Flacăra, ianuarie-martie 1994 (Anul 84, nr. 1-13)

1994-01-05 / nr. 1-2

Everache şi Ja Scliff Dacă aş fi scris imediat după maratonul ruşinii care a fost noaptea de reve­lion la televizor, articolul meu ar fi exprimat dezgust, indignare, dispreţ­ Dar iată, suntem de câteva zile in 1994, întreaga presă, indiferent de coloratura po­­litică, s-a năpustit asupra lui Paul Everac, autorul celei mai sinistre cacealmale care i s-a tras vreodată, la cumpăna dintre ani, telespectatorului român, şi in loc de silă simt compasiune pentru autorul Cărţii lui lovită, iar când ii reme­morez faptele nu pot, totuşi, să nu zâmbesc amar. Din moment ce până şi cei mai zeloşi apărători ai săi de până acum - vezi România Mare - s-au apucat să-l înfiereze, înseamnă că s-a întâmplat ceva şi Everac se pregăteşte să-şi scrie tableta de adio. E clar. Puterea nu mai are nevoie de el. Misia lui s-a în­cheiat. A fost atras într-o capcană pe care, culmea, şi-a pregătit-o singur. Nu­­ a dat nimeni afară, s-a dat el singur. Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să iasă. Minţirea poporului cu televizorul trebuie să capete de acum înainte forme mai subtile, mai sofisticate. Iar pentru aceasta e nevoie de o altă echipă, în frunte cu altcineva ,mai dibaci in mişmaşuri decât actualul director general al Televiziunii române. Aşa cum s a văzut în noaptea de Revelion, acesta e un rudimentar, s-a comportat în „foncţie" din nou ca un „apropitar", ca un jupan Everache care confundă averea personală cu bunul public. Se ştie demult aplecarea domniei sale spre spectacolele in care el este au­tor, el este regizor, el este interpret şi, totodată, şi spectatorul cel mai încântat de reprezentaţie, aşa cum au dovedit-o montările de la moşia sa de la Dra­­goslavele. De data aceasta, spectacolul jupanului a fost urmărit de o ţară întreagă, de parcă ar fi cumpărat instituţia pe care o conduce, întreaga ei aparatură şi pe toţi salariaţii. Orice i s-ar intâmpla, insă, el se socoteşte un om fericit : a luat „un ciumbăr de bani" de la invitaţii săi pe care ca şi la Dragos­­lavele i-a lăsat nemâncaţi şi fără băutură, a fost văzut de lumea întreaga dan­sând, pupând, citind, mâncând, bând. A dat cel mai grandios festin televizat pe care l-a oferit cineva in Jara Românească, la care au participat, vrând-ne­­vrând, chiar şi cei care au simţit nevoia să închidă televizoarele, dar au privit fascinaţi cum se dă in stambă, ca un tejghetar cu zâmbet viclean şi unsuros, sigur pe căpătuiala sa, înfoiat şi indopat, ieşit dintr-o mahala obscură în cen­tru la „luminăţie", convins că are lumea la picioarele lui. A avut un partener ideal în dl Udilă, robingosul care şi-a văzut visul cu ochii - acela de a fi in atenţia naţiei, jucându-şi, la rândul său, propriul lui spectacol, de calfă azvârlind cu bani in stânga şi-n dreapta, permiţându-şi orice, deoarece jupânul i-a dat liber in ziua aceea şi i-a şi creat ambianţa cea mai adecvată pentru a se ex­prima, un mediu al sordidului, al trasului de şireturi cu mai marii zilei, al vor­belor deocheate. Dar nu loviţi in dl Udilă, vina nu-i aparţine, ci e a celui care l-a convocat la sindrofie şi l-a lăsat de capul lui. Nu loviţi nici in Paul Everac, nu este vina lui, ci a celui care a numit un jupan acolo unde ar fi trebuit să fie un domn. GEORGE ARION ■ 7 ianuarie 1994 A fost confiscată şi sesiunea extraordinară a Parlamentului Prin tertipuri şi interpretări avocăţeşti, dl Adrian Nastase şi ai săi au anulat sesiunea extraordinară cerută de opoziţia democratică şi au convocat propria lor sesiune extraordinară, pentru că face bine la capital electoral, la imagine publică (cred ei !) şi pentru a mai bate pasul pe loc ! Dl Ion Diaconescu — PNŢCD: „Majorităţii nu i-a convenit că noi am cerut convocarea sesiunii extraordinare şi ast­fel opinia publică să vadă că noi, opoziţia democratică, do­­rim avansarea procesului le­gislativ , şi mai ales nu le convenea că tematica pentru care noi am cerut această se­­siune extraordinară anula exact motivaţia pentru care ei ceruseră să se dea ordo­nanţele ! Au umblat cu tot felul de chiţibuşuri legislative, ca să-şi motiveze această o­­poziţie a lor ! Lor le este tea­­mă până şi de reacţia aliaţi­lor lor şi nu le convine să apară în fața opiniei publice cu nişte legi atât de restric­­tive, de aceea au hotărât să le dea prin nişte ordonanţe guvernamentale, pe nebăgate de seamă ! Noi ne-am opus, pentru că sunt probleme ex­traordinar de importante ! De asemenea, PDSR vrea proba­bil ca toată această sesiune să se consume cu regulamentul Camerei ! Opinia publică tre­­buie să ştie că cei care în­greunează procesul legislativ, cei care nu-şi fac datoria sunt cei din majoritatea parla­mentară şi aliaţii lor­!“. Dl Doru Viorel Ursu — PD (FSN) „Deturnarea sesiunii ex­traordinare este expresia cea mai clară a crizei puternice prin care trece această triadă — preşedinţie, guvern, majo­ritate parlamentară — care s-a crezut atotcâştigătoare! Puterea este în derivă, nu-şi poate reconstrui o formulă de stabilitate şi credibilitate, dar nici nu este capabilă să facă actul de moralitate de a re­­nunţa la putere sau de a re­zolva problemele prin mij­loace democratice! Ajungem astfel la tot felul de soluţii tot mai periculoase pentru socie­tatea românească! Cât priveşte o alianţă a noastră cu partidul dlui Ili­­escu, este o dezinformare, o insinuare, sau chiar o diver­siune ! Există destui specia­­lişti ai diversiunii, care ţin de structurile puterii!‘‘ MARIAN GHIJEANU ’ miercuri, 12 ianuarie 1994 Dl Ion Raţiu ras, tuns şi frezat Domnule Raţiu, înclinaţi, în declaraţiile pe care le-aţi dat, către ipoteza că spargerea, je­­fuirea şi incendierea locuinţei dumneavoastră, în perioada in care aţi fost plecat in Anglia, ar fi opera uneia din mâinile nevăzute ale Puterii. Aş vrea să vă întreb : concret, prin ce credeţi că aţi deranjat actuala Putere, ce acţiuni ale dvs., concret, au fost considerate in­comode de către Putere ? — Eu nu pot să fac o afir­maţie categorică, pentru că sunt jurist! Nu pot să aduc o acuzaţie fără să am o dova­­dă, însă după toate lucrurile care s-au întâmplat, am sen­­­­zaţia că prezenţa mea în ţară irită, nu este dorită ! Şi toate acestea pentru faptul că, în mintea poporului, eu repre­­zint totuşi o alternativă ! Eu reprezint Occidentul, democra­ţia ! Peste tot pe unde mă duc în ţară, oamenii mă întâmpină cu multă simpatie ! Pentru mine este clar, nu am nici o îndoială că scopul respectivu­lui atentat nu au fost jaful şi incendierea în sine, a fost pen­tru a mă face să plec din ţară ! Dar pot să-i anunţ pe toţi că în mod categoric nu voi pleca, nu sunt timorat! Toată viaţa mi-am dorit să re­vin în România şi vreau să-mi sfârşesc zilele aici! Nimeni n-o să mă intimideze şi nimic nu o să mă determine să plec din ţară ! Şi o întrebare pentru EI: nu-i aşa că dacă ar fi fost (prin absurd) spartă casa lui Marţian Dan, făptaşii ar fi fost prinşi operativ ?! MARIAN GHIJEANU ■ E . Preşedinţia a făcut cunoscut că preşedintele Iliescu nu-l consideră pe dl. Emil Constantinescu, preşedintele Conven­ţiei Democratice, un partener legitim de dialog. La Cotroceni răsună retoric întrebarea „Pe cine reprezintă el ? “ şi se dă vic­torios răspunsul pompos : Pe nimeni ! „El nu reprezintă nici un­­ partid politic. Convenţia Democratică a fost doar o alianţă e­­lectorală în vederea alegerilor din 1992, care astăzi nu mai are obiect şi nu mai înseamnă nimic“. Cică-i simplu, fraţilor: CDR nu mai există, uite-aşa vrea muşchii lu’ Cotroceni ! Ce contează milioanele de voturi date Convenţiei Democratice, mi­lioanele de voturi (4,7) date dlui Emil Constantinescu ?! Recen­tele tensiuni sociale şi politice din decembrie l-au făcut pe pre­şedintele Iliescu să lanseze partidelor politice invitaţia pentru un dialog la Cotroceni, iar morirea zvonurilor şi declaraţiilor a lăsat bieţilor oameni iluzia unei posibile concordii naţionale, tradusă într-un guvern de coaliţie cu opoziţia şi fără extremişti. Dar odată reinstaurată „liniştea noastră", călare pe ea şi pe noi, instituţia prezidenţială dă cu flit, iar Gavra se grăbeşte să anunţe că a smuls de la conu’ Văcăroiu 5 portofolii pentru­­ PUNR şi poate mai smulge ceva şi pentru conu’ Surdu. Poli-­­ tichie, soro, politichie mare ! Dă-i în brânză p-ăia 47%, ce Con-­­ venţie?! Ce să mai zicem? începe „bine“ 1994!... U­S3 Nemulţumite de întorsătura pe care au luat-o lu­­­­crurile, marile centrale sindicale părăsesc scurta expectativă­­ (prilejuită, probabil, de sărbători, dar mai ales de speranţele­­ puse într-un posibil pact politic şi social) şi încep din nou să­­ vorbească pre limba dlui Iliescu — povestea cu „ieşitul la bă-­­ taie“ şi altele. Liderul BNS, dl. Bogdan Hossu, anunţă calen- J darul următoarelor acţiuni sindicale: 28 ianuarie — grevă ge­nerală de avertisment, de o oră ; 4 februarie — grevă generală de o zi ; 16 februarie — grevă generală cu durată nelimitată,­­ până la satisfacerea revendicărilor. Nu e un motiv de bucurie pentru nimeni, ba dimpotrivă, dar — vorba aceea — în tot răul un bine : puterea trebuie să înţeleagă odată şi odată că aşa nu se mai poate (şi nu mai facem, iarăşi, inventarul de­zastrelor legate de guvernarea Văcăroiu). Cea m­ai importantâ revendicare sindicală este accelerarea Reformei — neobişnuit din partea sindicatelor (pentru că presupune costuri sociale seri­oase), dar logic, pentru că stagnarea şi restauraţia nu pot duce decât­ la prăbuşire social-economică totală şi haos politic, cu urmări care pot fi tragice. Guvernul Văcăroiu, chiar pudrat cu PUNR şi cu cercei PDAR în urechi, este incapabil de înfăptui­rea Reformei, pentru că este pătruns până-n măduva oaselor de dogmele etatist-centraliste şi de reflexele cesepiste, zicând ei că fac politică economică „macro“. Asta era, ei „macro“ şi noi „micro", vai de capul nostru, vă daţi seama ce-ar ieşi (dac-ar mai ieşi)!... EUGEN CHIROVICI ■ .ua PAGINA 3

Next