Flacăra, aprilie-iunie 1977 (Anul 26, nr. 14-26)
1977-04-07 / nr. 14
ROMANIA -PATRIA NOASTRĂ EROICĂ Cit de firesc ne părea tuturor pică nu demult cuvîntul „normal”. Aş putea spune că treceam pe lingă el şi, din prea multă obişnuinţă, nu-l observam, aşa cum trecind zi de zi pe lingă un monument, oricît de impresionant ar fi, riscăm să ni-l apropiem atit de mult incit să devină pentru noi obişnuit. Şi iată că dintr-o dată în urma gravei încercări la care ne-a supus revolta adîncurilor, am avut revelaţia cuvintului „normal". A ajunge cit mai repede la înscăunarea lui acolo de unde întîmplarea îl alungase a devenit un imperativ, o necesitate. Numai la puţine zile de la dezastru am putut afla cu demnă mîndrie, prin intermediul unor splendide telegrame adresate naţiunii - informaţiile de ziar — că viaţa a intrat în normal, că furnalele, retortele chimiei, strungurile, toate maşinile şi agregatele complexe cu care este dotată industria noastră produc. Rănile grave pricinuite de dezastru nu numai că nu au putut genera, stări de resemnare. Dimpotrivă, ele i-au îndîrjit pe oamenii ţării, care s-au angajat cu unică voinţă în patrioticul efort de normalizare a vieţii, a producţiei. Popor al unei patrii eroice, poporul român s-a arătat a fi şi de data aceasta la înălţimea virtuţilor sale dintotdeauna. Purtind în suflete ca pe o nestemată inegalabilă ideea de patrie, idealul suprem al răspunderii faţă de luminosul ei destin, oamenii muncii de la oraşe şi sate au dovedit în acele clipe dramatice, o dovedesc în aceste zile de muncă şi dăruire, că România este ţara eroică a unor oameni pentru care eroismul înseamnă muncă, putere de sacrificiu, voinţă fermă de a învinge orice greutăţi. Impresionanta unire a tuturor energiilor naţiunii într-un uriaş front al reconstrucţiei, gradul înalt de participare fără ezitare, cu pilduitoare dăruire la întronarea firescului pretutindeni unde natura a adus pentru cîteva ceasuri sau zile semnele nefirescului, conştiinţa datoriei, a imperativităţii participării, mobilizarea întregii naţiuni ca un singur om este o expresivă, semnificativă izbîndă a anilor socialişti ai ţării, o dovadă a capacităţii partidului comunist de a conduce şi mobiliza masele în numele unor ţeluri fundamentale, al unităţii strînse a clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii patriei în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Conştiinţa socialistă, conştiinţa muncitorească s-au dovedit a fi nu un deziderat etic ce urma a fi atins, ci o realitate viabilă a tuturor colectivelor muncitoreşti. Este aceasta, în fond, o nouă calitate a existenţei. Realitatea zilelor de încordat efort a pus în lumină, de asemenea, adevărul participării conştiente a oamenilor la procesul de producţie, al asumării muncii ca o datorie de onoare faţă de patrie şi faţă de sine, al convingerii că proba supremă prin care o existență își verifică demnitatea este rezultatul concret al efortului, al gîndirii creatoare, al încrederii celor ce muncesc în caracterul viguros, sănătos al economiei noastre socialiste. Toate acestea au fost posibile datorită examenului pe care societatea noastră l-a susţinut prin ani, soluţionînd cele mai complexe probleme, examenului pe care industria românească l-a dat, cunoscînd ritmurile de dezvoltare proprii socialismului. Participarea entuziastă a celor ce muncesc, pe deplin conştienţi de dubla lor calitate de producători şi proprietari, emoţionanta întrecere socialistă care cunoaşte în aceste zile cote fără precedent, exprimă încrederea profundă in justeţea politicii partidului, convingerea oamenilor muncii că numai prin înfăptuirea întocmai a obiectivelor actualului cincinal, a orientărilor Congresului al XI-lea se va asigura făurirea unui destin luminos, civilizat, pe măsura nobilelor aspiraţii ale poporului. Citim zilnic în presă veşti despre recordurile in producţie, despre depăşirile sarcinilor economice asumate. Sunt frumoasele poeme pe care le scrie ţara cu încordarea braţelor celor harnici, ale celor conştienţi de sensul muncii lor, de datoria patriotică de a îndeplini exemplar ceea ce ţara insăşi, într-o unică voinţă, a hotărît. Pentru aceste minunate poeme ale faptei nicicînd nu vor fi de-ajuns omagiul şi admiraţia, inălţîndu-şi cu demnitate statura eroică în acest secol de ample confruntări, aducînd prin faptele conştiinţei comuniste argumentele profunde ale rodniciei durabile ale politicii partidului, ale adeziunii generale a colectivităţii noastre la idealurile înscrise cu consecvenţă in programul de făurire a unei societăţi superioare, socialiste, care a proclamat omul drept suprema valoare şi acţiortează pentru materializarea zi de zi a unui asemenea inegalabil ideal. România, patria noastră eternă, deduce, în aceste zile ale primăverii - prin hărnicia, prin pilduitorul efort cetăţenesc al fiilor săi pentru ca nimic din ceea ce ne-am propus să nu fie aminat - dovezile fundamentale ale vocaţiei constructive, creatoare, ale forţei şi abnegaţiei unui popor conştient de misiunea sa istorică, urmînd cu fidelitatea conştinţelor, a faptei, pe cel ce s-a dovedit a fi din atitea împrejurări, marele strateg, marele organizator al luptei şi al muncii pentru o viaţă mereu mai înfloritoare, mai demnă, pentru ca oamenii să fie pe deplin stăpîni pe destinul lor, ctitori liberi, conştienţi, ai destinului ţării, ai propriului destin socialist. NICOLAE DRACOŞ 3