută şi generalizată la toate întreprinderile, pentru a spoo­ti neîncetat contribuţia judeţului la­ îndeplinirea acestor importante sarcini. Rezultatele tragerii excepțio­nale Loto din 30 a IX-a 1973 Extragerea I : 1. 10 16 18 65 14 82 19 76 62 5 34 881 Extragerea a IV-a : 42 75 4 33 69 37 28 49 6­7 79 38­ Extragerea a IlI-a : 13 56 79 63 41 48 Extragerea a IV-a : 7 74 39 4 58 19 Extragerea a V-a : 43 71 50 61 88 21 Own»”H|€»£i©tat eretic . 0 semnătură falsă şi... gata pentru chef Cinste şi corecti­­tudine, atenţie neslă­bită şi grijă pentru gospodărirea respon­sabilă şi securitatea deplină a bunurilor şi valorilor încredin­ţate. Sunt calităţi şi datorii ce vizează şi pe lucrătorul din co­merţ. Fără îndoială, majoritatea lucrăto­rilor din unităţile comerciale ieşene îşi fac datoria onest, cu răspundere. Dar, ex­cepţiile nu lipsesc, în ultima vreme înmul­­ţindu-se chiar cazu­rile de lipsuri în ges­tiuni. ... Centrul de ră­coritoare „Copou" al I. C. S. Alimentaţia publică Iaşi, condus de Florin Pleşca, ab­solvent al şcolii teh­nico postliceale de a­­limentaţie publică. Nu trec decit două luni de la inventa­rul din iunie a.c. şi — surpriză de pro­porţii : la verificarea din august — în ur­ma unei sesizări — lipsesc 40.103 lei ! „Autorul este însuşi şeful de unitate — ne-a informat It. ma­jor Teodor Zaharia, şeful biroului cerce­tări penale de la Mi­liţia municipiului. Aşa cum a recunos­cut, sustrăgea zilnic sume variind între 200 lei şi 4.000 lei. Procedeul : primea banii de la vînzători pe baza unor mone­tare de mină, iar pe centralizator consem­na mai puţin, sem­­nîndu-l în fals pe gestionar. Diferenţa o punea în buzunar“ Aşadar, furt în toa­tă legea, deliberat, uzînd de fals. Lucru­rile nu puteau trece prea mult timp ne­observate. De fapt, dacă gestionarii res­pectau întocmai nor­mele stabilite (inclu­siv, semnarea cen­tralizatorului) sau se­sizau imediat neres­­pectarea acestei re­glementări, practica putea fi întreruptă mult mai devreme. Au făcut-o cam tîr­­ziu , cînd şi-au dat seama că necinstea şefului ar putea să-i coste şi pe ei, gestiu­nea fiind colectivă. Cum explică Florin P. faptele sale ? Ce drum luau banii sus­uraşi ? „Sînt tînăr şi-mi plăcea să mă distrez. Eram prieten cu o fată, aveam şi cîţiva amici... Nu puteam să fiu zgîrcit în faţa lor, aceştia ştiind în ce sector lu­crez ...“. Să spunem însă lucrurilor pe nume. Banii erau destinaţi chefurilor neîntrerupte ale şe­fului de unitate în tovărăşia unor „prie­teni" cu o moralita­te îndoielnică cel pu­ţin, care, asemenea lui, lăsau munca pe ultimul plan ; cado­urilor cu nemiluita concubinei sale şi di­verselor cunoştinţe; mam­ei de a fuma şi a servi pe alţii nu­mai cu cele mai scumpe ţigări străi­ne ; plimbărilor cu taxiul în oraş şi îm­prejurimi etc. Lucia T., de pildă, a re­cunoscut că a primit cadouri în valoare de peste 3.000 lei. Pa­chete cu zahăr, ulei şi diverse produse de cofetărie plecau spre diverse cunoştinţe. S-a constatat că plă­tise taxiul — cîteva sute de lei — pentru un chef la Probota. Distracţie şi grando­manie nestăvilite pe banii statului ! El, care avea datoria şi obligaţia să fie me­reu prezent în uni­tăţi, să controleze pe alţii, să vegheze la buna aprovizionare şi servire a cli­enţilor, se îngri­jea doar să fie pre­zent seara pentru a „vămui“ încasările. S-a gîndit vreodată că va trebui să „dea socoteală“ (la propriu şi la figurat) ? „Nu mi-am dat seama ce fac, nu m-am gîndit nici un moment. . . răspunde el. De ce ? Fiindcă nu­ ie­şea bine dintr-un chef şi intra in altul1, neavînd timp să se dezmeticească. Şi, apoi, mizaid şi pe „infailibilitatea“ sis­temului Său, avea credinţa că ceea ce cheltuia el se poate „acoperi“ pe seama clienţilor. Dar, este vorba şi de o greşită înţelegere a vieţii, a tinereţii, a răspunde­rilor. Bineînţeles, Fiorin P. va fi sancţionat conform legii, va înapoia integral ba­nii însuşiţi şi va avea posibilitatea­ să­­mediteze profund la faptele sale. Nu e, însă, singurul che­mat să reflecteze. Ne gîndim şi la alţi lu­crători tentaţi a con­funda gestiunea cu avutul personal, dar şi la factorii educa­tivi din întreprinde­rile comerciale care trebuie să fie mai activi. G. VORONKANG

Next