Flacăra, aprilie-iunie 1993 (Anul 83, nr. 14-26)

1993-04-07 / nr. 14

ION DIACONESCU, vicepreşedinte al PNŢCD pune punctul pe i: „Noi tindem să intrăm in zona asigurată de NATO. Despre asta e vorba!" — Cred că dumneavoastră sunteţi în măsură să ne spu­neţi dacă vizita domnului Hartmut Spell, preşedintele Adunării Uniunii Europei Occidentale, precum şi reu­niunea la Bucureşti a Comi­siei Politice a Adunării UEO constituie evenimente, în sen­sul că au urmări. — Nici o chestiune internă nu mai e strict internă. Situa­ţia se cunoaşte : Europa se federalizează, iar noi suntem vital preocupaţi să facem parte din federaţia statelor europene. Există, evident, treburi de care depind aproa­pe toate cele curente, treburi la nivel european, vreau să zic. — Faceţi parte din delega­ţiile româneşti care participă la lucrările­­acestor reuniuni. I­­jfrrebuie să. ne aşteptăm? '^’integrarea nu înseamnă alipirea la Europa. Procesul a început încă în perioada interbelică. Titulesc­u vorbea de „spiritualizarea frontiere­lor“. Frontierele pierd înţe­lesul vechi, de linii care despart ţări, popoare. Vedeţi, zidul Berlinului a fost întru­chiparea cea mai odioasă a ideii de frontieră, aşa cum o concepeau ruşii. De o parte de, alta a zidului oamenii uşmănesc şi caută ocazia a de lupte între ei. Lumea a evoluat. Europa vrea ca fron­tierele să nu mai separe oa­menii. In Apus, asta s-a şi întîmplat : treci dintr-o ţară în alta, fără nici o restricţie, fără nici o grijă de ordin eco­nomic. Faptul e posibil pen­tru că a avut loc o pregăti­re politică serioasă a acestui moment. Comunitatea Euro­peană îi pare omului de rînd o soluţie economică, dar ea e mai într-una politică, cum ? — Frontierele trebuie să delimiteze culturi, identităţi spirituale. Dar oamenii tre­buie să aibă un nivel econo­mic şi moral egal, ca să poa­tă avea pe deplin sentimentul de membri ai unei comunităţi largi, universale chiar. Po­poarele îşi păstrează identita­tea naţională. Nu e vorba de un congloment amorf, ca în fosta Uniune Sovietică. Din raţiuni practice, barierele trebuie să dispară, ca să poa­tă circula liber capitalul, mîna de lucru, informaţiile, oamenii. Asta se poate face în Europa, fiindcă e o zonă avansată sub toate aspectele. Ţările din răsărit aleg azi formele de organizare din Occident. Şi Rusia face eforturi să se in­tegreze. NATO era destinat să contracareze ameninţarea rusă. Ameninţarea aceasta a diminuat mult, e în curs de dispariţie. NATO se transfor­mă, are raţiuni de forţă or­donatoare a liniştii, a ordinii în spaţiul european. Noi tin­dem să intrăm în zona asigu­rată de NATO. Despre asta e vorba. — In ce comisii activaţi dumneavoastră ? — Europa are mai multe organisme. Eu fac parte din UEO — Uniunea Europei Oc­cidentale, cu sediul la Bru­xelles. Adunarea — parla­mentul ei, adică — se ţine la Paris, de două ori pe an. UEO a fost iniţiată pe vre­mea lui de Gaulle. Ideea, pe atunci, era crearea unui or­ganism propriu, european de apărare, nu sub controlul NATO. Deci, o independenţă a Europei, faţă de americani. Sistemul de apărare european urma să fie doar în relaţie cu NATO, astfel ca Europa să constituie o singură voce. UEO s-a dezvoltat încet, de­oarece naşterea ei nu a fost privită cu simpatie de ameri­cani. Acum lucrurile s-au schimbat. NATO, cum spu­neam, îşi revizuieşte func­ţiile. Există în UEO zece membri titulari. Noi facem parte din cei 7 noi membri afiliaţi. Dar, practic, toate ţă­rile vor să se afilieze. — Un nou Parlament Euro­pean ? — Ca şi în Parlamentul European aici lucrează mi­niştrii de externe şi cei ai apărării. UEO se implcă mult în problemele de apărare ale Europei. UEO doreşte să se implice direct în Iugoslavia. Problemele sunt mai greu de înţeles, deoarece UEO încă nu şi-a clarificat ţelurile. Există un ţel final, federali­zarea ■— în baza unei politici europene unitare —­ dar rea­lizarea unităţii politice acum se face. Reuniunea de la Bucureşti e o etapă. Şi e foarte important că are loc la Bucureşti. Toate eforturile noastre merg către integrarea europeană. Este evident că Europa e interesată de noi. E un proces fără întoarcere. Dacă vreau să dau o defini­ţie, pot spune că UEO e o secţie europeană a lui NATO. Se ocupă de apărare. Parti­cipă la reuniuni cam aceiaşi oameni ca la Strasbourg. O altă faţă a problemei inte­grării. Comisia care-l înso­ţeşte pe Spell are 14 membri şi 5 consilieri, din toate ţă­rile membre fondatoare. Cu aceste explicaţii, vă rog să apreciaţi dumneavoastră cit de însemnată e prezenţa Par­lamentului UEO la noi şi ce rezultă din aceasta. Ulterior, vor deveni active componen­tele economice, juridice, cul­turale. — Cum colaboraţi, în co­misia românească, pentru CEO cu domnul senator Văcaru ? — Domnule, eu fac parte din opoziţie şi toate opiniile partidului nostru sunt cunos­cute. Dar aci e vorba nu de­ interese de partid, ci de inte­rese naţionale. Mă înţeleg foarte bine cu domnul Văcaru. Vorbim limba unor interese comune, care nici nu sînt ale partidelor noastre, ci ale tutu­ror alegătorilor noștri. Euro­pa ne întinde mîna, trebuie să răspundem civilizat. TUDOR OCTAVIAN : Aşteptăm ca UDMR să-şi... purifice poziţiile CONFERINŢA UE PRESA — U.U.M.R. I aprilie 1903, orele : 13,00 FLACARA : Dat fiind că termenul de „puri­­fiecare etnică“ a fost folosit şi este cunoscut, mai a­­es, în legătură cu crime şi violuri în masă, ca­­«r­*3» în Bosnia, de ce UDMR adoptă acest ter­­i-­ tepotrivit, în cazul numirii prefecţilor în judeţele Harghita şi Covasna ? TAKACS CSABA, vicepreşedintele executiv al UDMR : „Termenul de purificare etnică a fost folosit pentru prima dată de dl episop LASZLÓ TOKES. Noi am explicat de mai multe ori că UDMR, cînd a folosit acest termen, nu l-a folo­sit în ideea realizării unei asemănări cu eve­nimentele din Bosnia şi Herţegovina, ci în urma faptului că se constată, din ce în ce mai mult, că cetăţenii maghiari sunt înlăturaţi din funcţiile publice pe care le au în cadrul insti­tuţiilor de stat. De exemplu , în judeţul Bihor, din cei 66 de avocaţi existenţi, doar 4 mai sunt de origine maghiară etc. De asemenea, se ob­servă o tendinţă de marginalizare a cetăţenilor maghiari, din punct de vedere etnic şi politic. Vrem să remarcăm că termenul s-a folosit ca un efect în urma existenţei unei cauze, în urma existenţei unei tendinţe de eliminare, de puri­ficare zonală din punct de vedere politic. Nu am folosit acest termen, de purificare etnică, în scopul de a crea tensiuni, conflicte în cele două judeţe, sau în altă parte, unde populaţia ma­joritară este de naţionalitate maghiară“. GHEORGHE BARBU , NOTA REDACŢIEI : Da, „termenul de puri­ficare etnică a fost folosit pentru prima dată de dl episcop László Tőkés Dar a doua oară (per­severare...) — cine şi cu ce ocazie ? ! Aşa că în­trebarea noastră rămîne în picioare. PAC: doar cutremura de serviciu? Jean-Marie Le Pen, liderul extremei drepte franceze, care se­ autonenumeşte democrat (dar autodefiniţiile...), incheied­ o surprinzătoare şi sentimentală frază un interviu („Eu nu sunt diavolul", in România liberă nr. 913): „Trebuie să trăim­ cu melancolica idee că fericirea nu ţine de această morală şi că arta politică rezidă in a împiedica răul“. Un adevăr nu melancolic, ci amar, aş spune, şi o definiţie pragmatică a politicii, a tentativei de a nesocoti acest adevăr. De cind există, politica a promis omului un paradis, pe care Dum­­nezeu şi morala i - au refuzat deopotrivă (şi nu se ştie de cel). In această ordine a lucrurilor, pe o arie enormă a pro­­misiunilor, de la marile utopii ale umanităţii şi pină la de­ciziile curente ale cine ştie cărei administraţii locale, politi­ca a înfipt întotdeauna cu sete suliţa in morile de vint, pro­­clamind de fiecare dată moartea balaurului, in beneficiul ce­lor mulţi şi năpăstuiţi. Cu alte cuvinte, a luptat împotriva râului. Dar trebuie adăugat un amănunt şi anume că, de fiecare dată cind politica împiedică răul, ea poate s-o facă doar pentru că şi-l creează singură. Şi discuţia abia de aici ar putea să înceapă cu adevărat... Diversele identificări şi delimitări in cadrul unui partid sunt normale : existenţa diversităţii de idei, de opinii, de atitu­dini, de tendinţe, curente, grupări şi grupuri de interese, de influenţă şi chiar de presiune — de asemenea normale; a­­normală este ruptura, disfuncţia. Anormale sunt orgoliile, in­toleranţa, duplicitatea, trădările, meschinăria şi atitea şi ati­­tea altele. Există tendinţa de a privi momentele de fractură ale unui partid (dizidente spectaculoase, demisii semnifica­tive, scindări, desprinderi de „aripi" și alte scandaluri mă­­runte) drept mici cutremure de serviciu ale jocului politic, pe care seismograful analistului ori doar al simplului observa­tor le înregistrează cu oarecare rutină. E drept, în astfel de ocazii, se vede şi naşterea adversităţilor şi a viitorilor adver­sari, se vede şi geneza conflictelor care vor urma, se vede şi perturbarea programelor şi funcţiilor, a acţiunilor in plan politic, social, economic etc., etc., se văd tot soiul de ne­ajunsuri şi consecinţe, numite, oarecum liniştitor, inerente — dar nu se vede esenţialul: geneza râului; anume, divorţul dintre fericire şi morala care animă bietele mecanisme ome­neşti... Aceste reflecţii­­ sper că nu dramatice — mi-au fost pri­lejuite de recentele intimplări nefericite pe care le-a traver­sat Partidul Alianţei Civice şi care au culminat cu seria de demisii la virful acestuia, acolo unde densitatea de intelec­tuali de elită, cum s-a spus, este foarte mare. Adică acolo unde, cind se produc fulgere şi trăznete, e semn că se schim­bă vremea. Dacă adevărul este de partea dlui Manolescu ori a dlui Tănase, asta nu are, din păcate, nici o importanţă , pentru că noi, bieţii alegători, privind cu speranţă şi auzind trăznetele, constatăm că trebuie, brusc, să deschidem um­brelele... EUGEN CHIROVICI ' •­­­i'teaktup. jmw SBaatAKammmm ir i'r iiiiiL Cutia cu pioneze in ajutorul prostituatelor, dl senator Dumitrascu y propune o fabrică de... — Domnule senator Gheorghe Dumitraşcu, consideraţi prostituţia un subiect serios sau neserios ? — M-aş fi mirat să fi fost întrebat despre o problemă serioasă. Presa de azi urmăreşte exclusiv vandabilul. Dar, pe de altă parte, nu se poate spune că prostituţia nu e o problemă care trebuie urgent rezolvată. — Cine a înaintat în Senat propunerea pentru o lege a prostituţiei ? — Un senator din opoziţie — dar nu-i reţin numele — la ideea căruia­ m-am raliat imediat. — De ce ? — M-am gîndit la tabloul zilnic al străzii, al Gării de Nord, la hoteluri, la TIR-urile turceşti din portul Con­stanţa, în jurul cărora roiesc prostiuatele românce, care-şi exercită meseria în cele mai mizerabile condiţii şi nu puţine dintre ele cad victimă celor mai grele boli aduse din Orient sau Africa. M-am gîndit la acei patroni ai prostituatelor — proxeneţi şi nelegiuiţi — care se îmbo­găţesc de pe urma prostituţiei, în timp ce „angajatele“ duc o viaţă mizerabilă, la cel mai jos nivel al demnităţii umane. Prostituatele trebuie să cîştige de pe urma me­seriei lor şi nu acei trăgători de sfori din umbră. Lega­lizarea acestei activităţi ar putea reduce riscul îmbolnă­virilor şi ar putea reduce chiar şi numărul bolnavilor, măcar cu 20—30%. Unde e lege, e mai puţină fărădelege. — Despre o fabrică de prezervative care ar urma să se construiască în România ce părere aveţi ? — Ar fi mai bine o fabrică să avem ce băga în pre­zervativ ! — Cînd credeţi că va fi adoptată legea privind prosti­tuţia ? — Cit mai curînd posibil. GHEORGHE, DAN ■ uînniMVml^'V iBisamama Mm PAGINA 3miercuri, 7 aprilie 1993

Next