Flacăra, ianuarie-martie 1990 (Anul 1, nr. 3-13)

1990-01-19 / nr. 3

a­ lţig€I) ORDIN Şl CONŞTIINŢĂ Mort» vorbesc! I-a fost dat poporului român sa suporte crima in toată mirşăvia şi monstruozitatea ei. Şi-a văzut copiii finind in mină luminări avrunse­ţi împuţeaţi in faţa bisericilor, oa­meni spintecaţi şi cusuţi cu sirm­ă, femei ca­rora li s au scos feţii din pintece, copii, a­­dolescenţi şi tineri împuşcaţi in cap sau stri­viţi de şenilele şi roţile blindatelor, oameni împuşcaţi din ascunzători pentru simpla vit­ă că treceau prin cătarea lunetelor armelor ucigaşe. Ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns ca si umple de oroare întreaga lume, m1’ de martiri din Timişoara au fost băgaţi in saci de plastic şi transportaţi ii­­tr­o­n-tionotermă şi livraţi în carcasă m­ere martiufiu uman din Bucureşti, tot la ceas de noapte, cind profanatorii de morminte şi cadavre se simt mai la largul lor. Lungul pomelnic al morţilor va trebui să aibă alături o la fel de lungă listă a vino­­vaţii. Ea a început să se completeze firesc, de sur, cu capetele: Nicolae şi Elena Ceau­­şescu, Tudor Postelnicu, Ion Coman, Con­stantin Aulă, Emil Macri şi alţii. Dacă nu se răsculau Bucureştii, dacă ar­­viulg in frunte cu generalul Vasile Milca, adevăratul ei comandant suprem, n-ar fi fost cu noi, criminalii ar fi fost capabili să or­done ca un întreg oraş să fie împrejmuit cu ■ fir­mă ghimpată, şters de pe faţa pământului şi împins cu buldozerele intr-o groapă co­mună pe care ar fi vrut-o pe veci neştiută. Patruzeci de cadavre au fost, deci, livrate la Bucureşti coloneilor Gheorghe Ganciu, Petre Moraru şi Ion Baciu pentru a le face să dispară fără urmă. Grija pentru organi­zarea acestei sinistre acţiuni ducea implicit la recunoaşterea că s-a săvîrşit o monstru­oasă crimă, care trebuia ascunsă cu orice preţ. Ajunşi generali şi colonei in timp de pace, fără să-şi rişte nici măcar o dată viaţa pen­tru ţara care-i plătea s-o apere, nu s-o asa­sineze, au sfirşit prin a deveni profanatori de cadavre. Au batjocorit memoria unor con­cetăţeni, sentimentele cele mai sacre ale fa­miliilor lor. Mult mai trebuie să fi dispreţuit ei acest popor, un dispreţ exersat in ani de îndelet­niciri etnice, ca să-şi imagineze, măcar o clipă că familiile îndoliate vor înceta vreo­dată să şi ceară morţii pentru a-i îngropa creştineşte ! Au crezut că vor tăcea ca pină acum. Ce a gind­it Ion Baciu la cumpăna deciziei personale, intre un ordin scelerat şi conşti­inţa proprie, in clipa de pe urmă, cind mai putea fi om ? Ion Baciu, fostul şef al Direc­ţiei economice din Inspectoratul General al Poliţiei, tehnician, specialist a dat fuga la ziarul „Adevărul“ anunţind descoperirea u­­nut mare depozit de alimente al Oficiului economic „Carpaţi", precum şi rezultatul unei anchete asupra delapidărilor făcute la lumina zilei de neamurile scorniceştene. A dat interviuri, i s-a spus domnule, a fost tra­tat cu toată consideraţia. Era un specialist doar. A fost „domn* pentru cine îl cunoştea doar de citeva zile. încă mai credea că s-a muşamalizat totul, că morţii care au ieşit pe coşul crematoriului nu vor mai vorbi ni­ciodată.­­Nu ne mai întrebăm dacă anche­tele care urmăreau furturi, delapidări, fal­suri au vizat vreodată vreun membru al uriaşei familii ceauşescu sau îmbogăţiţii din jurul lor, care practicau mita şi traficul de influenţă la drepturi inalienabile). Ce-or fi gîndit cei trei colonei cinci la Bucureşti au deschis autoizoterma şi au va­zut maldărul de cadavre pu­se unul peste altul ? Sau poate că n-au gindit. Ajunseseră executanţi perfecţi ale celor mai monstru­oase ordine pentru că venise vremea să plă­tească viaţa bună pe care o duseseră pri-S atunci! Să fie incinerate fără forme legale şi fără a se păstra cenuşa ! „Suntem­ tari, de neclintit, forţa e de partea noastră. Nu se poate lupta cu miinile goale, doar cu cre­dinţa in libertate împotriva automatelor care împuşcă in cap, a baionetelor care spintecă, a acidului care arde“. Dar, iată că s-a putut! Poporul român cel mai umilit, cel mai maltratat, cel mai dis­preţuit de cei care şi-au arogat dreptul de a-l conduce este astăzi, pe drept cuvînt, cel mai radical din toate, cel mai intransigent, în apărarea libertăţii pe care a cucerit-o cu atit de sau sacrificii. OPREA GEORGESCU ■ Acum o săptămină , O CLIPĂ DIN DURATA DURERII • Ancheta foştilor demni­tari de partid, care au rui­nat ţara, este pe sfîrşite. Po­trivit declaraţiilor procuro­rului general, aceştia cer să fie aduse în faţa justiţiei şi alte persoane.­­ Consiliul Frontului Salvării Naţionale a ratificat şi Decretul-lege privind constituirea Comisiei naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tu­turor cetăţenilor ţării care au fost victimele dictaturii. • Până La elaborarea unor noi reglementări, va fi re­pusă în vigoare organizarea administrativă a teritoriului existentă pină in­­1969. • Consiliul Frontului Salvării Naţionale a luat in discuţie informarea cu privire la principiile proiectului noii legi electorale. 9 Patriarhu­­ Bisericii Ortodoxe, Teoctisti, şi-a anunţat retragerea. 9 Reţinem din Decretul-lege privind trecerea în proprie­tatea statului a patrimoniu­lui fostului partid comunist faptul că numai la dispozi­ţia dictatorului şi a familiei sale se aflau în Bucureşti şi în ţară 62 de palate şi vile, precum şi 22 de cabane de vînâtoare, 9­45 de unităţi agroindustriale, a căror pro­ducţie era folosită în inte­resul organelor superioare de partid, aveau la dispozi­ţie 55 000 hectare teren agri­col . Unităţile Oficiului E­conomic Central „Garpaţi“ realizau anual un volum de 16 miliarde lei producţie­marfă . Vineri, 12 ianuarie, tri­colorul românesc a fost în bemă. Pentru zecile de mii de fii ai ţării căzuţi pentru libertate au curs lacrimi, s-au aprins luminări, au bătut clo­potele bisericilor . Eminescu, eliberat şi el, a fost sărbătorit de toata sufla­rea românească între hotarele nepieritoare ale Doinei . S-au luat măsuri legale pen­tru primul­ trimestru al aces­tui an, astfel ca toţi aceia care, în condiţiile date, îşi vor înceta munca să prime­asă CURIER POLITIC că o parte importantă a sala­riului 9 A început şi şcoala — deocamdată pentru elevii mai mari 9 Alături de par­tidele politice istorice (da, fără ghilimele !), noi partide se afirmă şi se maturizează cu viteza Revoluţiei române. De unde se vede cit de ade­vărat era că o luaserăm în­spre comunism mai repede decît toată lumea ? Crono­logia se repetă: după Est, ur­mează Vestul! Mai multe personalităţi politice marcante ale Europei occidentale au vi­zitat, cu treabă, Bucureştiul şi alte oraşe ale ţării. întilni­­rile politice au fost concomi­tente cu tot mai multe solii ale solidarităţii concrete, ale unui preţios ajutor acordat României. Dincolo de împărţi­ţirile geopolitice clasice, Ro­mânia se află, cel puţin în momentul de faţă, în centrul Europei 9 Anticipînd de mult acest lucru, domnul Iosif Constantin Drăgan a redes­coperit, prin Europa atît de românească, drumurile către Bucureşti 9 Ceasul demască­rilor a bătut, şi în această săptămînă, cu clopote de bi­serică. Cel al mascărilor ti­­căie discret dar constant 9 Anecdota săptămînii : după anul Eminescu şi anul Crean­gă, vine anul Caragiale ? 9 O propunere pentru anecdota săptămînii viitoare : ,De la Timişoara-n ţară / Şi apoi peste hotară“ 9 O contrapro­punere: „Armata e cu nod / Europa e cu noi / Hai să fim şi noi cu noi!“ 9 Acelaşi fenomen noli­tic relevant: cele mai mari cozi sunt la ziare,­ deşi credem că nu-şi face ni­meni stocuri . O propoziţie memorabilă: „Odată cu in-­ stituţia securităţii trebuie a­­bolită şi instituţia suspiciunii“. C D. ■ înainte, oamenii de litere se temeau de cultura ministru­lui ; acum, nu puţini gazetari încep să se teamă de ministrul culturii, nu pentru că­­ar fi rău intenţionat, ci din cauza inabilităţilor sale tehnice şi­ a uşurinţei cu care acceptă in­formaţiile „de jos“. Să ne explicăm. Centrala industriei poligra­fice, inclusiv Combinatul poli­grafic Bucureşti, este subordo­nată guvernamental Ministe­rului Culturii. In situaţia nou creată in presă, cind tipografii sunt asaltaţi cu oferte din toate părţile, aceştia acceptă să lu­creze fără ca să li se poată impune vreo ordine a priori­tăţilor. Din acest joc al su­biectivităţii (un joc, în fond, periculos, „de-a soarta" unor oameni şi publicaţii) se nasc victime şi favoriţi. O victimă este revista ,,Fla­căra“, care, prin insistenţele neargumentate riguros — nici politic, nici economic, nici tehnic — ale unor lideri tipo­grafi, a fost excomunicată din această întreprindere, fiind obligată la nişte condiţii ce-o ameninţă cu sufocarea — lentă, dar sigură. In locul spaţiului (fizic şi tipografic) în care se lucra la „Flacăra", a apărut, deloc întîmplător, o nouă publicaţie, „22“, editată de ciţiva marcanţi colabora­tori ai Ministerului Culturii. Primul cadou pentru Ministerul Culturii Este primul cadou pe care Combinatul poligrafic l-a fă­cut şefilor lui direcţi ! Mai mult decit atît, Combinatul acceptă să realizeze publicaţii nou apărute sau cu schimbări de format, periodicitate, tiraj etc. — în timp ce „Flacăra“ n-a solicitat nici o astfel de modificare, a cerut doar să apară un acelaşi număr de pa­gini, acelaşi format şi acelaşi tiraj ca şi pină acum, abso­lut necesare autofinanţării la care­­ suntem­ obligaţi şi, deci, supravieţuirii ! Este inutil să precizăm, dar o facem , suntem­ pentru apa­riţia cît mai multor publica­ţii ; dar această libertate a presei nu trebuie nicicum să conducă la sufocarea unor ga­zete, prin utilizarea tenden­ţioasă a unor „leviere" teh­nice şi de organizare a muncii. Ştim dificultăţile pe care­­ are Combinatul ; tocmai­­ aceea solicităm­ şi sprijin gu­vernamental competent, care să facă ordine în avalanşa de probleme de aici, printr-o justă dispunere — după cri­terii economice şi politice — a tabloului de realizare a di­feritelor publicaţii. Cu alte cuvinte, să se găsească tipo­grafia potrivită (la posibilităţi de realizare) pentru publica­ţia potrivită (ca volum de muncă). „FLACĂRA“ MOMENTUL ADEVĂRULUI l­i sărut mina, tipografiile ! A sosit Ziua, ziua Crăciunului, cind poţi spune sărut mina Tipografului român. Vouă, acestor mineri ai plumbului ro­mân, cum v-am numit in multe idei şi reportaje — pu­blicaţi,­ în presă — dar v-am scris totdeauna cu literă mică, vă dedic primele ginduri, idei şi, se înţelege, pri­mele rânduri scrise în România Liberă şi pentru România Liberă. Vă amintim­­ de tot ceea ce aţi trăit in sfertul de veac îndoliat cind s-au strîns toate suferinţele neamului nostru, i n-aţi avut nimic şi trebuia să spuneţi că aveţi totul. Vi s-a luat şi ceea ce aveaţi. Toate drepturile. Chiar şi cele din calendare. Sărbătoarea plătită cu singe din 13 decembrie 1918 a fost tîrîtă la diferite date convenabile lor. Nu mai spun condiţiile îngrozitoare de lucru cind, din cauza fri­gului, plumbul se lipea de degete, de trupuri şi de sufletele noastre, cu stomacurile goale, cu plămânii forfecaţi de fu­mul rumeguşului transformat în tutun sau cafea ori otrava găsită a sticlelor de băutură. Şi, in tot acest timp, mingiiam şi supravegheam zâmbetul tiranilor care, niciodată, dar absolut niciodată, nu i-au oprit pe la tipografiile noastre, cu toate că aproape zilnic treceau pe lingă noi. De fapt, ei nici nu ştiau cine suntem­ noi. Dar, important era faptul căt noi eram oameni. Oameni buni, cinstiţi, muncitori şi curajoşi. Dar nici asta nu interesa. Sunt multe de spus dar toate acestea au trecut. Le vom spune cândva, cind timpul ni le va permite pe toate. Acum au trecut! Acum, repet cuvintul, trebuie sa pri­vim înainte. Avem nevoie de toate ideile noastre şi să le unim între ele. Să lăsăm la o parte toate chestiunile per­sonale de răutate şi răzbunare şi să ne întindem miinile. Eu, personal, fostul ziarist Sorin Postolache, dat afară din Presa română, dat afară din toate tipografiile naţiunii , azi, zi de Crăciun, nu mă aflu alături de ziarişti, unde mi-ar fi locul (acolo sunt gazetarii şi foştii mei colegi), şi mă aflu lingă, voi , Tipografi Români. SORIN POSTOLACHE ■ Am redactat şi tipărit acest apel în timp ce pe lingă poarta întreprinderii noastre treceau convoaie de care mor­tuare cu EROII NEAMULUI către Ilocul eternităţii. (Articol reprodus din primul Apel al Asociaţiei Tipogra­filor din România Liberă) P.S. In urma apelului tipografilor, în tară, au si sosit ANDREEA CATANOIU din Offenbach, UARRICH DANA­­ROLLAND, din Karlsruhe cu role de scoth si pensule nece­sare retusului, materiale care vor fi distribuite in zilele acestea. Vineri 19 ianuarie 1990

Next