Flacăra, ianuarie-martie 1990 (Anul 1, nr. 3-13)
1990-01-19 / nr. 3
a lţig€I) ORDIN Şl CONŞTIINŢĂ Mort» vorbesc! I-a fost dat poporului român sa suporte crima in toată mirşăvia şi monstruozitatea ei. Şi-a văzut copiii finind in mină luminări avrunseţi împuţeaţi in faţa bisericilor, oameni spintecaţi şi cusuţi cu sirmă, femei carora li s au scos feţii din pintece, copii, adolescenţi şi tineri împuşcaţi in cap sau striviţi de şenilele şi roţile blindatelor, oameni împuşcaţi din ascunzători pentru simpla vită că treceau prin cătarea lunetelor armelor ucigaşe. Ca şi cum toate astea n-ar fi fost de ajuns ca si umple de oroare întreaga lume, m1’ de martiri din Timişoara au fost băgaţi in saci de plastic şi transportaţi iitron-tionotermă şi livraţi în carcasă mere martiufiu uman din Bucureşti, tot la ceas de noapte, cind profanatorii de morminte şi cadavre se simt mai la largul lor. Lungul pomelnic al morţilor va trebui să aibă alături o la fel de lungă listă a vinovaţii. Ea a început să se completeze firesc, de sur, cu capetele: Nicolae şi Elena Ceauşescu, Tudor Postelnicu, Ion Coman, Constantin Aulă, Emil Macri şi alţii. Dacă nu se răsculau Bucureştii, dacă arviulg in frunte cu generalul Vasile Milca, adevăratul ei comandant suprem, n-ar fi fost cu noi, criminalii ar fi fost capabili să ordone ca un întreg oraş să fie împrejmuit cu ■ firmă ghimpată, şters de pe faţa pământului şi împins cu buldozerele intr-o groapă comună pe care ar fi vrut-o pe veci neştiută. Patruzeci de cadavre au fost, deci, livrate la Bucureşti coloneilor Gheorghe Ganciu, Petre Moraru şi Ion Baciu pentru a le face să dispară fără urmă. Grija pentru organizarea acestei sinistre acţiuni ducea implicit la recunoaşterea că s-a săvîrşit o monstruoasă crimă, care trebuia ascunsă cu orice preţ. Ajunşi generali şi colonei in timp de pace, fără să-şi rişte nici măcar o dată viaţa pentru ţara care-i plătea s-o apere, nu s-o asasineze, au sfirşit prin a deveni profanatori de cadavre. Au batjocorit memoria unor concetăţeni, sentimentele cele mai sacre ale familiilor lor. Mult mai trebuie să fi dispreţuit ei acest popor, un dispreţ exersat in ani de îndeletniciri etnice, ca să-şi imagineze, măcar o clipă că familiile îndoliate vor înceta vreodată să şi ceară morţii pentru a-i îngropa creştineşte ! Au crezut că vor tăcea ca pină acum. Ce a gindit Ion Baciu la cumpăna deciziei personale, intre un ordin scelerat şi conştiinţa proprie, in clipa de pe urmă, cind mai putea fi om ? Ion Baciu, fostul şef al Direcţiei economice din Inspectoratul General al Poliţiei, tehnician, specialist a dat fuga la ziarul „Adevărul“ anunţind descoperirea unut mare depozit de alimente al Oficiului economic „Carpaţi", precum şi rezultatul unei anchete asupra delapidărilor făcute la lumina zilei de neamurile scorniceştene. A dat interviuri, i s-a spus domnule, a fost tratat cu toată consideraţia. Era un specialist doar. A fost „domn* pentru cine îl cunoştea doar de citeva zile. încă mai credea că s-a muşamalizat totul, că morţii care au ieşit pe coşul crematoriului nu vor mai vorbi niciodată.Nu ne mai întrebăm dacă anchetele care urmăreau furturi, delapidări, falsuri au vizat vreodată vreun membru al uriaşei familii ceauşescu sau îmbogăţiţii din jurul lor, care practicau mita şi traficul de influenţă la drepturi inalienabile). Ce-or fi gîndit cei trei colonei cinci la Bucureşti au deschis autoizoterma şi au vazut maldărul de cadavre puse unul peste altul ? Sau poate că n-au gindit. Ajunseseră executanţi perfecţi ale celor mai monstruoase ordine pentru că venise vremea să plătească viaţa bună pe care o duseseră pri-S atunci! Să fie incinerate fără forme legale şi fără a se păstra cenuşa ! „Suntem tari, de neclintit, forţa e de partea noastră. Nu se poate lupta cu miinile goale, doar cu credinţa in libertate împotriva automatelor care împuşcă in cap, a baionetelor care spintecă, a acidului care arde“. Dar, iată că s-a putut! Poporul român cel mai umilit, cel mai maltratat, cel mai dispreţuit de cei care şi-au arogat dreptul de a-l conduce este astăzi, pe drept cuvînt, cel mai radical din toate, cel mai intransigent, în apărarea libertăţii pe care a cucerit-o cu atit de sau sacrificii. OPREA GEORGESCU ■ Acum o săptămină , O CLIPĂ DIN DURATA DURERII • Ancheta foştilor demnitari de partid, care au ruinat ţara, este pe sfîrşite. Potrivit declaraţiilor procurorului general, aceştia cer să fie aduse în faţa justiţiei şi alte persoane. Consiliul Frontului Salvării Naţionale a ratificat şi Decretul-lege privind constituirea Comisiei naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor ţării care au fost victimele dictaturii. • Până La elaborarea unor noi reglementări, va fi repusă în vigoare organizarea administrativă a teritoriului existentă pină in1969. • Consiliul Frontului Salvării Naţionale a luat in discuţie informarea cu privire la principiile proiectului noii legi electorale. 9 Patriarhu Bisericii Ortodoxe, Teoctisti, şi-a anunţat retragerea. 9 Reţinem din Decretul-lege privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului partid comunist faptul că numai la dispoziţia dictatorului şi a familiei sale se aflau în Bucureşti şi în ţară 62 de palate şi vile, precum şi 22 de cabane de vînâtoare, 945 de unităţi agroindustriale, a căror producţie era folosită în interesul organelor superioare de partid, aveau la dispoziţie 55 000 hectare teren agricol . Unităţile Oficiului Economic Central „Garpaţi“ realizau anual un volum de 16 miliarde lei producţiemarfă . Vineri, 12 ianuarie, tricolorul românesc a fost în bemă. Pentru zecile de mii de fii ai ţării căzuţi pentru libertate au curs lacrimi, s-au aprins luminări, au bătut clopotele bisericilor . Eminescu, eliberat şi el, a fost sărbătorit de toata suflarea românească între hotarele nepieritoare ale Doinei . S-au luat măsuri legale pentru primul trimestru al acestui an, astfel ca toţi aceia care, în condiţiile date, îşi vor înceta munca să primeasă CURIER POLITIC că o parte importantă a salariului 9 A început şi şcoala — deocamdată pentru elevii mai mari 9 Alături de partidele politice istorice (da, fără ghilimele !), noi partide se afirmă şi se maturizează cu viteza Revoluţiei române. De unde se vede cit de adevărat era că o luaserăm înspre comunism mai repede decît toată lumea ? Cronologia se repetă: după Est, urmează Vestul! Mai multe personalităţi politice marcante ale Europei occidentale au vizitat, cu treabă, Bucureştiul şi alte oraşe ale ţării. întilnirile politice au fost concomitente cu tot mai multe solii ale solidarităţii concrete, ale unui preţios ajutor acordat României. Dincolo de împărţiţirile geopolitice clasice, România se află, cel puţin în momentul de faţă, în centrul Europei 9 Anticipînd de mult acest lucru, domnul Iosif Constantin Drăgan a redescoperit, prin Europa atît de românească, drumurile către Bucureşti 9 Ceasul demascărilor a bătut, şi în această săptămînă, cu clopote de biserică. Cel al mascărilor ticăie discret dar constant 9 Anecdota săptămînii : după anul Eminescu şi anul Creangă, vine anul Caragiale ? 9 O propunere pentru anecdota săptămînii viitoare : ,De la Timişoara-n ţară / Şi apoi peste hotară“ 9 O contrapropunere: „Armata e cu nod / Europa e cu noi / Hai să fim şi noi cu noi!“ 9 Acelaşi fenomen nolitic relevant: cele mai mari cozi sunt la ziare, deşi credem că nu-şi face nimeni stocuri . O propoziţie memorabilă: „Odată cu in- stituţia securităţii trebuie abolită şi instituţia suspiciunii“. C D. ■ înainte, oamenii de litere se temeau de cultura ministrului ; acum, nu puţini gazetari încep să se teamă de ministrul culturii, nu pentru căar fi rău intenţionat, ci din cauza inabilităţilor sale tehnice şi a uşurinţei cu care acceptă informaţiile „de jos“. Să ne explicăm. Centrala industriei poligrafice, inclusiv Combinatul poligrafic Bucureşti, este subordonată guvernamental Ministerului Culturii. In situaţia nou creată in presă, cind tipografii sunt asaltaţi cu oferte din toate părţile, aceştia acceptă să lucreze fără ca să li se poată impune vreo ordine a priorităţilor. Din acest joc al subiectivităţii (un joc, în fond, periculos, „de-a soarta" unor oameni şi publicaţii) se nasc victime şi favoriţi. O victimă este revista ,,Flacăra“, care, prin insistenţele neargumentate riguros — nici politic, nici economic, nici tehnic — ale unor lideri tipografi, a fost excomunicată din această întreprindere, fiind obligată la nişte condiţii ce-o ameninţă cu sufocarea — lentă, dar sigură. In locul spaţiului (fizic şi tipografic) în care se lucra la „Flacăra", a apărut, deloc întîmplător, o nouă publicaţie, „22“, editată de ciţiva marcanţi colaboratori ai Ministerului Culturii. Primul cadou pentru Ministerul Culturii Este primul cadou pe care Combinatul poligrafic l-a făcut şefilor lui direcţi ! Mai mult decit atît, Combinatul acceptă să realizeze publicaţii nou apărute sau cu schimbări de format, periodicitate, tiraj etc. — în timp ce „Flacăra“ n-a solicitat nici o astfel de modificare, a cerut doar să apară un acelaşi număr de pagini, acelaşi format şi acelaşi tiraj ca şi pină acum, absolut necesare autofinanţării la care suntem obligaţi şi, deci, supravieţuirii ! Este inutil să precizăm, dar o facem , suntem pentru apariţia cît mai multor publicaţii ; dar această libertate a presei nu trebuie nicicum să conducă la sufocarea unor gazete, prin utilizarea tendenţioasă a unor „leviere" tehnice şi de organizare a muncii. Ştim dificultăţile pe care are Combinatul ; tocmai aceea solicităm şi sprijin guvernamental competent, care să facă ordine în avalanşa de probleme de aici, printr-o justă dispunere — după criterii economice şi politice — a tabloului de realizare a diferitelor publicaţii. Cu alte cuvinte, să se găsească tipografia potrivită (la posibilităţi de realizare) pentru publicaţia potrivită (ca volum de muncă). „FLACĂRA“ MOMENTUL ADEVĂRULUI li sărut mina, tipografiile ! A sosit Ziua, ziua Crăciunului, cind poţi spune sărut mina Tipografului român. Vouă, acestor mineri ai plumbului român, cum v-am numit in multe idei şi reportaje — publicaţi, în presă — dar v-am scris totdeauna cu literă mică, vă dedic primele ginduri, idei şi, se înţelege, primele rânduri scrise în România Liberă şi pentru România Liberă. Vă amintim de tot ceea ce aţi trăit in sfertul de veac îndoliat cind s-au strîns toate suferinţele neamului nostru, i n-aţi avut nimic şi trebuia să spuneţi că aveţi totul. Vi s-a luat şi ceea ce aveaţi. Toate drepturile. Chiar şi cele din calendare. Sărbătoarea plătită cu singe din 13 decembrie 1918 a fost tîrîtă la diferite date convenabile lor. Nu mai spun condiţiile îngrozitoare de lucru cind, din cauza frigului, plumbul se lipea de degete, de trupuri şi de sufletele noastre, cu stomacurile goale, cu plămânii forfecaţi de fumul rumeguşului transformat în tutun sau cafea ori otrava găsită a sticlelor de băutură. Şi, in tot acest timp, mingiiam şi supravegheam zâmbetul tiranilor care, niciodată, dar absolut niciodată, nu i-au oprit pe la tipografiile noastre, cu toate că aproape zilnic treceau pe lingă noi. De fapt, ei nici nu ştiau cine suntem noi. Dar, important era faptul căt noi eram oameni. Oameni buni, cinstiţi, muncitori şi curajoşi. Dar nici asta nu interesa. Sunt multe de spus dar toate acestea au trecut. Le vom spune cândva, cind timpul ni le va permite pe toate. Acum au trecut! Acum, repet cuvintul, trebuie sa privim înainte. Avem nevoie de toate ideile noastre şi să le unim între ele. Să lăsăm la o parte toate chestiunile personale de răutate şi răzbunare şi să ne întindem miinile. Eu, personal, fostul ziarist Sorin Postolache, dat afară din Presa română, dat afară din toate tipografiile naţiunii , azi, zi de Crăciun, nu mă aflu alături de ziarişti, unde mi-ar fi locul (acolo sunt gazetarii şi foştii mei colegi), şi mă aflu lingă, voi , Tipografi Români. SORIN POSTOLACHE ■ Am redactat şi tipărit acest apel în timp ce pe lingă poarta întreprinderii noastre treceau convoaie de care mortuare cu EROII NEAMULUI către Ilocul eternităţii. (Articol reprodus din primul Apel al Asociaţiei Tipografilor din România Liberă) P.S. In urma apelului tipografilor, în tară, au si sosit ANDREEA CATANOIU din Offenbach, UARRICH DANAROLLAND, din Karlsruhe cu role de scoth si pensule necesare retusului, materiale care vor fi distribuite in zilele acestea. Vineri 19 ianuarie 1990