Flacăra, ianuarie-martie 1986 (Anul 35, nr. 1-13)

1986-01-04 / nr. 1

2 Preşedintele Mae Ceauşescu a primit felicitările corpului diplomatic In cadrul unei festivităţi care a avut loc luni, 30 decembrie 1985, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a primit pe şefii mi­siunilor diplomatice şi pe reprezentanţii unor organizaţii acreditate în ţara noas­tră, care au prezentat felicitări cu pri­lejul celei de-a 38-a aniversări a pro­clamării Republicii şi al Anului Nou. Diplomaţii au transmis tovarăşului Nicolae Ceauşescu, din partea şefilor de state şi de guverne, a conducătorilor or­ganizaţiilor pe care le reprezintă calda felicitări, urări de sănătate şi fericire, de noi succese in rodnica şi bogata activitate ce o desfăşoară in fruntea statului român, spre fericirea şi bunăstarea poporului, pentru prietenie, înţelegere şi conlucrare Intre toate naţiunile, pentru securitate, colaborare şi pace în lume. Din partea şefilor de misiuni diplomatice şi a re­prezentanţilor organizaţiilor acreditate în ţara noastră a vorbit decanul corpului diplomatic, ambasadorul Republicii Fe­derative a Braziliei, Carlos dos Ran­tos Veras. Mulţumind pentru felicitările şi urările adresate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a rostit o importantă cuvintare in care sunt sintetizate principiile politicii externe a partidului şi statului nostru, precum şi semnificaţiile pentru ţara noastră ale principalelor evenimente politice interna­ţionale ale anului 1985. Arătlnd că im­portanţa politică a acestor evenimente se cere confirmată in noul an prin măsuri concrete şi realizări practice, în spiritul angajamentelor şi declaraţiilor făcute privind dezarmarea nucleară, oprirea experienţelor nucleare şi a acţiunilor de militarizare a Cosmosului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat totodată strinsa interdependenţă ce există între problemele dezarmării şi cele ale econo­miei mondiale, a căror soluţionare globa­lă condiţionează Îmbunătăţirea generală a relaţiilor internaţionale şi reluarea cursului destinderii in Întreaga luma. PATRIA, CABINETUL DE LUCRU AL PREŞEDINTELUI MESAJUL DE ANUL NOU adresat întregului nostru popor, la posturile de radio şi televiziune, de TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU Dragi tovarăşi şi prieteni. Cetăţeni ai Republicii Socialiste România, încheiem anul 1985 şi, totodată, cel de-al 7-lea cincinal, cu satisfacţia datoriei împlinite, cu rezultate însemnate în dezvoltarea economică şi socială a pa­triei. In condiţiile grele, determinate de criza econo­mică mondială şi unele lipsuri şi contradicţii interne, România a străbătut o nouă etapă importantă pe calea consolidării orînduirii sale socialiste, a progre­sului şi civilizaţiei, a ridicării nivelului de trai mate­rial şi spiritual al întregului popor. Au continuat să se dezvolte industria, agricultura, celelalte ramuri ale economiei naţionale, a sporit avuţia ţării şi venitul naţional. Au fost obţinute, de asemenea, realizări importante în domeniul învăţământului, ştiinţei şi cul­turii — factori de cea mai mare însemnătate în asigu­rarea progresului general al societăţii noastre so­cialiste. Ca rezultat al dezvoltării generale a patriei şi pe baza creşterii venitului naţional, s-a asigurat mărirea retribuţiei reale a oamenilor muncii cu 8 la sută, iar a veniturilor ţărănimii cooperatiste cu 12 la sută, sporirea volumului desfacerilor de mărfuri şi a servi­ciilor către populaţie. Toate aceste realizări reprezintă o puternică ilus­trare a superiorităţii orînduirii noastre socialiste, a caracterului profund ştiinţific, realist şi mobilizator al planurilor şi programelor noastre de dezvoltare eco­­nomico-socială, a capacităţii creatoare şi forţei po­porului român de a învinge orice obstacole şi greu­tăţi şi de a acţiona, intr-o strinsa unitate, sub con­ducerea partidului — centrul vital al naţiunii noastre — pentru ridicarea continuă a patriei sale, libere şi suverane, pe culmi tot mai înalte de progres şi civi­lizaţie. Pentru rezultatele bune obţinute in acest an şi în întreg cincinalul 1981-1985, in numele Comitetului Central al partidului, al Consiliului de Stat şi guver­nului, precum şi al meu personal, adresez clasei mun­citoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, cele mai calde felicitări şi urări de noi vic­torii in înfăptuirea neabătută a Programului de edi­ficare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. Dragi tovarăşi şi prieteni, Cetăţeni ai României socialiste, începem noul an 1936 — primul an al celui de-al 8-lea cincinal — cu un program cutezător şi de mare perspectivă, care va asigura intrarea României intr-o etapă nouă de dezvoltare, trecerea de la stadiul de ţară în curs de dezvoltare, la cel de ţară mediu dez­voltată. Pe baza hotărîrilor Congresului al Xlll-lea al parti­dului, in cincinalul 1986—1990, industria, agricultura, construcţiile, ştiinţa şi cultura vor cunoaşte o nouă dezvoltare, un puternic avint. In centrul atenţiei va sta dezvoltarea intensivă a intregii activităţi, realizarea unei calităţi noi, superioare, a muncii şi vieţii po­porului nostru. Trebuie să trecem cu toată hotârirea, încă din prima zi de muncă a noului an, la realizarea acestor măreţe obiective, să acţionăm cu întreaga noastră pricepere şi energie pentru a asigura înfăptuirea în cele mai bune condiţii a prevederilor planului, a pro­gramelor speciale pe care le avem în diferite dome­nii de activitate. Şi în continuare se impune să fie pus un accent deosebit pe dezvoltarea puternică a bazei energetice şi de materii prime, pe întărirea simţului gospodăresc şi a spiritului de răspundere în folosirea judicioasă şi reducerea consumurilor ener­getice şi materiale. Este necesar, de asemenea, să se acţioneze cu toată fermitatea in direcţia creşterii substanţiale a productivităţii muncii, a ridicării cali­tăţii şi nivelului tehnic al producţiei, pe baza aplică­rii celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. In agricultură va trebui să asigurăm desfăşurarea largă, in această perioadă, a noii revoluţii agrare, care pre­supune, înainte de toate, producţii agricole mari in toate sectoarele, schimbarea revoluţionară a modului de muncă, de viaţă şi de gîndire al ţărănimii. In spiritul recentelor hotăriri ale Congresului ştiinţei şi invăţămîntului, se impune să acţionăm cu toată fermitatea pentru a asigura progresul continuu al cercetării ştiinţifice şi aplicarea mai rapidă în pro­ducţie a rezultatelor acesteia, pentru dezvoltarea pe o treaptă superioară a invâţâmintului, a activităţii de pregătire şi formare a cadrelor pentru toate sectoa­­rele vieţii economice şi sociale. Va trebui să ridicăm la un nivel superior cultura şi arta, să asigurăm lăr­girea continuă a orizontului de cunoştinţe ale oame­nilor muncii, să intensificăm activitatea politico-edu­­cativă de formare a omului nou, cu o conştiinţă şi morală înaintată. Să promovăm ferm, la toate nivelele societăţii, modul de viaţă socialist, umanismul revolu­ţionar, principiile de etică şi echitate, de egalitate in drepturi între toţi cetăţenii patriei. O atenţie deosebită trebuie să acordăm dezvoltării democraţiei muncitoreşti­ revoluţionare, perfecţionării cadrului de participare nemijlocită a oamenilor muncii la conducerea tuturor domeniilor de activitate, a in­tregii societăţi. Intrăm in noul an 1986 cu hotârirea fermă de a face totul pentru perfecţionarea activităţii de conducere şi organizare a tuturor sectoarelor vieţii economice şi sociale, pentru ridicarea spiritului revoluţionar, de răs­pundere, ordine şi disciplină în toate domeniile, in vederea realizării in cele mai bune condiţiuni a hotă­­ririlor Congresului al Xlll-lea, care asigură mersul ferm înainte pe calea înfăptuirii visului de aur al omenirii — comunismul — pe pâmintul României, bună­starea şi fericirea întregului popor, ‘întărirea continuă a­­ independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste. Dragi tovarăşi şi prieteni, In anul 1985, situaţia internaţională a continuat sâ se menţină gravă şi complexă, ca urmare a continuării cursei înarmărilor şi, îndeosebi, a celei nucleare, a existenţei a numeroase conflicte şi stări de tensiune în diferite regiuni ale globului, a adîncirii crizei eco­nomice şi înrăutăţirii foarte serioase a situaţiei ţărilor in curs de dezvoltare, a politicii de forţă şi de amestec brutal în treburile interne ale altor state. A crescut pericolul unui nou război mondial, care s-ar transfor­ma, inevitabil, intr-un război nuclear care ar duce la distrugerea a înseşi condiţiilor existenţei vieţii pe pla­neta noastră. Iată de ce problema fundamentală a epocii noas­tre este oprirea cursei înarmărilor, îndeosebi a înar­mărilor nucleare, apărarea dreptului suprem al oame­nilor, al popoarelor, la existenţă, la viaţă, la libertate şi pace. Situaţia gravă mondială face mai necesară ca ori­­cînd unirea şi conlucrarea strinsâ, solidaritatea activă a tuturor popoarelor, a forţelor democratice, progre­siste de pretutindeni, pentru oprirea cursului periculos al evenimentelor spre confruntare şi război şi reluarea politicii de destindere, de înţelegere şi largă conlu­crare, pentru asigurarea păcii in lume. Intîlnirea sovieto-americană la nivel înalt de la Ge­neva a reprezentat un moment important al anului pe care îl încheiem, a deschis perspectiva continuării tratativelor în problemele armelor nucleare şi milita­rizării Cosmosului. Dar problemele fundamentale nu au fost soluţionate. De aceea, se impune sâ fie inten­sificate şi mai mult acţiunile politico-diplomatice, unirea tuturor popoarelor, a forţelor realiste, pentru a se ajunge, intr-un timp cît mai scurt posibil, la acor­duri reciproc acceptabile, şi pentru a se trece de­­ declaraţii la măsuri reale de dezarmare. Intrind in noul an — proclamat de Organizaţia Na­ţiunilor Unite ca Anul internaţional al păcii — sâ ne unim forţele cu toate popoarele lumii şi sâ facem totul pentru ca el sâ răspundă pe deplin aşteptărilor şi speranţelor intregii omeniri de a se ajunge la înţe­legeri care să deschidă calea dezarmării, a înlăturării pericolului nuclear. Vom face totul pentru întărirea încrederii şi cola­borării in Balcani, pentru transformarea acestora in­tr-o zonă a păcii, fără arme nucleare şi chimice, fără baze militare străine. Vom sprijini realizarea de zone denuclearizate in nordul şi centrul Europei, precum şi in alte părţi ale lumii. In actualele împrejurări Internaţionale este necesar sâ se facă totul pentru eliminarea forţei şi a ame­ninţării cu forţa, pentru soluţionarea tuturor probleme­lor litigioase dintre state numai pe cale politică, prin tratative. Vom depune toate eforturile pentru a contribui activ la soluţionarea problemelor subdezvoltării — inclusiv a datoriilor externe, extrem de mari, ale ţârilor in curs de dezvoltare — pentru instaurarea noii ordini economice mondiale. In întreaga noastră activitate Internaţională vom acorda — ca şi pînâ acum — o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor cu ţările socialiste, întăririi unităţii şi solidarităţii lor in lupta pentru socialism, pentru progres şi pace în lume. Vom acţiona, de asemenea, cu toată fermitatea pentru extinderea in continuare a relaţiilor cu ţările in curs de dezvoltare, precum şi cu ţările capitaliste dezvoltate, cu toate statele lumii, fără deosebire de orinduire socială. La baza tuturor acestor relaţii vom situa, şi în continuare, principiile deplinei egalităţi, independenţei şi suveranităţii naţio­nale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc, ale respectării dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî singur destinele, fără nici un amestec din afară. Intrăm în noul an cu hotârirea de a întări conlu­crarea cu forţele democratice, înaintate de pretutin­deni, cu toate popoarele care doresc pacea, pentru a contribui la triumful raţiunii, la înlăturarea pericolului unei catastrofe nucleare, la victoria politicii de dezar­mare, securitate şi destindere, la asigurarea viito­rului liber şi independent al poporului nostru, al tu­turor naţiunilor lumii. Dragi tovarăşi şi prieteni, Cetăţeni ai Republicii Socialiste România, Fie ca 1986 — primul an al noului cincinal — să deschidă calea unor noi şi tot mai mari realizări in toate domeniile de activitate, în munca şi lupta harni­cului nostru popor pentru înfăptuirea hotărîrilor isto­rice ale Congresului al Xlll-lea, a Programului parti­dului, să asigure înaintarea neabătută a patriei pe calea făuririi societăţii socialiste multilateral dezvol­tate, ridicarea gradului de civilizaţie şi bunăstare a intregii naţiuni, întărirea continuă a independenţei şi suveranităţii României ! Fie ca anul 1986 să ducă la realizarea unor pro­grese reale pe calea dezarmării, a destinderii, colabo­rării şi păcii ! Vă urez din toată inima, dragi tovarăşi şi prieteni, noi şi noi succese in muncă şi viaţă, un An Nou feri­cit, plin de satisfacţii şi bucurii, împlinirea tuturor do­rinţelor de mai bine, multă sănătate şi fericire ! La mulţi ani ! Flacăra — anul XXXV — Nr. 1 (1­594) — 4 ianuarie 1981 .

Next