Flacăra, aprilie-iunie 1968 (Anul 17, nr. 15-27)

1968-06-08 / nr. 24

un moment crucial în istoria României moderne REVOLUŢIA DE LA 1848 Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească n-a izbucnit pe un sol steril, dezlipită de preocupări anterioare de renaştere socială şi naţională, ci reprezintă o expresie viguroasă, de mari proporţii, a luptei îndelungate a poporu­lui nostru împotriva regimului feudal şi a dominaţiei străine. Aflată sub suzeranitatea Porţii otomane şi sub protecţia Rusiei ţariste, Ţara Românească făcea eforturi deosebite pentru dezvoltare şi afirmare, dar regimul instituit prin Regulamentul organic (1831) — confirmînd dominaţia eco­nomică şi politică a marii boierimi — reprezenta un puter­nic instrument de perpetuare a privilegiilor feudale şi a stării de dependenţă a ţărănimii. în aceste condiţii, revo­luţia apărea ca o necesitate pentru răsturnarea structurii social-economice şi politice regulamentare. Totodată ea îşi propunea să creeze un cadru favorabil dezvoltării naţionale, întrucît regimul politic al suzeranităţii şi pro­tecţiei străine constituia un serios obstacol în calea afirmă­rii poporului român pe plan european, ca naţiune distinctă. Principalii conducători ai revoluţiei au fost Nicolae Bălcescu, fraţii Golescu, Ion Ghica, I. Heliade-Rădulescu, Gh. Magheru, Christian Tell, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti. Mulţi dintre ei erau intelectuali de origine burgheză şi mic-boierească, majoritatea formaţi în şcolile Apusului, îndeosebi nanceze; însufleţiţi de ideea transformării revo­luţionare a societăţii, ei s-au dovedit receptivi la cerinţele dezvoltării social-economice, politice şi naţionale ale ţării, precum şi la năzuinţele spre progres ale claselor oprimate; ei doreau înfăptuirea unei societăţi româneşti în care mase­le largi populare, mai ales cele ţărăneşti, să fie eliberate de corvezi şi să fie împroprietărite, să beneficieze de drepturi politice, înscriind în programul lor adînci transformări cu caracter NICOLAE BALCESCU .

Next