Flacăra, iulie-septembrie 1976 (Anul 25, nr. 26-39)
1976-07-01 / nr. 26
N. GRIGORE MARAŞANU ■ 4 ZILE 4 NOPŢI MARINAR DE PROBA PE MOTONAVA ~ „SIMERIA“ Nu venisem la Brăila cu intenţia de a pleca pe mare. Nici chiar intr-o probă de marş. O desprindere de ţărm, oricît de scurtă ar fi, implică o anume pregătire, psihologică mai ales. La 11 iunie 1976, cînd Fotii Craioveanu, secretarul comitetului de partid al Şantierului naval, mi-a făcut invitaţia să însoţesc echipajul în probe, eram cu totul nepregătit. Dar cine nu-şi doreşte o călătorie pe mare ? Aşa se face că timp de patru zile şi patru nopţi am devenit martorul ocular al tuturor faptelor petrecute la bordul motonavei „SIMERIA“, primul cargou de 7 500 tdw construit la Brăila. De-a lungul unei călătorii de 1 000 de mile marine, am urmărit atît munca eroică a echipajului, cit și comportarea navei, în tot ceea ce o compune. 13 IUNIE 1976, ZIUA INTÎI Nu ne-am desprins încă de ţărm. :: In careul ofiţerilor.1 [ aşteptăm vameşii şi grănicerii. La rugămintea mea, inginerul Traian , Comşa, directorul şantierului, încear- [ că să-mi schi- i ţeze portretul pri- ! mei nave de 7 500 tdw, construită de.-j colectivul pe care l-l conduce şi a cărui vîrstă medie nu depăşeşte 28 de ani.„Am început, zice, în 1973, intr-un moment destul de dificil pentru noi toţi. Şantierul abia se dez-,volta, nu aveam cală de construcţii şi nici de lansare pentru astfel de nave. Montarea a început pe un loc improvizat, cu o tehnologie aparte. Condiţiile vitrege cereau oamenilor eforturi şi atenţie deosebite. Cu toate piedicile, nava a fost lansată la apă în septembrie 1975, cu un to naj de 2 500 tone. Intre timp s-a armat şi a ajuns la 3 600 tone. Spre deosebire de primele cargouri de 4 500 tdw, „Simeria“ a fost construită în întregime la Brăila. Timpul de execuţie, faţă de nave similare construite la alte şantiere, a fost redus cu 20 la sută. Vechile instalaţii de încărcare au fost înlocuite cu macarale, iar cele de manevră a capacelor au devenit hidraulice“, înseamnă că proiectul iniţial a fost revoluţionat de proiectanţii şantierului, conduşi de inginerul Cecilia Teodoru, aflată pe punte. Este soţie, mamă, coordonatoare de proiect. „Trebuie să recunosc, zice — şi eu o citez aici exact — au fost zile cînd n-am putut să le fac pe toate la parametrii optimi. Proiectului i-am acordat însă totdeauna prioritate“. Am înţeles-o în timpul efectuării probelor, cînd catargul din prova i se părea că are o vibraţie mai mare decît cea admisă, cînd motonava, înaltă cît un bloc cu şapte etaje, se banda la babord, adică în partea stingă, din cauză că din tancurile situate acolo se consumase mai mult combustibil. Pentru toate tresărea, tresăream şi noi, şi se liniştea abia atunci cînd, după examene severe, comisia de recepţie considera proba trecută. Dacă am suda cap la cap ţevile montate la bord, am obţine o conductă care ar depăşi distanţa Brăila — Galaţi. Le-au montat oamenii secţiei tubulatură, conduşi de maistrul Gheorghe Zaharia. Inginerul Petre Buleci mă roagă să reţin în jurnalul meu de bord alte cîteva nume : Gheorghe Burlacu, şeful echipei de strungari, Radu Grosu, şeful echipei de electricieni, şefii de echipe Grigore (Continuare în pag. 6) DE iii Angajaţi cu toate forţele in bătălia pentru piine! Pămmntul psasim De, reazim mi e rostul acestui pămint, Şi munţii cu muri şi marea cea mare, Cu Gelu, cu Ţepeş, cu Ştefan cel Sfinţ, Cu arborii drepţi din păduri milenare. Şi fapte sculptate de vremuri pe scut, îndemnul lăsat de părinţi in cuvinte, Sfinţite cu oasele noastre in lut, înscrise cu fruntea pe cerul fierbinte : Io, Decebal, adaug acest trup nemuririi Carpaţilor noştri prealuminos veghind Oştirilor viteze de început, cind mirii S-au decantat în fii de fii fiind ; îmi calcă trupul cine-mi calcă ţara, întoarce-te-nainte de-a nu-ţi mai fi uşor, Sunt fiu de-ostaş-şi-ostaşii-nu-suportă-ocara Io, Mircea, sunt aici, stâpinitar ; Io, Mihail,voevod al Ţării Româneşti al Ardealului şi a toată ţara Moldovei Pohtit-am in faptă - şi-n faptă tu eşti Român, precum spune şi aurul slovei. Apoi, nu se mai zice „eu“ ci „noi“. Din spiritul şi ochii lui Bâlcescu, Poporul român, popor de eroi, vorbind prin Nicolae Ceauşescu. Sunt ram dintr-un arbore-noit şi străvechi Cu nume latin şi cu inima dacă, Din ani ce măsoară milenii perechi, Cu oameni ce-n vint şi furtuni nu se-apleacâ. Da, reazim mi-e rostul de rod luminos Al gindului bun, aurit intre palme, Din lanul acesta de muncă mănos Al bolţilor noastre curate şi calme. COMAN ŞOVA . Imaîaăleruiai Prăznuim în fiecare vară, la 30 iunie, această zi — Ziua învăţătorului — împreună cu copiii noştri şi cu copilul din noi, dacă acesta n-a murit. Adresăm, în această zi, întirziind cu emoţie lungă fila de calendar ce le poartă numele, omagiul dragostei şi recunoştinţei noastre acestor mari anonimi, acestor eroi neştiuţi ai celei mai nobile dintre breslele ce zidesc edificiul unei culturi, al unui spirit, al unui neam. De ce anonimi, de ce neştiuţi ? Opera lor, deci personalitatea lor, a pus şi pune, observa un scriitor-cărturar, o cunună de foc pe fruntea tuturor marilor noştri oameni, pe fruntea tuturor generaţiilor care au ţesut şi învrednicit istoria românească, marcîndu-le începuturile, marcîndu-le devenirile. Pe fruntea lui Tudor recunoaştem lumina lui Gheorghe Lazăr, sfătuitorul său, pe fruntea generaţiei paşoptului recunoaştem lumina lui Heliade, pe fruntea lui Creangă lumina lui Popa Duhu, pe frontispiciul unei întregi culturi lumina lui Maiorescu. Ne gîndim, în această zi, cu emoţie, la toate aceste nume ilustre, ne gîndim însă, poate mai mult decît la ei, la ceilalţi, la cei neştiuţi, la marele, nesfârşitul cortegiu de purtători ai luminii prin noaptea veacurilor, la miile şi răsiniile ce şi-au trecut din mină in mină bobul fragil de lumină, ocrotindu-l de toate vînturile potrivnice, hrănindu-l cu jertfe şi sacrificii, pină cînd acest act singular şi eroic al unor voinţe a devenit, prin revoluţia socialistă, voinţa şi actul material de cultură al unei întregi naţiuni. Rolul lor, astăzi, într-o societate şi intr-o epocă се-au preluat pe umerii lor poverile grele ale actului material de instrucţiune, e mai uşor. Rolul lor, astăzi, într-o societate şi intr-o epocă се-şi zidesc cu ardoare şi hotărîre o nouă civilizaţie, o nouă cultură, un om nou, e mai greu şi mai plin de răspundere ca niciodată. Prin ei, începuturile culturii, începuturile cunoaşterii şi cele ale conştiinţei ne stau etern în faţă, odată cu prima literă a cărţii , deschise, toamna, de un copil. Prin ei, copilul nostru e scos din geografia casei şi adus în geografia patriei şi a epocii. Prin ei, acelaşi copil se leagă cu istoria cea mare a neamului, a lumii şi a planetei. Prin ei, imaginea viitorului şi a datoriilor faţă de el sunt răsădite de timpuriu, astfel incit să rodească precoce, robust şi teafăr. Lor le încredinţăm, deci, viitorul, lor le încredinţăm România şi civilizaţia ei de mîine, lor le încredinţăm, pentru zămislirea acestei civilizaţii, marea răspundere a legării şcolii de viaţă, a ideilor şi idealurilor de fapta vie, iar prin aceasta îi învestim cu îndatoriri multiple, culturale, ci vice, patriotice, sociale, istorice, politice. „Pe această cale arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste — şcoala trebuie să asigure pregătirea tineretului pentru muncă şi viaţă şi, totodată, însuşirea celor mai noi cunoştinţe teoretice — ştiinţifice şi culturale —, să dezvolte în rîndul tinerilor respectul şi pasiunea pentru munca concretă, producătoare de valori materiale... Profesorii şi învăţătorii au datoria de cinste şi sarcina de mare răspundere de a-i forma pe tineri ca cetăţeni conştienţi şi devotaţi ai patriei socialiste, ca făuritori entuziaşti ai comunismului pe pămintul României". Ei, aceşti dascăli şi profesori, aceşti mari anonimi, capătă astfel, prin răspunderile, locul şi rolul lor în societatea noastră, prin truda lor şi prin dăruirea lor misionară, un chip ce se dăltuieşte adine, cu trăsăturile-i vii şi nobile, ca şi cel al ctitorilor de neam şi ţară, in inima noastră şi în inimile celor ce vor veni. ILIE PURCARU ■