Flacăra, ianuarie-martie 1958 (Anul 7, nr. 1-13)

1958-01-04 / nr. 1

PENTRU SOCIALISM Intrind in incinta Marii Adunări Nationale, conducă­torii partidului şi ai guver­nului rAspund viilor aplauze cu care au fost Intim­pinaţi de deputat! şi invitat! .­4 Unul dupS altul, aleşii po­porului muncitor trec prin faţa urnei de votare. 1 Sus, doi deputaţi frun­taşi ai vieţii noastre inte­lectuale — acad. Mihail Ralea şi scriitorul Ide­­mostene Botes. Jos, cer­­cetind standurile de cârti, intr-o pauză. INTERPELARE Interpelare... Cuvînt miraculos, care pe vremuri făcea să gea­mă de public balcoanele parlamentului. (De un anumit public, desigur, pentru că pe atunci nu puteai întîlni în clădirea din Dealul Mitropoliei nici muncitori, nici ţărani-muncitori, nici cărtu­rari legaţi de popor prin activitatea şi năzuinţele lor, de un public care nu avea nimic comun cu aceşti oameni ai muncii care, invitaţi astăzi să asiste la lucrările sesiunii Marii Adunări Naţio­nale, au umplut balcoanele nu pentru că ar fi vrut să-şi satisfacă vreo curiozitate, să-şi alunge plic­tisul, să-şi aranjeze afacerile sau să-şi răzbune vreo vrăjmăşie,ci pentru că sunt direct şi pro­fund interesaţi de felul în care se rezolvă marile probleme ale conducerii ţării). Interpelare... In acele vremuri, cinci deputaţi şi miniştri, di­rectori şi preşedinţi erau moşierii şi fabricanţii, bancherii şi misiţii lor. In acele vremuri interpe­larea parlamentară era unul din punctele de atrac­ţie ale sezonului. Ceva cam In genul bătăii de flori de la şosea, al paradei de 10 mai sau al ale­gerii „Miss“-ei Romlnia. Clnd se anunţa o Interpelare mai „tare“ nimeni din „lumea bună“ nu putea lipsi. Vestea era a­­flată mai Intîi la Capşa: „Ştii, mon cher, după masă comu “ interpelează In afacerea contingentă­­rilor. O să fie lată!...“ Sau: „Oui, ma chère, inline ministrul Y răspunde la Interpelarea In ches­tiunea fraudelor de la Domenii. Ce interesant!..“ Şi era, intr-adevăr, interesant, pentru că ase­menea interpelări erau totdeauna legate de hoţii uriaşe, şperţuri şi fraude, delapidări şi furnituri oneroase — mai toate scăldate şi In sosurile pi­cante ale combinaţiilor de culise, In care roluri de seamă le jucau adesea dame mal mult sau mai puţin voalate,­­Introduse mal mult sau mal puţin discret In cabinetele ministeriale... Şi alte asemenea amănunte privitoare la treburile de stat! Şi totdeauna publicul marilor cafenele şi sa­loane la modă fremăta de nerăbdare, aşteptând in­terpelarea sau răspunsul. Şi dădea asaltul asupra tribunelor parlamentului. Şi se distra sau se răz­buna, birfea sau făcea demagogie patriotardă, se bucura la apropiata cădere a celui din altă clipă sau Încheia o nouă afacere, tot atât de oneroasă ca și cea „demascată“. Și totdeauna se găseau clteva ziare gata să nici nu pomenească de susamintita interpelare (sau gata să caute imediat „petele negre" sau „punctele slabe“ ale interpelatorului), precum şi alte clteva ziare gata să anunţe inter-pierarea ca pe un început de ev nou In Istoria po­­itică a României. Şi totdeauna se făceau prezi­ceri de schimbări de guvern. Şi totdeauna se anunţa că „de data aceasta va fi lată“. Şi Intr-adevăr, totdeauna se dezvăluiau, sau mai mult se lăsau să se întrevadă, jafuri nemai­pomenite pe spinarea statului, a poporului. Orice interpelare începea prin a fi „lată“. Dar lată nu era, plnă la urmă, decit mușamaua ce se Întindea asupra întregii afaceri. Pentru că, în parlamentul burghez, orice interpelare se termina până la urmă prin clasicul „pupat piaţa Independenţei“, con­sfinţit printr-un ciolan de ros aruncat de guver­nanţi vajnicului interpelator. Căci, în ultimă analiză, ciolanul, friptura, caş­cavalul — iată noţiunile din vocabularul politic burghez care constituiau adevăratul obiectiv al interpelării... ★ De toate acestea mi-am amintit stlnd In tri­buna presei din incinta Marii Adunări Naţionale şi ascultlnd cuvintele unor deputaţi. Ale unor deputaţi care nu sunt aşa mari meşteri In ale re­toricii cum erau moşierii şi avocaţii lor, care pe vremuri îşi manifestau elocinţa In această sală. Deputaţi de cu totul alt sol: oameni simpli — muncitori şi ţărani-muncitori, cărturari, tehni­cieni, funcţionarii, clerici. In cuvintele lor el au arătat ce minunate lucruri a făurit poporul nostru prin munca sa paşnică—ce alte lucruri minunate îşi propune să făurească în viitor. Dar aduceau şi critici. Critici la adresa unor lipsuri din con­strucţia noastră socialistă, critici la adresa unor instituţii şi departamente care au comis greşeli în munca lor. Desigur că în cu totul alt fel sunau cuvintele lor de critică faţă de Interpelările deputa­ţilor burghezi de pe vremuri. Iar asociaţia de idei care m-a făcut să-mi amintesc de aceştia se datoreşte tocmai antitezei. Dacă deputatul Bugyi Pal a criticat Ministerul Agriculturii şi Silvicul­turii pentru felul în care se îngrijeşte de repar­tizarea cadrelor de zootehnicieni, sau dacă depu­tata Maria Petrilă, muncitoare textilistă din Arad, a criticat Ministerul Finanţelor şi Co­misia de­ Stat a Planificării pentru biro­craţie (manifestată, printre altele, şi prin in­flaţie de controlori şi inspectori) — apoi nici unul, nici altul nu au făcut aceste critici minaţi de mobiluri cit de cit asemănătoare celor ce-i împingeau la interpelări pe deputaţii burghezi. Nici dorinţă de scandal sau de răzbunare, nici sete de parvenire sau de îmbogăţire, nici un fel de interese personale, meschine, egoiste, ascunse. Ci numai apărarea interesului obştesc, mimai do­­rinţa de a asigura un trai mai bun pentru cei ce muncesc şi triumful socialismului. Nu scanda­luri , ci critici însoţite de propuneri constructive, analize ale unor lipsuri ce pot şi trebuie să fie îndepărtate. Ce distanţă uriaşă între criticile principiale, constructive, făcute din dorinţă de îndreptare, cu ton de frate care-şi ajută fratele, pe care le-au adus deputaţii noştri — şi aşa-num­itele interpe­lări burgheze, muşcături între potăi ce se bat pen­tru a-şi smulge una alteia ciolanul! Intre interpelările burgheze şi criticile făcute de deputaţii noştri este aceeaşi distanţă ca şi cea dintre morala putredă burgheză şi morala noastră proletară. In conţinut ca şi în formă, V. S.

Next