Flacăra, octombrie-decembrie 1990 (Anul 1, nr. 40-52)
1990-10-03 / nr. 40
Pentru a nu ne sufoca în mina de plumb a propriei noastre prejudecăţi după evenimentele din 13-15 iunie din Bucureşti trebuie să stăm de vorbă cu minerii. Prin adresa nr. 134 din 5 septembrie a.c. trimisă de Comitetul de conducere al sindicatului liber „Noroc ban“ din sectorul „Avram Iancu“ al întreprinderii miniere Bihor cu sediul în oraşul Dr. Petru Groza pe adresa Studioului local al televiziunii Oradea şi al revistei „Gazeta de Vest“, minerii au invitat pe ziarişti la ei acasă pentru „combaterea efectelor negative, rămăşiţe ale comunismului şi reciştigarea onoarei de miner în faţa opiniei publice“. „Hai să băgăm proştii în faţă !“ Democraţia a coborît şi în adîncurile pămîntului şi minerii de la Băiţa Plai vorbesc fără teamă că vor mai fi înşfăcaţi de Securitate. Mihai Marinca, mecanic la sector nolibden : „Acum, aici, e o mafie mai mare ca pe vremea lui Ceauşescu. Cum aţi venit dumneavoastră cum este de tare. Nu avem apă. Unde sunt banii din contribuţii ? Există un cuib de cîţiva oameni care-l sapă pe primar, se luptă doar pentru putere. Am fost la o şedinţă la Nucet, la care a venit şi preşedintele feşeneului pe judeţ şi-a zis clar că, noi hotărîm deci ca înainte, pe vremea lui nea Niculae , voi propuneţi, dar noi holăit. Cum o îndrăznit? Cuteşte el mai bine oameniiaicea decit noi ? Putem zice a n-am fost corect informaţi despre 13—15 iunie, de aceea cind mergem in ţară n-avem curajul să spunem că lucrăm în mină , indiferent ce eşti, lumea te bagă in aceeaşi oală : eşti miner ! N-o fost mina minerilor, o fost mina securităţii ! Dacă ştie careva dintre mineri unde-i sediul nu ştiu cărui partid şi mă duce direct acolo, eu, la 35 de ani, îmi bag capul în aţă. Or fost mineri, păcat să n-o zicem, că ne-aude Dumnezeu, dar n-a fost mintea lor. Cum or putea ei organiza trenuri speciale fără oprire ? Securitatea, care şi-a zis : hai să băgăm proştii în faţă ! Există oameni competenţi, cu judecată, oameni de drept şi organe de ordine, poliţie cu salarii mari. Minerii n-aveau ce căuta acolo, alţii sunt cei care i-au dus. Există legi“. „Se tem cînd vine televiziunea şi presa !“ Raidul ziariştilor în mijlocul minerilor a prăvălit piatra de pe inimi şi a dezlegat limbile. Marţian Tulo : „Trebuie lichidată întreaga birocraţie. La noi nu s-a făcut nimic în acest sens. Ba, mai mult, au fost angajaţi tot felul de oameni foşti activişti de partid care sunt protejaţi şi au posturi călduţe. Pe tot felul de posturi de veveriţă cu salarii de elefant stau tot felul de soţii şi amante care mestecă caia, incit pe lingă un om productiv sunt plătiţi şi 20 de neproductivi“. Totuşi, domnul ing. Vasile Crişan, directorul I.M.B., a mai temperat discuţia : „Unitatea noastră şi-a realizat pînă în prezent sarcinile ba chiar avem posibilităţi de a fi şi mai rentabili. O parte din revendicările sindicale au fost satisfăcute. Muncitorii trebuie să înţeleagă că există un lanţ al slăbiciunilor, cînd o unitate de care depinzi nu-ţi livrează ce trebuie, stai şi stau şi cei care depind de tine. Unul dintre liderii sindicali, Gheorghe Domşa : „Diferenţa de tratament faţă de minerii din Valea Jiului nu se explică decât prin faptul că noi nu ne-am dus cu bitele în Bucureşti !“ Ion Mureşan, şeful sindicatului : „Privitor la evenimentele din 14-15 iunie noi, sindicatul de aici am fost foarte şocaţi de implicarea minerilor în reprimarea manifestanţilor, plus că amănunte şi scene incredibile n-am putut vedea decit la TV Maghiară şi apoi la TV Oradea, îi rog pe toţi minerii, pe toţi cei care intră un şut fără a şti dacă mai ieşim să se trezească măcar în ceasul al 12-lea. Astfel, înseamnă că ne merităm soarta“. Adică, în condiţii de izolare a ţării faţă de statele avansate în minerit. La „lopată, sapă, troc şi roabă ca in 1930, să nu zic Evul Mediu" (domnul ing. Ioan Borza, şef de schimb la mina Avram Iancu). Maria Giurgiu, şefă de unitate : „Aprovizionarea la noi în zonă se face de către I.C.S.M. Vaşcău, dar după vechile formalităţi ceauşiste. De obicei, n-avem nimic sau foarte puţin. Vedeţi şi dvs. prin sondaj că pîinea e prost coaptă şi sub gramaj, cam 850 de grame. Ieri am primit doar 76 kg de cîrnaţi, 100 kg de carne de vită şi ceva oase şi asta pentru 3 000 de oameni !“ „Intri-n mină pe lumină / Te scot mort şi plin de tină !“ în numai 2 zile patru mineri accidentaţi mortal la minele de la Băiţa şi Voivozi ! Subiect foarte controversat, minerul lasă bîrfele politice la gura puţului, se vîră în ascensorul de la Băiţa Plai şi sectorul Avram Iancu. Este un ascensor care, în ciuda numelui, nu urcă, ci coboară în hăurile pămîntului. Coboară pentru a ridica bogăţia în metale neferoase şi rare a neamului. De 18 ani, minerul Ioan Paşca, în vîrstă de 51 ani face acest lucru. în data de 6 septembrie a.c. la sectorul 2 Băiţa, în jurul orelor 19, împreună cu ajutorul său Viorel Tal în vîrstă de 32 de ani, se pregăteau să „puşte“ în galerie pentru o nouă recoltă de minereu. Pentru a avea o lumină mai bună la locul baterii găurilor în preabataj, locul nefiind luminat corespunzător, cei doi ortaci au încropit o improvizaţie electrică care avea să declanşeze drama în abatajul cameră nr. 530. Au tăiat din conductorul de împuşcare două bucăţi pe care le-au legat la conductorul de iluminat, ducînd apoi corpul de iluminat în frontul de lucru. Minerul artificier a trimis un al treilea ortac la locul declanşării exploziei, să stea de veghe lingă explozor. Artificierul nu a mai apucat însă să folosească explozorul. A doua zi, 7 septembrie a.c, în jurul orelor 16, la sectorul „Avram Iancu“ mecanicul de locomotivă urma a cupla locomotiva la vagoneți pentru a duce pe mineri la sectoarele de lucru. în galerie se găsea conducta de aer comprimat în grosime de 8 ţoli ,în zona unde conducta se ridica în poziţie verticală distanta între locomotivă şi ea era de nutrat 8—10 cm (? ! ?). Mecanicul, nefiind cu corpul întreg în îngusta locomotivă, și neuitîndu-se în sensul de înaintare, pentru cîteva momente, s-a izbit cu capul de acest tronson de conductă, numit de mineri „liră“ dar nu s-au auzit dulci acorduri muzicale, ci gemetele de moarte ale unui om în vîrstă de numai 27 de ani. „Lira“ mîngîiată de Orfeul tragic al adincurilor — minerul Gheorghe Paşca care, dus de ortaci afară, a decedat în drumul spre spital. Tot în aceeași zi de 7 septembrie a.c., la sectorul Suplac al întreprinderii miniere Voivozi, în galeria 4381, tehnicianul hidrogeolog loan Purdiea, cu o vechime de 22 de ani în muncă, din care 16 în specialitate a suferit un grav accident. Nu a primit îngrijiri medicale de urgență , la dispensarul din comună, acolo nu se mai afla nimeni. Cărat la spital la Marghita, rănitului, i s-a spălat sângele și i s-a montat o perfuzie, fiind expediat la spital la Oradea. ,,La spital a murit la două zile în 9 septembrie orele 15, din lipsă de sînge“ îmi spune inspectorul principal cu protecţia muncii de la judeţ, dl. ing. Pavel Luţaş. Ce s-a întîmplat în după amiaza zilei de 7 septembrie a.c. la dispensarul din Suplac ? După bravul miner ■ Ioan Purdea în vîrstă de numai 42 de ani au rămas 5 (cinci) copii minori. Ca şi cinci capete de acuzare ! Să se sfîrşească atît de repede un om de numai 42 de ani ? Asta înseamnă că minerii care se accidentează vinerea au mari şanse să piară mai repede decît alţii care se accidentează în alte zile ? Văduva minerului răpus are în grijă 5 copii. Al şaselea este pe drum. Al şaselea cap din acuzare în ancheta desfășurată în jurul cazului Ioan Purdea. PAŞCU BĂLĂCI ■ „Suntem trataţi mai prost la nu ne-am dus tu bitel la Bucureşti" Nr. 40 - miercuri 3 octombrie 1990 BSCC 3 Vinovaţi sînt morţii? — Domnule Vasile Popovici, discuţia noastră are loc la scurt timp după mitingul organizat de Societatea „Timişoara“ în 17 septembrie şi la destul de mult timp de la prima noastră convorbire publicată în revista „Flacăra“.» — Da, prin luna aprilie. — Cîteva luni in care am impresia că Societatea „Timişoara“ s-a confruntat cu cel puţin două probleme serioase : blocada economică pricinuită de Proclamaţie (încă un caz tipic de confuzie intre economic şi politic) şi campania de denigrare a Societăţii, şi ceea ce e mai grav, a însăşi revoluţiei începute în 16 decembrie la Timişoara. Apoi campania a trecut în imeniul presei... — Exact. Şi in acel moment a devenit necesară, în afara luptei pentru adevăr duse de organul nostru de presă, ziarul „Timişoara“, o acţiune de mai mari proporţii în care să se spună, concis şi fără teamă, lucrurilor pe nume. Era singurul mod în care puteam marca trecerea a nouă luni de la sîngeroasele represalii ale autorităţilor comuniste la Timişoara. Deci ideea mitingului din Piaţa Unirii a apărut după ce am văzut că tirul unor publicaţii de orientare anti-fesenistă se concentrează asupra imaginii revoltei populare de la Timişoara. — Revoltei ? — Socot termenul mai potrivit decît cel de „revoluţie“, întrucît o revoluţie ar fi trebuit să schimbe lumea românească din temelii. Ori... Dor să continui răspunsul la prima întrebare. Cînd spun „tirul unor publicaţii“ mă refer la: „Adevărul“, ,Zig-Zag“ şi, mai ales „România Mare“. Ele urmează politica activiştilor de partid şi cu tot mai mult curaj, a securităţii care nici nu se mai deghizează. Se publică documente inventate sau documente care — fie inventate, fie reale — n-ar putea proveni decît din arhivele securităţii. Ne amintim că echipa de la „Săptămîna“ avea strînse relaţii cu securitatea de la care, de altfel, a obţinut jurnalul lui Ion Caraion şi înregistrări ale unor emisiuni de la „Europa Liberă“. Astăzi cei de la „Săptâmîna“ lucrează exact în aceeaşi manieră şi în aceeaşi instituţie. Şi culmea e că se găsesc destui neavertizaţi care să le dea crezare. Toate aceste publicaţii care au rămas la vechea lor orientare sunt interesate să prezinte revolta de la Timişoara drept o operă a agenturilor străine, mai cu seamă a maghiarilor şi a... huliganilor. În felul acesta, cursul proceselor care se desfăşoară în ţară se schimbă discret. Vinovaţi n-ar mai fi, pînă la urmă, cei care au tras, vinovaţi ar fi cei care au ieşit în stradă şi au fost ucişi. Această aripă a presei este cea mai periculoasă şi cea mai vinovată. Complice, alături de acuzaţii dinboxe, la ceea ce s-a întîmplat în România în toţi aceşti ani. Există apoi un alt gen de presă, care speculează evenimentele de la Timişoara : presa franceză, mai ales, care, cu un exces de interpretare propriu francezilor, încearcă să acrediteze ideea unui scenariu KGB—CIA inclusiv la Timişoara. Această variantă fantezistă demonstrează clar că cei ce o susţin nu au cunoştinţă de cursul real al evenimentelor de la Timişoara şi nu pot explica în nici un fel cum au putut ieşi oamenii trei zile la rînd (17, 18, 19) pentru a muri pe străzi. în fine, există o a treia aripă a presei, cea de orientare fesenistă, care, după ce a respins cu indignare ideea unui complot, acum o acceptă şi încearcă s-o impună ca pe o dovadă de legitimitate. Numai că, acei inşi care au complotat pe sub birourile Editurii Tehnice şi au dovedit nu atît curaj cît laşitate timp de 20 de ani — după propriile lor mărturisiri — nu sînt complotişti. Ei n-au nici măcar calitatea de trădători ai propriului lor sistem, ci manifestă mai degrabă oportunism : au aşteptat să moară sute de oameni pentru a profita de victoria obţinută prin jertfa lor. Complotul, cu siguranţă, a existat. Dar el a apărut numai după ce dictatura ceauşistă nu mai avea nici o speranţă. Toate speculaţiile apărute ulterior au fost posibile fiindcă ţara nu cunoaşte încă ce s-a întîmplat cu adevărat la Timişoara. Mitingul din 17 septembrie a fost deci, un semn de protest faţă de toate aceste speculaţii. — Să revenim la Societatea „Timişoara" şi la momentul ei imediat următor. — Activitatea Societăţii a intrat, după cum se vede, într-o etapă mai intensă, mai dinamică. în viitorul apropiat, ea va fi co-organizatoarea unei manifestări de importanţă naţională : la sfîrşitul lunii octombrie, la Timişoara va avea loc o conferinţă pe tema drepturilor omului, unde sunt invitaţi reprezentanţi de frunte ai dizidenţei române, lideri ai unor organizaţii internaţionale de profil. E anunţată participarea preşedintelui organizaţiei Amnesty International, ca şi a ministrului de interne al României, domnul Doru Viorel Târsu. RADU CIOBOTEA ■