Flacăra, octombrie-decembrie 1977 (Anul 26, nr. 40-52)
1977-10-06 / nr. 40
ANUL XXVI —NR SÂPTAMINAL 3D,tAT DE FRONTUL UNITĂŢII SOCIALIST Un colţ de Bucovină, un oraş mic, un destin mare : Rădăuţi Dacă orografic Moldova are un singur pisc, Ceahlăul, altitudinea ei istorică se hotărniceşte în cel puţin cîteva puncte de diamant, unul din ele — printre cele mai strălucitoare din diademă — fiind Bogdan I. Drum spre Rădăuţi, oraşul-reşedinţă al lui Bogdan I, întemeietorul Moldovei, sub lumina albă, matinală a toamnei, scurta toamnă a Nordului, recea toamnă a Bucovinei. Istoria e pămînt, ţarină din care răsar, ca nişte lănci aurite, păpuşoaiele ce abia şi-au copt bobul ale acestei toamne nordice — cu puritate vegetală —intr-un receptacul prea delicat prin serafica lui artă ca să prepare recoltă. Dar ţăranii pe care-i vedem pe aici, răspîndiţi printre dealuri şi obcine, printre căpiţele de fin ce închipuie ciudate monumente druide, poartă pe chip şi în strai — filologii pretind că şi în limbă — o nobleţe ce depăşeşte truda cu lutul, ridicîndu-se la prestigiul unui ritual. La Marginea, la câţiva kilometri de Rădăuţi, aceşti ţărani transformă lutul tocmai în receptaculul de artă de care vorbeam. Printr-o oxidare delicată, al cărei secret ne scapă, ei transformă pămîntul într-un ogor al sensibilităţii şi gîndiriî noastre milenare, convertindu-i in formele fixe ale ulciorului şi străchinii de lut ars — celebra ceramică neagră, faima acestei zone a Bucovinei. Dar la Popăuţi, la Miliuţi sau la Huşi, în aceeaşi Moldovă, discurile cu strălucire de smalţ persan ce trag bine în jurul bisericilor lui Ştefan îşi pierd parcă sursa, par a se abstrage din acelaşi lut din care astăzi irumpe porumbul. Care e lutul cel adevărat ? Care munţi dau cea mai autentică piatră în care s-a încifrat gîndul nostru milenar, ridicat, într-o primă ipostază a sintezei, de Bogdan, cel dinţii domn de sine stătător al Moldovei, împlinit şi desăvîrşit de Ştefan ? Trăsătura de unire sînt oamenii pe care îi regăsim pe aceleaşi cîmpuri, mînuind astăzi alte unelte, şi care răspund cu aceeaşi bineţe salutului nostru turistic. Pămîntul negru, chiar şi inundat de păpuşoaie aurii, miroase a ceramică neagră de Marginea, piatra, constituindu-se în culmi de cetăţi, anunţă Putna şi, lîngă ea, în Inima Rădăuţilor, ctitoria lui Bogdan I, biserica-monument istoric din piatră cioplită, brută, cu acoperişul şindriluit şi înalt, în ape repezi, ca ale caselor ţărăneşti ale Bucovinei, repetînd, în relieful lui, amintirea muntelui de origine, cetatea dacului, leagănul nostru primordial. Rădăuţii, în lumina albă, matinală a toamnei, cind rouă se face abur îmblînzind torentul solar scăpat dintre munţi, apar ca o definiţie a Moldovei de lîngă cer. Nu se poate concepe altfel această cetate a Nordului decît în soarele dimineţii. (Continuare în paginile 12—13) IDE PURCARU ■ IOANA CASSARGIAN : „Victorie“ Pastelul veacului Încă şi an mai găsim dimineaţa in faţa casei, ca nişte cocori doborîţi, lacrimi mari din al doilea război mondial In luncă paşte numai un cal , dar prin ochii lui privesc iarba şi fraţii săi, cu miile, răpuşi în amurg. Cu metodele noastre tranzistorizate numărăm de cite ori suspină într-o vară o gladiolă şi ne simţim bine. In spaţiul dintre două secunde consecutive se ivesc himerele. Dar acolo, în codrul verde, noaptea e grea de miresme, ea cade ca un trandafir roşu la picioarele cerbilor. Acolo, în ochii cerbilor şi ai privighetorilor, în florile mici se retrage veacul să-şi stingă rănile. De acolo aude cîntecul lui Orfeu şi nu se mai teme. GABRIEL CHIFU 9 E de-ajuns E de-ajuns ca un singur trandafir să înveţe lecţia scuturării de rouă şi cîmpul va şti să treacă unul înot cînd ninge cînd plouă E de-ajuns să fii martor suav la un răsărit de soare ca să ştii cind se naşte un fiu şi cind părintele moare E de-ajuns să fii martor discret la un răsărit de lună ca să poţi asculta împăcat cornul pădurii din suflet cind sună ION LOTREANU ■ Intimplare cu muşeţel Despre educaţie ca şi despre nevoia de talent în acest atît de vast şi sensibil domeniu, s-a scris mult, se mai scrie încă, fenomenul e la zi, permanent. Se educă deopotrivă copii şi părinţi, cresc deopotrivă şcoli şi familii. Cit de mult, cît de repede şi de corect se întîmplă aceasta, nimeni n-o poate şti cu precizie. Mai ales că, sub incidenţa relaţiei şcoală-familie cade uneori şi cite o intîmplare mai puţin educativă. Iată, la început de an nou în invăţămînt, pe uşile unor şcoli, la intrare, se putea citi cite o adresă prin care copiiise înţelege, părinţii !) erau invitaţi să se prezinte cu tot inventarul de cărţi şi rechizite printre care şi o cantitate anume de... plante. Medicinale, bineînţeles. De unde, de pe trotuar să le adune ?, s-au întrebat poate cei de la oraş. Drept pentru care, in primele zile, farmaciile, unele farmacii au lucrat cu uşile şi geamurile deschise. Şcolarii au cumpărat tot ce se putea cumpăra. Pungi cu sunătoare, muşeţel, floare de tei şi altele, cite s-or mai fi aflat, pe acolo, toate ceaiurile posibile şi imposibile pe care le-au depus la diriginte. Şcoala şi-a făcut planul, ea se cheamă ca strîns, a adunat toată vara nişte plante pe care, la rîndul ei, le-a depus sau le depune la bazele de recepţie. De aici, gata cum sînt împachetate, ele vor fi repartizate din nou farmaciilor. Şi afacerea, căci este o afacere — nu? — s-a încheiat sau se încheie cu ui rezultat fericit. Cine pe cine înşală însă, cu ce preţ ? Lamentabil procedeu şi cu eroare în calcul imprevizibilă. O invitaţie la mică minciună de fapt şi un fel de a face cu ochiul ştrengăresc. Cui foloseşte? Pedagogiei, oricum, nu! Şi nici copiilor, nici educatorilor. Am avut totdeauna sentimentul că şcoala trebuie să deţină un spaţiu în preajmă, nu menai de joacă, ci şi de reflecţie, de meditaţie, o intrare străjuită de flori şi statui, un spaţiu simplu şi cald prin care să treci ca printr-o zonă de aer ce purifică şi întăreşte. îţi curăţă gândurile şi te îndeamnă să urci. Cu o intimplare ca cea de mai înainte sau altele de acelaşi fel nu se întîmplă însă aşa ceva, spaţiul, dimpotrivă, se strînge. Sigur, nu aceasta-i problema, o ciudată problemă a plantelor, dacă vreţi. Dar dacă tot s-a ivit, atunci merită, poate, să mai adăugăm , dintr-un scop de cunoaştere ea s-a transformat într-unul strict financiar. Ca să se sacrifice, la mijloc, un mobil pedagogic şi de interes educaţional. Sau, în alţi termeni, ca să se poată auzi şi întrebarea: de ce la oraş să se caute plante iar la sat, probabil, fier vechi? A. I. ZĂINESCU ■ •.аса лагдиа ■ „OMUL — CONTINUAŢI SA PUNEŢI ÎNTREBĂRI !" la Teatru Mic. Pornind de la acest vers al lui Walt Whitman, trupa Teatrului Mic, in regia lui Laurenţiu Azimioară, a creat un spectacol tulburător care, îmbinînd poezia clasică şi modernă, românească şi universală, deopotrivă cu muzica (compusă de Corneliu Cezar), transfigurează în emoţie şi gînd trecerea omului prin timp şi virste şi confruntarea lui cu marile responsabilităţi ale epocii noastre in România socialistă. Un spectacol care trebuie văzut. ■ In zilele de 8 şi 9 octombrie va avea loc la Iaşi Festivalul de poezie „Mihai Eminescu", manifestare devenită nu numai tradiţională ci şi de prestigiu. Prezenta ediţie, a V-a, este dedicată actului istoric al proclamării Republicii şi esteuna dintre primele manifestări cu care se deschide ediţia a ll-a a Festivalului naţional „Cîntarea României. 9 Cleopatra Lorinţiu, studentă din Bucureşti, este laureata celei de a noua ediţii a Concursului naţional de poezie patriotică „Nicolae Labiş". Au luat parte peste 170 de tineri autori din întreaga ţară. ■ Excepţionala creaţie a lui Radu Beligan în „Romulus cel mare” de Friedrich Dürrenmatt, — spectacol asupra căruia vom reveni — domină acest început de stagiune bogat in premiere româneşti şi din dramaturgia universală. Directorul Teatrului Naţional din Bucureşti şi directorul general al Institutului Internaţional de Teatru, Radu Beligan, atinge aici zodia sublimului, intr-o interpretare actoricească în care imaginea plastică şi filosofia personajului sînt decantate cu o savantă măiestrie şi expresivitate. ■ în judeţul Suceava, judeţ cu pondere în producţia de cartofi a ţării, acţiunea „cartoful" se apropie de sfîrşit. în unităţile cooperatiste cartofii au fost strinşi de pe circa 90 la sută din suprafeţele cultivate, ■ în apele de pescuit sportiv au fost deversate peste 50 tone de puiet de peşte. Pînă la sfirşitul anului se va ajunge la aproape 110 tone. Nu vă gîndiţi la undiţe, aşteptaţi mai întîi să crească ! “ La Cluj-Napoca s-au încheiat lucrările celui de al treilea Congres naţional de patologie infecţioasă. Alături de personalităţi ale medicinii româneşti, au fost prezenţi specialişti din o serie de ţări europene care au apreciat succesele şcolii medicale româneşti. La întreprinderea bucureşteană „Biofarm”, au intrat in funcţiune trei linii tehnologice pentru producţia de medicamente. Ascultaţi totuşi sfatul medicului şi nu abuzaţi. CONVOCARE FURNEA ■ uwiwawiftanMmBM • ACTUALITATEA •