Flacăra Sibiului, 1967 (Anul 23 [24], nr. 3718-3821)
1967-01-04 / nr. 3718
Secvenţe: Revelion 1967 „Biruit-am, biruit spre un trai (Urmare din pag. I) Dar n-am spus nimic despre gospodar. Lucrează la sectorul zootehnic al C.A.P.ului. De mult lucrează, de cînd s-a înfiinţat C.A.P.-ul. Lui nu i-a plăcut niciodată treaba de mîntuială şi nici să se lase pe tînjală. Dacă treaba-i treabă şi traiu-i pe potrivă. Altfel n-ai dreptul să pretinzi prea mult de la viaţă. Şi de ce să-ţi baţi joc de vreme. O dată trăieşte omul, nu de două ori. Rafila-i mărunţică, dar iute ca argintul viu. Lucrează în cîmp şi iarna îl mai ajută şi pe el la zootehnie. Casa cea nouă au terminat-o de cîţiva ani de zile. Bună casă. Au băgat în ea şi mobilă nouă şi covoare, şi-or băga şi televizor, că toată lumea îşi ia televizor. înainte de toate casa doreşte înţelegere şi dragoste, iar restul vine de la sine. Celor patru copii nu le-au lipsit nici odată nimic. Au deja şi un nepoţel. E fiul Anei, fata cea mare care-i măritată. Venise cu el la Revelion. Cu el şi cu soţul. Următorul, după vîrstă, este băiat. 11 cheamă Ion, ca pe tată-său. E trezor la o întreprindere din Sibiu. In noaptea de Anul Nou a dansat mai mult cu Ana, prietena lui. Celui mijlociu îi plac grozav melodiile lui Dumitru Muţiu. Peste cîţiva ani, acum are doar 15, va striga cu multă mîndrie la joc, cum strigă toţi feciorii: „Vai de mine ce mă fac / Toate fetele mă plac“. Mult mai mult au strigat cei 10 feciori care au venit să petreacă, să joace mai ales, la gospodarul Ramf. A doua zi s-au distrat la ce mai fericit“ cinul Lazăr Oprişor. Nu de alta, dar şi el venise să petreacă Revelionul la vecinul cu soaţa, Sorica. Lazăr lucrează tot la zootehnie. E brigadier. Deviza lui e clară: „Cine ştie să muncească, ştie şi cum să trăiască“. Ne-a încredinţat de aceasta ţinînd neapărat să gustăm vinul, o bucată de slănină, că şi el a tăiat un porc şi va mai tăia. Nu de alta, dar aşa-i la Revelion. — Rămîneţi şi dumneavoastră. Petrecem împreună, jucăm, cîntăm... Ca la sărbători. Nu aveam cum rămîne. Noi am văzut multă veselie şi casă nouă şi oameni faini. Nu, n-am fi putut rămîne. Mai aveam atîtea poze de făcut. Şi atîtea biografii asemănător de optimiste. — Ani mulţi şi fericiţi Să trăiţi, să biruiţi! LA DATORIE Semnalul locomotivei Toată lumea se grăbea. Orele erau numărate şi fiecare mai avea ceva de făcut, de cumpărat. Dar, au trecut şi acestea. Străzile au început să se liniştească. Spre gară mai alergau însă întîrziaţii. Plecările, nenumăratele plecări nu se întrerup nici în noaptea de Anul Nou. Nici mărfarele nu se opresc. Mecanicul Gheorghe Nistor a salutat Anul Nou la bordul locomotivei. In aceeaşi noapte, motorul personal, care aducea oaspeţii de la Braşov, era condus de Constantin Bîrsan şi Alexandru Cordoneanu. La ora 0,15 s-a urcat pe acceleratul 211, către Simeria, mecanicul Gheorghe Rotaru. Semnalul de plecare a fost un salut de bun venit adus noului an, a fost urarea tradiţională a ceferiştilor. — Alo, alo, sunt eu, Valentin Grădinaru. Cum ? A scăzut sarcina pe Tîrnăveni unu ? Nu se observă ? Bine ! Multă grijă şi mulţi ani fericiţi ! — Da, Găvozdea la telefon. Da, da, Romulus Găvozdea. Opriţi linia ... — Alo, da! Mulţi ani fericiţi ! A crescut ? Pune la pămînt linia Pestiş. Ridică tensiunea pe 35. — Da, Grădinara, inginer Grădinara. Mulţi ani luminoşi ! ... Eram curios să aflu dacă inginerul de serviciu de la dispeceratul Ardealului va observa o scădere a tensiunii la ora zero. Nici o scădere. La pupitrul de comandă inginerul şi tehnicianul continuau să rezolve cu tot simţul datoriei problemele care se iveau în vasta reţea energetică a Ardealului. Despre oamenii înaltei conştiinciozităţi care lucrează cu siguranţă şi precizie, voi mai scrie. Astăzi, am notat doar un dialog care reflectă activitatea cu care au întîmpinat anul 1967. Le urăm mulţi ani luminoşi şi plini de energie. Nu de alta dar ei sînt adevăraţii comandanţi ,ai kilovolţilor. Este prea bine ştiut că nici o intervenţie chirurgicală, mai complicată, nu se face fără a avea la însuuia o cantitate suficientă de sînge uman, din aceeaşi gupă cu sîngele bolnavului, pentru efectuarea unei transfuzii, pentru salvarea celui în pe- Nici spitalele dar nici C ’tru! de colectare _.?1 conservare a sîngelui nu puteau fi închise. Aici, se afla la datorie sora Ana Copa. ii.... nă de lăudat, îmi spunea doctorul Alexandru Lupu. Niciodată nu a greşit. Aici, ca în multe alte locuri de vruncă, e necesară multă grijă, conştiinţă ridicată. E vorba de viaţa omului. Sora Popa răspunde de sterilizarea totală a flacoanelor, de buna conservare şi de dirijare. In cei 16 ani de serviciu i-au trecut prin mînă peste două sute de mii de flacoane. Nici unul n-a fost expediat greşit. Ne-am interesat dacă în noaptea Anului Nou s-a ivit vreun caz grav, care să necesite transfuzii. Spre bucuria noastră şi a tuturora, nu a existat nici un caz. De-ar fi cît mai rare, sau chiar de loc. Reportaje realizate de: Dumitru GEMENEL, Marius VINTILA. Foto: Fr. MSS Acolo unde începe viaţa înainte de miezul nopţii, am făcut o vizită acolo unde începe viaţa. La poarta Maternităţii un bărbat se agita, făcînd paşi mari, nepăsător faţă de frigul ascuţit, întorcîndu-şi mereu privirea spre clădirea spitalului, unde, la etajul I o fereastră luminată (sala de,naşteri) prevestea un eveniment ! Ştefan Krich, lăcătuş de întreţinere la Flamura roşie avea toate motivele din lume să fie agitat. „Băiat sau fată ? Băiat! Ei, şi dac-o fi fată ce-i ? Nu contează !“ La ora 0 şi un minut, în dangătul grav al clopotelor care anunţau sosirea noului an, un strigăt tradiţional, încă nu tocmai artistic, dar foarte emoţionant desigur, bîiguia ceva care, în imaginaţia de moment putea foarte bine să însemne: „— Bine v-am găsit, moşnegilor!“ ceea ce, recunoaştem, deşi prin vîrstă sîntem încă departe, ne-ar fi pus într-o oarecare încurcătură, mai ales că primul născut al anului 1967 este o fetiţă şi are impresionanta greutate de aproape... 3 kg ! Mama, învăţătoarea Krich, în vîrstă de 21 ani, are primul copil. Ne bucurăm şi noi alături de ea, urîndu-i fetiţei ei „Să crească mare şi frumoasă, să fie-n viaţă numaioasă“, la o reia dinspre părculeţul care a. . în bulevardul 23 August - , a prins o lumină: acolo a sosit tp nou locatar ! Centrul meteorologic Sibiu. Observaţiile şi recepţiile telegramelor necesare siguranţei navigaţiei aeriene de noapte, precum şi întocmirea hărţilor sinoptice pentru prevederea timpului, nu pot fi întrerupte nici în noaptea Anului Nou. Iată-i la lucru pe soţii Călin şi Petruţa Nedelcu (dreapta şi stînga) în cabina radiotelegrafistului Vasile Albu. Clipă de clipă, sîngele din flacoane poate salva viaţa primejduită. Dispeceratul Ardealului. Se dirijează zeci de mii de cai putere. Valenţele vacanţei 3 (Urmare din pag. I) măşti de animale, eroi de basme pentru carnaval. Pionierii din clasele mici au venit la şezătorile „Din lumea basmelor“, unde, cu ajutorul discurilor şi diafilmelor, au reînviat „Cenuşereasa“, „Motanul încălţat“. Instructoarea de dans Virginia Manoilescu repeta de zor cu micuţele balerine de la cercul de balet punctele de program pentru carnaval. „Vom apare cu balet clasic şi dansuri moderne ritmice“ — spunea instructoarea cu tonul anticipării unui mare succes. Am admirat graţia dansatoarelor, mişcările echilibrate încadrate în ritmul muzicii. O parte din pionierii cercurilor Casei pionierilor au fost între 23—29 decembrie 1966 în tabăra organizată la Şanta. Aci au avut prilejul să schieze, să se dea cu săniuţele, să organizeze seri de basme, drumeţii la Păltiniş, Onceşti, Diham, întinderile de zăpadă, brazii încărcaţi de frigul alb al iernii au lăsat amintiri dragi în sufletele lor. Concursul „Cel mai reuşit om de zăpadă“ a dat mult de furcă participanţilor. Dilemele s-au născut repede: din ce să-i facem ochii ?, dar nasul ? Dar toate s-au rezolvat cu fantezie şi gust. Altă serie se află la Şanta între 3—9 ianuarie — ne-a informat responsabilul cercului de turism. La Liceul „Gh. Lazăr“, organizaţia U.T.C. s-a îngrijit să pregătească o vacanţă atractivă pentru elevi. Din activităţile programate am spicuit doar cîteva: Medalionul „Şerban Cantacuzino“ şi vizionarea filmelor „Gaudeamus Igitur“ şi „Străinul“ cu aspecte inspirate din viaţa şi frămîntărie elevilor. Au fost organizate drumeţii la Curmătură iar la cabana Prejba au organizat o tabără de schi atît pentru avansaţi cît şi pentru începători. Dacă ar fi să-i întrebi pe elevii liceului ce le-a plăcut mai mult în vacanţă, cu siguranţă că s-ar hotărî foarte greu. „De fapt totul a fost interesant, bogat în conţinut — îmi declara un elev. Frecventarea cercului „Prietenii cărţii“, nou în şcoală, vizitarea Arhivelor statului din Sibiu, frumoasa serbare închinată aniversării Republicii şi activităţile de club, meciurile de handbal organizate în cadrul fazei interregionale, întîlnirea cu interpreţii spectacolului „Stana“ şi repetiţiile la orchestră“. Totuşi, parcă cu deosebită satisfacţie vorbesc de felul cum şi-au organizat şi petrecut revelionul alături de profesorii lor. Sala de sport sub mîinile pricepute ale elevilor, cu imaginaţie bogată şi fantezie, a devenit un adevărat cadru de basm. De fapt sărbătoarea Revelionului nici nu s-ar putea altfel. Ghirlande strălucitoare, steluţe şi baloane, desene sugestive, un brad încărcat doldora de daruri, împodobit cu delicateţe feminină — a fost martor la frumoasa sărbătoare a elevilor care au primit noul an cu bucuria succeselor obţinute în anul care a trecut şi perspectiva celor de viitor. Un eveniment cu tradiţie a fost Pomul de iarnă. Am încercat bucuria celor cu braţele pline de daruri, văzînd elevii şcolilor generale nr. 3, 20 şi celelalte. Vacanţă polivalentă, bogată, activă şi instructivă, cu nenumărate coordonate educative, fragmet dintr-o copilărie fericită lui H Banii! .. . Cuvînt magic, fascinant, cu puteri miraculoase asupra unor muritori, generator de mari bucurii şi drame fatale. Aceasta ar putea fi, să zicem, o explicaţie într-o Enciclopedie mai veche la litera B cuvîntul bani. în literatură, banii au deţinut un locde prim rang. Astfel, , Emile Zola le-a sculptat numele pe frontispiciul unei cărţi. In literatura noastră populară „blanul este ochiul dracului“ Moliére a creat din strălucirea banilor un Harpagon, iar Delavrancea un Hagi-Tudose, în„Confortul“ oferit de vaca lui Damian a impus şi modestele chirii lunare de 200 lei per familie, totalizînd 1 000 lei pe lună. Cam mult, domnule „aproprietar“, nu ţi se pare? Dacă nu mă-nşel dumneata plăteai pe vremea când locuiai cu chirie numai 17—18 lei pentru o cameră şi bucătărie. După cum vedeţi, binefacerile spaţiale ale lui Damian cîntăresc bani grei: 200 lei pe lună cu achitarea anticipată a chiriei pe un an de zile. Cine nu îndeplineşte aceste elementare condiţii riscă să găduiţi-mi, dar, păstrînd proporţiile cuvenite, să adaug şi eu la colecţia Harpagonilor un modest exemplar care, dacă n-are meritul de a fi nemuritor, este, cel puţin real, iar în privinţa lăcomiei, nu-l depăşesc toţi Harpagonii şi Hagii-Tudose la un loc. Aciuit în Sibiu, pe strada Dulgherilor la numărul 17, Harpagonul nostru, cunoscut sub numele de Nicolae Damian, colecţionează bani. Metoda e simplă: închiriază spaţiu locativ. Filantrop fără seamăn, frămîntat veşnic de gîndul de a face „bine“, Damian a „amenajat“ cinci locuinţe pentru cinci familii (dacă bineînţeles o pivniţă, o bucătărioară, o verandă şi două boxe improvizate se pot numi locuinţe). Important este că ele, adică locuinţele sunt o formidabilă vacă de muls pentru Damian, fie azvîrlit în stradă. Aşa a păţit chiriaşul Nicolae Tarcea care, graţie „umanismului“ proprietarului, s-a trezit într-o bună zi în stradă cu soţia şi copilul în vîrstă de nici două săptămîni. Alt sistem al strîngăreţului nostru Harpagon este încasarea de sume suplimentare de la chiriaşi, în schimbul promisiunilor că va face diverse amenajări şi instalaţii în locuinţele lor. Citez cazul fostului chiriaş Adolf Ziegler, care a plătit lui Damian suma de 2 000 lei pentru efectuarea unor instalaţii în apartamentul-boxă. Bineînţeles instalaţiile n-au fost făcute, dar nici banii restituiţi. Făcînd abstracţie de abuzurile săvîrşite faţă de chiriaşi. Nicolae Damian G. LAZAROIU (Cont. în pag. a IlI-a)