Flacăra, ianuarie-martie 1955 (Anul 4, nr. 1-6)

1955-01-01 / nr. 1

Profesorul John lewis, eminent om de ştiinţa britanic, ne-a vi­zitat ţara în vara anului trecut, lu­­înd parte, îm­preuna cu alţi oameni de cul­tură şi arta din Prof. John­ Lewis, Anglia, la­vitaţile în ciuntaa celei de a 10-a aniversări a eliberării Ro­­mîniei de către glorioasa Armată Sovietică. După ce a vizitat ţara noastră, profesorul Lewis a ţinut să-şi împărtăşească impresiile culese în cursul şederii sale îm R.P.R, scriind articolul pe care îl prezentăm în aceste pagini cititorilor .Placării*. Valoarea de document a acestui articol poate fi apreciată la înălţimea cuvenită, dacă ţinem seama mai ales de faptul că autorul — biologul şi antropologul John Lewis — a cunoscut Romînia şi în anii întunecaţi ai stâpînirii burghezo-moţiereşti. Ca om de ştiinţă cu preocupări multilate­rale ţi în acelaşi timp ca publicist şi confe­renţiar la catedra de filozofie a universităţii Mosley College din Londra, profesorul John Lewis înfăţişează cititorilor noştri un sugestiv tablou comparativ al Romîniei de ieri şi de azi, punând totodată faţă în faţă, cu obiectivitate, realităţile din Romînia demo­­crat-populară şi cele din Anglia ţi alte ţâri capitaliste. Privind Republica Populară Romînâ cu ochii adevărului, profesorul Lewis a izbutit să vadă realităţile luminoase din ţara noastră, în ciuda perdelei de fum a propagandei imperialiste. Pentru un englez care a studiat odinioară situaţia din Romînia sub vechiul regim şi care a urmărit cu oarecare neîncredere renaşterea acestei ţări, prima vizită în Ro­mînia de azi constituie o expe­rienţă bogată — prilejul de a cunoaşte viaţa ei nouă. Pînă în urmă cu un deceniu ştiam că, spre deosebire de Cehoslo­vacia, Romînia era o ţară înapoiată, industrializată doar în proporţie de 7%, industria existentă fiind acaparată în mare parte de străini. Ştiam de asemenea că jumătate din exploatările petrolifere aparţineau­­ englezilor şi olandezilor, iar o­ ­riaşul pod de peste Dunăre, conţ­in anul 1954, rod al colaborării popi­lor din lagărul socialist. . In ultimii ani s-au construit locul muncitoreşti pe o supra­faţă de 1.720.000 m­. n. Numai în primul semestru al anul, agricultura noastră a primit 1509 trac­toare, 341 combine, 874 cultivatoar si alte maşini agricole. I. T­ungu, C. Vasi lache, ‚' vi . VoicDitîl și I- Haidu au prim «•■♦•sta titlul IU* Efoil al Muncii ›‚‡н

Next