Flacăra Iaşului, ianuarie 2003 (Anul 4, nr. 681-702)

2003-01-06 / nr. 681

. n n focal Iaşul nu renunţă la mareşalul Antonescu • deşi potrivit Ordonanţei de Urgenta 31/2002 trebuiau înlăturate, până la data de 29 aprilie, toate însemnele care aminteau de mareşalul Ion Antonescu, în Iaşi mai există încă o stradă care îi poartă numele • plăcuţele care denumesc strada respectivă, situată în cartierul Alexandru cel Bun, nu au fost modificate, cu toate că există o hotărâre de Consiliu Local în acest sens , se pare ca, deşi aplicarea actului normativ a stârnit în primăvară la Iaşi cele mai mari controverse, paradoxal, ieșenii sunt totuşi printre ultimii din ţară care se vor despărţi de mareşal a fost dusă prin cimitire şi străzi Vânătoarea lui Antonescu holurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi Din indiferenţă sau pur şi simplu pentru că aşa a fost să fie, Iaşul nu s-a despărţit definitiv de mareşalul Ion Antonescu. Astfel, strada din cartierul Alexandru cel Bun poartă încă numele mareşalului, în ciuda existenţei unei hotărâri de Consiliu Local prin care s-a votat schimbarea denumirii. Deşi în luna aprilie, Executivul soma printr-o Ordonanţă de Urgenţă forurile de decizie ale administraţiilor locale să înlăture toate însemnele care aminteau de Ion Anto­nescu, la această dată ieşenii pot citi încă numele mareşalului pe plăcuţele amplasate în cartierul Alexandru cel Bun.­­ Unii dintre cei care locuiesc pe această stradă nici nu ştiu că numele acesteia este cu totul altul în înregistrările oficiale. “Nu ştiam că s-a modificat numele străzii. Şi chiar dacă există o lege în acest sens mi se pare nedreaptă, pentru că Ion Antonescu a fost un mare om politic la vremea sa şi merită să rămână în conştiinţa românilor”, ne-a spus Grigore Ştefănescu. Există însă şi persoane care consideră că ordonanţa de urgenţă dată de Guvern este justi­ficată, “în condiţiile în care întreaga lume con­damnă crimele de război ar fi o sfidare ca noi să continuăm să omagiem un om care a fost jude­cat de istorie tocmai pentru acest lucru”, a declarat Florin Nedelcu. Concluzia cea mai clară care se desprinde din declaraţiile ieșenilor este că, indiferent de opiniile personale, mareşalul rămâne unul dintre cele mai contro­versate personaje istorice. La fel de controversată a fost şi decizia guvernanţilor de a înlătura din întreaga ţară, însemnele care aminteau de Ion Antonescu. Reamintim că, cel puţin la Iaşi, punerea în apli­care a Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 a dus la evenimente regretabile şi la adevărate dispute politice. Totul a început în momentul în care, din dis­poziţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Gabriel Popescu, lucrătorii de la Societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri au scos monumentul mareşalului Antonescu din cimitirul cu acelaşi nume situat în Leţcani. Faptul că din neglijenţă sau exces de zel statuia a fost ridicată seara târ­ziu, precum şi deteriorarea acesteia în timpul transportului, au lăsat un gust amar opiniei pu­blice. Ulterior bustul lui Ion Antonescu a fost restaurat și predat Ligii Veteranilor de Război, care erau proprietarii de drept ai statuii. Acest eveniment a plasat însă decizia Guvernului în­­tr-o lumină nu tocmai favorabilă. Controversele cu referire la acest subiect au avut, pe lângă acest incident regretabil petrecut la Iaşi, şi o altă cauză, de această dată legislativă. Astfel, în actul normativ, votat de Parlamentul României, care prevede “interzicerea organizaţiilor şi sim­bărerile liderilor politici ieşeni au fost şi ele împărţite, aşa cum era de aşteptat. In opinia reprezentanţilor PRM, actul normativ emis de Executiv, pe lângă faptul că minimalizează per­sonalitatea şi activitatea politică a lui Anto­nescu, obligă în acelaşi timp poporul român să-şi asume răspunderea înfăptuirii holocauste­a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, nu apare nici o singură dată numele mareşalului Ion Antonescu. Singura precizare din textul ordonanţei cu care reprezentanţii partidului de guvernământ au justificat acţiunea de înlăturare a tuturor însem­nelor ce purtau numele mareşalului a fost aceea că “prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină pen­tru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii”. Un alt fapt care a stârnit valuri de nemulţumire în rân­dul opoziţiei a fost şi acela că nici un alt perso­naj istoric nu a fost vizat de această ordonanţă cu excepţia lui Ion Antonescu­­lui. “Nu trebuie să uităm că Ion Antonescu şi-a asumat răspunderea politică a atacării primului stat comunist şi tot el a fost cel care a purces la alipirea pământului românesc la teritoriul ţării, urmare a pactului Ribbentropp-Molotov”, a declarat Anghel Stanciu, deputat PRM. De cealaltă parte, reprezentanţii partidului de guvernământ şi-au susţinut punctul de vedere mizând pe dorinţa unanimă de integrare în struc­turile europene. “Atât timp cât întreaga lume civilizată condamnă crimele de război şi per­soanele care se fac vinovate de acestea, consi­derăm că şi România trebuie să adere la această idee”, a declarat Vaier Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Indiferent însă de opinia politicienilor şi de actele normative care au fost adoptate atât la nivel central cât şi la nivel local, se pare că numele mareşalului mai poate fi încă citit de ieşeni şi în afara cărţilor de istorie. Suzana CHELARU Oamenii politici judecă faptele istorice Ieşenii vor fi printre ultimii care se vor despărţi de unul dintre cele mai controversate personaje istorice, mareşalul Ion Antonescu Cerşetorii au sutit monezile de pe crucea de gheaţă continuare din pagina 1 Aici veneau oameni din toată zona Iudeii şi Ierusalimului botezându-se prin mărturisirea tuturor păcatelor. Acest gest semnifica curăţirea păcatu­lui strămoşesc, “uciderea” omului pă­cătos de dinainte şi “naşterea” altului nou, credincios şi aflat sub mântuirea Domnului. In această zi credincioşii merg la biserică ca să se roage pentru iertarea păcatelor lor din timpul anului care a trecut, sperând că viitorul le va aduce numai bucurii şi realizări. In unele zo­ne ale ţării, există un obicei străvechi în al cărui ritual preotul aruncă crucea în râu, tinerii aruncându-se în apele în­gheţate pentru a recupera obiectul sfânt. “Am participat odată în tinereţe la această sărbătoare la Galaţi. Acolo, în fiecare an preoţii aruncă crucea în Dunăre şi zeci de tineri se luptă să o recupereze. Se spune că cel ce pune primul mâna pe Cruce va avea un an plin de noroc și împlinireEste o încer­care însă destul de grea pentru că nu oricine poate înota în apa care nu are decât câteva grade”, ne-a mărturisit Ioan Muncescu, un pensionar de 68 de ani. Ruxandra RATIU Revelionul, prilej de dueluri politice în loc să fie o ocazie propice urărilor de bine și felicitărilor, Revelionul a ajuns motiv de dispută politică. Astfel, liberalii consideră că ieșenii nu au avut parte de organizarea Revelionului 2002 în stradă, din cauza încăpățânării primarului Constantin Simirad, “în condiţiile în care i s-au pus la dispo­ziţie banii necesari, iar subordonaţii din Primărie au fost pregătiţi să îndeplinească în totlitrat Hotărârea Consiliului Local (n.r. care se referea la organizarea Sărbătorilor de iarnă), este evident că singura piedică în calea bucuriei colective a concitadinilor noştri a fost răutatea primarului Simirad”, se arată în comunicatul de presă semnat de con­silierul liberal, Dan Cârlan. Menţionăm că în penultima şedinţă a CL, a fost votată de plen, propunerea reprezentanţilor PNL de a orga­niza Revelionul în stradă, în timp ce şeful municipalităţii nu se afla în sală. Ulterior, Constantin Simirad nu a fost de acord cu această idee, motivând că nu există fondurile necesare organizării unui astfel de eveniment. (S.C.) Anul 2003 a debutat cu o epidemie de rubeolă Din punct de vedere al sănătăţii populaţiei, anul 2003 a debutat în forţă cu o epidemie de rubeolă care a atacat toate segmentele de vârstă. Cum era de aşteptat, cei mai expuşi sunt copiii, în special cei foarte mici la care complicaţiile sunt mai severe. Medicii văd ca be­nefic faptul că epidemia a izbucnit în perioada vacanţei, când elevii stau acasă şi nu intră în contact unii cu alţii ceea ce limitează numărul îmbolnăvirilor. Pe de altă parte, şcolile îşi deschid astăzi porţile, ceea ce face să crească foarte mult riscul contractării acestei afecţiuni contagioase. De aceea medicii recomandă părinţilor să-şi urmărească îndeaproape copiii şi la orice schimbare de dispoziţie, creştere a temperaturii, apatie, pete pe corp să se prezinte cu ei la un specialist pediatru. După Revelion, copiii au invadat spitalele Pe toată perioada sărbătorilor, spitalele ieșene au fost pline iar medicii au avut de lucru în regim de foc con­tinuu. Cea mai aglomerată instituţie sanitară a fost Spitalul de Copii “Sf. Maria” unde la Unitatea de Pri­mire a Urgenţelor s-a realizat zilnic un număr dublu de consultaţii decât în restul anului. “începând cu data de 30 decembrie şi până astăzi (n.r. 5 ianuarie) am avut un flux extraordinar de pacienţi. La fiecare interval de 12 ore în unitatea noastră au venit în jur de 80 de copii cu patologii de toate tipurile în condiţiile în care, într-o gardă normală vedem aproxi­mativ 40 de bolnavi. O situaţie ieşită din comun s-a înregistrat vineri, 3 ianuarie, când am avut sub observa­ţie mai mult de 120 de cazuri în regim de urgenţă”, a de­clarat dr. Solange Roşu, coordonator al Unităţii de Pri­mire a Urgenţelor din cadrul Spitalului de Pediatrie “Sf. Maria”. Aglomeraţia din primele zile ale anului de pe cu­loarele spitalelor se datorează şi faptului că medicii de familie au plecat în vacanţă lăsându-şi pacienţii în grija colegilor de la unităţile de primire a urgenţelor. La Spitalul de Neurochirurgie perioada sărbătorilor s-a petrecut fără evenimente ieşite din comun dar cu foarte mulţi pacienţi transferaţi de la alte unităţi din judeţ sau din judeţele învecinate. “Am observat că a devenit a­­proape o obişnuinţă pentru colegii noştri de la spitalele din teritoriu ca în perioada sărbătorilor să trimită la noi cazurile care presupun o îngrijire ceva mai atentă. A­­ceasta pentru ca să fie liberi de orice stres care le-ar pu­tea perturba vacanţa”, ne-a spus un medic neurochirurg. Alina EBRASU Preturi minime CALITATE MAXIMĂ Acum și în rate! TÂMPLĂRIE din ALUMINIU AMENAJĂRI INTERIOARE MOBILIER uşi, ferestre, vitrine, spaţii comerciale, închideri balcoane, standuri, chioşcuri, geam termopan |VAL^/^rMas^ch072^7^60l COFETĂRIA Select Piaţa 14 Decembrie 1989 nr. 2 Iaşi Toi • ro.mail- conf^rrlelink- rn Luní, 6 íamaríe 2005 FUtí*»M»i 5 Poleiul îşi alege victimele din rândul copiilor şi bătrânilor • în câteva zile, la Spitalul "Sf. Spiridon" au fost înregistrate peste 30 de cazuri de fracturi încă din primele zile ale anului holurile spitalelor au devenit neîncă­pătoare din cauza pacienţilor care pre­zintă fracturi ale membrelor. Medicii spun că peste 30 persoane au solicitat îngrijiri medicale de specialitate. Din cauza gravităţii afecţiunilor mulţi din­tre cei consultaţi sunt internaţi în spi­tal. Tudor Ciuhodaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţe, ne-a declarat că această situaţie se datorează poleiului şi gheţuşului de pe străzile municipiului. “Au fost foarte multe cazuri de fracturi, entorse sau luxaţii ale mâinilor şi picioarelor. Până acum nu am mai întâlnit o asemenea situaţie. Pentru a nu supraaglomera spaţiul de cazare din spital cei care au afecţiuni mai puţin grave vor primi îngrijiri la domiciliu”, ne-a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Din nefericire, ca şi alte insitituţii similare, Spitalul Clinic de Urgenţe se confruntă cu o acută problemă a mate­rialelor medicale şi sanitare necesare rezolvării fracturilor. “Am ieşit ieri dimineaţă cu gând să fac o vizită unei rude, în apropiere de staţia de autobuz am călcat pe o bucată de gheaţă şi mi-am pierdut echilibrul. Când am în­cercat să mă ridic piciorul drept nu mai răspundea la comenzi aşa că am urcat în taxi şi am plecat direct la spi­tal. Aici am constatat că nu sunt sin­gurul care are asemenea necazuri așa că a trebuit să aștept două ore ca să fiu consultat”, ne-a spus Emilian Negru, pensionar, în vârstă de 65 de ani........ Medicii recomandă ieșenilor, în special vârstnicilor, să evite pe cât po­sibil să iasă din casă. Atunci când este necesar bătrânii trebuie să poarte în­călţăminte specifică de sezon, bocanci cu asperităţi sau să îşi lipească leu­coplast pe tălpile încălţărilor. (CM) în loc să o apere, un tânăr a violat-o pe soacra fratelui său O femeie din Târgu Frumos a fost violată şi supusă la perversiuni sexuale chiar de cel căruia îi ceruse să o apere. Autorul, în vârstă de numai 21 de ani, a fost arestat preventiv pentru comi­terea infracţiunilor de viol şi perver­siuni sexuale şi riscă să fie acuzat şi de vătămare corporală. Pe 2 ianuarie, Elvira Stolera, în vârstă de 49 de ani, a mers în vizită la fiica sa. Aceasta din urmă este măritată cu un băiat din localitatea Costeşti, din apropiere de Târgu Frumos. Pentru că nu se văzuseră de anul trecut, rudele s-au întins la vorbă până la lăsarea întunericului. Elvir Stolera s-a decis să se întoarcă acasă însă îi era frică de necunoscuţii care umblau pe uliţele satului. Astfel, ea l-a rugat pe fratele ginerelui său să o însoţească până acasă. Tudor Cârtiţă, în vârstă de 21 de ani, a fost de acord însă a atacat-o pe femeie imediat cum au ajuns într-o zonă izolată. Tânărul a scos un cuţit şi, sub ameninţarea acestuia, a dezbră­cat-o. Apoi a lovit-o în cap şi a obligat­­o să întreţină cu el raporturi sexuale. Elvira Stolera susţine că Tudor Cârtiţă a lo­vit-o de mai multe ori, până a lăsat-o în stare de inconştienţă. După ce şi-a revenit, ea a anunţat Poliţia, care l-a prins pe autor. Tudor Cârtiţă şi-a recunoscut fapta şi a fost arestat pe 4 ianuarie de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani. Medicii legişti au stabilit că Elvira Stolera avea pe corp vânătăi şi leziuni care s-ar fi putut pro­duce prin lovire cu corpuri conton­dente. în plus, femeia avea o plagă muşcată pentru vindecarea căreia va fi nevoie de 7 până la 9 zile de îngrijiri medicale. Dacă va fi găsit vinovat, Tudor Cârtiţă riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 18 ani. Andreea COZMULESCU

Next