Flacăra, iulie-septembrie 1979 (Anul 28, nr. 27-39)

1979_07 - 1979-07-05 / nr. 27

Starea de veghe a istoriei Ş­tefan cel Mare, domn înţelept şi deplin în toate sen­surile existenţei, cu un chip rotund şi tandru, dar băr­bătesc şi viril, plutind uneori hieratic în scumpe por­trete de altar şi in fresce pictate cu aur, are în imaginaţia poporului aureolă de mit, bintuind peste moarte prin ctitorii solemne şi strălucind ca intr-un strop de rouă. Parcă nici­­cînd un om n-a fost mai adine iubit şi adoptat de pămîntul ţării sale, de aerul pe care-l respirăm , miraculoasa sa înfă­ţişare pare că s-a topit in pulberea de soare a drumurilor şi în oglinzile iluminate ale izvoarelor, printre dealuri şi munţi, prin codrii de rezonanţă, prin ierburile de leac ale ţării Moldovei. Vremurile s-au trezit pur şi simplu cu trupul său, scăldat în fulgere, clocotitor, răzbunător pentru anii de sfişieri lăuntrice, cu domnitori vasali vecinilor, plini de am­biţii meschine, puşi pe agoniseli pripite şi monstruoase, în­cheiate cu înjunghieri şi decapitări repetate, cu uneltiri otră­vite şi exiluri silnice, în tragedii de praf şi de singe. Pare că prin destinul acestui bărbat, fiu de domn sacrificat în mod abominabil pe un mal­ de riu în vreme de petrecere tihnită, vremurile visau de mult să reintre în matcă, istoria să-și regăsească europenele sfărîmate, astrele să se rotească deasupra lumii sufletului nostru în echilibru și în pace eternă, grînele să nască piine albă, femeile să dea rod bogat din pîntecele lor ca din curcubee, oamenii să se învecineze in linişte unii cu alţii, printre oile lor veşnic rechemate de lună. Şi, intr-adevăr, în vremurile sale oamenii s-au întors din bejenii la pămintul lor de căpătîi, au săpat fîntini şi temelii trainice, au semănat grîne, au crescut vite nobile prin islazuri, vite dătătoare de lapte, cu ugere doldorate, şi cai sirepi, nervoşi, mîncînd jar, ale căror copite trosnesc încă un neant în galopuri de luptă. în vremurile lui şi sub oblăduirea lui s-a rotunjit mai îmbălsămată lumina în stru­gurii din care amurgul curge printr-un fiu de lacrimi, s-au înmulţit stupii încărcaţi cu faguri de miere dulci ca iubirea de frate. S-au ridicat oraşe şi sate din ruine fumegînde, case albe, curate, cu pridvoare de bună dimineaţa şi bună înţe­legere. S-au strîns mai aproape de drumuri şi de ape ve­trele satelor migratoare, bucurîndu-se de privilegii şi de li­bertăţi nemaicunoscute, spre nemulţumirea marii boierimi afectate în interesele sale de castă. Ştefan cel Mare a dat frîu liber tîrgurilor să-şi primească neguţătorii veniţi din cele patru vînturi şi a zidit cetăţi ferme în calea năvălitori­lor şi poftelor de jaf. A înarmat oşteni şi a făcut soldaţi din oameni de ţară, din meşteşugari şi tirgoveţi, ridicîndu-i la rang de hotnogi şi căpitani, de pîrcălabi, de plăieşi, de stră­ (Continuare în pagina 5) ADRIAN DOHOTARU : ’ /f -f/J ' & * * ' * i ............­ : W■­­: # *­­ ** : Fotografie de SORIN POSTOLACHE ■ „Prioritară este propria noastră dezvoltare" Interviu cu tovarăşul Iulian Plo­­ştinaru, prim-secretar al Comite­tului judeţean Mehedinţi al P.C.R., preşedintele Consiliului popular judeţean . Ştiţi, tovarăşe prim-secretar Iulian Ploştinaru, de citeva zile, trei reporteri de la „Flacăra“ se află in Mehedinţi , am fost în întreprinderi, şantiere, — inclusiv Porţile de Fier II —, în unităţi agricole. Imaginea pe care o reţinem, şi ne face plăcere să v-o împărtăşim, este aceea a hărniciei oamenilor, a efortului unanim. Dorim să aflăm de la dumneavoastră, care sunt eforturile prioritare ale acestei acti­vităţi ? — Mehedinţenilor, trebuie să aflaţi, le-a fost dintotdeauna specifică hărnicia ; do­vadă, uitaţi aici stema judeţului , obser­vaţi ? au înscris în ea, ca simbol al acestei calităţi omeneşti, două albine. Ar fi tre­buit să fim deci şi bogaţi. Dar eit am muncit pentru alţii, n-am putut fi. De cînd muncim pentru noi, mulţi dintre cei care ne ştiau fac eforturi să ne recunoască. — Care sint argumentele acestei afir­maţii ? — în acest an ne apropiem de nivelul ■ de dezvoltare trasat de Congresul al XI-lea şi de Conferinţa Naţională ale partidului şi vom obţine, pentru întîia oară (Continuare in pagina 11) N. GRIGORE MĂRAŞANU ■ AZI • De la cine a pornit ideea ? (4) • Porţile de Fier II (6) • O realizare tehnică — SICAP—I 78 — în impas (9) • Radio­grafia unei sancţiuni (10) 9 Florian Pittiş şi Mircea Vintilă sau poezie şi muzică (16) 9 Mistuitoarele flăcări ale neglijenţei (19) 9 Bravo Steaua ! (20) 9 Gospodăria montană şi rentabilitatea (21) 9 Icarul de la Nasul cenuşiu (23) ANUL XXVIII (1256) 5 IULIE 1979 lacara Săptăminal editat de Frontul Unității Socialiste Iubirea de frumos Ţăranii muncitori în muncă este izbăvire, prin muncă apar zorii libertăţii în viaţa şi sufle­tele noastre. De douăzeci de ani ii ştiu pe ţăranii satului meu din Transilva­nia. Cei mai buni de lucru, urcaţi pe camioane şi plecaţi la oraş in cea mai grea muncă de zidari, fierari, betonişti, ■tidicind din temelii, alături de alte zeci de sate venite aici la lucru, o nouă cetate, un nou Cluj, o nouă Napoca universitară şi muncitoare, ţărănească şi românească, prin munca sporită de toate zilele, vara şi iarna pe ger, sute de edificii, şcoli şi spitale, hoteluri şi case de locuit, fabrici şi grădiniţe. De zeci de ani, sătenii mei se scoală înaintea zorilor, urcă pe maşini şi pleacă la lucru la Cluj, iar pe seară se întorc la pruncii lor în sat şi con­tinuă, pînă răsar stelele, munca mai departe. Iau coasa-n spate şi intră în brazda grea cu pasul măsurat, tăcuţi şi blonzi şi minunaţi cum îi ştie isto­ria noastră milenară, pregătiţi de jertfă şi priveghere, îşi ţin în pace nunţile lor şi sărbătorile, îşi cresc pruncii în buna lor rinduială, sunt acasă aici pe acest pămînt şi cel al strămoşilor noş­tri din vremi fără de nume. Munca este certitudinea duratei noastre în is­torie, prin muncă cinstită şi dreaptă am deprins să preţuim frumuseţea adevă­rurilor de taină ce se dăruiesc celui ce stăruie în bunătatea răbdării şi îndu­rării sale. Iobagii Transilvaniei se sim­ţeau mai acasă decît stăpînii lor, spu­nea Eminescu, întrucît prin muncă stă­­pineau ei cu adevărat acest pămînt daco-roman. Pentru că numai unde-i muncă adevărată, odihna sfîrşitului de săptămînă dobîndeşte dimensiunea cos­mică de înfrăţire sărbătorească şi blon­dă cu toate creaturile. IOAN ALEXANDRU Drobeta-Turnu Severin, renaşterea unui municipiu Drobeta-Turnu Severin este — şi a fost — un oraş frumos E un oraş al florilor (chiar aşa i s-a şi zis, pe pliantele turis­tice ale anilor : „oraşul florilor“), e un oraş al liniştii, un rai al vacanţelor, bun să-ţi alini în el ostenelile vîrstelor (şi chiar aşa se şi întîmpla, nu vremea, nu tocmai îndepărtată, cînd i se mai zicea şi „oraşul pen­sionarilor“), e un oraş al străzilor drepte, cu un­ghiurile răscrucilor inchi­­zînd exact 90 de grade (căci antica aşezare de lingă pi­ciorul podului lui Traian e totuşi un oraş modern : în­tre Turnul lui Sever şi Tur­­nu Severin se pierd vreo 17 veacuri). La început au fost Cerneţii (astăzi un sat la cîţiva kilometri), fondat în 1479 şi devenit, pentru mai multe decenii, capitala ju­deţului. în 1828, prin Cer­­neţi au trecut turcii. Aflînd că a fost reşedinţa lui Tudor Vladimi­­rescu (cula acestuia, restaurată, se poate vedea şi astăzi aici), au hotărît, întru ispăşirea păcatelor pandurului, să pre­facă tîrgul în rug. Primăvara, apele umflate ale Topolniţei l-au inundat. Acoperişurile caselor ardeau ; în piv­niţe, mugea furtuna... Se pare că per­spectiva unei morţi romantice, de viking (în mijlocul valurilor, pe corabia cuprinsă de flăcări), nu le-a prea suris cerneţenilor. (Continuare in pagina 7) ILIE PURCARU , ION LĂNCRĂNJAN MELEAGURI NATALE din paginile 12 — 14 ..E suficient să amintesc de trezirea energiilor locale, de întreruperea exodu­lui de populaţie spre alte zone, mai „no­rocoase“. E de menţionat, în legătură cu această problemă spinoasă, a plecărilor şi a excesivelor polarizări umane, că în prezent are loc aici un anumit reflux, ca şi în alte părţi dealtfel. Cei care au fost plecaţi pe alte meleaguri, unde se găsea mai mult de lucru în urmă cu cinci sau cincisprezece ani, se întorc acum către vatră, ceea ce e foarte bine, aş spune eu, fără a cădea în sentimen­talism, fără a avea impre­sia, cîtuşi de puţin, că su­pralicitez „patriotismul lo­cal“. Dimpotrivă, cred că numai aşa, întoreîndu-ne către obîrşii, luptînd pentru ridicarea lor, ne vom re­găsi pe noi înşine, vom fi, cu adevărat, parte dintr-un întreg“. _______ ■ __________ din reportajul scriitorului IV.1 AUGUST Flacăra revine: „Sanab" a mai făcut un pas! Pe cînd valorificarea deplină a ideii? Marţi, 26 iunie, în jurul orei 10.00, serviciul de in­formaţii al Şantierelor navale Brăila a cunoscut o vie activitate : delegaţi din toată ţara veniseră să participe la întîlnirea organizată de Consiliul municipal al sindicatelor din localitate, în care in­ginerul Petre Buleci ur­ma să prezinte 10 arbori cotiţi de diverse motoare, reparaţi la S.N.R. prin metoda denumită „SANAB“, popularizată în repetate rinduri în coloanele revistei noas­tre. Cred că este foarte util ca instituţiile şi în­treprinderile care au fost reprezentate la Brăila să se pronunţe clar, răspicat în favoarea adoptării me­todei „SANAB“, întrucît — şi acest fapt se impune a fi cunoscut — conduce­rea şantierelor din Brăila, care se părea, la un moment dat, că îmbră­ţişează iniţiativa ingine­rului Petre Buleci de pe urma căreia S.N.R. a şi încasat, pină acum, cîteva sute de mii de lei. (Continuare în pagina 8) EMANUEL VALERIU ■ Securitatea europeană — permanentă a politicii externe a României [IV] de DUMITRU ANINOIU

Next