Flacăra Iaşului, decembrie 2003 (Anul 4, nr. 960-983)

2003-12-01 / nr. 960

4 . IocarLuni 1 dECEMBRIE 2005 Constantin Simirad a primit o diplomă de absolvire a 12 clase • documentul a fost elaborat de liberali şi a stârnit hazul tuturor celor prezenţi • ultima recepţie a fost oferita de ieşeni Excelenţei Sale, Constantin Simirad, ambasadorul României la Havana ca dar de despărţire • miercuri, 10 decembrie, ora 8:45 fostul primar al Iaşului va pleca spre Cuba Cu doar 11 zile înainte de a părăsi România, Excelenţa Sa, Constantin Si­mirad, ambasadorul României în Cuba şi-a luat rămas bun de la prietenii, cola­boratorii şi angajaţii săi întâlniţi în pe­rioada celor trei mandate pe care le-a a­­vut în funcţia de primar. Pentru aceasta, sâmbătă seara, într-un cadru festiv ofe­rit de ieşeni, noul ambasador a înmânat medalii şi diplome celor care i-au fost aproape “şi la bine şi la rău”. Cu cel mai dezvoltat simţ al umoru­lui s-au dovedit a fi liberalii care i-au o­­ferit lui Constantin Simirad un “Cer­tificat de absolvire” de 12 ani, frecvenţă redusă, la Şcoala Politică şi de Admi­nistraţie Publică “Primăria Iaşi”, spre a­­muzamentul tuturor şi în special a fos­tului primar. In document se precizează că “In timpul cursurilor primare (1992 -1996) elevul Simirad a fost silitor, dornic de a învăţa, plin de iniţiativă şi eficienţă. (...) A trecut astfel cu brio examenul de admitere în treapta următoare a studi­ilor, la prima examinare. Cursurile gim­naziale (1996 - 2000) au arătat un elev Simirad care a traversat cu greu perioa­da pubertăţii politice, marcat psihic de media mare cu care a absolvit primul ciclu. în această perioadă, elevul s-a înţe­les din ce în ce mai puţin cu colegii de şcoală, fiind, de multe ori, pus pe harţă şi indisciplinat. Din acest motiv, s-a mutat frecvent de la o clasă politică la alta. Nici apetitul pentru şcoală nu a mai fost cel din primii patru ani, astfel încît examenul de capacitate a fost promovat cu multe emoţii şi abia la reexaminare, în ultimul ciclu (2000 - 2004) elevul a pus sub semnul îndoielii întreaga sa pregătire politică din anii precedenţi. (...) în această perioadă, elevului Simirad nu i-a păsat de şcoală, luând note de trecere prin amabilitatea colegi­lor. Atenţia lui s-a îndreptat numai spre pregătirea anilor de studenţie, pe care îi va petrece în străinătate.” Felicitări şi strângeri de mâini Printre cei prezenţi în sală s-a aflat şi ministrul finanţelor, Mihai Tănăses­cu, căruia fostul edil al Iaşului i-a înmâ­nat o medalie de argint pentru “inves­tiţii în viitor”, sperând ca astfel repre­zentantul finanţelor să desfacă gura sa­cului şi să dea mai mulţi bani laşului. Medalii de argint au primit şi preşedin­tele Consiliului Judeţean, Lucian Flai­­şer, prietenului său de la Centrul Cultu­ral Francez, Paul Levy, deputatului PRM, Anghel Stanciu, fostului prefect, Neculai Apostol, şi Bogdan Bârleanu, şeful Inspectoratului de Cultură. Făcând o analogie între celebrul ro­mancier Ernest Hemingway şi pasiunea pentru scris a Excelenţei Sale, la primi­rea medaliei Bârleanu i-a urat acestuia să devină, cel puţin, la fel de celebru: “Cu toţii ştim că domniei sale îi place să scrie dar din nefericire în ultima vre­me nu a mai avut timp pentru această pasiune. De aceea sper ca în perioada şederii sale în Havana să găsească timp şi subiecte de inspiraţie aşa cum a găsit, şi celebrul Hemingway”. Premii, dar sub formă de diplome au primit şi colaboratorii care au spon­sorizat municipalitatea în acţiunile sale. Pentru a spori emoţiile fostului primar al Iaşilor, consilierii locali au dăruit a­­cestuia un aparat foto cu ajutorul căruia să fotografieze peisajele pentru albu­mul de amintiri. Aşa cum ne-a declarat Constantin Simirad, miercuri, 10 decembrie, la ora 8:45 va părăsi dulcele târg al ieşilor cu direcţia Cuba. Până atunci, azi, el va lua parte la festivităţile organizate cu prilejDiploma oferită de liberali a stârnit hazul tuturor celor prezenţi fui Zilei naţionale şi va fi prezent la inaugurarea Ateneului din Tătăraşi. (G.M.) Mazda 3, dinamism şi emoţie *­I . Vineri, Casa Auto Iaşi a lansat no­ul model Mazda 3. Astfel, sub deviza “Dincolo de vis e realitatea!”, cei de la grupul Tester, deţinătorul exclusiv al drepturilor de vânzare şi asistenţă teh­nică a mărcii Mazda 3 pentru judeţele Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Bacău au pregătit o supriză iubitorilor de autoturisme. Mazda 3 este o îmbinare de per­formanţă şi dinamică, stil unic şi fin­isare la cele mai înalte standarde. Din punct de vedere tehnic, acest autotu­rism este o înaltă reuşită a standarde­lor japoneze din domeniu, o bijuterie la nivel de minim detaliu. Mazda 3, maşina anului 2004 este o îmbinare a perfecţiunii şi performanţei. Sportivă şi confortabilă, expresivă şi inteligentă, puternică şi elegantă, această maşină este pe gustul tuturor. “Aceste detalii îi conferă modelului Mazda 3 unicitate. Emotion in motion presupune dina­mism şi emoţie. Ţin să precizez faptul că prima maşină Mazda 3 a fost vându­tă în România de noi!’, a declarat direc­torul Casei Auto Iaşi, Bogdan Piţigoi (medalion). ’ * (C.S.) A Electrica e pe urmele hoţilor de curent electric • în primele 10 luni ale anului 2003 au fost depistaţi aproximativ 400 de consumatori frauduloşi • unii dintre aceştia sunt locuitorii căminului M2, imobil în care lunar este nevoie de intervenţia angajaţilor Electrica pentru a elimina cazurile de furt de curent electric Sâmbătă, conducerea Electrica a desfăşurat o acţiune de depistare a fur­turilor de energie electrică. Misiunea a avut loc la căminul M2 din strada Ro­mană, cunoscut şi numele de “blocul fantomă”, acolo unde în ciuda faptului că doar aproximativ trei locatari sunt abonaţi ai societăţii, toţi locuitorii blo­cului beneficiază de curent electric. Majoritatea locatarilor sunt persoa­ne cu venituri mici, motiv pentru care foarte mulţi apelează la metode ilegale de a se conecta la reţeaua de curent e­­lectric. Practic, lunar, angajaţii Electri­ca sunt nevoiţi să vină în acest bloc pentru a-i depista pe hoţii de energie electrică. “Pagubele aduse societăţii noastre sunt foarte mari. Când vin, oa­menii noştri sunt nevoiţi să taie cablu­rile celor care nu au contract cu noi, însă imediat după plecarea lor cetăţenii se reconectează ilegal. Singura şansă de a opri acest fenomen ar fi prezenţa noastră aici 24 de ore din 24”, a de­clarat purtătorul de cuvânt al Electrica, Lucian Luca. Ce pedepse primesc hoţii de curent electric în conformitate cu Legea energiei nr. 318 din 8 iulie 2003, sustragerea de energie electrică constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform pre­vederilor Codului penal. Potrivit legis­laţiei în vigoare, persoanele depistate consumând fraudulos energie electrică sunt deconectate de la reţea, după care se calculează prejudiciul adus furni­zorului determinându-se energia elec­trică consumată şi neînregistrată func­ţie de puterea instalată a receptoarele inventariate, de duratele normale de utilizare ale receptoarelor şi de interval­ul de recalculare stabilit de comisia de analiză, care de obicei nu depăşeşte 3 ani. Din păcate însă majoritatea celor din căminul M2 nu au veniturile nece­sare pentru a-şi achita prejudiciile aduse Electricii. Cele mai utilizate metode de sustragere a energiei elec­trice sunt intervenţia în circuitele de alimentare pentru ocolirea echipamen­telor de măsurare şi acţiuni asupra e­­chipamentelor de măsurare în scopul influenţării funcţionării normale a a­­cestora. “Am constatat în decursul timpului că numărul abaterilor de la normele legale de consum creşte în perioada de iarnă, majoritatea abonaţilor depistaţi folosind energia electrică consumată fraudulos pentru încălzirea locuinţei”, a precizat responsabilul cu presa al Electrica, Lucian Luca. Numărul furturilor în judeţul Iaşi e în creştere Majoritatea celor care se conectea­ză ilegal la reţeaua de curent electric sunt consumatorii casnici. In primele zece luni ale anului 2003, angajaţii Electrica au depistat 395 de cazuri de furt de curent electric, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2002, când au fost descoperite numai 361 de cazuri. Din cele 395 de consumatori frau­duloşi, 381 sunt casnci şi doar 12 fac parte din categoria micilor consuma­tori.­­­ “De obicei conectările ilegale se fac în mediul rural, pentru că acolo ce­tăţenii sunt mai greu de verificat. Can­titatea de energie electrică recuperată în urma depistării furturilor de energie electrică în primele 10 luni ale anului 2003 este de aproximativ 85.000 de kwh şi reprezintă 4,3 la sută din energia electrică consumată de abonaţii casnici într-o lună”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Electrica, Lucian Luca. Crina SECARA F Ucto* Iași 05 Agenţii de pază, şcoliţi pe bandă rulantă • din cei 2.000 de absolvenţi ai cursurilor organizate anul acesta contracost de Centrul de Formare Profesională, 800 lucrează deja în cadrul unor firme de pază şi protecţie Uniformele negre se poartă anul acesta în rândul “învăţăceilor” care trec pragul Centrului de Formare Profesională. Din cele 2.000 persoane înscrise anul acesta la cursurile CFP, 800 lucrează deja în cadrul unor firme de pază şi protecţie din judeţ. “Noi asigurăm metodologia de specialitate, ceea ce înseamnă că nouă ne revine verificarea programei pro­puse de angajatori şi tot salariaţii noştri participă la examenul de absolvire. Pe lângă aceste lucruri, asigurăm şi diplo­mele care atestă faptul că absolvenţii au urmat un curs de specialitate în domeniu”, spune Norica Andrei, şeful Centrului de Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi. Cei care suportă costurile învăţăturii desfăşurate pe o perioadă de trei luni sunt agenţii eco­nomici care vor să-şi vadă salariaţii cu atestat recunoscut pe plan naţional. Conform Noului Cod al Muncii care a intrat în vigoare din luna martie, anga­jatorii trebuie să permită celor care prestează muncă în folosul lor accesul la calificare. Reprezentanţii AJOFM cred că acest lucr nu poate fi decât benefic pentru desfăşurarea în condiţii bune a relaţiei patron-salariat. “După cum se arată şi în raportul pe ţară întocmit în scopul aderării României la Uniunea Europeană, până acum au fost real­izate progrese în privinţa creării unui cadru legislativ care să vină în sprijin­ul angajaţilor”, crede Liviu Filipescu, directorul general al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi. Bărbaţii sunt preferaţi femeilor Dacă în 2002 au ieşit de pe băncile Centrului de Formare Profesională 600 de agenţi de pază care deja lucrau la firme de pază şi protecţie, în acest an pot să-şi etaleze diploma de spe­cializare 800 de persoane care au îm­brăcat acum câtva timp uniforma nea­gră. Aceştia au alternat zilele de în­văţătură cu cele de practică la locul de muncă, o treime din cursuri reprezen­­tând-o teoria şi două treimi testarea acesteia pe viu. în topul cursanţilor trimişi de pa­troni spre calificare urmează lucrătorii din construcţii, alături de cei din ali­mentaţie publică, precum şi mecanicii, atât agricoli, cât şi auto. Cererea agen­ţilor economici se îndreaptă în special spre bărbaţi, în jur de 60 la sută din cursanţi provenind din rândul acestora. Restul, de 40 la sută, le revine feme­ilor, care îşi găsesc mai greu de lucm. în acest moment, la CFP mai aşteaptă încă 250 persoane să încheie cursurile, 100 dintre acestea luându-şi rămas bun de la “şcoală” în primele două luni ale anului următor. Adriana STANCIU Prea multă şcoală pentru un loc de muncă continuare din pagina I Ţinând cont că medicamentele naturiste al căror preţ sălta chiar la câteva milioane ar fi fost vândute, cele şapte mii, alături de patru la sută din încasări nu însemnau nici pe departe un motiv să te trezeşti dimineaţa fără grija că nu ai ce pune pe masă sau că nu ai cu ce să-ţi plăteşti chiria. Acasă nu mai e de fapt acasă din vară, când părinţii s-au mutat din Vaslui în Huşi, schimbând un aparta­ment cu trei camere pe unul cu două. “Ai mei stau acum împreună cu sora mea şi cu băiatul ei, iar eu nu mai am loc pur şi simplu în apartament, într-un spaţiu atât de mic. Şi apoi, e timpul să mă întreţin singură, dar nu mi se oferă posibilitatea. Am ales Iaşul gândindu-mă că aici voi afla mai uşor un loc de muncă, dar se pare că nu e aşa”, povesteşte Luminiţa. Cu un tată şomer şi bolnav pe deasupra şi o mamă casnică, nici nu ar îndrăzni să ceară bani de acasă. Cea care şi-a păstrat încă energia pentru a bate străzile Iaşului în căutare de o firmă ce i-ar oferi o chenzină păstrează cu grijă ade­verinţa de absolvent cu 9,15, deşi acest lucm n-o ajută încă. “A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea de student. Nici nu mă mai recunoşteam, slăbisem mult şi învăţam pe rupte, dar se pare că nu contează acest lucm acum”, continuă fosta studentă. în astfel de situaţii, sin­gura salvare pare străinătatea, la fel cum gândesc alte mii de tineri care îşi vând cunoştinţele şi inteligenţa pe alte meleaguri, pentru o valută mai bine primită de un buzunar învăţat să-şi poarte silueta firavă la cumpără­turile de strictă necesitate. Şomeri pe bandă rulantă Situaţia Luminiţei Potorac se încadrează în tiparul sutelor de studenţi care încheie socotelile cu facultatea, neştiind mai apoi încotro s-o apuce. Alternativele pe care le oferă statul sunt prea puţine în comparaţie cu tipicul fiecărei probleme sau prea ineficiente pentru criza prin care trece această categorie socială. Promoţia de anul acesta a adus în evidenţele Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă 1600 absolvenţi, dintre care aproximativ zece la sută o reprezintă cei cu studii superioare. Promoţiile 2002 şi 2003 au adunat 2693 absolvenţi de liceu, şcoli profesionale sau universităţi, dar numai 1166 dintre ei au fost angajaţi. La Bursa locurilor de muncă organizată în luna septembrie, doar 69 agenţi economici din judeţ au răspuns apelului AJOFM, mărindu-şi echipa cu doar 72 foşti studenţi, în timp ce oferta pentru meseriile din con­strucţii, comerţ sau confecţii era deschisă pentru 1100 persoane. Agenţii de asigurări, inginerii constructori şi textilişti, incluzând şi doi-trei economişti, acestea erau opţiunile între care puteau alege licenţiaţii. Buletinul de ieşean poate să plătească o parte din datorii Deşi beneficiază de un salariu minim pe economie timp de un an pentru fiecare tânăr absolvent angajat, patronii preferă să recruteze oameni din alte părţi sau să-şi califice propriul personal. O problemă o constitu­ie şi sistemul de învăţământ, neadaptat la cerinţele pieţei muncii. Cunoştinţele PC reprezintă un prag greu de trecut pentru “învăţăceii” de la Litere, care nu au inclus în programă şi un astfel de curs. Am lăsat-o pe Luminiţa să bată în continuare la uşile diferitelor firme, nu înainte de a-i arunca o rază de speranţă. Reprezentanţii AJOFM spun că ar mai fi o so­luţie pe o anumită perioadă de timp, până îşi va găsi de lucru. “Putem s-o ajutăm doar dacă depune cerere de şomaj la Vaslui, acolo unde are domiciliul stabil, ur­mând ca mai apoi să obţină transferul plăţii aici. Dacă va găsi pe cineva dispus să o angajeze, primeşte din partea statului şapte salarii medii pe economie la înca­drarea în muncă, pentru schimbarea reşedinţei”, spune Liviu Filipescu, directorul gener­al al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Iaşi. Adriana STANCIU *»­. 1

Next