Flacăra, ianuarie-martie 1964 (Anul 13, nr. 1-13)

1964-01-04 / nr. 1

AMONTE Ajuns la Corbeni, călătorul dornic să cunoască şantierul hidrocentralei „16 Februa­­rie“-Argeş va trebui să se pregătească pentru o lungă şi anevoioasă drumeţie. Vastul şantier, cu viaţa sa tumultuoasă,­­ se va înfă­ţişa în adevărata-i amploare numai dacă va străbate noile şosele asfaltate, drumurile să­pate în munte şi zveltele viaducte, dacă va urca treptele cutezătoarelor scări de acces, dacă va coborî în puţurile adinei şi va păşi în galeriile care înaintează mereu spre des­tinaţiile stabilite de calculele şi planurile constructorilor. Patosul, energia şi dîrzenia constructorilor o va cunoaşte numai dacă va zăbovi la fronturile de lucru, unde oameni veniţi din toate colţurile ţării îşi unesc efor­turile pentru a zidi noua hidrocentrală. O hidrocentrală unică în ţara noastră şi printre cele mai importante construcţii de acest gen. O centrală electrică amplasată la 104 metri dedesubtul albiei rîului. Puterea ei va fi de 220.000 kW, cu zece mii de kilo­waţi mai mare decît a hidrocentralei de la Bicaz, iar producţia de energie electrică va fi de 400 milioane kWh anual. Centrala hidroelectrică de pe Argeş este concepută şi proiectată în întregime în ţară, în rezolvarea problemelor legate de construc­ţia ei se vădeşte preocuparea proiectanţilor noştri de a găsi soluţii de maximă eficienţă economică şi la nivelul tehnicii mondiale. Schema ei de amenajare cuprinde: un baraj de beton în arc, înalt de 165 metri; un tunel de aducţiune, continuat de un puţ vertical care va conduce apele din lacul de acumulare la cele patru turbine de 56.500 kW fiecare, instalate în centrala subterană; o galerie de fugă prin care apele vor parcurge 12 km pînă vor reintra în vechea lor albie. Această operă necesită un volum impresio­nant de lucrări: 580.000 de metri cubi de săpături la suprafaţă şi 820.000 metri cubi în subteran; un milion şi patruzeci de mii de metri cubi beton pus în operă; montarea a 6.300 tone echipament mecanic şi electric... Pentru producerea curentului electric vor fi puse la lucru nu numai apele Argeşului, ci şi cele ale rîurilor Topolog, Vîlsan, Cernat, Doamnei, care își vor îndrepta cursurile prin tuneluri subterane spre a fi conduse în lacul de acumulare. Acest lac, lung de 14 km, va aduna între malurile lui aproape jumătate de miliard de metri cubi de apă. Lacul şi împrejurimile sale vor constitui totodată un pitoresc loc de recreare. Amenajarea bazinului rîului Argeş prezintă o mare importanţă şi sub alte aspecte. Va contribui la alimentarea cu apă a Capitalei, ale cărei necesităţi în perspectivă vor fi sporite , se vor iriga 100.000 hectare de teren, iar prin îndiguiri vor putea fi scoase de sub efectul inundaţiilor alte mii de hectare. Şoseaua da coronament Urmînd sau abătîndu-se din cînd în cînd de firul apei, o nouă şosea se caţără în munţi. Panglica albă a acestui drum e săpată în versantul drept şi urcă pe nesimţite spre înălţimi, spre cota unde va întîlni corona­mentul barajului, pe care îl va traversa. Dacă baţi noul drum cu piciorul, el nu-şi va dezvălui întreaga lui frumuseţe. Doar pereţii drepţi ai stîncii în care a fost tăiat sau prăpăstiile care se deschid într-o parte vor transmite călătorului înfiorare şi-i vor aminti de eroismul celor care au lucrat aici. Dar dacă vei urca spre baraj pe vechea cale forestieră, vei cunoaşte întreaga frumuseţe a acestui drum, care sfidează înălţimile cu tunelurile lui şi cu viaductele graţioase ce sar peste" uriaşe prăpăstii. De sus, Argeşul pare tulburător de mic, un pîrîu cu ape verzi. Drumul acesta are doar 5 kilometri. Şi un pasaj dramatic: ultimii 300 de metri. Pe aici n-a călcat poate niciodată picior de om. Doar vulturii şi-au făcut cuiburi în pereţii de stîncă. Inaccesibilitatea locului o dovedesc prevederile proiectantului: el n-a putut ridica profilele drumului, ci doar le-a fotografiat. Acest punct de lucru, care nu era decît un perete vertical, a fost atacat pe bază de voluntariat. Cine vrea să urce? A urca în zilele acelea însemna în primul rînd a instala odgoanele de siguranţă. Au făcut acest lucru inginerul Constantin Mengher şi artificierul Luca Raicovici. Dar chiar o dată deschisă „poteca pe funii", ea nu uşura decît în prea mică măsură munca. Celor care au asistat la aruncarea în aer a 1.500 ms de rocă, explozia uriaşă le va ră­­mîne cu siguranţă pentru toată viaţa în a­­mintire. Urcaţi pe peretele de granit, oame­nii au furat găuri pentru explozibil. Operaţia cerea mare măiestrie în aceste condiţii neobiş­nuite de lucru. întrebarea era: va avea timp artificierul să coboare de acolo, de sus, fără ca explozia să-l ajungă din urmă? îi vor fi suficiente cîteva minute să coboare din funie în funie, agil, în grabă, pentru a ajunge la adăpost ? Specialiștii calculaseră și recalculaseră totul de zeci de ori, pînă în cele mai mici amănunte. Dar dacă intervine neprevăzutul? Oamenii l-au urmărit pe Anto­­noaie din depărtare, cu răsuflarea tăiată. Clipele treceau iute, cronometrele alergau mai repede ca niciodată și omul se mișca parcă mai încet ca de obicei. Totul nu era decît o părere, o teamă izvorîtă din grija pentru un tovarăș care făcea o muncă neobișnuită. Cînd stînca a sărit în aer, Antonoaie cobo­­rîse și era în afară de orice pericol. Două episoade... Șoseaua de coronament mai oferă și altele tot atît de dramatice dar încununate de succes. Nu le afli însă decît în­­tîmplător. Pentru că acest drum nu-ţi dă ră­gaz să-ţi omori timpul cu întrebări, pentru că el îţi oferă la fiecare pas surpriza unui nou peisaj şi mereu alte senzaţii. Sus, pădurea care se profilează pe cerul albastru, jos, Argeşul, apoi viaductele care îţi deschid mereu cîte un nou orizont, tunelurile ale căror capete se lămuresc după o pată de lumină... Dar în ultimă instanță — pentru a părăsi descrierea — trebuie să conchidem: termi­­ ci. BOZBICI ,­ Z. VASILIU (Continuare in pag. 4-5)

Next