Flacăra Iaşului, septembrie 2009 (Anul 9, nr. 2636-2639)

2009-09-03 / nr. 2636

3 A FLACARA IASULUI 101, 3 septembrie 2009 www.flaearais.ro O ieşeancă plecată în Etiopia povesteşte despre viaţa de misionar de acolo Sufletele care aud suflete • de aproape 3 luni, Luminiţa Prisacaru a plecat într-o ţară nouă, necunoscută pentru mulţi dintre noi • pentru următorii 3 ani, pământul etiopian va fi "acasă" pentru tânăra ieşeancă plecată într-o misiune făcută pentru cei cu suflet mare • ea va participa la alfabetizarea unei populaţii necunoscute din partea de Sud-Vest a Etiopiei, grupul lingvistic Gawada-Gobeze • printre celelalte activităţi pe care toţi membrii organizaţiei internaţionale Summer Institute of Linguistics le realizează în Etiopia se numără traducerea Noului Testament în limbile populaţiilor din zonă • acomodarea la cultura de acolo a fost cel mai greu test pentru Luminiţa ^— .................................— - -.................... Puterea şi curajul de a face parte dintr-o schimbare în bine apar în cele mai neaşteptate locuri, în cele mai neaşteptate suflete. Sunt acele suflete rare care rezonează la strigătul de ajutor al aproapelui, chiar şi când acesta este la mii de kilometri distanţă. La puţin peste 30 de ani, un astfel de suflet a plecat într-o ţară necunoscută, frumoasă prin sălbăticia ei şi, tocmai de aceea, unică. La puţin peste 30 de ani, Luminiţa a ales să aducă lumină celor care strigau după ea de ani întregi. A plecat într-o misiune la care puţini se încumetă: primele litere, primul alfabet si prima Biblie pentru un grup lingvistic aproape necunoscut din Etiopia, Gawada-Gobeze. "Am început să mă gândesc, mai degrabă sa visez la această posibilitate la vârsta adolescenței. Unii numesc aceasta «misiune». Cred că si eu o pot numi așa. Mai cred că Dumnezeu are o astfel de misie pentru fiecare dintre noi. Eu sunt membru al organizaţiei internaţionale Summer Institute of Linguistics (SIL) şi, împreună cu ei, am luat decizia de a veni în această ţară. Motivele au fost, poate, mai concrete: costul vieţii de aici e destul de mic, iar clima nu e foarte fierbinte, capitala Etiopiei fiind aşezată la 2.500 de metri înălţime", mărturiseşte Luminiţa Prisacaru. "Aici eşti cântărit după felul în care ştii să ai prieteni" Limba, obiceiurile, tradiţiile, toate au fost o necunoscută pentru tânăra care a luat viaţa de la capăt în Etiopia. "încă nu pot spune, că am învăţat tot ce ar trebui. încă mai învăţ limba, cea oficială e amharica,e o limbă cusitică, decii simplă, al cărei alfabet este silabic, compus din 276 de semne. Obiceiurile şi tradiţiile unui popor sunt de cele mai multe ori ascunse şi nu prea uşor de observat pentru un ochi superficial. Sunt aici în ţară de numai 3 luni. Totuşi, am observat un prim lucru: salutul pentru etiopieni este un lucru foarte important. Trebuie să îţi iei timp să îi saluţi cum se cuvine de fiecare data când îi întâlneşti! Şi nu e uşor! Formula de salut întotdeauna se schimbă în funcţie de momentul zilei, ca şi în limba română, dar şi în funcţie de vârsta şi genul persoanei căreia i te adresezi. Trebuie să înveţi că, înainte de orice altceva, trebuie să îţi iei timp pentru a-i saluta. De obicei, limba reflectă lucrurile importante din cultura respectivă. Salutul în limba amharică reflectă importanţa relaţiilor. Aici eşti cântărit după felul în care ştii sâ ai prieteni", explică Luminiţa. Dacă limba a fost dificilă de asimilat pentru tânăra ieşeancă plecată în marea aventură a vieţii ei, după 3 luni încă mai încearcă să asimileze tradiţiile. Fiecare zi e un prilej de studiu atent, fiecare Pâinea se mănâncă doar la sărbători speciale ,încă mai încerc să mă integrez. Am început să gătesc mâncarea lor. Tradiţional, mâncarea de zi cu zi este’«vnjera ba vot». Injera este făcută din faină de «teff», o cereală specifică zonei, care se lasă la fermentat cel puţin o zi înainte, în funcţie de cât de acră vrei să fie la gust. Aluatul este asemănător celui de clătită pe care îl torni pe o plită fierbinte, care se numeşte «mutat». Nu e lucru uşor să mănânci vijera şi e şi mai greu dacă încerci să o faci. Eu încă învăţ. Injera se mănâncă cu «vot», uri sos făcut din vegetale sau carne, dacă ai, şi multe condimente. Condimentul preferat este «berbere». Seara, aproape de la fiecare casă poţi auzi femeile care taie ceapa, uri ingredient obligatoriu, şi poţi simţi mirosul de berbere. Am mai remarcat că acesta este cuvântul folosit în rugăciunea Tatăl Nostru. Acolo unde noi ne rugăm «dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele» ei se roagă pentru vijera. Au şi pâine, dar aceasta se mănâncă doar la sărbători speciale", povesteşte Luminiţa. Lecţiile nu se opresc, însă, aici. Dacă, la noi, cafeaua a devenit o parte din cotidian, în Etiopia licoarea neagră încă îşi mai păstrează farmecul mistic. "Ceremonia cafelei este aici un alt lucru frumos. Cu ajutorul unei prietene am început să mă iniţiez în aceasta. Mai întâi trebuie să speli boabele verzi de cafea până când pieliţa transparentă în care sunt învelite este înlăturată. Apoi, ai un mic foc de cărbuni aprinşi pe care se prăjeşte cafeaua. Mirosul este imposibil de descris în cuvinte! Acesta este unul dintre lucrurile care mă vor face constant să spun că iubesc Etiopia. Cafeaua se macină manual şi se fierbe într-un ulcior de lut special care se numeşte «gebăna»", explica Luminiţa. "în multe situaţii Etiopia se aseamănă cu noi" Viaţa în capitală, în Addis Abeba, e cu totul diferită de cea din micile cătune care împânzesc Etiopia. Mai scumpă, mai europeană, capitala e un centru în continuă dezvoltare. Cu toate acestea, credinţa tradiţională este în continuare cea animistă, conform căreia există duhuri a căror bunăvoinţă trebuie menţinută în permanenţă prin oferirea de jertfe şi sacrificii. "Se construieşte foarte mult în întreaga ţară. Şi în Addis Abeba se construieşte intens, sunt străzi şi alei din cărămidă roşie şi se instalează lumini pe străzi. Şi e o ironie, de fapt... Nu cred că vor fi folosite vreodată, cel puţin până acum încă nu le-am văzut deschise... O zi avem curent şi una nu, pentru că se face economie de energie electrica pentru a o putea exporta în Kenya. Nu ştiu de ce. E pur şi"simplu aşa", spune Luminiţa. Aici, însă, în această ţară a contrastelor, tânăra s-a confruntat cu o problemă necunoscută nouă: lipsa mâncării. "Addis Abeba un oraş foarte populat şi poluat, cu cele mai multe armbasade. E un oraş cu foarte multe contraste, oamieni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci! Păturade mijloc a societăţii e aproape inexistentă. Aşa e şi în România. Cred că în multe situaţii Etiopia se aseamănă cu noi. Au fost şi ei o ţară comunistă şi au avut urt dictator. Perioada de tranziţie pare că nu se va mai termina niciodată. Este o societate care se bazează în primul rând pe agricultură şi mai ales pe agricultura de subzistenţă. Din aceste motive, bunăstarea etiopianului de rând depinde foarte mult de anotimpul ploios. Dacă nu plouă suficient, recolta din anul respectiv este compromisă. Anul acesta, în capitală a plouat destul de mult, dar nu şi în zonele cu altitudine mai joasă ale ţării", relatează tânăra. Limba amharică tinde să devină cea oficială în Etiopia Misiunea ieşencei cu suflet mare în Etiopia este să sprijine alfabetizarea populaţiilor din zonă. Una dintre principalele obiective ale SIL, organizaţia din care Luminiţa face parte, este să ofere suport academic comunităţilor lingvistice care doresc să îşi dezvolte propria limbă. "Etiopia e o ţară mare, a cărei suprafaţă e de 15 ori mai mare decât aRomâniei, cu o populaţie de 3 ori mai numeroasă decât România. Pe teritoriul Etiopiei sunt vorbite aproape 60 de limbi diferite. Din motive politice, până acum aproape 15 ani aceste comunităţi nu au fost încurajate să îşi dezvolte propria cultură şi limbă. Noua Constituţie permite acum acest lucru. SIL lucrează în parteneriat cu guvernul Etiopiei şi cu alte organizaţii, partenere pentru a oferi sprijin. în anumite situaţii acest ajutor poate să însemne realizarea unui alfabet în cazul în care comunitatea îşi doreşte o limbă scrisă. Va urma, mai apoi, realizarea materialelor pentru alfabetizare. Specialişti ai UNESCO şi SIL, cu multă experienţă în domeniu, au constatat că este mult mai eficient să fie făcută şcoala primară în limba materna. Limba amharică tinde să fie limba oficială a Etiopiei şi este predată în toate şcolile de stat. Este, însă, o limbă’dificilă, şi prea puţini copii o ştiu suficienți de bine’ pentru a începe şi termina cu succes clasa intâ’i predată în această limbă. După ce voi termina primul meu an de limbă amharică aici, în capitală, mă voi muta în partea de Sud-Vest a Etiopiei, la grupul lingvistic Gawada-Gobeze. Liderii au cerut ajutor în realizarea unui alfabet. Acesta este realizat deja, însă doar 1% din totalul populaţiei de aproape 50.000 de locuitori îl folosesc. Acum au cerut ajutor în realizarea unor materiale de alfabetizare şi traducere. Sper să mă pot înţelege cu ei în amharică sau, îrn cel mai fericit caz, în limba engleză, însă nu sunt foarte mulţi cei care vorbesc această limnbă", îşi prezintă Luminiţa misiunea. "Mai puţin de 10% dintre copii reuşesc să termine cu bine clasa întâi" Cei din comunitatea pe care tânăra şi-a ales să o ajute îşi doreau de foarte mult timp un alfabet scris propriu. "Trebuie să fie un lucru cu totul special să vezi pentru prima dată limba ta în formă scrisă. Alfabetul este gata deja, aşa cum au spus. Cred că s-au făcut şi ceva materiale minime pentru alfabetizare. Din anumite motive, pe care va trebui să le aflu, nu sunt folosite foarte mult. Comunitatea de creştini de acolo a reînnoit o cerere pentru a avea Biblia şi în limba lor. Acesta va fi unul din scopurile mele. Voi încerca să îi ajut să îşi facă materiale de alfabetizare pe care să le folosească cu eficienţă şi, mai apoi, să îi asist în traducerea Noului Testament. Cred că pentru noi, ca români, este un pic dificil să ne mai imaginăm cum ar fi ca limba noastră să fie numai în formă orală, iar copiii noştri să meargă la şcoală, după eforturi financiare mari, în clasa întâi, unde sa înceapă să înveţe alfabetul unei limbi pe care nu o vorbesc acasă. Din aceste motive, mai puţin de 10% dintre copii reuşesc să termine cu bine clasa întâi. Ne este greu să ne imaginăm cum ar fi să fim părinţii acelor copii", povesteşte Luminiţa. De la fereastra camerei în care stă, tânăra aude în fiecare seară copiii vecinilor care se joacă. în vecinătate este o şcoală al cărei program începe la ora 8.00, dar copiii încep să vină de la ora 7.00, ca să se joace împreună. Sunt copii veseli, în ciuda sărăciei care îi înconjoară. într-o zi, aceşti copii vor avea un alfabet al lor, scris, o Biblie a lor, vor fi recunoscuţi de ceilalţi prin modul în care se exprimă. Şi toate acestea vor fi posibile , cu ajutorul acelor suflete. Rare, într-adevăr, dar care rezonează la strigătul de ajutor al celui de lângă ele. Chiar şi când acesta e la mii de kilometri distanţă. Dana CHIRU persoană - un profesor.