Flacăra, octombrie-decembrie 1966 (Anul 15, nr. 40-52)

1966-10-22 / nr. 43

la­­xe. impresii de călătorie reportaj - anchetă de Bazil DUNAREANU Oamenii se duc la servicii, de acolo la diferite tre­buri, oamenii se duc la teatre, cinematografe, confe­rinţe, în toate părţile unde îi cheamă viaţa socială şi cea personală, cu tramvaiul, cu autobuzul sau cu trolei­buzul. E de la sine înţeles ca în atari împrejurări trans­portului în comun să i se acorde o mare însemnătate. În Capitala noastră de pildă, anul acesta, în raport cu anul 1960, se înregistrează o extindere a reţelei de transport în comun (I.T.B.) cu 0,9 km la tramvaie, 51,4 km la troleibuze şi 164 km de trasee la autobuze, atingîndu-se în clipa de faţă următoarele lungimi: tramvaie — 153,5 km cale dublă, troleibuze — 70,7 km cale dublă, autobuze — 363,5 km de traseu. Numărul de călători transportaţi a crescut în acelaşi interval cu 23%, atingînd, precum se ştie, peste un miliard. La rindul ei, mobilitatea populaţiei a înregistrat o creştere sensibilă, de la 634 la 757 călătorii pe locuitor şi an. De asemenea, parcul de vehicule aflate în circulaţie s-a mărit cu 29%. De altfel, milioane de oameni şi-au putut da seama de îmbunătăţirile serioase aduse, manifestîn­­du-şi mulţumirea faţă de modul în care le sunt servite interesele de către I.T.B. Şi totuşi, în ciuda acestor elemente pozitive (şi a altora), în activitatea I.T.B., mai exact în comportamentul lucrătorilor săi faţă de călători, se manifestă în continuare unele scăderi. PREAMBUL Asistînd la un schimb de «opinii» la o temperatură destul de ridicată între un călător și taxatoarea unui autobuz, schimb în care dreptatea era departe de taxatoare, cineva se întreba: oare călătorul trebuie tratat de echipajul de bord ca și cum s-ar afla în autobuz pentru că nu are încotro? Oare echipajul acesta nu se obligă faţă de călător o dată cu perceperea taxei de bilet? întrebarea acoperă şi o parte din răspuns. Dar numai o parte. Cealaltă o aflăm în destăinuirile altui cetăţean, făcute cu acelaşi prilej. Omul spunea că a calculat cu aproximaţie şi în medie cîte bilete vinde şi cîte cuvinte vorbeşte un taxator de autobuz într-o oră: 180 de bilete şi, respectiv, 2100 cuvinte, deşi normal ar fi (tot aproximativ şi în medie) cam 360-400 de cu­vinte. Desigur, nimeni nu limitează dreptul nimănui de a vorbi, dar în condiţiile la care ne referim, mai ales că regulamentele de funcţionare ale I.T.B. interzic lucrătorilor orice fel de schimb de cuvinte cu pasagerii, discuţiile exagerate capătă o altă turnură. SCENE INERENTE? într-o seară, la orele 23 00 autobuzul de pe linia 35, condus de Gheorghe Viaşu, opreşte în staţia de la Universitate. Conducătorul auto se dă jos lăsînd moto­rul pornit (ceea ce-i interzis de legea circulaţiei), intră în debit să-şi ia ţigări (ceea ce-i interzis de regulamentele I.T.B.), se reîntoarce şi pleacă întîrziat. La staţia urmă­toare, fireşte, aglomeraţie. în acelaşi timp, la capetele de linie, alţi conducători auto pornesc întîrziaţi în cursă din cauza unor aprinse discuţii pe teme fotbalis­tice, alţii întîrzie pe parcurs pentru că opresc să-şi cumpere alimente etc., etc., etc. Rezultatul? Întîrzieri care, la rîndul lor, atrag discuţii neplăcute, lată de pildă un caz: în staţia I.T.B. de la Universitate, după ce trec, la intervale regulate, nu mai puţin de 11 maşini de pe linia 34, soseşte, cu mare întîrziere, şi maşina de pe linia 31. Rezultatul: îmbulzeală, discuţii, nervi. Cele două lucrătoare instalate la intrare şi ieşire dau bilete de sondaj Taxatoarea Soreta Rusu (eliberînd un bilet): Poftiţi înainte (dar oamenii nu au cum înainta)! Nu price­peţi româneşte? (în silă): Ce oameni!... Cea cu sondajul (împărţind bilete de sondaj şi barînd drumul de acces către interiorul maşinii): Staţi aşa, ca nişte... (epitetul suspendat). Victor Manda (călător, pilot TAROM): Decît să vorbiţi în felul acesta, mai bine aţi circula ca lumea. Cea cu sondajul (textual, barînd culoarul în continuare): la mai taci şi înaintează! Cineva: De ce vorbiţi atît de urît? Cea cu sondajul (în silă): Vezi-ţi de treabă! Pînă la capătul liniei şi-au mai exprimat indignarea şi alţi călători. în ciuda dreptăţii pe care o aveau şi a unităţilor de vederi, tot drumul au fost insultaţi de cele două lucrătoare. Controloarea care se afla la uşa din faţă a încercat să aplaneze neplăcuta dispută fără să reuşească. îngăduiţi-ne să relatăm în continuare şi pe scurt discuţia care a avut loc la capătul liniei: Petre Marin (mecanic la ICSIM): Vă rog să-mi daţi numărul şi numele dv. Cea cu sondajul (ad-litteram, persiflantă): Mă numesc exact aşa cum îmi zice! Victor Manda: Dumneata nu ştii să vorbeşti ca lumea? Cea cu sondajul: Păi d-aia nu ştiu să-mi spun nici numele... Petre Marin (taxatoarei): Vă rugăm să ne daţi numă­rul şi numele dv. Taxatoarea: (din respect pentru cititor, nu putem transcrie replica). CÎTEVA RĂSPUNSURI (INSUFICIENTE) Discuţia aceasta şi multe altele la care am asistat conduc la o singură concluzie: că munca de educaţie a personalului I.T.B. lasă de dorit. Din această pricină nu numai ci se comit grave abateri de la legea circula­ţiei, dar şi de la legea nescrisă a raporturilor dintre oameni. Oricît de îngăduitor ar fi călătorul, admiţînd chiar «scăpări inerente», discuţii şi nervi «inerenţi», tot e obligat, în cele din urmă, să constate ci nu o dacă s-au depăşit toate limitele posibile şi imposibile. Nu e cazul să se stăvilească o dată pentru totdeauna aceste atitudini? Atitudini la care mai putem adăuga: plecarea din staţie cu oameni atîrnaţi de scară pentru că n-au apucat să se urce şi nu pentru că autobuzul ar fi aglomerat; plecarea din şi oprirea în staţie cu demaraje şi frîne bruşte, care transformă călătorii în mingi ce se lovesc unele de altele; nerespectarea staţiilor de pe traseu la retragerea spre depou, pe linia normală (vezi maşina 33, troleibuzul 81); discuţiile conducăto­rului auto cu călătorii, deşi prevederile legii circulaţiei şi ale instrucţiunilor interne I.T.B. interzic acest lucru etc., etc. Toate acestea le-am înfăţişat conducerii întreprinderii de transporturi Bucureşti, adăugind şi cîteva întrebări. Iată-le, împreună cu răspunsurile date de către inginerul şef Ion Malcoci: 1. Ce măsuri de educare şi control se iau în cadrul întreprinderii dv. pentru a se asigura un comporta­ment corespunzător al lucrătorilor I.T.B. în contactul permanent cu marele public? 2. în preţul biletului consideraţi că este inclus nu numai transportul propriu-zis, ci şi tratamentul civili­zat corespunzător? 3. Ce modalităţi de verificare şi rezolvare a sesiză­rilor oamenilor muncii sunt folosite la dv., ţinînd seama de specificul întreprinderii dv.? Iată răspunsurile primite: 1. Comportarea personalului I.T.B. faţă de publicul călător reprezintă o preocupare permanentă a conducerii întreprinderii noastre şi se manifestă in cadrul şcolariză­rii, instruirii, activităţii educative, reflectindu-se in acelaşi timp in toate regulamentele şi prescripţiile de serviciu. (întrebăm în continuare: Cum de nu se reflectă şi în comportamentul tuturor lucrătorilor dv.? ( N.R.) A­­baterile de la regulile de comportare cu publicul fac obiec­tul a numeroase discuţii şi măsuri administrative, fiind prezente in orice analiză a activităţii. De asemenea, ziarul nostru, «Muncitorul I.T.B.», rezervă permanent un spaţiu larg acestor probleme. Dat fiind cadrul specific al activităţii de transport, care nu se desfăşoară pe un teritoriu bine delimitat şi nu permite o supraveghere continuă a fiecărui loc de muncă, de mare ajutor in activitatea de educaţie sunt sesizările pasagerilor. Cu toate măsurile întreprinse, mai apar nume­roase cazuri de comportare necorespunzătoare cu publi­cul, mai ales la noii angajaţi, a căror pondere in efectivele noastre a fost in creştere in ultimii ani. Considerăm că, perseverind pe linia îmbunătăţirii conţinutului activităţii de educaţie, prin întărirea influenţei pe care o are opinia colectivului de muncă, vom obţine o reducere a abaterilor de la regulamentele de serviciu. La toate acestea, pornind şi de la constatările noas­tre, ne permitem a face o singură remarcă: singura modalitate de control a comportamentului lucrători­lor I.T.B. deducem că este... sesizarea călătorului. Ni se pare o modalitate numai parţial eficientă: în primul rînd, organele de conducere ale I.T.B. ar trebui să controleze, în ciuda «cadrului specific al activităţii de transport, care nu se desfăşoară pe un teritoriu bine delimitat», comportamentul lucrătorilor săi şi să supra­vegheze continuu fiecare loc de muncă. Apoi ar urma sesizările călătorilor. 2. Fără îndoială, comportarea civilizată faţă de publi­cul călător este inclusă in serviciile pe care le oferim. Pentru aceasta, aşa cum am arătat, există prevederi speciale in regulamentele de serviciu. (Ne permitem şi aici a adăuga:observaţiile făcute de noi dovedesc, din nefericire, că unii lucrători ai I.T.B. nu ştiu acest lucru; publicînd răspunsul de mai sus, poate că-l vor afla — N.R.). 3. Toate sesizările intrate in întreprindere sunt analizate cu atenţie. Unele din ele se referă la probleme care pot fi soluţionate pe loc, altele presupun pregătiri tehnice sau organizatorice de mai mare amploare. Nimic insă nu ramine nerezolvat. Dar reclamaţiile privind comportarea personalului nostru trebuie să fie concrete, ca să ne permită identificarea celor in cauză, numai in felul acesta puţind 14 foto­ varietăti .

Next