Flacăra, octombrie-decembrie 1977 (Anul 26, nr. 40-52)

1977-10-06 / nr. 40

ANUL XXVI —NR SÂPTAMINAL 3D,tAT DE FRONTUL UNITĂŢII SOCIALIST Un colţ de Bucovină, un oraş mic, un destin mare : Rădăuţi D­acă orografic Moldova are un singur pisc, Ceahlăul, altitudinea ei istorică se hotărniceşte în cel puţin cîteva punc­te de diamant, unul din ele — printre cele mai strălucitoare din diademă — fiind Bogdan I. Drum spre Rădăuţi, oraşul-reşedinţă al lui Bog­dan I, întemeietorul Moldovei, sub lumina albă, ma­tinală a toamnei, scurta toamnă a Nordului, recea toamnă a Bucovinei. Istoria e pămînt, ţarină din care răsar, ca nişte lănci aurite, păpuşoaiele ce abia şi-au copt bobul ale acestei toamne nordice — cu puritate vegetală —intr-un receptacul prea delicat prin serafica lui artă ca să prepare recoltă. Dar ţăranii pe care-i vedem pe aici, răspîndiţi printre dealuri şi obcine, printre căpiţele de fin ce închipuie ciudate monu­mente druide, poartă pe chip şi în strai — filologii pretind că şi în limbă — o nobleţe ce depăşeşte truda cu lutul, ridicîndu-se la prestigiul unui ritual. La Marginea, la câţiva kilometri de Rădăuţi, aceşti ţărani transformă lutul tocmai în receptaculul de artă de care vorbeam. Printr-o oxidare delicată, al cărei secret ne scapă, ei transformă pămîntul în­­tr-un ogor al sensibilităţii şi gîndiriî noastre mile­nare, convertindu-i in formele fixe ale ulciorului şi străchinii de lut ars — celebra ceramică neagră, faima acestei zone a Bucovinei. Dar la Popăuţi, la Miliuţi sau la Huşi, în aceeaşi Moldovă, discurile cu strălucire de smalţ persan ce trag bin­e în jurul bisericilor lui Ştefan îşi pierd parcă sursa, par a se abstrage din acelaşi lut din care astăzi irumpe po­rumbul. Care e lutul cel adevărat ? Care munţi dau cea mai autentică piatră în care s-a încifrat gîndul nostru milenar, ridicat, într-o primă ipostază a sin­tezei, de Bogdan, cel dinţii domn de sine stătător al Moldovei, împlinit şi desăvîrşit de Ştefan ? Tră­sătura de unire sînt oamenii pe care îi regăsim pe aceleaşi cîmpuri, mînuind astăzi alte unelte, şi care răspund cu aceeaşi bineţe salutului nostru turistic. Pămîntul negru, chiar şi inundat de păpuşoaie aurii, miroase a ceramică neagră de Marginea, piatra, constituindu-se în culmi de cetăţi, anunţă Putna şi, lîngă ea, în Inima Rădăuţilor, ctitoria lui Bogdan I, biserica-monument istoric din piatră cioplită, brută, cu acoperişul şindriluit şi înalt, în ape repezi, ca al­e caselor ţărăneşti ale Bucovinei, repetînd, în relieful lui, amintirea muntelui de origine, cetatea dacului, leagănul nostru primordial. Rădăuţii, în lumina albă, matinală a toamnei, cind rouă se face abur îmblînzind torentul solar scăpat dintre munţi, apar ca o definiţie a Moldovei de lîngă cer. Nu se poate concepe altfel aceas­tă cetate a Nordului decît în soarele dimineţii. (Continuare în paginile 12—13) IDE PURCARU ■ IOANA CASSARGIAN : „Victorie“ Pastelul veacului Încă şi an­ mai găsim dimineaţa in faţa casei, ca nişte cocori doborîţi, lacrimi mari din al doilea război mondial In luncă paşte numai un cal , dar prin ochii lui privesc iarba şi fraţii săi, cu miile, răpuşi în amurg. Cu metodele noastre tranzistorizate numărăm de cite ori suspină într-o vară o gladiolă şi ne simţim bine. In spaţiul dintre două secunde consecutive se ivesc himerele. Dar acolo, în codrul verde, noaptea e grea de miresme, ea cade ca un trandafir roşu la picioarele cerbilor. Acolo, în ochii cerbilor şi ai privighetorilor, în florile mici se retrage veacul să-şi stingă rănile. De acolo aude cîntecul lui Orfeu şi nu se mai teme. GABRIEL CHIFU 9 E de-ajuns E de-ajuns ca un singur trandafir să înveţe lecţia scuturării de rouă şi cîmpul va şti să treacă unul înot cînd ninge cînd plouă E de-ajuns să fii martor suav la un răsărit de soare ca să ştii cind se naşte un fiu şi cind părintele moare E de-ajuns să fii martor discret la un răsărit de lună ca să poţi asculta împăcat cornul pădurii din suflet cind sună ION LOTREANU ■ Intimplare cu muşeţel D­espre educaţie ca şi despre nevoia de talent în acest atît de vast şi sensibil domeniu, s-a scris mult, se mai scrie încă, fenomenul e la zi, permanent. Se educă deopo­trivă copii şi părinţi, cresc deopotrivă şcoli şi familii. Cit de mult, cît de repede şi de corect se întîmplă aceasta, nimeni n-o poate şti cu precizie. Mai ales că, sub incidenţa rela­ţiei şcoală-familie cade uneori şi cite o intîmplare mai puţin educativă. Iată, la început de an nou în invăţămînt, pe uşile unor şcoli, la intrare, se putea citi cite o adresă prin care copiii­­se înţe­lege, părinţii !) erau invitaţi să se pre­zinte cu tot inventarul de cărţi şi rechi­zite printre care şi o cantitate anume de... plante. Medicinale, bineînţeles. De unde, de pe trotuar să le adune ?, s-au întrebat poate cei de la oraş. Drept pen­tru care, in primele zile, farmaciile, unele farmacii au lucrat cu uşile şi gea­murile deschise. Şcolarii au cumpărat tot ce se putea cumpăra. Pungi cu sună­toare, muşeţel, floare de tei şi altele, cite s-or mai fi aflat, pe acolo, toate ceaiu­rile posibile şi imposibile pe care le-au depus la diriginte. Şcoala şi-a făcut pla­nul, ea se cheamă c­a strîns, a adunat toată vara nişte plante pe care, la rîn­dul ei, le-a depus sau le depune la ba­zele de recepţie. De aici, gata cum sînt împachetate, ele vor fi repartizate din nou farmaciilor. Şi afacerea, căci este o afacere — nu? — s-a încheiat sau se încheie cu ui rezultat fericit. Cine pe cine înşală însă, cu ce preţ ? Lamen­tabil procedeu şi cu eroare în calcul im­previzibilă. O invitaţie la mică minciună de fapt şi un fel de a face cu ochiul ştrengăresc. Cui foloseşte? Pedagogiei, oricum, nu! Şi nici co­piilor, nici educatorilor. Am avut totdeauna sentimentul că şcoala trebuie să deţină un s­paţiu în preajmă, nu menai de joacă, ci şi de re­flecţie, de meditaţie, o intrare străjuită de flori şi statui, un spaţiu simplu şi cald prin care să treci ca printr-o zonă de aer ce purifică şi întăreşte. îţi curăţă gân­durile şi te îndeamnă să urci. Cu o in­timplare ca cea de mai înainte sau altele de acelaşi fel nu se întîmplă însă aşa ceva, spaţiul, dimpotrivă, se strînge. Si­gur, nu aceasta-i problema, o ciudată pro­blemă a plantelor, dacă vreţi. Dar dacă tot s-a ivit, atunci merită, poate, să mai a­­dăugăm , dintr-un scop de cunoaştere ea s-a transformat într-unul strict fi­nanciar. Ca să se sacrifice, la mijloc, un mobil pedagogic şi de interes educaţio­nal. Sau, în alţi termeni, ca să se poată auzi şi întrebarea: de ce la oraş să se caute plante iar la sat, probabil, fier vechi? A. I. ZĂINESCU ■ •.аса лагдиа ■ „OMUL — CONTINUAŢI SA PU­NEŢI ÎNTREBĂRI !" la Teatru Mic. Por­nind de la acest vers al lui Walt Whit­man, trupa Teatrului Mic, in regia lui Laurenţiu Azimioară, a creat un spec­tacol tulburător care, îmbinînd poezia clasică şi modernă, românească şi uni­versală, deopotrivă cu muzica (compusă de Corneliu Cezar), transfigurează în emoţie şi gînd trecerea omului prin timp şi virste şi confruntarea lui cu ma­rile responsabilităţi ale epocii noastre in România socialistă. Un spectacol care trebuie văzut. ■ In zilele de 8 şi 9 oc­tombrie va avea loc la Iaşi Festivalul de poezie „Mihai Eminescu", manifestare devenită nu numai tradiţională ci şi de prestigiu. Prezenta ediţie, a V-a, este dedicată actului istoric al proclamării Republicii şi este­­una dintre primele manifestări cu care se deschide ediţia a ll-a a Festivalului naţional „Cîntarea României. 9 Cleopatra Lorinţiu, stu­dentă din Bucureşti, este laureata ce­lei de a noua ediţii a Concursului na­ţional de poezie patriotică „Nicolae Labiş". Au luat parte peste 170 de tineri autori din întreaga ţară. ■ Ex­cepţionala creaţie a lui Radu Beligan în „Romulus cel mare” de Friedrich Dürrenmatt, — spectacol asupra căruia vom reveni — domină acest început de stagiune bogat in premiere româneşti şi din dramaturgia universală. Direc­torul Teatrului Naţional din Bucureşti şi directorul general al Institutului In­ternaţional de Teatru, Radu Beligan, atinge aici zodia sublimului, intr-o in­terpretare actoricească în care imagi­nea plastică şi filosofia personajului sînt decantate cu o savantă măiestrie şi expresivitate. ■ în judeţul Su­ceava, judeţ cu pondere în produc­ţia de cartofi a ţării, acţiunea „cartoful" se apropie de sfîrşit. în unităţile cooperatiste cartofii au fost strinşi de pe circa 90 la sută din supra­feţele cultivate, ■ în apele de pescuit sportiv au fost deversate peste 50 tone de puiet de peşte. Pînă la sfirşitul anu­lui se va ajunge la aproape 110 tone. Nu vă gîndiţi la undiţe, aşteptaţi mai întîi să crească ! “ La Cluj-Napoca s-au încheiat lucrările celui de al trei­lea Congres naţional de patologie in­­fecţioasă. Alături de personalităţi ale medicinii româneşti, au fost prezenţi specialişti din o serie de ţări europene care au apreciat succesele şcolii medi­cale româneşti.­­ La întreprinde­rea bucureşteană „Biofarm”, au intrat in funcţiune trei linii tehnologice pentru producţia de medicamente. Ascultaţi totuşi sfatul medicului şi nu abuzaţi. CONVOCARE FURNEA ■ uwiwawiftan­MmBM • ACTUALITATEA •

Next